Sinaxar 23 Martie

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi.

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie. Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!" Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui. Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo. Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui. Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela. După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui. Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia. În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 23 zile: pomenirea Sfantului Mucenic Nicon si a ucenicilor sai o suta cincizeci si noua (1251).

    Acest Sfant Nicon era din cetatea Neapole, cand stapanea acolo Cvintilian dregatorul. Se tragea din tata pagan si din mama crestina si era barbat frumos la chip si ostas viteaz in razboaie, biruind, cu sulita si cu sabia, acolo unde lupta era mai grea si ocrotindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cum invatase de la maica sa, incat uimea pe toti cu vitejia ispravilor sale. Deci, intorcandu-se, incununat de biruinte, dintr-un asemenea razboi, a spus maicii sale gandul sau, ca voieste a se boteza si cauta aceasta sa-l indrumeze pe calea crestinatatii si in credinta acestei invataturi. Si era, atunci, vreme de prigoana, impotriva crestinilor, iar preotii lui Hristos si invatatorii dreptei credinte stateau mai mult ascunsi, din pricina urgiei.

    Deci, l-a indemnat maica sa ca sa plece spre pairtile Rasaritului, unde, in munti si in insule, se aflau ascunsi multime de preoti si calugari ai Domnului. A calatorit, drept aceea, fericitul Nicon spre partile Constantinopolului si, ajungand in insula Chios, s-a apropiat de un munte si, stand acolo, vreme de sapte zile, se nevoia in post, in privegheri si rugaciuni. Si i s-a vestit lui, noaptea, in vis, de un inger, in chip de preot, ca sa se pogoare la mare si, urcandu-se intr-o corabie, a mers la muntele Ganos. Si, ca din intamplare, i-a iesit inainte episcopul Teodosie, in chip de monah, care era egumen acolo, peste o obste de 190 de calugari. Si de dansul fiind invatat, a primit fericitul Nicon crestinescul Botez, in numele Sfintei Treimi, impartasindu-se si cu Sfintele Taine si s-a facut monah. Iar, trecand trei ani, acelasi episcop l-a hirotonit preot, apoi, si episcop l-a sfintit pe el. Si, dandu-i sarcina de indrumator al tuturor celor 190 de monahi, ce se adunasera in jurul lui, batranul episcop il sfatuia sa plece, din acel munte, in Sicilia.

    Deci, dupa sfarsitul episcopului Teodosie, a plecat fericitul Nicon cu cei 190 de monahi ai sai, mai intai, in Mitilene si apoi in Italia, iar, de acolo, dupa ce a ingrijit si ingropat pe maica sa, fericitul s-a dus in Sicilia, asezandu-se la muntele Tauromeniei. Si, ducandu-se vestea despre el, pe noua din fostii lui ostasi, de altadata, i-a adus la adevarata credinta. Deci, a intemeiat, aici o manastire, cu buna randuiala, petrecand viata de folos oamenilor si placuta lui Dumnezeu, cu toata obstea celor 199 de ucenici ai sai.

    A aflat si dregatorul Cvintilian cele despre Sfantul si, trimitand indata ostasi, l-a adus la intrebare inaintea lui, cu toti ucenicii. Si nevoind ei sa se intoarca la paganeasca cinstire a idolilor, i-a pus la pamant, i-a sfaramat rau cu rani si, la sfarsit, le-a taiat capetele, iar pe Sfantul Nicon l-au chinuit fara mila si, dupa ce l-au ars cu torte, l-au tarat pe pietrele drumului, in goana cailor, si, zdrobindu-i chipul, i-au taiat limba, apoi si capul cu sabia. Si asa au primit de la Hrisots cununile Mucenicilor.
 

Intru aceasta zi, invatatura pentru cei ce s-au lepadat de lume.

    Oare stii, frate, cate zile ai suferit dinaintea portilor manastirii pana astazi, cand te-am primit pe tine ? Deci, de te vei deprinde de la inceput la obiceiul manastirii si la fapta cea calugareasca, atunci vei putea sa calatoresti bine pe calea aceasta, pe care ai dorit-o si rob al lui Hristos degraba te vei face pe tine. Ca, precum celor ce slujesc cu osardie Domnului, slava si cinste li s-a fagaduit, asa si celor ce se lenevesc si cu nebagare de seama se apropie de lucrul acesta calugaresc, osanda amara li se gateste. Ca, mai de folos iti este, dupa Scriptura, a nu te fagadui, decat, fagaduindu-te, sa nu implinesti, dupa cum s-a zis: "Blestemat este cel ce face lucrul lui Dumnezeu cu nebagare de seama". Ca, pentru aceea, atat de multe zile ne-am intors asupra cererii tale si nu voiam sa te primim. Nu pentru ca nu-ti voiam mantuirea ta, ci, ca nu cumva, primindu-te cu indrazneala si la intamplare, sa fim judecati de Dumnezeu, ca niste necunoscatori si netrebnici si sa te facem vinovat de o si mai mare osanda, ca unii ce, primindu-te degraba si nedeprins inca fiind, cu deamanuntul, cu viata calugareasca, sa te afli, dupa aceasta lenes si fara grija.

    Pentru aceasta, precum, s-a zis, dator esti ca pricina lepadarii de lume cu deamanuntul sa o stii. Ca, daca aceasta o stii bine, vei putea cunoaste ce ti se cade tie sa faci. Deci, lepadarea de lumea aceasta, sa nu o socotesti ca nimic nu este, pentru ca ea cruce si moarte insemneaza. Drept aceea, sa stii, de astazi, ca ai murit si te-ai rastignit, fata de lume si lumea fata de tine, dupa dumnezeiescul Apostol. Si sa te deprinzi cu puterea rastignirii acesteia, de vreme ce nu mai viezi pentru tine, ci viaza, intru tine Cela ce, pentru tine, S-a rastignit. Deci, cu acest chip, cu care Stapanul pe cruce S-a rastignit, asa si noi sa ne rastignim, adica, pentru dorintele si poftele noastre. Precum si dumnezeiescul David se roaga: "Cu frica lui Dumnezeu, sa se patrunda trupul tau". Ca, precum cel ce este rastignit cu trupul pe lemn, nu poate sa faca precum voieste, sau gandeste, asa si cela ce-si are gandul sau patruns de frica lui Dumnezeu, neabatut ramane spre nici o voie a sa. Si precum cel rastignit pe cruce, nu se mai gandeste la cele pamantesti, nici nu se supune voilor sale, nici nu se tulbura de dorirea vreunui lucru oarecare, nici nu se ingrijeste sa castige cele pamantesti, nici nu se inalta cu mandria, nici nu raspunde impotriva, nici cu uraciunea se atata, nici stie pomenire de rau, pentru ocarile cele din trecut, ci iesire cu moarte asteapta, prin cruce, asa si cel ce, cu adevarat, s-a lepadat de lume si, pe frica de Dumnezeu, ca pe Cruce, s-a rastignit, in toate zilele, iesirea din viata aceasta asteptandu-si neabatut este si nemiscat spre orice pofta trupeasca.
 

Intru aceasta zi, cuvant despre un negustor, care, venind la calugarie, s-a mantuit.

    Cel dintre Sfinti, Parintele nostru Panufnutie se ruga lui Dumnezeu ca sa-i arate lui, cu cine este asemenea ? Si a auzit un glas, zicandu-i lui: "Asemenea esti tu cu negustorul, care cauta margaritarul cel bun. Deci, scoala-te, nu te lenevi, si vei intampina pe acela caruia esti asemenea". Apoi, el ducandu-se, a vazut pe un negustor din Alexandria, om cucemic si iubitor de Hristos, care facea negustorie cu doua gramezi de galbeni, si pogorandu-se din Tebaida cea de sus, pe Nil, cu trei corabii, toata averea sa, cea din negustorie, o impartea la calugarii cei saraci. Inca si zece saci de linte aducea cu slugile sale.

    Deci, intampinandu-l, Pafnutie i-a zis lui: "Ce este aceasta, frate iubit ?" Iar el i-a raspuns: "Acestea sunt roadele negustoriei mele, care se aduc lui Dumnezeu, spre odihna dreptilor". Si i-a zis lui Pafnutie: "Dar tu, oare, vei mosteni numele nostru ?" Iar el a fagaduit ca se va sargui spre aceasta. Zisu-i-a, iarasi, Pafnutie: Pana cand, dar, faci negustorie cu lucruri pamantesti, de cele ceresti neatingandu-te ? Deci, acelea de acum, sa le parasesti, iar pe cele mai mari sa le primesti si Mantuitorului sa-l urmezi; apoi, putin vietuind, te vei duce la Dansul". Iar el s-a fagaduit ca se va sargui.

    Dupa aceea, nezabovind cu slugila sale, si-a impartit averea la saraci. Si suindu-se la munte, s-a inchis pe sine la un loc, unde mai inainte alti doi se savarsira, si se nevoia, rugandu-se lui Dumnezeu. Apoi, dupa ce a trecut putina vreme, a lasat trupul cel pamantesc, dandu-si obstescul sfarsit.

Ispita substituirii.

 

Sfânta Muceniţă Drosida – fiica împăratului Traian*

Poate că sunteţi uşor dezamăgiţi datorită faptului că părintele Teofil a renunţat la a veni, în această seară, şi ne-a încredinţat nouă să revenim la Mânăstirea de la Salva, să ne rugăm împreună, în Taina Sfântului Maslu.

Dacă ne gândim la părintele Teofil, pe care îl cunoaştem atât de bine şi ni l-am însuşit atât de mult, poate am înţelege planul lui Dumnezeu de întrupare a Fiului Său Cel iubit, Care a devenit om, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Dumneavoastră, marea majoritate prin părintele Teofil, L-aţi întâlnit şi L-aţi cunoscut pe Dumnezeu şi v-aţi împărtăşit de El. În felul acesta, şi Dumnezeu, prin Fiul Său Cel iubit, Care a devenit om, ni S-a revelat, ni S-a descoperit, ni S-a dăruit, ni S-a împărtăşit tuturor. Vedeţi ce legătură tainică este între slujirea preoţească şi întruparea Fiului lui Dumnezeu! Unul dintre scriitorii occidentali încearcă să-l definească pe preot comparându-l cu Maica Domnului, cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, cea prin care Dumnezeu S-a întrupat, cea din care a luat trup. Acest scriitor zice că preotul trebuie neapărat să se asemene Maicii Domnului, să-L întrupeze, să-L poarte şi să-L dăruiască lumii, la nesfârşit, pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Este menirea preoţească şi, nu mai puţin, în virtutea preoţiei universale, a dumneavoastră, a tuturor celor care, pe măsura puterilor sufleteşti şi trupeşti, pe măsura puterii credinţei şi a iubirii de aproapele, vă străduiți să-L împărtăşiţi pe Dumnezeu, Care sălășluieşte în inimile dumneavoastră, şi celorlalţi din familie, din rudenia după trup, dar şi celor din rudenia după duh, comunităţii din care faceţi parte şi, respectiv, lumii întregi.

Ispita noastră este aceea de a substitui, de multe ori fără să ne dăm seama. Noi, duhovnicii mai în vârstă, ne dăm seama de această ispită, foarte evidentă: se confundă omul din fața noastră, slujitor al sfântului altar, cu Dumnezeu! În ce sens? Poate că este o sminteală ceea ce vă spun eu acum, dar în felul acesta simţim, în felul acesta ajungem să trăim, legându-ne sufleteşte prea mult de anumiţi duhovnici; de aceea şi în aceeaşi măsură ne şi smintim, atunci când unul dintre duhovnicii sau preoţii bisericii păcătuieşte. În măsura în care facem această confuzie sau substituire, în aceeaşi măsură ajungem şi la sminteală. De aceea, când auzim ceva despre preoţi, blamăm Biserica şi ne supărăm pe Dumnezeu, pentru că nu ştim să ținem un echilibru în aceste lucruri, care sunt foarte, foarte importante. Nu trebuie să Îl substituim pe Dumnezeu cu făptura Lui. O facem adesea! Am dat un exemplu cu preoţii sfântului altar, cu duhovnicii, dar o facem și cu cei din preajma noastră, cu cei pe care considerăm noi că-i iubim, cu cei care fac parte din făptura noastră şi pe care îi venerăm mai presus de orice. Spuneam adesea, în ceea ce-i priveşte pe copiii noștri, dar nu numai, ci şi pe cei pe care-i iubim, spunem că sunt lumina ochilor noştri sau viaţa noastră. Lumina ochilor noştri este Dumnezeu şi viaţa noastră este tot El...! Nu ne dăm seama şi păcătuim când zicem aşa, hulim împotriva lui Dumnezeu. Noi o facem cu sinceritate şi cu bunăcredinţă, credem şi simţim aşa, dar, dacă ne relaţionăm corect la Dumnezeu, ne dăm seama că pentru El nu simţim aşa. Rareori simţim şi mărturisim că Dumnezeu este viaţa noastră, că este lumina ochilor noştri, că este totul pentru noi, că fără de El viaţa noastră nu are nici un sens, că fără de El existenţa noastră nu are nici un rost. Mai lesne le spunem acestea făpturilor, adică acelor din imediata noastră apropiere, pe care-i simţim aproape de sufletul nostru, de trupul şi de mintea noastră, pentru că îi putem percepe. Aşa ar trebui să fie şi cu Dumnezeu, pe Care trebuie să-L cuprindem, cât se poate, cu mintea noastră, să Îl apropiem şi trupeşte, şi duhovniceşte, atât de mult încât să simţim cu adevărat şi să mărturisim că-L iubim şi că viaţa noastră nu are nici un sens fără El. De aceea Dumnezeu S-a întrupat, ca să-L simţim cât mai aproape. Îmi aduc aminte, cu ani în urmă, mulţi ani, de cineva care se întorcea de la tribunal, adică foarte aproape de Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, într-o mare deznădejde şi suferinţă. Dar, când a intrat în catedrală – mi-a mărturisit după aceea – L-a simţit pe Dumnezeu atât de aproape încât putea să pună mâna pe El. Atât de aproape L-a simţit pe Dumnezeu, intrând în catedrală, încât i se părea că poate pune mâna pe El! Or, aceste stări duhovniceşti intense noi le putem trăi doar atunci când suntem în suferinţă şi neputinţă, în boală sau într-un necaz, aproape în deznădejde?! Noi putem pune mâna pe Dumnezeu şi, mai mult, avem șansa să-L primim în fiinţa noastră, să-L purtăm pe veci şi să nu-L mai alungăm cu păcatele pe care le săvârşim.

Am spus că-L substituim pe Dumnezeu cu făptura, cu omul, dar se poate să-L substituim şi cu natura înconjurătoare. Sunt oameni care Îl caută pe Dumnezeu în natură şi se bucură extraordinar de frumusețea ei. Într-adevăr, Îl găsim, pentru că: „Cerurile povestesc mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria! Ziua-i spune zilei cuvânt și noaptea-i vestește nopții cunoaștere.” (Ps. 18, 1-2). Într-adevăr, Îl găsim pe Dumnezeu în orice din această lume, mai ales în natura înconjurătoare, care este atât de minunată şi pe care El a creat-o minunată, pentru că El este minunat. Dar nu avem voie să-L substituim pe Dumnezeu cu natura înconjurătoare. Soarele de pe cer este creaţia lui Dumnezeu, nu este Însuşi Dumnezeu. Stelele sunt creaţia lui Dumnezeu, nu sunt Însuşi Dumnezeu.

Ispita substituirii continuă... Iată, sunteţi în număr aşa de mare la această sfântă taină a Bisericii, a Sfântului Maslu. Este mare şi importantă şi e bine să participăm la ea cât mai des, pentru că, pe lângă tămăduirea trupească, poate aduce şi tămăduire sufletească. Părintele Dumitru Stăniloae, marele teolog al Bisericii noastre şi nu numai, spune că Taina Sfântului Maslu iartă păcatele mici, greşelile de toată ziua, pe care noi nici nu le mai luăm în seamă, pe care le ignorăm şi pe care nici nu le mărturisim în spovedanie; ar fi imposibil, ne-ar trebui câte zile avem, atâtea să ne şi spovedim, continuu ar trebui să ne spovedim. Or, Taina Sfântului Maslu are şi acest efect, de a ierta greşelile, cele de voie şi cele fără de voie, de peste zi şi de peste noapte, pe care ni le aducem aminte şi mai ales pe cele pe care nu ni le aducem aminte. Dar nu este cea mai importantă slujbă a Bisericii! Cea mai importantă slujbă a Bisericii este Sfânta Liturghie şi, respectiv, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Să avem grijă că, în lumea nesăţioasă în care trăim, oamenii caută minunea şi extraordinarul mai mult decât firescul şi normalul; se întâmplă ca la o Sfântă Liturghie să fie mai puţini oameni decât la Taina Sfântului Maslu. Să ştiţi că, dacă am căuta la originea acestei slujbe, pe care o putem descoperi din prima rugăciune a rânduielii, Taina Sfântului Maslu era, în vechime, în relaţie directă cu Sfânta Liturghie. Nu era aşa de lungă ca acum, dar era în legătură directă cu Sfânta Liturghie. Vă spun aceasta pentru că, în prima rugăciune de la Taina Sfântului Maslu, preotul Îi cere lui Dumnezeu-Tatăl să sfinţească uleiul, untdelemnul pe care l-aţi adus, cu scump sângele Hristosului Său, al Fiului Său. Care scump sânge? Care s-a vărsat pe jertfelnic, în sfântul altar, în cadrul Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii! Dacă vreţi ca Taina Sfântului Maslu să aibă efect cu adevărat, trebuie să vă şi împărtăşiţi; dacă vreţi să aibă efectul maxim, neapărat trebuie să fie însoţită de Euharistie, de Sfânta Împărtăşanie şi, respectiv, de Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie! Așadar, nu este Taina Sfântului Maslu cea mai importantă slujbă a Bisericii, ci Sfânta Liturghie! Faptul că oamenii, mai ales în posturi, caută să ajungă cu orice preţ la Taina Sfântului Maslu, şi nu la Liturghia Darurilor sau la liturghia de duminică, arată că nu suntem într-o stare duhovnicească corectă, nu tratăm lucrurile aşa cum ar trebui. Trăim într-o lume care este demonizată, e adevărat, şi care trebuie exorcizată, dar oamenii care ne cer foarte des să citim Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, cei mai mulţi dintre ei nu vin la biserică şi nu participă la Sfânta Liturghie, nu ţin posturile de peste an şi nu se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului. Au început suferinţele, necazurile, bolile, încercările vieţii şi cineva i-a sfătuit că trebuie să facă Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Până la Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi înaintea lor stă Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Este foarte important acest lucru! Cea mai mare slujbă de exorcizare a Bisericii rămâne Sfânta Liturghie!

În încheiere, aş vrea să vă mai pun la suflet un gând. Am început, din această seară, să prăznuim o sfântă muceniţă mai necunoscută. Or, pentru neamul nostru ar trebui să fie din ce în ce mai cunoscută. De pildă, în ţara noastră, într-un singur loc, la Mânăstirea Celic Dere din Dobrogea, este pictată în biserică şi, mai nou, la o mânăstire din Iaşi. Este vorba despre Sfânta Muceniţă Drosida, fiica împăratului Traian. Noi ştim despre împăratul Traian, pentru că face parte din etnogeneza românilor; am învăţat la şcoală că am fost ocupaţi de romani, pe vremea împăratului Traian, şi din romani şi daci s-a născut poporul român. Deci, Drosida este fiica împăratului Traian. A trăit în secolul II al erei creştine. Drosida înseamnă „rouă”, aşa se traduce numele Sfintei Muceniţe Drosida. Pe vremea împăratului Traian, începuseră persecuţiile împotriva creştinilor, iar între cei care au fost prinşi spre a fi executaţi au fost cinci fecioare canonice, care se îngrijeau de cei care erau martirizaţi şi aruncaţi pe uliţele cetăţilor ca să impresioneze pe cei care îşi doreau să fie creştini, să nu moară asemenea lor. Aceste fecioare veneau noaptea, le luau trupurile, le ungeau cu miresme, cu mir, le înfăşurau cu giulgiuri curate şi le înmormântau în locuri alese. Cu aceste cinci fecioare s-a însoţit Drosida, fiica împăratului Traian, care nu era creştină. A fost impresionată de lucrarea acestor femei şi, chiar din prima noapte, când s-a dus cu miruri şi cu o haină scumpă să ungă un trup de sfânt şi să-l îmbrace în giulgiu, oamenii împăratului au prins-o dimpreună cu celelalte. Uimit, împăratul Traian s-a mâniat și le-a omorât pe cele cinci, aruncându-le într-un metal încins, din care, apoi, a făcut suporţi pentru băile romane, iar pe fiica lui a închis-o, încercând s-o determine să nu creadă în Iisus Hristos şi nu cumva să se boteze. În băile cu trepiedele celor cinci fecioare, toţi câți intrau, mureau în chip minunat, de s-au îngrozit romanii. Şi, atunci, a fost sfătuit împăratul să scoată din nou acele trepiede şi să facă cinci chipuri de fecioare, aşa cum au fost ele înainte, să fie puse în templul zeităţilor, iar lumea să se închine ca la idoli. Dar, noaptea, împăratului Traian i S-a arătat Hristos Mântuitorul şi i-a spus: „Privește, pe acest câmp minunat sunt cinci mieluşele: sunt cele cinci fecioare, pe care tu le-ai ucis, care o aşteaptă pe cea de-a şasea, pe fiica ta”. S-a tulburat împăratul Traian şi a poruncit să se facă un bazin foarte mare în faţa palatului împărătesc, unde să ardă foc nestins şi să fie aruncaţi toţi creştinii. Dar, râvna fiicei lui a fost să moară şi ea martiră. A reuşit să scape de gărzile împăratului şi, în primul lac pe care l-a întâlnit, s-a botezat singură. A mai trăit încă o săptămână dimpreună cu creştinii, care au găsit-o şi cărora le-a povestit tot ce i s-a întâmplat, de unde ne-a rămas nouă scris, până astăzi, şi prinsă a fost și aruncată în foc, asemenea celorlalţi martiri. (...) Împăratul Traian, ne spun sfinţii părinţi, a fost iertat de Dumnezeu pentru fapta lui. Pentru că este strămoşul nostru, este important să ştim că a fost iertat de Dumnezeu. Sfântul Grigorie Dialogul, a cărui liturghie o săvârșim noi în Postul mare, Liturghia darurilor, s-a rugat lui Dumnezeu pentru împăratul Traian, îndelung,– Sfântul Ioan Damaschinul a consemnat acest lucru – şi a primit de la Dumnezeu cuvânt că împăratul Traian a fost iertat, dar completează şi spune: „Niciodată să nu te mai rogi pentru păgâni!” – un cuvânt de la Dumnezeu, pe care nu ştim noi să-l tâlcuim...

Să o rugăm pe Sfânta Drosida să picure rouă dumnezeiască, adică să înalţe rugăciunile ei curate şi sfinte înaintea lui Dumnezeu, pentru noi și pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni. Amin!

---

sursa https://parinteledumitrucobzaru.blogspot.com/

Cum s-a botezat singură Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian?

Suntem în Postul Mare, o perioadă profundă, în care inima noastră se pregătește pentru întâlnirea cu Hristos cel Înviat. Mai avem doar câteva săptămâni până la finalul acestei călătorii duhovnicești, când vom păși, cu sufletul curățit de post și rugăciune, spre lumina slăvită a Învierii, spre biruința desăvârșită asupra morții și păcatului. În aceste zile de pregătire, ne amintim de importanța pocăinței, acest „botez al lacrimilor”, care ne deschide calea spre mântuire, spre întâlnirea cu Hristos, Cel care ne cheamă să renunțăm la neputințele noastre și să ne ridicăm întru viață cea nouă.

Iar dacă am pomenit că Taina Spovedaniei este numită „botez al lacrimilor”, cu prilejul prăznuirii Sfintei Mucenițe Drosida din acest an, de pe 22 martie, vă aducem înainte un moment mai puțin cunoscut din viața ei, dar de o profundă însemnătate duhovnicească: botezul săvârșit de ea însăși, după ce a evadat din închisoare. Deși era fiica împăratului Traian, a ales calea credinței și a mărturisirii lui Hristos, iar în dorința de a primi Sfântul Botez înainte de moartea sa mucenicească, și-a împlinit acest gând cu o credință neclintită. Detalii, în articolul de mai jos!

Fiică de împărat și mărturisitoare a lui Hristos

Sfânta Drosida a trăit într-o perioadă de mari persecuții pentru creștini, sub domnia împăratului Traian (98-117), un împărat roman cunoscut pentru persecuțiile sale împotriva creștinilor. Deși sursele istorice nu sunt foarte clare cu privire la familia sa, tradiția creștină ne spune că Drosida era fiica lui Traian și că a fost logodită cu Adrian, sfetnicul și dregătorul de încredere al tatălui său.

Pentru cei care nu știu, în timpul împăratului Traian, creștinismul era considerat ilegal, dar persecuțiile nu erau sistematice. Politica oficială a fost clarificată în scrisoarea guvernatorului Pliniu cel Tânăr, care îl întreba pe Traian cum să trateze creștinii. Împăratul i-a răspuns că aceștia nu trebuie căutați activ, dar dacă erau denunțați și refuzau să aducă jertfă zeilor Romei, trebuiau executați. Dacă renunțau la credință și sacrificau zeilor, erau eliberați. Bunăoară, în timpul domniei lui Traian, a fost martirizat Sfântul Ignatie al Antiohiei, condamnat la moarte și dus la Roma, unde a fost aruncat fiarelor. Creștinii erau considerați periculoși pentru ordinea publică deoarece refuzau cultul imperial, dar, în lipsa unei „vânători oficiale” împotriva lor, persecuțiile depindeau de contextul local și de denunțurile venite din partea populației.

În ciuda acestui context regal, Sfânta Drosida a avut curajul să îmbrățișeze credința creștină, un act deosebit de riscant, ținând cont de cele expuse mai sus. Nu se știe exact cum fiica împăratului Traian a ajuns să cunoască învățătura creștină și să-L iubească pe Hristos. Cert este că, într-o zi, a aflat despre cinci fecioare creștine care trăiau la periferia Antiohiei, în Siria. Acestea aveau obiceiul să adune trupurile martirilor uciși, pe care le ungeau cu mir și uleiuri parfumate, le înfășurau în pânze curate și le îngropau cu rugăciuni și cântări. Curioasă, Drosida a plecat să le cunoască și să li se alăture. Fecioarele se numeau Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza și Taisia.

Drosida a găsit multă bucurie în această muncă pe care o săvârșea alături de ele. Însă, soțul ei, Adrian, care era sfătuitorul împăratului, observând că trupurile martirilor dispăreau noaptea, a pus soldați să pândescă pentru a-i prinde pe cei care încalcau porunca imperială. În prima noapte, cele șase fecioare au fost arestate și închise. A doua zi, au fost aduse în fața împăratului Traian, care a rămas uimit să o găsească printre ele pe propria sa fiică.

Prințesa care s-a botezat singură

Furia sa s-a îndreptat împotriva celor cinci fecioare, pe care le-a considerat vinovate de „rătăcirea” fiicei sale. A ordonat, atunci, ca Drosida să fie închisă sub pază, iar pe cele cinci fecioare le-a aruncat în cinci vase pline cu aramă încinsă. Pentru a le înjosi și mai mult, a așezat vasele la intrarea în noile băi publice romane, pe care urma să le inaugureze cu ocazia zilelor dedicate zeului Apolo. Se spune că, într-un vis, Traian a văzut fecioarele sub formă de mielușele albe și a ordonat ca un foc să fie menținut aprins pentru a aștepta pe „a șasea”, propria sa fiică. În urma acestui vis, împăratul Traian s-a înfuriat peste măsură şi a poruncit să fie aprins un cuptor al cărui foc să ardă continuu şi pe el să se scrie un edict imperial: „Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli, şi fiecare dintre voi singur să se arunce în cuptorul cel pregătit cu foc”. Se spune că mulţi creştini şi-au primit, astfel, cununa mucenicească.

Auzind de acest edict emis de către propriul său tată, într-una din nopți, scăpând de cei care o păzeau, Sfânta Drosida a hotarât să se arunce singură în foc pentru a fi alături de Hristos și de cele cinci fecioare, prietenele ei. Ridicându-și ochii și mâinile în rugăciune, spunea: „Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mântuiesc şi să scap de nebuneasca credinţă a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian şi să mă duc unde sunt şi cele cinci fecioare, ce m-au povăţuit la frica Ta”.

În drum spre foc, însă, și-a adus aminte că nu era botezată și își spunea: „Cum voi merge la Dumnezeu, neavând haina de nuntă? Nu am fost botezată și sunt încă necurată! Împărate al împăraților, Doamne Iisuse Hristoase, iată, am renunțat la împărăția mea pentru Tine, ca să devin slujitoare în Împărăția Ta. Tu, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă în Duhul Sfânt!”. Zicând aceste cuvinte, a luat mirul pe care îl adusese cu dânsa şi, ungându-se, s-a aruncat în apa unui lac şi s-a botezat, zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!”. După aceea, timp de șapte zile, s-a hrănit cu hrană cerească. Unii dintre credincioși, găsind-o, au rămas lângă ea și au aflat despre pătimirile sale. În a opta zi, Sfânta Muceniță Drosida s-a îndreptat către cuptorul încins și s-a aruncat în foc, având nădejdea că, în schimbul împărăției și a luxului pe care i-l promitea viața aceasta pământească, va câștiga locul celei mai umile slujitoare în împărăția veșnică a lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Sfintei Drosida, însuși tatăl său, împăratul Traian, a fost iertat de Bunul Dumnezeu, după cum spune Sfântul Ioan Damaschin în cuvântul său pentru cei adormiţi: „Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum ştiu toţi, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere şi, când slujea, avea părtaş un înger din cer, slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră şi, stând într-adins, a făcut rugăciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu zicând: «Rugăciunea ta am auzit-o şi dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni»”.

Așadar, Sfânta Drosida, prin viața și jertfa sa, ne arată că adevărata credință nu cunoaște obstacole, nu se teme de amenințări și nu se lasă descurajată de pericolele din jur. Mărturisirea ei este un model pentru toți cei care, în vremuri de încercare, aleg să-L urmeze pe Hristos cu toată inima, chiar și atunci când drumul este plin de piedici. Botezul său, care a avut loc în mod neobișnuit printr-un act personal de pocăință și credință, rămâne un simbol al curajului și al dorinței de a fi unit cu Hristos, indiferent de circumstanțe.

Acatist pentru paza simțurilor către Sfânta Drosida fiica împăratului Traian si cele cinci Sfinte Mucenițe fecioare canonice Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza şi Taisia (22 martie)

Drosida se tâlcuiește ”Rouă, puritate, prospețime” în grecește

Condacul 1

Sfintelor Mucenițe și fecioare care au îndrăznit cu curaj dumnezeiesc a înfrunta prigoana nemiloasă a împăratului Traian și prin vitejia lor au cucerit Împărăția lui Dumnezeu, Sfintelor Drosida, Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza și Taisia ne închinăm. Iar voi, Sfintelor binecuvântate, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi care cu lacrimi alergăm la mijlocirea voastră, și primiți aceste cuvinte de laudă: Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Icosul 1

Cerul s-a deschis și Îngerii au cântat de bucurie văzând viețuirea voastră, Sfinte Mucenițe cele deopotrivă cu Serafimii, și pogorându-se din Înalt v-au întărit în puteri ca noi să vă putem cinsti:

Bucurați-vă, fecioare cu trupul și cu sufletul;

Bucurați-vă, cele curate în toate;

Bucurați-vă, respirând aerul limpede al harului;

Bucurați-vă, făcând rugăciune în toată vremea;

Bucurați-vă, stăpânindu-vă mintea ca un împărat;

Bucurați-vă, biruind în războiul cu păcatul și patimile;

Bucurați-vă, aducătoare de liniștire;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 2

Pe vremea împăratului Traian era mare prigoană împotriva creștinilor și mulți dintre ei se mântuiau prin jerfă de sânge, mărturisindu-L pe Hristos Dumnezeu și primind multe și nenumărate chinuri pentru Sfânt Numele Lui: Aliluia!

Icosul 2

În acele timpuri, în Antiohia trăiau în pustie cinci fecioare: Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza și Taisia, care se numeau canonice fiindcă viețuiau păzind poruncile lui Dumnezeu, și ele aveau îndatorirea de a strânge moaștele sfinților, ungându-le cu mir și îmbrăcându-le cu pânze curate, iar mai apoi le îngropau la locul lor de sihăstrie.

Bucurați-vă, cele cu mintea ațintită numai la Dumnezeu;

Bucurați-vă, folosind trupul pentru mântuire;

Bucurați-vă, păzind intrările și ieșirile gândurilor;

Bucurați-vă, dezrobirea inimii și sufletului nostru;

Bucurați-vă, alungând închipuirea păcătoasă;

Bucurați-vă, curățind albia izvorului ca să curgă harul;

Bucurați-vă, vindecându-ne de amintiri;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 3

Aflând de lucrarea Sfintelor fecioare canonice, Sfânta Drosida fiica Împăratului Traian, care era creștină în ascuns, a venit la ele noaptea pe furiș aducând o haină de mare preț și rugându-le pe fecioare să o ia cu ele la locul unde fusese aruncat trupul unui sfânt, dorind a primi răsplata dumnezeiească: Aliluia!

Icosul 3

Paznicii, stând de veghe la porunca lui Adrian logodnicul pământesc al Sfintei Drosida și sfetnic al împăratului Traian, le-au prins pe cele cinci Sfinte fecioare împreună cu Sfânta Drosida, și făcându-se ziuă le-au dus înaintea stăpânului lor, iar noi ne minunăm de curajul vostru, Sfinte Mucenițe, și vă lăudăm:

Bucurați-vă, cinstitoare de sfinte moaște;

Bucurați-vă, cele ce noaptea lucrați pentru Dumnezeu;

Bucurați-vă, îndreptându-vă simțirile spre El;

Bucurați-vă, cele ce ziua vă rugați lui Hristos;

Bucurați-vă, hrănindu-vă trăirile cu dulceața harului;

Bucurați-vă, primind-o pe Sfânta Drosida ca una dintre voi;

Bucurați-vă, iubind zidirea Tatălui și îmbrățișând Voia Lui;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 4

Venind ziua și văzând Traian că printre fecioarele creștine capturate se află și fiica sa Drosida, s-a înspăimântat și a poruncit să fie ținută sub pază, doar se va căi de cele ce făcuse, dar tu Sfântă Muceniță nu te-ai descurajat ba chiar mai aprig te-ai aprins de dragostea de a pătimi pentru Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Te-au pus sub pază, Sfântă Drosida, dar nu te-au putut împiedica nici să te rogi, nici să crezi, nici să ai nădejde, nici să iubești, căci nu se poate împiedica ce este al lui Dumnezeu iar tu erai cu totul a Lui, în trup, inimă minte și simțiri, lucru pentru care te slăvim:

Bucură-te, Sfântă Drosida, porumbel liber de paza diavolului;

Bucură-te, că ne eliberezi și pe noi de strâmtoarea întunericului;

Bucură-te, cea ce deschizi trăirea duhovnicească;

Bucură-te, fiică de împărat pământesc și mireasa Împăratului Ceresc;

Bucură-te, că rupi lanțurile robirii inimii;

Bucură-te, că ne aduci pulsul lui ”Doamne miluiește”;

Bucură-te, fecioară luminoasă;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 5

Pe cele cinci fecioare canonice Traian le-a osândit la moarte poruncind să fie aruncate într-un vas cu aramă topită, iar trupurile lor s-au risipit ca tămâia în văzduh iar sufletele lor s-au ridicat la Ceruri, de unde ne apără și ne ocrotesc: Aliluia!

Icosul 5

Din arama amestecată cu țarina celor cinci Sfinte Mucenițe s-au construit mai apoi fundurile vaselor celor mari de aramă din băile obștești construite din nou de Traian spre desfătarea închinătorilor la idoli, și venind ziua serbării toți păgânii care vroiau să treacă pragul ușii la băi cădeau jos morți, spre slava lui Dumnezeu:

Bucurați-vă, că nimeni nu mai putea intra;

Bucurați-vă, că voi păziți și ușa celor cinci simțuri omenești;

Bucurați-vă, stâlpi de nădejde, risipind ispitele;

Bucurați-vă, cele ce apărați văzul, gustul, auzul, mirosul și pipăitul;

Bucurați-vă, că nimic necurat nu intră prin aceste căi în noi;

Bucurați-vă, că sunteți strajă temeinică a cetății sufletului nostru;

Bucurați-vă, aducătoare de trezvie;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 6

Auzind împăratul Traian că mor păgânii la ușa de intrare a băii, a poruncit să se topească vasele de aramă și să se facă din ele idoli noi cu chipurile voastre și să se așeze în baie spre necinste, Sfinte Mucenițe fecioare canonice, dar apoi Dumnezeu i-a vorbit în vis: ”Iată cele ce ai socotit să le pui goale în baie pentru necinstea Bunului şi Înduratului Păstor, răpindu-le de la tine, le-am aşezat în acest loc frumos, unde va veni şi Drosida fiica ta”: Aliluia!

Icosul 6

Trezindu-se păgânul din somn, s-a umplut de mânie și aprinzând un foc mare într-un cuptor a pus o scrisoare: „Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli şi fiecare din voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc”, iar noi cu inima smerită ne rugăm:

Bucurați-vă, că mulți creștini s-au săvârșit atunci;

Bucurați-vă, că focul le-a ars trupurile, dar sufletele s-au sfințit;

Bucurați-vă, cele cinci mielușele apărate de Păstorul Hristos;

Bucurați-vă, că sunteți tăria noastră în rugăciune;

Bucurați-vă, slobozindu-ne de robia patimilor;

Bucurați-vă, deschizând trăirea doar pentru a ne desfăta de har;

Bucurați-vă, îndreptându-ne la apa curată a spovedaniei;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 7

Auzind și tu, Sfântă Drosida, de porunca tatălui tău după trup de a se arunca creștinii singuri în foc, ai dorit să pătimești și tu moartea mucenicească și te-ai pornit spre locul osândirii dar mergând pe cale cugetai întru sine că nu a primit Sfântul Botez: Aliluia!

Icosul 7

Renunțând la împărăția ta pentru dragostea lui Dumnezeu, te-ai rugat adânc la El să te boteze și pe tine cu Duhul cel Sfânt, și scoțând mirul pe care l-ai luat cu tine, Sfântă Drosida, te-ai uns și te-ai aruncat în lac zicând: „Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin”.

Bucură-te, binecuvântată torță ce ardeai pentru Domnul Hristos;

Bucură-te, făclie înviată în apa Sfântului Botez;

Bucură-te, roua ce răcorește arsura patimilor;

Bucură-te, prospețime a râvnei;

Bucură-te, înnoirea curajului;

Bucură-te, renașterea dorului de Dumnezeu;

Bucură-te, aducând bucuria duhovnicească;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 8

Așa ai scăpat de haina de nuntă stricăcioasă cu logodnicul Adrian, Sfântă Drosida, căci Dumnezeu te-a eliberat din strânsoarea chemării lumești ca să te îndestulezi de fericirea Cămării de Nuntă a Mirelui Hristos, Căruia Îi strigă Serafimii: Aliluia!

Icosul 8

Păzindu-te pe sine timp de șapte zile, ai rămas lângă lacul unde te oglindeai în Cerul mult dorit, primind hrană îngerească și mulțumindu-I la Dumnezeu pentru odihna ce se revărsase asupra sufletului tău care se adăpa din harul pogorât din Înalt, iar noi te slăvim:

Publicitate

Setări pentru confidențialitate

Bucură-te, că unii credinicioși au rămas cu tine;

Bucură-te, că lor le-ai povestit cine ești;

Bucură-te, că și tu rămâi lângă noi, ocrotitoarea simțirii duhovnicești;

Bucură-te, că ne înveți a zbura ca vulturul pe culmi;

Bucură-te, că ne aperi să nu ne prăbușim din ispite;

Bucură-te, adiere înțelept sfătuitoare;

Bucură-te, Mireasa Împăratului Ceresc;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 9

În fiecare zi din cele șapte te-ai rugat neîncetat lui Dumnezeu să îți trimită gând luminat încotro să o iei: să te săvârșești în cuptorul încins al lui Traian sau să pornești pe altă cale, și așteptai izbăvirea de la Cel ce îl mântuiește pe cel credincios: Aliluia!

Icosul 9

A opt-a zi Dumnezeu te-a miluit, Sfântă Drosida, și ai adormit întru El primind pacea celor de Sus, ajungând în Cer în tovărășia celor cinci Sfinte Mucenițe fecioare canonice, unindu-se simțurile sufletelor voastre în simțirea cea mai deplină a Sfintei Treimi, lucru pentru care ne rugăm:

Bucurați-vă, cele dorite de noi veșnic;

Bucurați-vă, scutul gândurilor încercate;

Bucurați-vă, armura inimii în rugăciunea ”Doamne miluiește”;

Bucurați-vă, curgere a dulceții harului în tot trupul nostru;

Bucurați-vă, supunerea minții la bătaia inimii;

Bucurați-vă, dăruirea trăirii celei mai înalte;

Bucurați-vă, păzind ușa trăirilor noastre;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 10

Fiți pentru noi ocrotitoare, Sfinte binecuvântate, să ne gândim mereu doar la Poruncile lui Dumnezeu, să ne facem vase adânci pline cu mierea ascultării și a smereniei ca din adâncimea aceasta să ne ridicăm sufletele neprihănite la Cer: Aliluia!

Icosul 10

Nu îl lăsați pe vrăjmașul diavol să intre prin simțurile noastre la conștiință, la inimă și la suflet, ci păziți-ne și mijlociți la Dumnezeu să ne dea harisma deosebirii duhurilor prin care să cunoaștem de îndată cele ce lucrează cel rău, ca eliberați de povara ispitelor să vă lăudăm așa:

Bucurați-vă, întorcând simțurile spre Dumnezeu;

Bucurați-vă, îndreptând privirea inimii spre rugăciune;

Bucurați-vă, cele ce deschideți auzul duhovnicesc;

Bucurați-vă, mijlocind gustul Sfintei Împărtășanii;

Bucurați-vă, dăruindu-ne a vorbi cu înțelepciune sfântă;

Bucurați-vă, cele ce atingeți de sufletul nostru Cuvântul Evangheliei;

Bucurați-vă, deschizând poarta către sensibilitatea cerească;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 11

Zis-a Domnul: ”Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu” iar noi vă chemăm, Sfinte Mucenițe și fecioare, să ne ajutați să ne naștem din nou și să ne întâlnim cu harul cel nezidit, căci ”naștere de sus numeș­te Domnul harul Duhului Sfânt”: Aliluia!

Icosul 11

Fiul lui Dumnezeu i-a născut și îi naște în fiecare zi pe cei ce cred în El și Îi păzesc sfintele porunci, iar voi Sfintelor binecuvântate, ne ajutați să ne păzim și simțurile căci nașterea noastră în stricăciune s-a făcut prin Eva dar nașterea duhovnicească se face prin nașterea în Domnul Hristos, rugându-ne fierbinte:

Bucurați-vă, oprind a intra cele necurate;

Bucurați-vă, curățindu-ne haina Botezului;

Bucurați-vă, amintindu-ne de moarte;

Bucurați-vă, punând strajă gurii noastre;

Bucurați-vă, că prin voi nu vedem, nu auzim și nu știm decât cele sfinte;

Bucurați-vă, că îngrădiți păcatul din fașă;

Bucurați-vă, hrănind simțurile cu harul dumnezeiesc;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 12

Precum din plinătatea Domnului Hristos noi toți am luat, așa și din trupul neprihănit al Preacurtatei Maicii Sale primim toți, și precum Fiul ei s-a făcut Hristos al nostru, fiind și fratele nostru, așa și noi ne facem fii ai Născătoarei de Dumnezeu și frați ai lui Hristos: Aliluia!

Publicitate

Setări pentru confidențialitate

Icosul 12

Mijlocind pentru noi nașterea de sus, ne ajutați să ne întâlnim personal cu harul Sfântului Duh prin care devenim fii și frați ai Domnului Iisus, și având simțurile curate și tânjind după Dumnezeu vă cinstim așa:

Bucurați-vă, aducând viețuirea în adevărata conștiință de Dumnezeu;

Bucurați-vă, că ne puneți sub ocrotirea nebiruită a Maicii lui Hristos;

Bucurați-vă, că ne înnoim sufletele prin voi;

Bucurați-vă, că trupul nostru se face altar bineplăcut Domnului;

Bucurați-vă, că inima devine rug nestins de rugăciune;

Bucurați-vă, apărătoarele mântuirii noastre;

Bucurați-vă, alungând imaginația păcătoasă;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 13

Auziți-ne și pe noi, Sfinte Mucenițe și fecioare, și rugați-vă la Milostivul și Puternicul Dumnezeu să reverse Harul Lui asupra noastră, să ne păzească intrările simțirilor trupești și duhovnicești și să ne învrednicească de a ne uni cu El în taina rugăciunii: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Cerul s-a deschis și Îngerii au cântat de bucurie văzând viețuirea voastră, Sfinte Mucenițe cele deopotrivă cu Serafimii, și pogorându-se din Înalt v-au întărit în puteri ca noi să vă putem cinsti:

Bucurați-vă, fecioare cu trupul și cu sufletul;

Bucurați-vă, cele curate în toate;

Bucurați-vă, respirând aerul limpede al harului;

Bucurați-vă, făcând rugăciune în toată vremea;

Bucurați-vă, stăpânindu-vă mintea ca un împărat;

Bucurați-vă, biruind în războiul cu păcatul și patimile;

Bucurați-vă, aducătoare de liniștire;

Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Condacul 1

Sfintelor Mucenițe și fecioare care au îndrăznit cu curaj dumnezeiesc a înfrunta prigoana nemiloasă a împăratului Traian și prin vitejia lor au cucerit Împărăția lui Dumnezeu, Sfintelor Drosida, Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza și Taisia ne închinăm. Iar voi, Sfintelor binecuvântate, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi care cu lacrimi alergăm la mijlocirea voastră, și primiți aceste cuvinte de laudă: Bucurați-vă, Sfinte Mucenițe și fecioare, păzind cu sabia Duhului Sfânt simțurile noastre!

Rugăciune:

Sfinte Mucenițe și fecioare Drosida, Aglaida, Apolinaria, Daria, Mamtuza și Taisia, vă chemăm cu umilință și frângere de inimă să vă rugați pentru noi ca Dumnezeu să pună în rânduială simțurile noastre, așa încât să ne intre în conștiință numai ceea ce este bun pentru mântuire, alungând tulburările ce vin de la lume, de la diavol și de la patimi, să viețuim eliberați de muncile păgubitoare ale demonilor.

Dăruiți-ne fecioria ochilor, a urechilor, a mirosului, a gustului și a pipăitului și deschideți inima să cugete numai la Dumnezeu, să viețuiască în noi curăția celor neatinse de împătimirile cele necurate, să nu mai fim batjocură diavolului oprindu-l a ne mai intra în simțuri sau să le mânuiască după voia lui, căci noi Îi dăm Domnului Iisus Hristos tot trupul, toate trăirile, toate gândurile și toate emoțiile noastre și alergăm ca robi ai Lui să ne miluiască și să ne izbăvească de războiul simțurilor, căci a Lui este slava și puterea și mărirea, împreună cu Dumnezeu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Sfînta Drosida, fiica împăratului Traian, şi cele împreună cu dînsa (22 martie)

 

În vremea împărăţiei lui Traian, cinci fecioare canonice, care trăiau într-un loc retras de sihăstrie, păzind toate poruncile lui Dumnezeu - pentru aceasta se chemau canonice -, aveau şi ca îndatorire strîngerea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu mir şi înfăşurarea lor în pînze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflînd de acest lucru, fiica împăratului Traian, al cărei nume era Drosida, a venit la aceste fecioare pe ascuns, pe cînd cei ce păzeau camerele de dormit împărăteşti fuseseră cuprinşi de somn. Ea a adus cu sine o haină de mult preţ şi a cerut acelor fecioare ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfînt, din locul în care fusese aruncat.

Adrian, logodnicul Drosidei, care era şi sfetnic al împăratului, a cerut să se pună soldaţi de pază lîngă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sînt cei care ridică trupurile lor. Paznicii, stînd de veghe, au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcîndu-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Împăratul, văzînd laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a înspăimîntat, şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar se va căi de ceea ce a făcut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit să le arunce într-un vas cu aramă topită. Din arama amestecată cu ţărîna celor cinci femei s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de împărat, spre desfătarea închinătorilor la idoli.

Deci, vestindu-se ziua serbării şi alergînd mulţime din toate părţile, îndată ce s-a apropiat unul de uşa băii a căzut şi a murit; asemenea şi ceilalţi, neputînd nimeni să intre înăuntru. Aflînd de aceasta, împăratul a chemat pe slujitorii idoleşti şi i-a întrebat dacă nu s-a făcut vreo vrajă de creştini, de nu poate să intre nimeni în baie. Iar ei au răspuns: "Nu, împărate, ci vasele de aramă făcute cu trupurile femeilor au făcut minunea aceasta". Apoi împăratul a poruncit ca acele vase să se topească şi din ele să se facă idoli noi cu chipurile celor cinci fecioare, spre necinstea lor, şi să se aşeze în baie.

După ce le-a aşezat în baie, a văzut împăratul în vis cinci mieluşele curate ce păşteau într-o grădină, iar un păstor înfricoşat zicea împăratului: "Iată cele ce ai socotit să le pui goale în baie pentru necinstea Bunului şi Înduratului Păstor, răpindu-le de la tine, le-a aşezat în acest loc frumos, unde va veni şi Drosida fiica ta". Deşteptîndu-se împăratul, s-a umplut de mînie şi a poruncit să se aprindă un cuptor mare cu foc şi a pus scrisoare cu următorul cuprins: "Bărbaţi galileeni, care vă închinaţi Celui răstignit, scăpaţi-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli şi fiecare din voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc".

Auzind şi Drosida de porunca aceasta, dorind a urma celor cinci fecioare, ridicînd ochii, zicea: "Stăpîne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să mă mîntuiesc şi să scap de nebuneasca credinţă a tatălui meu, ajută-mi să scap din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian şi să mă duc unde sînt şi cele cinci fecioare, ce m-au povăţuit la frica Ta".

Zicînd aceasta, şi-a schimbat hainele împărăteşti şi, ieşind uşor pe cînd paznicii dormeau, s-a dus să se arunce în cuptor. Deci, mergînd pe cale, cugeta întru sine, zicînd: "Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavînd îmbrăcăminte de nuntă? Căci nu am primit Botezul şi sînt încă necurată! Ci, Împărate al împăraţilor, Doamne, Iisuse Hristoase, iată am renunţat la împărăţia mea pentru dragostea Ta, ca să mă aşez portar al împărăţiei Tale. Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă şi pe mine cu Duhul Tău cel Sfînt!" Şi zicînd aceasta, scoţînd mirul pe care îl luase cu sine şi ungîndu-se, s-a aruncat într-un lac şi s-a botezat, zicînd: "Se botează roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh! Amin".

Şi păzindu-se pe sine după aceea, timp de şapte zile primea hrană îngerească. Unii iubitori de Hristos, stînd pe lîngă ea, au aflat cele despre dînsa. Apoi a opta zi, rugîndu-se lui Dumnezeu să o lumineze ce să facă, a adormit în Domnul.

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preotul din Ancira

 

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Vasile, preotul din Ancira

Glasul al 4-lea

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmosul

Ca pe uscat umblând Is­rael, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărăteasca Ta Slavă, Îm­părate al tuturor, iubind-o Mă­ritul Mucenic Vasile cu statornicie, a pă­timit pe pământ; prin care învredniceşte-ne şi pe noi Împă­răţiei Cerurilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta cea vrednică de lau­dă, petrecerea cea curată şi ca­lea nevoinţelor tale, te-au făcut pe tine moştenitor al lui Dum­nezeu şi cetăţean al cerurilor, mărite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin buna ta vieţuire supunându-te lui Dumnezeu, preaînţelepte, ai supus pe vrăjmaşul şi cu picioarele l-ai zdrobit, în chip strălucit, biruitor arătându-te asupra lui, Sfinţite Mucenice Vasile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întru vărsarea sângelui tău ai înecat pe Faraonul cel ne­înţelegător, cu toată oştirea lui, cu adevărat şi ai alergat, înţe­lepte, către pământul în care mulţimea pătimitorilor puru­rea se veseleşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Unul-Născut, Cel Ce este îm­preună cu Tatăl, de voie a locuit în pântecele tău cel Preacurat şi Om S-a făcut, Preacurată, vrând să mântuiască, din bu­nătate, pe oameni.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu; Care ai înălţat fruntea credin­cioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţatu-te-ai ca un miel pe lemn, de trei ori fericite, cu cuget curat suferind strujirile şi nimicind trufiile vrăjmaşu­lui, cu Puterea Sfântului Duh.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu frumuseţile rănilor te-ai arătat preafrumos, mucenice, la trup şi la suflet, cu cuget cu­rat înălţând glasuri de mulţu­mire Celui Ce a îngăduit păti­mirile tale.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mărirea cea preaînaltă cău­tând, cu cuget vitejesc ai răb­dat, înţelepte, luptele cele prea­mari şi pe cel ce se mândrea totdeauna cu trufie l-ai smerit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzitor al poruncilor dum­nezeieşti fiind, cugetătorule de Dumnezeu, în temniţe ai fost încuiat, deschizând credincioşi­lor calea învăţăturii care duce la lărgimea cunoştinţei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De departe cunoscând zămis­lirea ta prin Duhul, Fecioară, a arătat-o Isaia strigând: iată, Fecioara va zămisli pe Dum­nezeu în pântece.

Irmosul

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu; Care ai înălţat fruntea credin­cioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cântă cinstita Biserică, cu dumnezeiască cuviinţă, strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dacă a văzut faţa ta strălu­cind de raza Duhului, cel răucredincios s-a îngrozit, muce­nice şi ca un slujitor al întune­ricului se arăta nebun, ca unul fără simţire.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea cea mai bună împodobindu-te, pe înţe­lepţii elinilor i-ai veştejit cu pu­terea cea dumnezeiască şi cu răbdare pătimind, ai primit cununa.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întins fiind din toate părţile şi rupt din încheieturi, te-a în­tărit pe tine, Sfinţite Mucenice Vasile, Cuvântul, Cel Ce a fost întins pe Cruce şi prin Patimă a dăruit credin­cioşilor nepătimire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu jertfesc demonilor, nu mă înspăimânt de moarte, nici de feluritele chinuri, a strigat Dumnezeiescul Vasile: Un Sin­gur Dumnezeu mărturisesc, cu­noscut în Preasfânta Treime.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Te laud pe tine, Stăpână Prealăudată, te binecuvântez pe tine, Fecioară, prin care toţi muritorii ne-am binecuvântat şi din blestemul cel de demult, cu adevărat, ne-am mântuit.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Cu dumnezeiască străluci­rea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, Te rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cel Ce chemi din negura greşelilor.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai ales să porţi jugul cel prea uşor al Domnului, covârşit de greutatea fierului, ai doborât pe trufaşul vrăjmaş, care s-a încumetat împotriva Ziditorului, mucenice.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând legăturile cele de fier cu veselie, mucenice, ai alergat dintr-un loc într-altul, înfrumuseţându-te cu ele întocmai ca şi cu nişte salbe, Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile şi ai desfătat pe Cel Ce a îngăduit pătimirea ta.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerea sângelui tău ţi-ai înroşit, cu adevărat, haină îm­părătească, mucenice şi împodobindu-te cu cununa biruin­ţei, bucurându-te, împărăţeşti cu Hristos, Sfinte Vasile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu harul Crucii, ai străbătut cale îndelungată şi grea, cumplit fiind prigonit şi ai cântat: în calea mărturiilor Tale, desfătându-mă şi bucurându-mă, voi merge, Cuvinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe cea mai presus decât he­ruvimii, pe cea mai înaltă decât cerurile, pe ceea ce este deasu­pra zidirii, zidul înţelepţilor mucenici, pe singura Născă­toare de Dumnezeu, cu cântări să o cinstim.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţatu-te-ai prin pătimi­rile tale şi ai surpat la pă­mânt pe vrăjmaşul, mare mu­cenice mărite şi la sfârşitul pătimirilor tale te-ai mutat la Dumnezeu, încununat cu co­roana biruinţei, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celui Ce a întins palmele pe Cruce pentru tine urmând, mu­cenice înţelepte, te-ai înălţat pe lemn cu răbdare şi ai suferit strujirile, rănind înşelăciunea cu rănile tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Legându-te pentru Hristos, Sfinte Vasile, ai alergat pe vrăjmaşii cei fără de trup; iar ieşind din trup, mărite, întru sfârşit ai risipit măiestriile lor, cu harul cel dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine te laud, Prealăudată, pe care te laudă cetele oştilor celor Cereşti şi pe tine te rog, Preacurată, vindecă patimile sufletului meu şi din focul cel veşnic mă slobozeşte.

Irmosul

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC

Glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Săvârşind petrecerea cea după Lege, ai păzit credinţa, Sfinţite Mucenice Vasile. Pentru aceasta, te-ai învrednicit cu­nunilor muceniciei şi stâlp neclintit te-ai arătat Bisericii, mărturisind pe Fiul Cel fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Treimea Cea Nedespărţită, pe Care roag-O să ne mântuiască din nevoi, pe noi, cei ce te cinstim pe tine, ca să strigăm ţie: bucură-te, Sfinte Vasile, de Dum­nezeu înţelepţite!

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Îngerul a făcut cuptorul dătător de rouă cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminat fiind de strălucirea dumnezeiescului har, ai trecut prin întunericul chinurilor, făcându-te părtaş zilei celei neînserate, înţelepte şi stri­gând: Binecuvântat eşti, Dum­nezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Inima ta, sprijinită fiind pe piatra dumnezeieştii cunoştinţe, cugetătorule de Dumnezeu, nu s-a clătinat de vânturile ispite­lor, pătimitorule, ci, a strigat Mântuitorului tuturor: Binecu­vântat eşti, Dumnezeul părin­ţilor noştri!

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întocmai ca un nebun, tiranul a poruncit să ţi se taie pielea în fâşii, mărite şi văzându-te că suferi ca unul fără de trup, nu a înţeles nicicum a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca aurul ai strălucit, fiind ars în cuptorul chinurilor şi făcându-te pecetluire a dumnezeieş­tilor Patimi, ai strigat, Sfinte Vasile, înţelepte: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cunoscând, după naştere, fecioria nestricată şi rămânând Fecioară mai presus de minte, ai strigat Mântuitorului şi Dum­nezeului Celui Ce S-a născut din tine: Binecuvântat eşti, Dum­nezeul părinţilor noştri!

 

Cântarea a 8-a

Irmos

Din văpaie, rouă ai izvorât cuvioşilor şi jertfa drep­tului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aţintindu-ţi cu totul pri­virea către Dumnezeu, ai socotit ca un vis durerile trupu­lui. Pentru aceasta, cu bucurie te-ai mutat către viaţa cea feri­cită şi fără de durere, Mucenice Vasile.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-te cu dragostea Atotţiitorului, ai răbdat cu tă­rie multă chinurile trupului şi ai înecat în sângele cel curs din tine pe cel puternic întru răutate, Sfinte Vasile, de trei ori fericite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Podoaba cea împărătească a Bisericii lui Hristos, cel ce a în­chipuit Patimile Mântuitorului, mucenicul cel tare, întărirea credincioşilor, Sfântul Vasile cel Mare, cu cântări să fie lăudat de noi.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

După sfârşit, te-ai învredni­cit a afla, mucenice, mărirea cea mai presus de lume şi lu­mina cea neînserată, împărăţia cerurilor, cununa cea neveşte­jită, viaţa cea fără de durere şi bucuria cea nespusă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neamul omenesc s-a învred­nicit de mântuire prin tine, Preasfântă, ceea ce eşti cu har de Dumnezeu dăruită. Căci tu, singură, ne-ai născut pe Mân­tuitorul pe Care-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie, rouă ai izvorât cuvioşilor şi jertfa drep­tului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor; spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu oştile îngereşti, pe tine te fericim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ieşind din trup, te-ai în­vrednicit, fericite, a vedea strălucirile pline de desfătare ale sfinţilor şi te-ai alăturat oş­tilor îngereşti, cântând de-a pururea, cu ele: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Treime Făcătoare a tuturor şi Atotputernică.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o lumină şi ca un soare mare arătându-te pe cerul Bi­sericii lui Hristos, preafericite, cu strălucirile cele pline de lu­mină ale pătimirilor tale şi cu minunile, ca şi cu nişte lumini dumnezeieşti, luminezi sufle­tele celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu frumuseţile pătimirilor te-ai înfrumuseţat cu toată stră­lucirea de la Dumnezeu, pătimitorule, iar acum stai înaintea lui Hristos Celui Frumos, fiind încununat cu cununa dreptăţii. Pentru aceasta, credincioşii, bucurându-ne, te cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu dumnezeiasca îngropare a sfântului şi dumnezeiescului tău trup, pământul s-a sfinţit, Sfinte Sfinţite Mucenice Vasile; duhurile drepţilor au săltat, având în mijlocul lor duhul tău, fericite. Cu care, îm­preună, adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfricoşător este chipul naş­terii tale! Căci Dumnezeu În­trupat a fost Cel Ce S-a născut din tine, pe Care roagă-L, Fecioară, Maică Neispitită de nuntă, Preacinstită, ca să izbăvească de pedeapsa cea îngrozitoare pe toţi cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă neşovăitoare.

Irmosul

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor; spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu oştile îngereşti, pe tine te fericim.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Mucenicul Vasile, Împărăţia lui Dumnezeu dorind-o, a sufe­rit arderea chinurilor şi moar­tea nedreaptă. Pentru aceasta s-a învrednicit de nemurirea cea adevărată. Pe acesta, deci, adunându-ne, cu credinţă să-l fericim, căci el se roagă Dom­nului pentru noi toţi.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Înnoit-ai, Preacurată, cu dumnezeiască naşterea ta fiinţa cea muritoare şi stricată prin patimi a pământenilor şi ai ridicat pe toţi din moarte la viaţa nestricăciunii. Pentru aceasta, după datorie, toţi te fericim, Fecioară Preamărită, precum mai înainte ai zis.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin Preasfântul tău su­flet, când ai văzut Răstignit de voie pe Fiul şi Dumnezeul Tău. Pe Care, Binecuvântată, nu în­ceta a-L ruga să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.

Pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Vasile, preotul Ancirei (22 martie)

 

Sfîntul Vasile, preotul Bisericii Ancirei, din cetatea Galatiei, cu totul se sîrguia să înveţe pe oameni adevărul creştinesc şi să-i întoarcă din calea diavolească şi din toate lucrurile cele rele ale aceluia. El neîncetat propovăduia că vreme cumplită a sosit şi că în multe feluri sînt căpeteniile cetelor iadului; pentru că satana are slugile sale, dintre care unele îmbrăcate în haine de oi, iar înăuntru fiind lupi răpitori, şezînd lîngă calea acestei scurte vieţi, ca să vîneze sufletele spre pierzare, a căror meşteşugire şi răpire o arată această vreme.

Deci, fără temere zicea sfîntul: "Vă arăt tuturor calea ce duce spre mîntuire, întru Hristos Dumnezeu, iar rătăcirea celor necuraţi o vădesc şi o mustru. Dacă oarecare, lăsînd pe veşnicul şi adevăratul Dumnezeu, au alergat la idolii cei orbi, surzi şi muţi, aceia vor moşteni văpaia focului nestins care iese din zeii lor. Drept aceea noi toţi, cei ce iubim pe Hristos şi ca pe un povăţuitor al credinţei noastre Îl cinstim cu osîrdie şi voim ca nerăpită să-I păzim comoara în curatele vistierii ale sufletului, să călcăm cu picioarele înşelăciunile diavoleşti şi dănţuirile praznicilor idoleşti, apoi să fugim de urîţii împiedicători, întărindu-ne cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, dătătorul veşnicei răsplătiri".

Astfel făcea sfîntul în toate zilele, înconjurînd cetatea şi pe fiecare întărind, ca să ţină desăvîrşit credinţa şi să se izbăvească de veşnicile munci ce vor să fie. Şi a fost acest sfînt Vasile preot pe vremea patriarhului Constantinopolului, Eudoxie arianul, de care, în vremea sinodului arian din cetatea lui Constantin, a fost oprit de a sluji cele sfinte, pentru dreapta sa credinţă. Dar după aceea i s-a poruncit de două sute şi treizeci de episcopi, care se adunaseră în Palestina, ca iarăşi cu îndrăzneală să săvîrşească cele sfinte. Pentru că, avînd dreaptă credinţă şi viaţă plăcută lui Dumnezeu, vestea cuvîntul credinţei fără de prihană şi pe mulţi îi întorcea de la rătăcire. Pentru aceasta, cînd tot sufletul creştinesc dreptcredincios era prigonit, sfîntul a fost clevetit la împăratul Constanţiu, fiul marelui Constantin, că ar tulbura poporul şi întru adevăr, pe mulţi i-a învăţat a crede drept, pentru că era statornic şi tare în credinţa şi aşezămintele părinteşti, nicidecum abătîndu-se din mărturisirea cea dreptcredincioasă. Iar cînd a luat împărăţia Iulian Paravatul (Apostatul) şi s-a făcut pierzător de suflete omeneşti, punîndu-le înainte legile cele nebune pentru necuratele jertfe idoleşti, atunci şi în ţara Galatiei, prin porunca lui, se sileau popoarele la închinarea idolească, timp de un an şi trei luni.

Sfîntul Vasile, văzînd pierzarea sufletelor omeneşti, se ruga lui Dumnezeu pentru cetatea sa, Ancira, zicînd: "O, Mîntuitorule al lumii, Hristoase, lumina cea neapusă, comoara veşnicelor vistierii, Cel ce cu voia Tatălui izgoneşti întunericul şi cu Duhul Lui pe toate le alcătuieşti, caută cu sfîntul şi înfricoşatul Tău ochi şi risipeşte necuratele slujiri, care se împotrivesc voii Tale celei sfinte ca, fiind stricat sfatul lor cel neputincios, să nu fie împiedicare sufletelor întru Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce în veci petreci!"

Închinătorii de idoli, auzind pe Sfîntul Vasile rugîndu-se la arătare, s-au pornit asupra lui cu mare mînie şi unul dintre dînşii, anume Macarie, alergînd, l-a prins, zicînd: "De ce tu înconjuri toată cetatea tulburînd poporul şi stricînd legea cinstirii de zei, aşezată cu laudă de împăratul?" Răspuns-a lui sfîntul: "Să sfărîme Dumnezeu gura ta, robul diavolului, pentru că nu eu stric legea voastră, ci Cel ce locuieşte în cer, cu puterea Sa nevăzută, o strică şi o va strica mereu şi va pierde tot sfatul vostru, pînă ce veţi slăbi desăvîrşit şi veţi moşteni veşnica muncă cea pregătită vouă". Şi, umplîndu-se de mînie necuraţii, l-au dus la ighemonul Saturnin, zicînd: "Omul acesta tulbură cetatea noastră şi pe mulţi, amăgindu-i, îi duce la rătăcire; iar acum a venit la atîta îndrăzneală, încît, propovăduind cele îndărătnice, nu se îndoieşte a răsturna altarele şi pe împăratul a-l huli".

Saturnin ighemonul l-a întrebat pe sfîntul: "Cine eşti tu, cel ce îndrăzneşti unele ca acestea?" Răspuns-a Sfîntul Vasile: "Creştin sînt, căci acest nume îmi este mai cinstit decît toate". Zis-a Saturnin: "Dacă eşti creştin, pentru ce nu faci cele ce se cuvin creştinului?" Răspuns-a sfîntul: "Bine mă sfătuieşti, o, ighemonule, căci se cade ca faptele cele bune ale omului creştin, arătate să fie tuturor, precum învaţă Sfînta Evanghelie: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca, văzînd faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri".

Zis-a Saturnin: "Pentru ce dar tulburi cetatea noastră şi huleşti pe împăratul pretutindeni, ca şi cum ar fi călcat legile cele bune?" Răspuns-a sfîntul: "Pe împăratul vostru nu-l hulesc, ci ştiu pe Împăratul Cel din cer, Care este Dumnezeu, Căruia închinătorii cei vrednici, părinţii noştri, pretutindeni i se închină în curăţia inimii. Acela este puternic ca a voastră păgînătate cea legiuită cu neso-coteală în scurtă vreme s-o strice". Zis-a Saturnin: "Oare nu ţi se pare a fi dreaptă legea aşezată de împăratul nostru?" Grăit-a sfîntul: "Cum poate să fie dreaptă legea aceea care este asemenea unui cîine mînios, care purtînd carne în gură, mănîncă, înconjurînd jertfele, şi înaintea diavolescului altar lătrînd pune trup omenesc şi varsă sînge împrejurul lui, înjunghiind pe prunci pentru jertfa diavolilor? Deci, o lege ca aceasta cum va putea să se numească dreaptă?"

A zis Saturnin: "Încetează de a minţi, limbutule, şi te supune împăratului!" Răspuns-a Sfîntul Vasile: "Cerescului Împărat m-am supus pînă acum şi mă supun, iar de sfînta credinţă cea întru El niciodată nu mă voi depărta". Zis-a Saturnin: "Despre care împărat ceresc, căruia te supui, îmi vorbeşti?" Răspuns-a sfîntul: "Pe Acela ţi-L spun, Care este în cer şi spre toţi priveşte, iar cel pe care tu îl lauzi este pămîntesc şi îndată, ca un om, va cădea în mîinile Împăratului celui mare".

Acestea auzind, Saturnin s-a mîniat şi a poruncit ca, dezgolind pe sfîntul, să-l spînzure de copaci şi cu unelte de fier să-i strujească trupul. Iar el, fiind spînzurat în chinuri, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Mulţumesc Ţie, Doamne, Dumnezeul veacurilor, căci m-ai făcut vrednic să pătimesc pentru Tine acestea şi să aflu calea vieţii, pe care umblînd voi putea vedea pe moştenitorii făgăduinţelor Tale". Deci, strujindu-se sfîntul, ighemonul i-a zis: "Acum, Vasile, prin rănile cele dureroase pedepsindu-te, supune-te împăratului". Răspuns-a sfîntul: "O, sălbaticule şi străinule de nădejdea creştinească, ţi-am spus acum că adevăratului Împărat şi Dumnezeului meu mă supun, crezînd în El, şi nu-mi este mie cu putinţă să mă depărtez de Acela". Apoi, poruncind Saturnin slugilor care-l strujeau să înceteze, fiindcă osteniseră, a zis iarăşi către sfîntul: "Crede nouă, şi zeilor noştri adu-le jertfe". Răspuns-a sfîntul: "Zeilor celor deşerţi nu mă voi închina, nici voi fi părtaş jertfelor celor ce ucid sufletele".

Atunci a poruncit ighemonul să-l ducă pe mucenic în ţeapă; şi, mergînd sfîntul, l-a întîmpinat un oarecare elin, cu numele Felix, şi i-a zis lui: "Ce este aceasta, Vasile, că singur tu mergi să te pierzi? Oare nu ţi-ar fi fost mai bine de te-ai fi făcut prieten zeilor şi să fi cîştigat darurile cele făgăduite de împărat? Deci vei pătimi cumplit şi încă mult timp, după vrednicie, deoarece singur ai voit astfel". Sfîntul a răspuns: "Îndepărtează-te, necuratule, care nu ştii pe Hristos, veşnicul Împărat al făgăduinţelor celor adevărate, că nu eşti vrednic a şti acelea! Căci, fiind în întuneric, cum vei putea să priveşti spre lumina cea adevărată şi să cunoşti negura ce te împresoară?" Acestea zicînd, Sfîntul Vasile a intrat în temniţă.

Ighemonul Saturnin, trimiţînd scrisori la împăratul Iulian, l-a înştiinţat pe el despre preotul Vasile. Iar împăratul îndată a trimis la Ancira pe un oarecare Elpidie, dascăl al pierzării, care altădată a fost creştin, iar acum era călcător de lege. Împreună cu dînsul a trimis şi alt pierzător, anume Pigasie, care fusese şi el altădată creştin şi din bunătăţile cereşti căzuse. Ei plecînd spre Ancira, cînd au ajuns în Nicomidia, au găsit pe Asclipie, slujitorul idolesc, pe care luîndu-l cu dînşii, cei trei boieri ai oştirii diavolului, au sosit în cetatea Ancira. Iar Sfîntul Vasile, şezînd în temniţă, nu înceta ziua şi noaptea a lăuda şi a slăvi pe Dumnezeu.

A doua zi a venit Pigasie în temniţă la Sfîntul Vasile şi, închi-nîndu-se lui, i-a zis: "Bucură-te, Vasile!" Răspuns-a lui sfîntul: "Nu-ţi este ţie bucurie, cel fără de bucurie şi călcător de adevăr! Nu-ţi este ţie mîntuire, care altădată din izvorul lui Hristos ai băut, iar acum te saturi de noroiul cel urît, înghiţind jertfele idoleşti; altădată ai fost părtaş dumnezeieştilor Taine, iar acum diavoleştilor mese eşti întîi şezător; altădată învăţător al adevărului şi acum povăţuitor al pierzării. Altădată cu sfinţii săvîrşeai prăznuirile, iar acum cu slugile satanei dănţuieşti; altădată erai povăţuitor spre lumină celor rătăciţi întru întuneric, iar acum singur cu totul eşti cuprins de negură. Cum de ţi-ai pierdut nădejdea ta şi te-ai lipsit de sufleteasca vistierie? Ce vei face cînd va cerceta Domnul despre tine?"

Acestea spunîndu-le, Sfîntul Vasile s-a rugat Domnului, zicînd: "Slavă Ţie, o, Dumnezeule, Cel ce eşti cunoscut de robii Tăi şi aduci spre lumină pe cei ce doresc a Te vedea pe Tine, Dumnezeul lor; Cel ce preamăreşti pe cei ce nădăjduiesc spre Tine şi umpli de ruşine pe cei ce urăsc legea Ta; Cel ce eşti lăudat sus de oşti cereştii şi pe pămînt de oameni închinat; binevoieşte, Dumnezeule Cel închinat, ca toate legăturile diavolului să se rupă de la sufletul robului Tău, ca să pot scăpa de vînarea celor ce urăsc dreptatea şi se laudă că au să mă biruiască pe mine".

Auzind Pigasie unele ca acestea, s-a dus de la dînsul tulburat şi, la prietenii săi întorcîndu-se, le-a spus toate cele grăite de Vasile. Iar aceia s-au umplut de mînie, căci văzuseră pe Pigasie tulburat, şi, ducîndu-se la ighemon, i-au spus despre aceea.

Atunci ighemonul îndată a poruncit să aducă iarăşi pe sfîntul la întrebare. Stînd la judecată, Sfîntul Mucenic Vasile a zis către ighemon: "Fă ceea ce voieşti". Iar Elpidie, auzind pe Vasile vorbind fără frică, a zis către judecători: "A înnebunit acest om fărădelege. Deci acum, pedepsindu-se cu muncile, de se va supune la închinarea zeilor, îşi va afla sufletul său, iar de nu va voi să se plece, atunci însuşi împăratul nostru se va bucura", - zicea aceasta socotind că prin vicleşug îl va face să se închine zeilor. Intrînd la împărat, i-a spus: "Stăpîne împărate, Vasile, nesuferind muncile, voieşte să se supună înaintea măririi tale". Deci s-a dus împăratul în capiştea lui Asclipie şi a poruncit să aducă la sine pe mucenic. Stînd Sfîntul Vasile înaintea împăratului, a zis către dînsul: "Unde sînt jertfitorii şi proorocii tăi, care s-au obişnuit a fi cu tine? Ţi-au spus oare pentru ce am venit la tine?" Iulian răspunse: "Socotesc că tu, fiind înţelept, te-ai cunoscut însuţi pe tine şi acum voieşti să te uneşti cu noi şi să aduci jertfă zeilor". Grăit-a sfîntul: "Să ştii, o, împărate, că sînt nimic aceia pe care îi numeşti zei. Ei sînt idoli surzi şi orbi, iar pe cei ce cred într-înşii îi trag în iad".

Zicînd aceasta, a rupt o bucată de carne ce atîrna din trupul său şi a aruncat-o în obrazul împăratului, zicînd: "Primeşte, Iuliane, şi mănîncă, dacă te îndulceşti cu o mîncare ca aceasta, că eu spre a vieţui am pe Hristos, iar a muri pentru Dînsul îmi este dobîndă. El este ajutorul meu în Care cred şi pentru Care rabd acestea". Despre o mare îndrăzneală şi bărbăţie ca aceea a Sfîntului Vasile, îndată a străbătut vestea pretutindeni între creştini şi toţi l-au fericit pentru mărturisirea sa atît de preaslăvită pentru Hristos şi pentru lucrul cel bărbătesc, prin care a ruşinat pe tiran.

Iar Frumentin, comitele cetei ce purta paveze, care a adus înaintea împăratului pe Sfîntul Vasile, Mucenicul, văzînd ce a făcut şi cum, rupînd carne din trupul său, a aruncat-o în obrazul lui Iulian spunîndu-i cuvinte dosăditoare, s-a ruşinat foarte şi s-a temut de mînia împăratului; căci văzuse pe împărat schimbîndu-se la faţă şi pornit de mînie, nu atît asupra mucenicului, cît asupra lui, deoarece a pus pe legatul acela înaintea împăratului. Şi îndată comitele, apucînd pe Vasile, a plecat degrabă din faţa împăratului şi, trăgîndu-l în divan suflînd cumplit de mare mînie, a poruncit ca mai cu asprime să-l muncească, mai mult decît cu cele dintîi munci, care i se dăduseră de dînsul în toate zilele. Şi nu numai pielea mucenicului o sfărîmase cu rănile, dar şi tot trupul, încît se vedeau şi cele dinăuntru ale lui. Iar Sfîntul Vasile într-o muncire ca aceea se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Bine eşti cuvîntat, Doamne, Dumnezeule, nădejdea creştinilor, Cel ce sprijineşti pe cei căzuţi şi ridici pe cei surpaţi, Cel ce scoţi din stricăciune pe cei ce nădăj-duiesc spre Tine, Cel ce ştii suferinţele noastre, Bunule, Îndurate, Milostive şi îndelung răbdătorule, caută din preaînaltul scaun al slavei Tale, dă-mi să săvîrşesc cu credinţă alergarea mea şi fă-mă vrednic Împărăţiei Tale veşnice şi fără de moarte!"

După ce a înserat, comitele a poruncit să-l arunce pe Sfîntul Vasile în temniţă. Iar Iulian, a doua zi foarte de dimineaţă, a ieşit din cetate, nelăsînd pe comite să-i vadă faţa şi s-a dus în Antiohia. Comitele, văzînd asupra sa mînia împărătească ce i se făcuse pentru Vasile, s-a înfocat mai mult asupra sfîntului şi, scoţîndu-l din temniţă, i-a zis: "Ce vei mai face, o, nebunule om, mai mult decît toţi oamenii? Vei jertfi zeilor, cum a poruncit împăratul, sau nu? Ţi-ai ales una din două?" Atunci, mîniindu-se şi ighemonul, a poruncit să-l spînzure pe sfîntul spre munci şi să-i strujească coastele cumplit, mult timp, apoi cu fiare grele ferecîndu-l, l-a aruncat iarăşi în temniţă.

După aceea, împăratul Iulian, ducîndu-se în părţile Răsăritului, a mers la Ancira şi l-au întîmpinat slugile diavolului, avînd cu dînşii pe idolul lor care se numea Ghecatis. Intrînd în palat, a chemat pe jertfitorii idoleşti şi i-a miluit cu aur. Iar a doua zi, făcîndu-se privelişte, Elpidie a adus aminte împăratului despre Vasile; şi, sculîndu-se de la privelişte, împăratul a poruncit să aducă la dînsul în palat pe Vasile. Deci a mers Sfîntul Vasile şi a stat înaintea împăratului cu faţa luminoasă, avînd minunată cuviinţă. Iar Iulian a zis către dînsul: "Care este numele tău?" Sfîntul a răspuns: "Cine sînt, îţi voi spune acum: întîi mă numesc creştin, iar numele lui Hristos este veşnic şi covîrşeşte mintea omenească, iar de oameni Vasile mă numesc. Şi de voi păzi fără prihană numele lui Hristos după care sînt numit, voi lua de la El în ziua judecăţii răsplătire fără de moarte!"

Iulian împăratul a zis: "Nu rătăci, Vasile, pentru că sînt în-ştiinţat despre tainele voastre. Tu crezi Aceluia Care a luat moarte de ocară pe vremea lui Pilat din Pont?" Răspuns-a sfîntul: "Nicide-cum nu rătăcesc, împărate. Tu ai rătăcit, făcîndu-te călcător de lege şi lipsindu-te de cereasca Împărăţie. Eu cred în Hristos al meu, de Care tu te-ai lepădat, căci El ţi-a dăruit această pămîn-tească împărăţie, dar degrabă o va lua de la tine, ca să cunoşti ce fel de Dumnezeu ai mîniat". Zis-a Iulian: "Te îndrăceşti, nebunule! Nu va fi aşa precum voieşti tu".

Răspuns-a sfîntul: "Nu-ţi aduci aminte de răsplătirile lui Hristos cele pregătite robilor Lui? Nu te-ai ruşinat de altarul prin care ai scăpat de ucigătoarea moarte, cînd erai prunc de opt ani şi, fiind spre ucidere căutat, te-ai ascuns în sfinţitul locaş; nici n-ai păzit legea pe care cu gura ta, cînd erai în rînduiala bisericească, adeseori ai propovăduit-o. Pentru aceasta nici Hristos, Împăratul Cel mare, nu te va pomeni întru a Sa veşnică Împărăţie, ci şi această vremelnică împărăţie, nu după mult timp, o va lua de la tine şi trupul tău nu se va învrednici îngropării, pe cînd sufletul tău în cumplite dureri ţi-l vei lepăda!" Aceasta mai înainte a proorocit-o sfîntul despre grabnica moarte a lui Iulian, al cărui trup, fiind îngropat, l-a aruncat pămîntul din sînul său afară.

Atunci a zis Iulian: "Eu, o, necuratule, am vrut să te eliberez, dar, deoarece repeţi fără ruşine cuvintele tale nebuneşti şi sfatul meu îl lepezi, încă şi cu mustrări multe mă ocărăşti, pentru aceea porunceşte mărirea mea, ca din trupul tău în toate zilele să se facă cîte şapte curele!" Deci a poruncit comitelui Frumentin, purtătorul de paveze, ca, luînd pe Vasile, în toate zilele să-i jupoaie pielea, făcînd cîte şapte curele; şi aceasta o făcea Frumentin cu osîrdie.

Sfîntul cu vitejie răbda pentru Hristos nişte chinuri cumplite ca acelea, toată pielea lui în cîteva zile fiind jupuită în curele şi curelele acelea atîrnînd pe dinainte şi pe la spate, a grăit pătimitorul către comite: "Acum aş voi să merg la împărat, să vorbesc cu el". Comitele, la acele cuvinte ale lui, l-a întrebat: "Pentru a te supune poruncii, sau a pieri în munci?" Sfîntul Mucenic Vasile răspunse: "O, necuratule om, ai uitat cîte curele ai jupuit ieri şi în zilele trecute de pe trupul meu, încît toţi care se uitau la mine plîngeau, văzînd muncile care mi le făceai, hulitorule de cele sfinte? Iată acum, cu darul Hristosului meu, stau sănătos înaintea ta! Spune tiranului Iulian, împăratul tău, cît de mare este puterea lui Hristos Dumnezeu, pe care el a părăsit-o, şi şi-a pierdut sufletul amăgindu-se de diavol. Nu-şi aduce aminte cum Hristos Dumnezeu l-a izbăvit de moartea prin ucidere, ascunzîndu-l printre sfinţii preoţi şi sub dumnezeiescul altar al sfintei biserici? Această facere de bine uitînd-o, s-a lepădat singur de Dumnezeu şi a fugit din Biserică. Iar eu nădăjduiesc în Hristosul meu, că degrabă îi va răsplăti după vrednicie şi va pieri ticălosul călcător de lege în tirania sa".

Comitele a zis: "Te îndrăceşti, nebunule! Iulian, stăpînul meu cel nebiruit, fiind iubitor de oameni şi milostivindu-se spre tine, ţi-a poruncit ca împreună cu noi să prăznuieşti în jertfe de cărnuri şi în tămîieri binemirositoare. Dar tu n-ai voit să te supui, ci, dimpotrivă, cu ocări ai necinstit mai întîi pe împărat, după aceea m-ai băgat şi pe mine în primejdie. Deci îţi voi răsplăti după vrednicia ta, cu nişte munci ca acestea, cu care degrabă te vei duce din viaţa aceasta".

Zicînd acestea, comitele a poruncit să înfierbînte ţepuşe de fier şi cu acelea să-i împungă trupul pe spate şi pe pîntece. Fiind muncit astfel, Sfîntul Vasile a căzut la pămînt, rugîndu-se lui Dumnezeu cu mare glas şi zicînd: "Lumina mea, Hristoase, nădăjdea mea, Iisuse, limanul cel lin al celor învăluiţi, mulţumesc Ţie, Doamne, Dumnezeul părinţilor mei, că ai scos sufletul meu din iadul cel mai de jos şi ai păzit în mine numele Tău cel slăvit ca, în lănţuire sfîrşindu-mi alergarea, să fiu părtaş odihnei celei veşnice pentru făgăduinţele făcute părinţilor mei de Tine, Arhiereul cel Mare, Iisuse Hristoase, Domnul nostru! Acum primeşte în pace duhul meu, petrecînd neschimbat în această mărturisire, că Tu eşti milostiv şi mare este îndurarea Ta, Cel ce vieţuieşti şi petreci în vecii vecilor. Amin!"

Săvîrşindu-şi rugăciunea şi fiind străpuns pîntecele lui cu acele înfocate ţepuşe, a adormit cu somn dulce, dîndu-şi duhul în mîinile lui Dumnezeu. Deci s-a sfîrşit Sfîntul Vasile în mărturisire mucenicească, în 28 de zile ale lunii ianuarie. Iar după uciderea şi pierzarea cea grabnică a lui Iulian Paravatul, mult-pătimitorul trup al mucenicului s-a arătat a fi cinstit de creştini în a 22-a zi a lunii martie, în care s-a aşezat pomenirea lui. Vitejeasca lui pătimire a întărit pe toţi creştinii în credinţa cea adevărată în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava şi cinstea în veci vecilor. Amin.