Despre dragostea dumnezeiască

  Când Sfântul Atanasie a terminat de zidit Mănăstirea Lavra, a plecat la Constantinopol, dorind să-l vadă pe fiul său duhovnicesc, împăratul Nichifor Foka, care a făgăduit că va părăsi lumea şi va deveni călugăr, lângă părintele său duhovnicesc.

El trimisese deja mult aur Sfântului Atanasie pentru zidirea mânăstirii. Când împăratul a auzit de sosirea lui, nu şi-a putut stăpâni bucuria. Şi-a schimbat hainele împărăteşti şi a plecat să-l întâlnească pe omul cel sfânt ca un om obişnuit; i-a sărutat mâna, l-a îmbrăţişat şi l-a însoţit cu cinste spre casa regală.

Cât de impresionat a fost împăratul de dragostea sfântului!

„Ştiu, părinte, a spus, că sunt vinovat pentru toate necazurile tale. Am lăsat la o parte frica de Dumnezeu şi mi-am încălcat făgăduinţa făcută Lui. Te rog să ai milă de mine şi aşteaptă întoarcerea mea – când va vrea Dumnezeu !“.

Sfântul a fost mângâiat de cuvintele împăratului, dar a ştiut că Nichifor Foka nu va reuşi să-şi ţină promisiunea.

În faţa unei astfel de pocăinţe, una care arată cât de cât dragoste, sfântul l-a iertat pe împărat şi l-a sfătuit să-şi trăiască viaţa simplu, în umilinţă, pocăindu-se în fiecare zi şi cerând îndurarea lui Dumnezeu pentru păcatele făcute.

Patericul atonit