Când Dumnezeu a făcut toate
câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos. Când a făcut zăpada, i-a zis:
„Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea care-ți
place”.
Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă:
-„Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!”.
Iarba a refuzat-o.
A
rugat atunci macul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea
albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu
asculta rugămintea zăpezii. Tristă și amărâta, aceasta ajunge în dreptul
ghiocelului, căruia îi spune și lui necazul:
- „Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!”.
Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
- „Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine”.
Zăpada
primi cu bucurie darul ghiocelului. De atunci, ea poarta vesmântul alb
ca al ghiocelului. Drept recunoștința, zăpada îl lasă să-și scoată
căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.