marți, 28 februarie 2023

Cum ar trebui să reacționăm în calitate de creștini atunci când alții ne atacă pe nedrept?
Aceasta este o întrebare pe care Mitropolitul Grigorie al St. Petersburgului o pune în cartea sa „Cum să duci o viață sfântă” (How to Live a Holy Life), unde ne și oferă patru răspunsuri:
1. Înainte de toate, indiferent cât de urâte şi injurioase ar fi vorbele rele la adresa noastră, trebuie să avem grijă să nu cădem pradă furiei, violenţei verbale şi răzbunării ci să ne păstrăm calmul. Trebuie să fim într-un duh cu Hristos, iar El, în fața acuzațiilor evreilor, a rămas netulburat și fără dorința de răzbunare. Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară…, ci se lăsa în grija Celui ce judecă cu dreptate” (I Petru 2, 23).
Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne amintim de exemplul lui Iisus, să ne păstrăm calmul şi gândirea obiectivă pentru a putea să ne comportăm adecvat cu cel care ne acuză. Asta înseamnă să ne putem controla impulsurile astfel încât să nu ne enervăm și să răspundem provocării. În aceste situații putem să apelăm la rugăciune și, în special, la cea către Hristos, întrucât practicată zilnic ne ajută să controlăm impulsurile și furia atunci când suntem acuzați pe nedrept.
2. Când auziți că ceilalți vă vorbesc de rău și vă acuză de patimi, intenții rele, etc. trebuie să vă supuneți unei autoanalizeși să vedeți dacă aveți într-adevăr acele patimi de care sunteți acuzați. Analizați-vă îndeaproape: nu cumva acele patimi se ascund în voi, fie şi într-o mică măsură?
Atunci când vedeți că există o fărâmă de adevăr, căiți-vă, rugați-vă fierbinte cerându-I Domnului să vă mântuiască de acel păcat și străduiți-vă să vă îndreptați. Analizați de fiecare dată mai întâi modul în care reacționați. Astfel, orice acuzație ar putea fi o binecuvântare care vă ajută să deveniți un creștin mai bun înaintea lui Hristos.
3. Dacă după o analiză atentă, imparțială, observați că patimile de care sunteți acuzat nu există, puteți să vă apărați și să respingeți calomnia ce vi s-a adus însă numai pentru a vă apăra poziția în societate și nu din cauza mândriei sau a iubirii de sine. Însă făceți-o cu calm, fără furie sau indignare.
Acesta nu este un lucru ușor de realizat atunci când ne este rănit orgoliul, imaginea prea bună pe care o aveam despre sine sau imaginea falsă a importanței noastre. Trebuie să ne asigurăm că ripostăm cu grijă și într-un mod obiectiv, fără să fim impulsionați de o mândrie egocentristă.
4. Dacă vedeți că apărarea nu vă ajută cu nimic, atunci:
a) Încercaţi să înduraţi cu răbdare calomnia ce vi s-a adus, oricât ar fi fost de gravă și consolați-vă cu gândul „Dumnezeu îmi vede nevinovăţia, de ce să mă supăr? El are grijă de mine iar dacă spălarea rușinii mele îmi va fi de folos atunic Hristos mă va apăra. Îmi va declara nevinovăția la Judecata de Apoi și toți oamenii și îngerii lui Dumnezeu mă vor apăra împreună cu El.”
b) Consolaţi-vă și mai mult cu acest gând: „Mântuitorul a îndurat o mulţime de nedreptăţi atunci când a trăit pe pământ, dar nu a încercat să se apere în faţa vreunui judecător.” Unele dintre ele erau foarte grave dar El le-a îndurat pe toate cu răbdare. Așa ar trebui să facem și noi căci „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său” (Matei 10, 24).
c) Încercaţi de două ori mai mult să vă comportaţi cât mai bine în orice împrejurare. Străduiţi-vă nu numai să evitați să dați altora ocazia de a vă vorbi de rău prin ceea ce faceți sau ziceți, ci evitați chiar ocazia de a fi suspectați că ați avea acele patimi, printr-un comportament care să nu dea ocazia altora de a vă calomnia.
d) Dacă bârfele la adresa voastră nu încetează, ci se înmulțesc, atunci nu vă mai rămâne altceva de făcut decât să vă adânciți în rugăciune, sperând că Domnul vă va lumina pe voi și îi va îndrepta pe cei care vă supără. Faceți asta pentru că și Dumnezeu s-a purtat așa cu cei care l-au condamnat (Luca 23, 34).
Amintiți-vă mereu că Hristos este modelul nostru. Pe lângă rugăciune, citiți Sfânta Scriptură și căutați să înțelegeți lecțiile pe care EL ni le dă pentru viața de zi cu zi. Acestea se bazează pe smerenie și pace. Hristos s-a rugat și a postit pentru a-și pregăti trupul să se supună dumnezeirii Sale. Aceasta este, de asemenea, încercarea prin care trebuie să trecem și noi și motivul pentru care trebuie să ducem o viață în sânul Ortodoxiei.
Pr. Lucian Filip

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor