Iată câteva fapte fascinante despre cărți:

 

Iată câteva fapte fascinante despre cărți:

1. Roosevelt citea în medie o carte pe zi.

2. Biblioteca Universității Harvard are patru cărți legate în piele umană.

3. Islanda se află pe primul loc în lume la cărțile citite pe cap de locuitor.

4. Oamenii care citesc cărți sunt mai puțin susceptibili de a dezvolta boala Alzheimer.

5. În închisorile braziliene, citirea unei cărți poate reduce pedeapsa unui deținut cu patru zile.

6. Cea mai furată carte este Biblia.

7. Romanul Mizerabilii de Victor Hugo conține o propoziție de 823 de cuvinte.

8. Virginia Woolf și-a scris toate cărțile stând în picioare.

9. Soția lui Lev Tolstoi a copiat de șapte ori manuscrisul "Război și pace".

10. Există peste 20.000 de cărți despre șah.

11. Noah Webster a avut nevoie de 36 de ani să scrie primul dicționar.

12. Mahabharata este singura carte sau epopee din lume cu peste 1.200 de personaje.

13. Cuvinte precum "hurry (grabă) și "addiction" (dependență) au fost inventate de Shakespeare.

14. Dacă toate cărțile din Biblioteca Publică din New York ar fi aliniate, s-ar întinde pe 8 mile.

15. Cel mai lung roman scris vreodată este *În căutarea timpului pierdut* de Marcel Proust, cu peste 1,2 milioane de cuvinte.

16. Prima carte tipărită vreodată a fost Biblia Gutenberg în 1455.

17. J.K.  Rowling este primul autor miliardar, datorită succesului seriei Harry Potter.

18. Charles Dickens a fost plătit în funcție de numărul cuvintelor, motiv pentru care multe dintre cărțile sale sunt atât de lungi.

Sursa Bel Esprit

Un inceput de saptamana cu zambet!

 

Schimbarea este o natură a vieții dar provocarea este scopul vieții. Deci trebuie să contestați schimbările, dar nu să schimbați provocările.👍

 

Acatistul Sfântului Cuvios Gherasim Kefalonitul

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Pe robul lui Dumnezeu Sfântul Gherasim, care prin mulţimea nevoinţelor sale a primit cununa cea nestricăcioasă, pe cel care prin sfintele sale moaşte revarsă râuri de tămăduiri, veniţi, credincioşilor, să-l lăudam într-un glas, zicând: Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Icosul 1

Viaţa ta a fost o viaţă răstignită, Sfinte al lui Dumnezeu, că lepădând poftele lumeşti ai luat crucea lui Hristos asupra ta, iubind nevoinţa şi defăimând trecătoarele desfătări. Învăţându-ne de la tine să mergem pe calea Evangheliei şi a rugăciunii, îţi zicem cu inima smerită:
Bucură-te, că pământul Trikalei l-ai binecuvântat;
Bucură-te, că din copilăria ta ai mers pe calea virtuţilor;
Bucură-te, că în insula Zakintului te-ai îndeletnicit cu rugăciunea;
Bucură-te, că împreună cu sfinţii aghioriţi o lauzi pe Născătoarea de Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai învrednicit să te închini la Locurile Sfinte;
Bucură-te, că în Biserica Sfântului Mormânt ai primit mângâiere cerească;
Bucură-te, că, aprinzând acolo candele, ai aprins şi candela inimii tale;
Bucură-te, că, fiind hirotonit preot, nu ţi-ai împuţinat nevoinţele;
Bucură-te, că, întorcându-te în Zakint, în peşteră ai vieţuit;
Bucură-te, că în Kefalonia ai fost trimis de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 2-lea

Ocrotitor al drept-credincioşilor te-ai arătat, Sfinte, risipind mrejele ereticilor apuseni, care căutau să atragă lumea în înşelare. Că prin tăria cuvântului şi prin mulţimea minunilor ai închis gurile ritorilor multvorbitori, cântându-I lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Şi după moartea ta ai fost prigonit de cărturarii şi preoţii slujitori ai papei, care nu voiau să recunoască sfinţenia ta şi darul dat ţie de Dumnezeu prin neputrezirea sfintelor tale moaşte, care stătuseră în pământ mai mult de doi ani şi fuseseră descoperite întregi şi binemirositoare. Trupul tău binecuvântat a fost îngropat iarăşi în pământ, spre mâhnirea credincioşilor, dar nu după multă vreme a fost pus în biserică spre închinare, spre bucuria celor care te lăudau, zicând:
Bucură-te, că prigonitorii sfintelor tale moaşte au fost ruşinaţi;
Bucură-te, că prin neputrezirea trupului te-ai arătat templu al Duhului Sfânt;
Bucură-te, semn de netăgăduit al Învierii Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, mustrătorule al celor care defaimă predaniile Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, că prin minuni ai ruşinat propovăduirea catolicilor;
Bucură-te, că pe hoţul care a spart geamul raclei tale l-ai pedepsit;
Bucură-te, cel ce îi pedepseşti pe cei care batjocoresc Biserica lui Hristos;
Bucură-te, aprig duşman al schismelor şi ereziilor;
Bucură-te, îndreptător al celor rătăciţi pe calea adevărului;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai adus la cunoaşterea dreptei credinţe;
Bucură-te, povăţuitorule al preoţilor pe calea mărturisirii adevărului;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 3-lea

Cine poate spune mulţimea minunilor tale, robule al lui Dumnezeu? Că poporul te laudă, mulţumindu-ţi pentru grabnicul tău ajutor, că nu s-a pomenit să alerge cineva la tine şi să rămână fără răspuns. Şi, pentru aceasta, Îi cântăm Celui ce te-a încununat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Te-ai arătat omului care voia să aducă la mănăstirea ta zece capre, ca mulţumire pentru ajutorul primit de la tine, şi i-ai arătat drumul, ca să nu se rătăcească. Şi când te-ai făcut nevăzut, el a înţeles purtarea ta de grijă, că şi după moarte ai primit puterea de a fi călăuza creştinilor. Pentru aceasta ţi-a cântat unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ne arăţi calea spre Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, că primeşti laudele noastre precum Hristos cei doi bani ai văduvei;
Bucură-te, nădejde a celor ispitiţi de deznădejde;
Bucură-te, lumină cerească ce luminezi vieţile noastre;
Bucură-te, că alungi îndoiala de la cei slabi în credinţă;
Bucură-te, că pelerinii simt chemarea ta şi se grăbesc să ajungă la tine;
Bucură-te, că mănăstirea ta, Noul Ierusalim, s-a arătat comoară duhovnicească;
Bucură-te, îndrumător al monahilor pe calea muceniciei fără de sânge;
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Spiridon eşti surpător al ereziilor;
Bucură-te, că împreună cu Dionisie ocrotitor eşti al drept-credincioşilor;
Bucură-te, că ai binecuvântat pământul Zakintului;
Bucură-te, că nu doar insulele, ci tot pământul grecesc te cinsteşte;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 4-lea

Să alerge mulţimea bolnavilor spre ajutorul ceresc, să caute cei istoviţi din pricina durerilor spre Sfântul Gherasim, care s-a arătat doctorie dumnezeiască, nou şarpe de aramă ridicat de Dumnezeul lui Moise în pustia sufletelor noastre, şi să Îi cântăm Celui ce l-a acoperit cu mulţime de daruri: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Pe negustorul cu mâna bolnavă nu l-ai lăsat să alerge prin ţări străine după ajutorul doctorilor cu nume mare, ci l-ai chemat la mănăstirea ta din Kefalonia. Şi, atingându-se de racla ta, după ce s-a rugat cu credinţă, a dobândit tămăduire. Şi, împreună cu soţia sa, I-a mulţumit lui Dumnezeu, pentru care noi îţi zicem unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce auzi rugăciunile bolnavilor;
Bucură-te, că ai primit de sus darul tămăduirilor;
Bucură-te, far spre care se îndreaptă mulţimea celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce vii în întâmpinarea celor apăsaţi de boală;
Bucură-te, doctor ceresc care îi cercetezi pe bolnavi;
Bucură-te, că îi păzeşti pe credincioşi de doctorii cei nepricepuţi;
Bucură-te, că goneşti frica celor ce se tem de doctori;
Bucură-te, că stingi focul durerilor de nesuportat;
Bucură-te, că îi ajuţi pe cei pe care nu îi vindeci să rabde fără să cârtească;
Bucură-te, scăpare a celor care nu mai aşteaptă ajutor de la oameni;
Bucură-te, că în ceasul morţii veghezi sufletele care părăsesc această lume;
Bucură-te, îngrijitor al celor care îi îngrijesc pe bolnavi;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!

Condacul al 5-lea

Minune nemaiauzită s-a arătat prin tine, Sfinte, că pe femeia stăpânită de duhul necurat, care voia să o arunce în apă şi să o înece, ai ţinut-o prin rugăciunile tale deasupra apei. Şi le-ai cerut maicilor să alerge să o ajute, iar ele, găsind-o stând deasupra apei ca pe uscat şi văzând că se tămăduise, I-au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

„Gherasime, mă arzi ca un foc, voi pleca, căci m-au ajuns flăcările pe care le scoţi din tine”, a strigat diavolul prin gura tinerei care fusese adusă la racla cu sfintele tale moaşte, mărturisind darul dat ţie de Dumnezeu. Şi tânăra, tămăduindu-se, ţi-a adus mulţumiri cu inima zdrobită, zicându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, Cuvioase, că mare este darul dat ţie de sus;
Bucură-te, că cei chinuiţi de diavol primesc uşurare prin tine;
Bucură-te, prigonitorule al duhurilor celor necurate;
Bucură-te, lumină care goneşti întunericul;
Bucură-te, rugător pentru cei pentru care nu are cine să se roage;
Bucură-te, primind cuvintele de mulţumire de la cei pe care i-ai ajutat;
Bucură-te, că ai ţinut-o deasupra apei pe femeia îndrăcită;
Bucură-te, că ai vindecat-o prin rugăciunile tale;
Bucură-te, că maicile au cunoscut puterea rugăciunilor tale;
Bucură-te, că prin această minune le-ai îndemnat să recunoască sfinţenia ta;
Bucură-te, că atunci sfintele tale moaşte au fost puse spre închinare;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!

Condacul al 6-lea

Văzând cum unii creştini biruiţi de deznădejde au fost ispitiţi de gândul sinuciderii, ai venit în ajutorul lor în chip minunat, îndemnându-i să lepede cugetele demonice şi să Îi cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Pe tânărul îndrăcit care vroia să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat din clopotniţă nu numai că l-ai ţinut în viaţă, ci l-ai şi tămăduit de suferinţa sa, izgonind pe diavol. Iar pe cei care s-au temut că, din pricina căderii, tânărul va muri i-ai întărit în credinţa în Dumnezeu, pentru care au zis către tine unele ca acestea:
Bucură-te, că strici urzelile diavoleşti;
Bucură-te, că tânărul care s-a aruncat din clopotniţă nu a murit;
Bucură-te, că l-ai scos nevătămat din gura iadului;
Bucură-te, că îi fereşti pe creştini de păcatul sinuciderii;
Bucură-te, Sfinte care te rogi pentru toată lumea;
Bucură-te, că nu te scârbeşti de patimile noastre;
Bucură-te, că ne arăţi calea lepădării de patimi;
Bucură-te, că ne chemi la războiul duhovnicesc;
Bucură-te, mustrătorule al leneviei şi al iubirii de sine;
Bucură-te, că aduci lumina în minţile întunecate;
Bucură-te, că cei pe care i-ai scăpat din ghearele iadului îţi mulţumesc;
Bucură-te, apus al disperării şi răsărit al nădejdii;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 7-lea

„Crucea este armă nebiruită, sabie cu două tăişuri”, striga copilul chinuit de diavol, muşcând crucea ta, pe care o ţinea preotul care citea rugăciuni în faţa sfintelor tale moaşte. Şi diavolul, strigând că nu poate suferi puterea ta, a plecat, iar copilul I-a cântat Domnului: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Mult au suferit părinţii lui Spiridon, când copilul lor, stăpânit de diavol, îţi spunea cuvinte hulitoare. Dar, având în sufletele lor nădejdea în Dumnezeu şi ştiind mulţimea minunilor tale, au stăruit în rugăciune şi rugăciunea le-a fost ascultată. Iar noi, crezând că vii în ajutorul tuturor celor care se roagă ţie cu credinţă, îţi aducem aceste puţine laude:
Bucură-te, cel ce lui Spiridon i-ai luminat copilăria;
Bucură-te, că ai împlinit rugăciunile părinţilor lor;
Bucură-te, cel ce ai şters mulţimea lacrimilor lor;
Bucură-te, că prin nevoinţa ta ai primit putere împotriva demonilor;
Bucură-te, că puterea crucii ţi-a fost pavăză în ispite;
Bucură-te, că cei ce sărută crucea ta iau binecuvântare;
Bucură-te, chemarea pe calea cea îngustă a mântuirii;
Bucură-te, pildă de nevoinţă şi îndreptar de rugăciune;
Bucură-te, că ne înveţi să iubim nevoinţa;
Bucură-te, că te-ai asemănat pustnicilor din vechime;
Bucură-te, că împreună cu aceştia te rogi pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, că ne călăuzeşti spre Ierusalimul cel de sus;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltiri diavoleşti!

Condacul al 8-lea

Prin gura femeii paralitice din Etolia s-a auzit duhul necurat zicându-ţi: „Nu am putere asupra ta, căci prin rugăciune te faci foc pe deplin”. Iar tu i-ai dat tămăduire bolnavei şi, împreună cu părinţii săi, aceasta I-a adus Domnului cântarea de mulţumire: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Nu te-ai scârbit de femeia îndrăcită, care te blestema în fel şi chip, ci ţi-a fost milă de ea, că mult pătimise din lucrarea diavolului. Şi, plecând urechile la rugăciunea îndureratului ei bărbat, ai vindecat-o, pentru care au plecat din mănăstirea ta mulţumindu-ţi pentru ajutor şi zicându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, foc ceresc care îi arzi pe diavoli;
Bucură-te, că pe cei care ajung la sfintele tale moaşte îi binecuvântezi;
Bucură-te, că pe cei care nu pot ajunge la tine îi ajuţi după credinţa lor;
Bucură-te, tămâie cu bun miros care alungi demonii;
Bucură-te, că risipeşti puterea farmecelor;
Bucură-te, cel ce ne fereşti de răutăţile duşmanilor;
Bucură-te, că în faţa ta vrăjitorii se arată neputincioşi;
Bucură-te, că până la sfârşitul vremurilor vei lupta împotriva lor;
Bucură-te, că întăreşti în răbdare rudele celor îndrăciţi;
Bucură-te, că în ispite aduci alinare sufletelor lor;
Bucură-te, glas care cântă laude Dumnezeului Celui viu;
Bucură-te, că pomenirea numelui tău le este rană demonilor;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 9-lea

Doi ani de zile au pătimit cei doi fraţi îndrăciţi din Mavrata şi, prin rugăciunile tale, îngerii întunericului au plecat, zicând: „Ne-ai ars, nu mai putem să rămânem mai mult”. Iar noi, cunoscând puterea dată ţie de la Dumnezeu, Îl lăudăm şi cu mulţumire Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

„Mamă, dezleagă-mă”, a zis către mama sa tânărul care fusese legat pentru tulburarea făcută din pricina demonului care îl stăpânea. Căci, căutând ajutor de la doctori, a rămas neajutorat, dar cerând ajutor de la tine a aflat izbăvire şi, tămăduindu-se, ţi-a cântat unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai vestit bucuria mamei credincioase şi fiului ei;
Bucură-te, cel ce ai adus liniştea în sufletele lor chinuite;
Bucură-te, că pe tatăl cel necredincios l-ai chemat spre lumina adevărului;
Bucură-te, că mulţi părinţi se roagă ţie pentru copiii lor;
Bucură-te, că nu au rămas ruşinaţi cei care au nădăjduit în ajutorul tău;
Bucură-te, că pe fraţii din Mavrata nu i-ai lăsat să se chinuiască;
Bucură-te, că ai dezlegat legăturile cu care îi legaseră diavolii;
Bucură-te, că rudeniile care îi legaseră cu lanţuri şi funii s-au minunat;
Bucură-te, că, dezlegându-i pe fraţi, L-au slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că părinţii acestor fraţi mult au postit pentru a-i ajuta;
Bucură-te, că îi povăţuieşti pe părinţi să stăruie în rugăciune;
Bucură-te, că prin rugăciunile părinţilor îi ajuţi pe copiii lor;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 10-lea

Ajungând în faţa judecătorului, creştinul cel nevinovat nu s-a lăsat biruit de deznădejde, ci a aşteptat lucrarea ta, ocrotitorule al celor năpăstuiţi. Şi având loc în vremea judecăţii un cutremur de pământ, cel care îl nedreptăţise a fost cuprins de frica morţii şi şi-a recunoscut păcatul, iar creştinul I-a mulţumit Domnului, zicând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ne-a cerut Mântuitorul Hristos să îi binecuvântăm pe cei care ne blestemă şi să îi iubim pe cei care ne fac rău, dar suntem slabi în credinţă şi răutăţile vrăjmaşilor noştri ne covârşesc. Pentru aceasta cădem către tine, Sfinte Gherasim, cerând să vii în ajutorul celor nedreptăţiţi, şi te lăudăm aşa:
Bucură-te, că pe creştinul cel nevinovat l-ai ajutat;
Bucură-te, că judecătorul i-a făcut dreptate celui năpăstuit;
Bucură-te, că stai împotriva pârâşilor care nu au frică de Dumnezeu;
Bucură-te, judecător ceresc care împarţi dreptatea;
Bucură-te, că ne înveţi să biruim răutatea prin bunătate;
Bucură-te, că ne îndemni să alegem iubirea în locul urii;
Bucură-te, împăciuitorule al celor care se vrăjmăşesc;
Bucură-te, că aduci pacea în casele creştinilor;
Bucură-te, că pe părinţi îi împaci cu fiii lor;
Bucură-te, că alungi tulburarea din mănăstiri;
Bucură-te, că pe cei prigoniţi pentru credinţa lor îi întăreşti;
Bucură-te, că şi noi mărturisim harismele tale;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 11-lea

Ajungând la mănăstirea ta, soldatul Decaneos nu a vrut să şi se închine, ci te-a batjocorit, dispreţuindu-i pe cei care se rugau ţie pentru ajutor. Dar degrabă l-a ajuns mânia lui Dumnezeu, că a murit de moarte năprasnică, fără să îţi mai ceară iertare şi fără să Îi cânte Celui ce poartă de grijă tuturor: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumea aceasta, iubitoare de desfrâu şi de apostazie, îi prigoneşte pe iubitorii de Dumnezeu, batjocorindu-i pentru credinţa lor. Şi mulţimea ispitelor i-ar doborî la pământ, dacă nu ar fi ocrotiţi de Dumnezeu şi dacă nu ar fi călăuziţi de ajutorul Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor. Iar noi, cei care ştim minunile tale, îţi cântăm:
Bucură-te, că prin mustrarea celor necredincioşi ne fereşti de păcatul necredinţei;
Bucură-te, primind rugăciunile celor ce se roagă ţie pentru rudele lor;
Bucură-te, că îi ajuţi pe copii pentru rugăciunile părinţilor lor;
Bucură-te, că îi ajuţi pe părinţi pentru rugăciunile copiilor credincioşi;
Bucură-te, mustrătorule al celor care au minţile întunecate de păcat;
Bucură-te, că, în viaţă fiind, ai chemat oamenii să se spovedească;
Bucură-te, că şi acum ne îndrepţi paşii spre Taina Spovedaniei;
Bucură-te, că cei ce se roagă ţie leapădă frica de spovedanie;
Bucură-te, împreună-rugător cu duhovnicii pentru îndreptarea ucenicilor lor;
Bucură-te, chip al povăţuitului desăvârşit;
Bucură-te, biruitorule al patimilor, că îi ridici pe cei căzuţi;
Bucură-te, călăuzitorule al păstorilor pentru rugăciunile celor păstoriţi;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 12-lea

Vrând soldaţii italieni să distrugă mănăstirea ta, te-ai arătat într-un nor mare, alungând duşmanul, spre bucuria călugărilor şi a creştinilor drept-credincioşi. Ai făcut de ruşine puterea celor puternici şi i-ai înălţat pe cei smeriţi, care I-au cântat lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Necazuri de tot felul ne împresoară şi furtuna ispitelor se abate asupra noastră, Sfinte Gherasim. Dar credem că nu ne vei lăsa singuri, ci vei veni în ajutorul nostru, cerând de la Dumnezeu pentru noi cele ce ne sunt cu adevărat de folos. Şi pentru aceasta îţi zicem:
Bucură-te, cel ce păzeşti mănăstirea ta din Kefalonia de toate relele;
Bucură-te, că ai stat împotriva soldaţilor rău-credincioşi;
Bucură-te, că prin arătarea ta ai umplut sufletele lor de teamă;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta au fost biruiţi;
Bucură-te, trâmbiţă care vesteşti înfrângerea duşmanilor;
Bucură-te, armă aducătoare de biruinţă ostaşilor drept-credincioşi;
Bucură-te, că şi acum păzeşti casele creştinilor care te cinstesc;
Bucură-te, liman al celor greu încercaţi de primejdii;
Bucură-te, scut al celor care prăznuiesc pomenirea ta;
Bucură-te, risipitorule al duhurilor care ne ispitesc;
Bucură-te, că dai cele de trebuinţă celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, rugător neobosit în faţa tronului Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Gherasim, lauda Kefaloniei şi cunună a Bisericii lui Hristos, vino degrabă în ajutorul nostru, al celor necăjiţi, întristaţi şi deznădăjduiţi, şi roagă-te pentru noi ca Bunul Dumnezeu să ne ridice povara încercărilor care ne apasă şi să ne dea tărie în credinţă, ca să Îi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic iarăşi Icosul 1: Viaţa ta a fost o viaţă răstignită, Sfinte al lui Dumnezeu..., Condacul 1: Pe robul lui Dumnezeu, Sfântul Gherasim...,

Icosul 1

Viaţa ta a fost o viaţă răstignită, Sfinte al lui Dumnezeu, că lepădând poftele lumeşti ai luat crucea lui Hristos asupra ta, iubind nevoinţa şi defăimând trecătoarele desfătări. Învăţându-ne de la tine să mergem pe calea Evangheliei şi a rugăciunii, îţi zicem cu inima smerită:
Bucură-te, că pământul Trikalei l-ai binecuvântat;
Bucură-te, că din copilăria ta ai mers pe calea virtuţilor;
Bucură-te, că în insula Zakintului te-ai îndeletnicit cu rugăciunea;
Bucură-te, că împreună cu sfinţii aghioriţi o lauzi pe Născătoarea de Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai învrednicit să te închini la Locurile Sfinte;
Bucură-te, că în Biserica Sfântului Mormânt ai primit mângâiere cerească;
Bucură-te, că, aprinzând acolo candele, ai aprins şi candela inimii tale;
Bucură-te, că, fiind hirotonit preot, nu ţi-ai împuţinat nevoinţele;
Bucură-te, că, întorcându-te în Zakint, în peşteră ai vieţuit;
Bucură-te, că în Kefalonia ai fost trimis de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

Condacul 1

Pe robul lui Dumnezeu Sfântul Gherasim, care prin mulţimea nevoinţelor sale a primit cununa cea nestricăcioasă, pe cel care prin sfintele sale moaşte revarsă râuri de tămăduiri, veniţi, credincioşilor, să-l lăudam într-un glas, zicând: Bucură-te, Sfinte Gherasim, zid nesurpat de uneltirile diavoleşti!

şi această

Rugăciune către Sfântul Gherasim Kefalonitul

Sfinte Gherasim, robule al lui Hristos, cel ce ai strălucit înaintea oamenilor ca lumină în întuneric, care ai călăuzit poporul spre cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Vezi, Sfinte, durerile noastre. Vezi necazurile care ne apasă. Vezi mulţimea ispitelor care ne învăluiesc neîncetat. Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, aşa cum te-ai rugat pentru mulţimea credincioşilor care mărturisesc minunile tale. Mare dar ne-a făcut nouă Domnul prin neputreziciunea sfintelor tale moaşte. Că ne-am întărit în credinţă auzind că bolnavii care s-au atins de racla ta au fost vindecaţi şi că i-ai alungat pe diavoli de la cei îndrăciţi.

O, Sfinte Gherasim, precum ai scăpat insula Kefaloniei de jugul agarenilor şi de multe necazuri, tot aşa ajută-ne şi pe noi. Am căutat uşurare prin puterile noastre, dar nu am aflat. Am căutat ajutor de la oameni, dar am rămas nemângâiaţi. La tine venim, Sfinte, nădăjduind că nu ne vei ruşina. Ci ne vei da cele de trebuinţă, arătându-ne care este calea pe care trebuie să mergem. Ştim că dacă în viaţă alegem după voia noastră cea rea, rămânem lipsiţi de ajutorul dumnezeiesc. Roagă-te pentru noi, Sfinte, să cunoaştem şi să facem voia lui Dumnezeu, ca să ajungem în raiul cel preadulce, în care tu Îl lauzi pe Dumnezeu cu toţi sfinţii şi cu toate puterile cereşti, în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Ernest Bernea, România – simplitatea pierdută

 

Ernest Bernea, România – simplitatea pierdută (recenzie)

 Mărturisesc că nu scriu fără strângeri de inimă acest text, şi nu din puţine motive. Întâi de toate pentru că recenzez, pentru prima dată, un album de fotografii. Iar imaginea, ca şi literatura, îţi cere să fii faci piruete, să te dai de-a dura, să fii tu însuţi, orice va fi însemnând asta. Apoi pentru că fotografiile astea vin dintr-o lume care nu mai este, şi mă vizitează daimonul nostalgiei când le privesc, căruia nu ştiu încă să-i rezist, oricât de ridicol ar fi să regreţi timpuri pe care nu le-ai trăit tu însuţi. În cele din urmă, pentru că lumea fotografiilor-document ale lui Ernest Bernea e o felie din trecutul românesc, şi toate eforturile mele de a sta departe de discursurile privind implicaţiile ontologice ale sentimentului românesc al fiinţei ar putea acum da greş. Dar fie, accept provocarea, cu riscul ficţionalizării…

 Există un discurs exaltat despre românism, ilustrat de nerozia savantă a Părintelui Dumitru Stăniloaie: “Poporul nostru are o limba care-i folosită şi în Liturghie. La popoarele catolice, limba vorbită de popor este alta decât limba liturgică. La popoarele slave, limba liturgică e alta decât limba vorbită de aceste popoare. La greci, limba liturgică e alta decât limba vorbită azi de popor, e o limbă greacă veche. La noi, limba liturgică e cea vorbită de popor. De aceea, limba vorbită de popor capătă un cuprins de taină şi de sfinţenie. Noi avem cuvinte minunate. Poate toate cuvintele noastre au un cuprins de taină pe care nu-l au cuvintele altor popoare.” Cu tot respectul pentru distinsul teolog şi traducător al Filocaliei, fragmentul citat ilustrează o sincopă intelectuală. Limba română este doar accidental liturgică, şi nu spre câstigul cuiva. Latina este liturgică în catolicism la fel cum slavona a fost liturgică în ortodoxia noastră, şi mă intreb dacă nu cumva am fost mai români pe vremea aceea decât acuma. Iar faptul că la greci limba liturgică nu este cea vorbită în taverne, acesta e semn de seriozitate şi exigenţă.

 La antipozi, se află un je m’en fiche-ism postcomunist care tratează românismul ca pe un articol de galantar, în privinţa căruia ai putea formula mofturi sau pe lângă care ai putea trece indiferent. Ce mi-e Clujul, ce mi-e Parisul? De ce în Craiova şi nu-n Chicago? Patria banului şi a satisfacerii ultimelor plăceri trendy… Atunci când limba maternă se reduce la un simplu vehicul de comunicaţie, când istoria nu-i mai veche de două săptămâni şi înaintează în paşii impuşi de ştirile de prima pagină, cum ai putea considera condiţia de român altcumva decât rezultatul unei decizii aleatorii a unui joc de zaruri?

 În ce mă priveşte, cred că identitatea românească se poate asemui unei cămăşi. Una pe care o lepadam mai nou prea lesne ca s-o înlocuim cu alta mai profitabilă, ori mai parfumată. Nu mai suntem capabili să pricepem că este cămaşa trimisă de Deianira lui Hercule, îmbibată în sângele centaurului Nessus, care te arde şi-ţi otrăveşte clipele. În raport cu alte straturi identitare, e periferică (cred mai mult în prezenţa unui câine gudurându-se pe lângă Tronul lui Dumnezeu, decât în intrarea în Paradis a unui român-pur-şi-simplu). Dar asta nu înseamnă că românismul nu te poate mişca sau durea. Nu pot fi de acord cu elucubraţiile celor care redesenează harta lumii amplasând Ierusalimul Celest la Bucureşti. Sunt însă oripilat de cei care se declară gata să abandoneze un dat misterios pentru o identitate ersatz.

 Atât cât îmi pot aminti, m-am întâlnit prima oară cu România pierdută într-un cimitir din nordul Moldovei, lângă crucea sub care odihneşte străbunica mea. Un nume, nişte ani, o litografie înfăţişând o bătrână oţărâtă, în straie cernite şi cu năframă neagră, de sub care te privesc, în dezacord cu eternitatea locului, nişte ochi vii şi iscoditori. Graiul bunicii, Dumnezeu s-o odihnească şi pe ea acum!, povestind că mamă-sa, venită din Basarabia după cei ai noştri cedaseră de-a moaca pământul de dincolo de Prut, nu rupea mămăliga de sub ştergari fără să fi trimis un copil pe uliţă, şi înainte ca acesta să fi adus la masă un pribeag care încă nu prânzise în ziua aceea. În ceasul acela de vară, m-am întâlnit cu neamul meu, privind dincolo de hârtie, în ochii femeii fugită din calea satanelor comuniste, abandonând pământuri şi acareturi, dar ducând cu ea în bejenie grandioasa omenie a creştinului căruia nu-i ticneşte dacă nu împarte darabul lui de brânză şi ceapă zdrobită-n palmă cu unul din fraţii mai mici ai lui Hristos.

 Mulţi m-au făcut să mă simt mândru că sunt român, la modul sensibil şi bun. Constantin Brâncuşi, când l-am priceput în sfârşit. Constantin Noica, cu ale sale reflecţii adânci la rostirea românească. Vasile Lovinescu, a cărui hermeneutică mă sedusese dinainte de-a o citi. Ion Creangă, de fiecare dată când îl citesc, frază cu frază, cuvânt cu cuvânt, tăcere cu tăcere. Amarul românului însă nu l-am gustat decât lângă o cruce, sub care şi-a găsit odihna un boţ de femeie ce-a uitat a zâmbi după ce şi-a îngropat şase din cei şapte copii. Zice-o vorbă despre justa măsură a lumii că niciodată Dumnezeu nu-l încarcă pe om mai mult decât poate duce. Neputându-mă îndoi de asta, mă întorc azi cu ochii minţii lângă strămoaşa în straie cernite, doar-doar oi afla din ce era făcută ţâţâna care-i priponise sufletul în piepţi…

 În albumul România – simplitatea pierdută, o fotografie mă dă peste cap. Într-un lan de grâu copt, o bătrână în ie albă tivită cu negru, chipu-i ars de soare răsărind dintr-o maramă albă, ţine-n braţe un puiuţ de nepot. Strâns în glumă în brâu lat de flăcău, cu creştetul sub pălărie neagră cu ciucurel, mâna dreaptă-i se ridică a joc, în vreme ce stă pe braţele ei, cu genunchiul undeva ascuns de împreunarea palmelor negre ale femeii. El străluceşte a soare şi-a viaţă. Ea e arsă şi ratatinată ca o brazdă de pământ. Pruncul zâmbeşte ghiduş, bătrâna i-a râsu-plânsu’, mă uit şi n-aş şti, dacă plânge n-are lacrimi, dacă râde n-are hohot. Grâul îi îmbrăţişează pe-amândoi, implacabil ca viaţa, inevitabil ca moartea. În braţele strămoaşei mumificate dinainte de marea trecere, copilul învaţă să iubească Omul, să vadă chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre noi. Cu năzdrăvanul în braţe, ostenita îşi aminteşte că inocenţa nepăcatului nu-i vorbă goală.

 Mă uit la fotografia lui Ernest Bernea cu senzaţia asistării la o întâlnire intens improbabilă, la fel ca aceea dintre strănepotul care ascultă pe o bancă, la doi paşi de o cruce pe care se află o litografie, povestea unei mâini de străbunică ce şi-a înhăţat bărbatul şi l-a dus în spate fuga-fuguţa peste deal, să prindă trenul spre oraş, în vreme ce dragostea vieţii ei îşi strângea cu mânurile-nsângerate maţele ce stau să i se împrăştie, deschise de sapa unuia pestriţ la inimă. Aşa se face că pentru mine poporul român e un soi de cal năzdrăvan al lui Harap Alb, pe care-l duce în spate Sfânta Vineri, iar asupra lor fâlfâie în cercuri moartea, sau cel puţin asta am reţinut eu din basmul acela, unicul pe care bunica mi l-a spus vreodată fără să-l citească de undeva. Neamul meu. Popor de poveste şi de fotografii în culori de cenuşă. Acum – răcite-s toate. Noi, cei de azi, roim bezmetic într-o ficţiune scrisă de alţii.

 Sunt român, nici mai bucuros, nici mai trist decât dacă aş fi fost patagonez. Doamne-ţi mulţam de-ndurare, m-ai fi putut face german, sau thailandez, sau peul, dar şi atunci Ţi-aş fi fost recunoscător. Se zice că într-o tabără din Statele Unite, un copil amerindian, ascultând naiul unui român, l-ar invitat pe acesta să vină cu el ca să cânte din nou, să-l asculte bunicul. După care l-a dus pe puiul nostru lângă un totem înfăţişând animalul sacru al tribului. Nu trebuie să fiu amerindian, nici măcar copil, ca să duc într-o zi cu mine România – simplitatea pierdută undeva într-un cimitir, pe-o băncuţă lângă crucea de sub tei, să-şi mai mângâie bătrâna eternitatea cu chipurile neamului ce-am fost. 

 https://radu-iliescu.blogspot.com/2016/06/ernest-bernea-romania-simplitatea.html

𝑬𝒔𝒕𝒆 𝒖𝒏 𝒗𝒆𝒄𝒉𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒗𝒆𝒓𝒃 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆, 𝒄𝒂̃ 𝒖𝒏 𝒐𝒎 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̃ 𝒊𝒔𝒊 𝒇𝒐𝒍𝒐𝒔𝒆𝒂𝒔𝒄𝒂̃ 𝒄𝒖𝒗𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒊𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒊 𝒔𝒄𝒐𝒑𝒖𝒓𝒊: 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆𝒄𝒖𝒗𝒂̂𝒏𝒕𝒂𝒓𝒆, 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒗𝒊𝒏𝒅𝒆𝒄𝒂 𝒔𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒆𝒗𝒐𝒍𝒖𝒂. 𝑪𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒐𝒎𝒖𝒍 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒊𝒍𝒂𝒍𝒕𝒊 𝒗𝒂 𝒇𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒔 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒆𝒍, 𝒔𝒊 𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒆𝒍 𝒍𝒆 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒐𝒓𝒍𝒂𝒍𝒕𝒊 𝒊𝒔𝒊 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒊 𝒍𝒖𝒊 𝒊𝒏𝒔𝒖𝒔𝒊."

 𝑬𝒔𝒕𝒆 𝒖𝒏 𝒗𝒆𝒄𝒉𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒗𝒆𝒓𝒃 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆, 𝒄𝒂̃ 𝒖𝒏 𝒐𝒎 𝒕𝒓𝒆𝒃𝒖𝒊𝒆 𝒔𝒂̃ 𝒊𝒔𝒊 𝒇𝒐𝒍𝒐𝒔𝒆𝒂𝒔𝒄𝒂̃ 𝒄𝒖𝒗𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒅𝒐𝒂𝒓 𝒊𝒏 𝒕𝒓𝒆𝒊 𝒔𝒄𝒐𝒑𝒖𝒓𝒊:
                𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆𝒄𝒖𝒗𝒂̂𝒏𝒕𝒂𝒓𝒆,
           𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒗𝒊𝒏𝒅𝒆𝒄𝒂 𝒔𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂 𝒆𝒗𝒐𝒍𝒖𝒂.
𝑪𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒐𝒎𝒖𝒍 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒊𝒍𝒂𝒍𝒕𝒊 𝒗𝒂 𝒇𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒔 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒆𝒍, 𝒔𝒊 𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒆𝒍 𝒍𝒆 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒍𝒐𝒓𝒍𝒂𝒍𝒕𝒊 𝒊𝒔𝒊 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒔𝒊 𝒍𝒖𝒊 𝒊𝒏𝒔𝒖𝒔𝒊.

Thou has given so much to me … Give me one thing more—a grateful heart.💙 ~ George Herbert

Mi-ai dat atât de multe... Dă-mi încă un lucru – o inimă recunoscătoare.💙

~ George Herbert

 

"De ce astăzi mai mult decât altădată există atâta suferință în lume? Din cauza depărtării de Dumnezeu și încrederii în sine."

 "Este minunat să găsești în tine puterea să spui o vorbă bună, puterea să faci oamenii să se bucure, chiar dacă numai pentru o clipă.
Cu gesturi mici, vom înceta să mai fim singuri."

(Părintele Cleopa Ilie)

Iată doar câteva din gândurile sale minunate:

Hermann Hesse a fost un prozator, poet și filosof german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, anul 1946. Este faimos pentru romanele sale Der Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) şi Siddhartha.

Iată doar câteva din gândurile sale minunate:

1. Fiecare corp este singur, sufletul – niciodată.

2. A găsi la fiecare om trăsăturile care-l deosebesc de ceilalţi înseamnă a-l cunoaşte.

3. Unii se cred perfecţi doar pentru că sunt mai puţin exigenţi cu ei înşişi.

4. Nimic nu a fost, nimic nu va fi, totul este, totul constă din esenţă şi prezent.

5. Lacrimile vin din topirea gheţurilor sufleteşti. Celor care plâng, îngerii le sunt aproape.

6. A căuta înseamnă a avea un scop. A găsi însă înseamnă a fi liber, a rămâne deschis, a nu avea un scop.

7. Prin meditare profundă avem posibilitatea de a anula timpul, de a vedea toată viaţa trecută, prezentă şi viitoare în simultaneitatea ei.

8. Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi şi totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea!

9. Viaţa oricărui om nu este decât o călătorie spre sine însuşi.

10. Prea des furăm din timpul prietenilor pentru a-l da duşmanilor.

11. Contrariul oricărui adevăr este la fel de adevărat!

12. Viaţa este un joc de şah cu Dumnezeu.

13. Fericirea este un “cum”, nu un “ce”. Un talent, nu un obiect.

14. Nu există decât o manieră de a ajunge la înţelepciune; o singură credinţă, o singură înţelegere conduce acolo: certitudinea că Dumnezeu este în noi. Şcolile, bisericile şi întreaga cultură, inclusiv ştiinţele, nu fac decât să denatureze acest adevăr, în mod constant trădat şi învăţat strâmb.

15. Felul în care ne ignorăm minutele, graba continuă, sunt fără îndoială cel mai mare duşman al posibilelor noastre bucurii.

16. Şi un ceas oprit arată ora exactă. De două ori pe zi.

17. Când tratezi nebunia, cea mai bună soluţie este să pretinzi că eşti normal.

18. Fiecare om are sarcina sa în viaţă, iar ea nu este niciodată cea pe care el şi-ar fi dorit-o.

19. Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să trezească în noi o viaţă nouă.

20. Avem pretenţia ca viaţa noastră să aibă un sens, dar ea are exact atâta sens cât suntem în stare să-i dăm.

21. Fiecare trebuie să se gândească singur la ceea ce e adevărat şi cum e orânduită viaţa de fapt, asta n-o poate învăţa din nicio carte.

22. Începuturile sunt pline de magie!

23. Numai cine îşi doreşte să fie mângâiat ştie a mângâia.

24. Iubirea e dorinţa devenită înţelepciune.

25. Totul devine un pic diferit, din momentul în care a fost spus cu voce tare.

 

Vă doresc un weekend minunat, plin de dragoste, bucurie și pace. Fie ca fiecare zi să vă aducă noi oportunități de a zâmbi, momente de fericire de prețuit și căldura iubirii celor din jur. Lasă-ți inima să fie ușoară, mintea ta să fie calmă și sufletul tău să fie plin de pozitivitate. Să aveți un weekend frumos și inspirat înainte! 🤍

 Ce frumoasă e toamna!
Dimineața cu geacă.
La amiază cu tricou.
După amiază cu bluză. Și seara cu paracetamol!

„Biblioteca Umană”

 În Danemarca există biblioteci în care, in loc de o carte, poți împrumuta o persoană pentru a-i asculta povestea vieții, timp de 30 de minute. Scopul este combaterea prejudecăților. Fiecare persoană are un titlu: „șomer”, „refugiat”, „bipolar”, etc. Ascultând povestea lui, înțelegi cât de greșit este "să judeci o carte după copertă”. 

Acest proiect inovator este activ în peste 50 de țări, și se numește „Biblioteca Umană”.

ÎNDEMN LA SIMPLITATE

file:///C:/Users/User/Downloads/ernest-bernea-preludii.pdf 

 19 | ÎNDEMN LA SIMPLITATE
01 | LA VÂNAT DE OAMENI
De ce se urăsc oamenii? E atât necunoscut şi atâta suferinţă
legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să
fie numai dragostea şi mângâierea.
De ce se chinue oamenii unii pe alţii? N’au loc sub soare? Nu le
ajunge pânza cerului? Sânt atât de grele păcatele ce ne apasă,
încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de pute-
re pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alţii.
E multă frumuseţe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Încli-
narea spre a face rău e atât de puternică, încât pentru a o învinge
a fost nevoe de marea dragoste şi jertfa Dumnezeului întrupat.
Sânt oameni sinceri şi sânt oameni vicleni. E sfâşietor de trist
să vezi cum între oameni, ca şi între popoare, calea înşelăciu-
nii dă pas înainte celor ce o folosesc.
Viaţa ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat
este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără
pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestu-
ia, faptă care nu are nici o deosebire faţă de aceea a unui lup
fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii.
De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alţii? De
ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul?
Locul tău, locul darurilor proprii nu ţi-l poate lua nimeni; îl
ai odată cu viaţa.
02 | OMuL „rEALIST”
Omul „realist” este în genere înclinat să trăiască mai mult
prezentul; prezentul care, fără un sens şi o luptă a noastră, nu
reprezintă nimic şi care fuge; să-l trăiască prin toate simţu-
rile atât de rafinate de civilizaţia aceasta de care sânt atât de
mândriA mânca bine, a îndrăgi femei frumoase, a fura şi a exploata
pe cei slabi, a dormi lenea unui trup obosit de senzaţii tari, a
te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel
adevăratul Dumnezeu făcător de minuni, iată expresia unei
vieţi pentru care a trudit o lume întreagă de milenii.
Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om; poate să se frân-
gă şi osia cerului! Ce va fi mâine „vom trăi şi vom vedea.”
Totul trebuie consumat acum pe calea simţurilor însetate de
puternice sguduiri, trebuie îndrumat către totala satisfacţie a
pământului uscat şi nerodit din noi.
Gândurile mari, credinţele, dorul unei vieţi mai pure şi mai
frumoase sânt ale poeţilor, ale visătorilor; omul „realist” n’are
ce face cu ele, nu le caută şi nici nu le cultivă pentru că „nu
umblă după himere.” Acest om îndobitocit de binele material,
acest om al prezentului stors de sensuri, acest om îşi duce
viaţa numai cu perdelele trase, închis, apăsat, căzut în pro-ţa numai cu perdelele trase, închis, apăsat, căzut în pro-
pria sa întunecime.
Drama începe acolo unde prezenţa sa este activă. El retea-
ză elanuri, compromite credinţe, îngenunche frumuseţea şi
omoară oamenia. El nu poate suferi altceva dincolo de fiinţa
sa înrădăcinată atât de puternic într’un pământ care şi el re-
fuză să-l primească.
Omule mic, omule rău, omule dizolvant, de ce eşti uneori atât
de puternic?
03 | Libertăţi şi Libertate
De veacuri omul suferă şi luptă pentru libertate: libertatea de
cuget, de faptă, libertatea pentru darurile frumuseţii şi ale
credinţei.
O zădărnicie cât muntele vieţii. Omul trăieşte mereu, trăieşte
21 | ÎNDEMN LA SIMPLITATE
dezgustător de plin toate libertăţile făpturii sale căzute; trăieş-
te libertatea desfrâului, a minciunii, a lenei şi a furtului; liber-
tatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă
viaţa într’o mlaştină unde cresc numai plante otrăvitoare.
Omul nu a înţeles şi nici nu a făcut nimic pentru câştigarea
adevăratei libertăţi care este o condiţie absolută a omeniei. Li-
bertatea nu poate fi găsită decât în inima ta; ea este o floare a
spiritului. Nu căta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfarmă pia-
tra ce acoperă aurul.
Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi
decât interioară, nu poate fi decât dragostea şi creaţia; liberta-
tea este putere deschisă pajiştilor înflorite ale lui Dumnezeu.
Când omul apare, omul de conştiinţă şi misiune, apare şi li-
bertatea. În acest caz libertatea nu este ceva formal şi relativ,
ci este ceva esenţial şi absolut. Împrejurul omului adevărat, în
fapta şi în cugetul său, în simţămintele care îl străbat, liberta-
tea este o cale a vieţii şi a desăvârşirii, este o condiţie a spiri-
tualităţii şi un semn al omului în rosturile sale mari.

SF. PAISIE OLARU | TESTAMENTUL DRAGOSTEI

 

Părintele Paisie Olaru a fost canonizat recent de către Patriarhia Română. Îndrăgitul Duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria a lăsat un testament viu atât în inimile celor ce i-au fost ucenici, cât și pentru noi ce de azi, care am uitat să iubim. Ce este dragostea și de ce trebuie să revenim la ea? SF. PAISIE OLARU | TESTAMENTUL DRAGOSTEI

Părintele Cleopa despre Pr. Paisie Olaru

Despre Părintele Paisie, Părintele Cleopa își amintește. „Așa era Părintele Paisie: smerit, tăcut, blând, înțelept la cuvânt, foarte milostiv și iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți și iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți și își ascundea viața și nevoința. Nimeni nu știa cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea și inima lui, cât stă la masă și cât se odihnește. Pe lângă liniște, iubea mult și pe fiii săi duhovnicești pe care îi primea la spovedanie la orice oră din zi și din noapte. Și purta mare grijă de mântuirea lor”.

Dragostea și lepădarea de sine

În Cozancea era un ieromonah pe care îl chema Gavril Apetri. Era duhovnic bun şi citea moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Venea lume multă la citit şi nu mai încăpea în chilia lui. Atunci a venit la Părintele Paisie şi i-a zis: „Părinte Paisie, dă-mi şi mie o chilie, că am oameni mulţi şi nu am unde îi primi”. După ce i-a dat o chilie, nu a trecut mult şi iar i-a zis: „Părinte Paisie, mai dă-mi o chilie, că nu-mi ajunge una”. Şi i-a dat-o şi pe a doua. Mai târziu iarăşi i-a zis: „Părinte Paisie, dă-mi şi cealaltă chilie, că sfinţia ta stai în paravan!”. La un timp îi zice: „Părinte Paisie, ştii ce? Dă-mi şi paravanul că sfinţia ta îţi găseşti să stai undeva, că am lume la citit şi dormit şi nu am unde-i culca!”.

Iar Părintele Paisie, fiind milostiv şi liniştit, i-a dat toată chilia. Iar el se culca într-o magazie de lemne, numai să împace pe fiecare. După o vreme, părintele Gavril Apetri s-a îmbolnăvit şi l-a îngrijit până la moarte tot părintele Paisie. Căci era plin de pace şi de dragoste pentru Hristos.

Testamentul duhovnicesc: Dragostea

Ascet și rugător, Părintele Paisie avea o severitate fără crispare și o smerenie fără naivitate. Bunătatea sa nu era sentimentalistă, iar mânia sa nu era pătimașă. Era un om cu inima curată. Însă darul său cel mai mare era acela de a liniști sufletul celor ce se mărturiseau la el sau cereau binecuvântarea lui. Pacea pe care o transmitea în jurul său venea din iubirea sa profundă și smerită față de Dumnezeu și față de semeni.
A lăsat ucenicilor săi și un testament duhovnicesc:
„Să facem și noi ceea ce îi învățăm pe alții, și tot ce facem în viață să fie spre slava lui Dumnezeu și spre folosul aproapelui, că dragostea acoperă mulțime de păcate. Acest testament vă las tuturor ucenicilor mei, adică testamentul dragostei”.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 15)

LACRIMILE ȘI RUGĂCIUNEA PR. PAISIE OLARU PENTRU ÎNTREAGA LUME

Posted on 18 octombrie 2023

„Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai”

Ultimele zile ale Părintelui Paisie

Revenind din nou în obștea Mănăstirii Sihăstria, după doi ani, adică în toamna anului 1986, își fracturează piciorul drept și rămâne imobilizat la pat în chilia sa până la sfârșitul vieții. Pe lângă aceasta, se îmbolnăvește de cataractă la ambii ochi și își pierde în mare parte și auzul. Cu toate acestea, Bătrânul nu-și pierde nădejdea, ci continuă să-și spovedească fiii duhovnicești și să dea sfaturi până în ultimele zile ale vieții. De acum primește și canonul bolii.

O femeie bolnavă s-a mărturisit la Bătrânul și a cerut canon. Iar el i-a răspuns: „Canonul bolnavului este patul. Patul suferinței! Să rabzi boala cu mulțumire și te mântuiești. Cât mai poți zi Tatăl nostru, rugăciunea Doamne Iisuse, Sfinte Dumnezeule, Crezul, Doamne ajută și, dacă nu cârtești în boală și te spovedești regulat, dobândești viața veșnică”.

„Nu am văzut pe nimeni râzând în clipa morții”

Când a fost întrebat dacă se teme de ceasul morții, Părintele a răspuns cu smerită-cugetare: „Cum să nu mă tem, dacă sunt om păcătos?! Căci și Mântuitorul, când se ruga în grădina Ghetsimani, zicea: Întristat este sufletul Meu până la moarte. În viața mea am văzut sfârșitul multor părinți și credincioși, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa morții, că atunci e atunci!”

„Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi”

Pe patul de suferinţă Părintele Paisie plângea adesea. Dar nu pentru suferinţa lui ci pentru a întregii lumi. Era un rugător adânc pentru întreaga omenire, după cum relatează ucenicul său. Ucenicul întristat, i-a sărutat crucea şi mâna, şi l-a întrebat: „De ce plângi, Părinte Paisie? Te doare ceva?”. Iar el i-a răspuns: „Nu, dragii mei. Dar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi, că tare este greu de ajuns la Rai. O, câtă nevoie şi câtă frică are sufletul atunci! Şi dacă nu plângi tu pentru tine aici, cine să te plângă după moarte? Că numai pe cel ce îl doare inima şi are conştiinţa curată, numai acela plânge. Vedeţi cum trece timpul?! Vai, vai, să nu vă treceţi timpul fără folos, că nu-l mai întâlniţi. Ce puteţi face astăzi, faceţi, şi nu amânaţi pe mâine, că nu ştim dacă mai ajungem până atunci. Că dacă poţi şi nu faci, ai mare păcat, şi de ochii Domnului nu poţi ascunde nimic. Orice faci, se caută scopul cu care faci acel lucru. Doreşti să placi oamenilor sau lui Dumnezeu? Luaţi seama că tare este scump Raiul şi tare este greu de ajuns la Rai. Aveţi grijă de suflet, că mare răspundere are fiecare pentru el. Că nu anii ne ajută ci faptele, dragii mei”.

Trecerea la Domnul

În noaptea de 18 octombrie 1990, la ora 4 dimineața, Cuviosul Ieroschimonah Paisie Olaru își dă sufletul în mâinile lui Hristos, în vârstă de peste 93 de ani, înconjurat cu dragoste și evlavie de ucenicii săi apropiați.

Așa a părăsit această lume trecătoare, mutându-se la locașurile cele cerești acest mare duhovnic, fiind însoțit pe ultimul său drum pământesc de numeroși fii duhovnicești – monahi, ieromonahi, preoți de mir, ierarhi și mireni din toată țara.

 (Extras din Revista Atitudini Nr. 15)

,, Tot ce trebuie sa faci este sa te hotarasti ce vrei sa faci cu timpul care ti-a fost Daruit '

 

SFÂNTUL PROROC IOIL DESPRE SFÂRŞITUL LUMII, ZIUA DOMNULUI ŞI JUDECATA VIITOARE (19 octombrie)

19 OCTOMBRIE:

 Sfântul Prooroc Ioil a fost din seminţia lui Ruvin, din satul Metomor. El a proorocit despre pustiirea Ierusalimului şi a dat sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc prin care se face milostiv Dumnezeu. A mai proorocit şi pentru venirea Sfântului Duh peste tot trupul, precum şi pentru înfricoşata Judecată de apoi. Apoi s-a sfârşit cu pace şi a fost îngropat în pământul său. El a vieţuit mai înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos cu 800 de ani, iar numele lui înseamnă dragostea lui Dumnezeu, ori pârgă, sau începătură a lui Dumnezeu.

Sfârşitul [Ioil 2:10; 3:4]

 

Înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului, soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele [Ioil2:10; 3:4].

Sfântul Chiril al Ierusalimului îi combate pe cei care spun că lumea va pieri cu totul. El susţine că Domnul va crea lumea din nou, ,,atunci când va veni întru slavă în ziua cea de pe urmă. Căci lumea aceasta are început şi sfârşit, însă ea va fi făcută din nou […]. Sfânta Evanghelie spune că soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer [Matei 24:29]. Dar noi să nu plângem pentru aceasta, de parcă numai noi ne-am cunoaşte atunci sfârşitul; şi stelele apun, însă după un timp răsar din nou. Dumnezeu va face cerurile să se cutremure nu ca să le distrugă, ci ca să le facă din nou, încă şi mai frumoase […]. Privim spre Înviere, cuprinzând aici restaurarea întregii creaţiuni.”

Sfântul Vasile (cca 330-379) întăreşte că ,,Domnul a prezis că la pieirea lumii au să se arate semne în soare şi lună şi stele: soarele se va preface în sânge, iar luna nu-şi va mai da lumina ei [cf. Ioil2:11;3:4]. Acestea sunt semnele sfârşitului lumii.”

Sfântul Ioan Gură de Aur face următorul comentariu: ,,Prin expresia ziua cea mare şi înfricoşătoare a Domnului [Ioil2:10; 3:4] înţelegem atât ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea), cât şi ziua când Domnul va veni din nou, la sfârşitul lumii.”

Drept pentru care Venerabilul Beda adaugă: ,,Cuvântul soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului [Faptele Apostolilor2:20; Ioil2:10; 3:4] – este de înţeles cu referire pe de o parte, la cele întâmplate cu prilejul Patimilor Domnului [cf. Matei 27:45], iar, pe de altă parte, la ceva ce se va petrece în viitor, înainte de Ziua Domnului, adică înainte de ziua judecăţii.”

 

Ziua Domnului [Ioil 2:11]

 

„Dar Domnul Îşi face auzit glasul în fruntea oştirilor Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi puternic este cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei?” [Ioil 2:11]

Sfântul Vasile cel Mare arată despre aceasta următoarele: ,,Pentru ce căutaţi Ziua Domnului? Aceea este întuneric şi nu lumină [Amos 5:18]. Negreşit întuneric celor vrednici de întuneric. Scriptura cunoaşte şi ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de sfârşit, pe care Psalmistul a numit-o a opta pentru că se află în afara acestui timp săptămânal. Încât fie de zici zi, fie de zici veac, vei exprima aceeaşi idee.”

Căci Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei? [Ioil 2:11] Într-alt loc, Sfântul Ambrozie scrie: ,,Vai de cei ce doresc Ziua Domnului! [Amos 5:18], căci se vorbeşte aici despre întuneric, nicidecum despre lumină, căci vădit este  că ziua – când cei aflaţi fără de pată vor străluci, iar cei osândiţi vor merge spre chinuri – este plină de întuneric pentru cei care se ştiu pe sine plini de răutate şi de nevrednicie. Pe lângă aceasta, Scriptura ne mai învaţă că în ziua cea veşnică a răsplăţii nu se cunoaşte trecerea de la ziuă lanoapte.”

Fericitul Ieronim remarcă idea că ,,în ziua aceea viaţa fiecăruia în parte se va dezvălui pe de-a întregul; de aceea spune prorocul că […] Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte [Ioil 2:11]”.

 

Judecata viitoare [Ioil 3:1-2,12; 4:1-2, 12]

 

A. Căci iată în zilele acelea şi în vremea aceea, când voi întoarce pe Iuda şi pe Ierusalim din robie, aduna-voi toate popoarele şi le voi coborî în Valea lui Iosafat şi mă voi judeca acolo cu ele pentru poporul Meu şi pentru moştenirea Mea Israel, pe care au împrăştiat-o între neamuri şi ţara Mea au împărţit-o în bucăţi [Ioil 3:1-2,12; 4:1-2]. Valea lui Iosafat este de găsit, fără îndoială, dacă ne luăm după cele arătate în acest capitol, fie în apropierea Ierusalimului, fie chiar în interiorul cetăţii. Valea aceasta, al cărei nume nu este menţionat nicăieri altundeva în Vechiul sau în Noul Testament, decât numaila Ioil 4:2 şi4:12, semnifică locul unde Dumnezeu va judeca neamurile. Tradiţia Bisericii, potrivit lui Eusebiu (cca 290-cca 339/340) şi Fericitului Ieronim, identifică pe bună dreptate locul acesta cu Valea Chedronului, aflată în partea de răsărit a Ierusalimului sau, mai precis, în partea de nord a Văii Chedronului [cf. II Regi 18:18] sau în Valea Şave [cf. Facerea 14:17] 4.

În timpul Triodului, cu ocazia Duminicii Înfricoşatei Judecăţi, Biserica întreagă cântă: ,,În valea plângerii, în locul ce ai rânduit, când vei şedea, Milostive, să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă ruşinezi înaintea îngerilor; ci Te milostiveşte, Dumnezeule, şi mă miluieşte.”

 

B. Să se trezească toate neamurile şi să vină în Valea lui Iosafat, căci acolo voi aşeza scaun de judecată pentru toate popoarele din jur [Ioil 4:12]. Vestind dinainte dreapta mânie a lui Dumnezeu, Sfântul Teofan arată: ,,Vestind mai dinainte cuvintele cele dumnezeieşti, de Dumnezeu insuflate, ai descoperit mânia cea cumplită şi pre dreptate, care s-a întâmplat din rea credinţa norodului celui ce cugetă cele deşarte.”