Sfântul Mare Mucenic Mina este ocrotitorul celor năpăstuiți și păgubiți, fiind unul dintre Sfinții care au săvârșit cele mai multe minuni. Acatistul Sfântului Mina va fi rostit ori de câte ori credinciosul are nevoie de ajutor, iar acest acatist se va citi într-un anume fel, după cum veți afla mai jos în acest articol.
Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Mina?
Sfântul Mina era de rang egiptean și de religie creștină, care a trăit în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305), împarat ce a dezlănțuit sângeroase persecuții împotriva creștinilor.
Sfântul Mina era soldat când a hotărât să părăsească armata Împăratului și a devenit pustnic, trăind în singurătate, aproape de Dumnezeu și de Cuvântul Acestuia.
Mai târziu, Sfântul Mina s-a arătat între oameni pentru a-și striga credință, pentru a aduce oamenii mai aproape de Dumnezeu, pentru a face minuni și a-i ocroti pe cei năpăstuiți și păgubiți.
Pe Sfântul Mare Mucenic Mina îl sărbătorim în religia creștin-ortodoxă în dată de 11 noiembrie, sărbătoare când enoriașii se adună să sărute moaștele Sfântului, să ii ceară ajutor, să spună rugăciuni și să se bucure de toată protecția Sfântului Mina.
Odată început, Acatistul Sfântului Mina se va citi timp de 40 de zile. Fiecare enoriaș este îndrumat să ceară sfatul duhovnicului său, pentru a fi îndrumat și ajutat în călătoria sa spirituală.
Credincioșii spun că ajutorul oferit de Sfântul Mina este mare și imediat, atât Acatistul, cât și rugăciunea către Sfântul Mina fiind foarte puternice.
Acatist Sfântul Mina: Condacul 1
Folositor şi ajutător mare te-ai arătat lumii in primejdii, Mucenice, că pe mulţi ai izbăvit de pagube: pe furi urmărind, pierderile depărtăndu-le şi celor ce aleargă la tine cu credinţă implinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv şi nouă, care iţi căntăm: Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Viaţa în care vom intra după moartea noastră trupească este o viaţă...
Acatist Sfântul Mina: Icosul 1
Intrupăndu-se cuvăntul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura şi printr-Insul a izvorăt mulţimea mucenicilor, care au pătimit pănă la sănge, făcăndu-se apărători celor neputincioşi; pentru aceasta iţi căntăm:
Bucură-te, stea neapusă,
Bucură-te, rază de nematerialnic foc,
Bucură-te, lumina celor păgubiţi,
Bucură-te, căderea celor răpitori,
Bucură-te, taină care destăinuieşti nelegiuirea,
Bucură-te, stavilă care opreşti rătăcirea,
Bucură-te, stălp care impiedici necuviinţa,
Bucură-te, adănc care pierzi lăcomia,
Bucură-te, lare care intăreşti inimile celor suferinzi,
Bucură-te, mănă care descoperi prădăciunile,
Bucură-te, lanţ care fereci pe făptuitorul celor rele.
Bucură-te, negură care intuneci găndurile necurate.
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 2-lea
Biruitor grabnic te-ai făcut prigonitorilor celor care voiesc a răpi munca săracului amărăt de soartă şi a stănge fiinţa lui, ameninţăndu-se de intămplări; pentru aceasta strigăm: slavă, ţie, Mucenice, şi lui Dumnezeu laudă: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 2-lea
Să nu se invrednicească nelegiuiţii a ne supune sub picioarele lor, Sfinte, cănd se pornesc asupra noastră ca valurile mării ce vin spumegănd pe aripile vănturilor turbate; ci să cadă ca spicele ţarinii de faţa ta şi noi să te binecuvăntăm, zicănd:
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare,
Bucură-te, căderea nelegiuiţilor vrăjmaşi.
Bucură-te, ingrădirea nesăţioaselor fiare.
Bucură-te, infrănarea măndrilor răpitori,
Bucură-te, că se cutremură cei ce calcă poruncile tale,
Bucură-te, că se chinuiesc cei ce nu cheamă intr-ajutor numele tău,
Bucură-te, că se ticăloşesc cei ce nu cinstesc minunile tale.
Bucură-te, că se tulbură cei ce te amărăsc,
Bucură-te, că se laudă cei ce iţi mulţumesc ţie,
Bucură-te, că de mila ta toată făptura se veseleşte,
Bucură-te, că de ingrozirea ta toţi cei ce au greşit se pocăiesc,
Bucură-te, al umilinţelor izbăvitorule,
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 3-lea
Dreptatea şi pacea avănd in cugetul tău, ai părăsit tabăra Frigiei, nemaiputănd suferi să vezi inchinăciunea idolească; pentru aceasta, suindu-te la munte, cu post şi rugăciuni i-ai curăţit sufletul de păcat şi te-ai intărit in credinţa Domnului nostru Iisus Hristos, căntănd: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 3-lea
Păgănii, nemairăbdănd urmările tale cele sfinte, prin care se defăima inşelăciunea lor cea idolească, pentru că propovăduiai credinţa lui Hristos poporului şi dovedeai că El este Dumnezeu, Care face minuni, iar nu pietrele şi arama te-au supus muncilor ce le-ai primit cu dragoste,
Bucură-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu tărsăne,
Bucură-te, cel ce ai fost ars pe urmă cu foc,
Bucură-te, cel ce ai răbdat usturimea ciulinilor,
Bucură-te, că ai fost străpuns peste tot cu suliţe,
Bucură-te, că ai suferit pe tămplele tale ciocane de fier.
Bucură-te, că şi alte munci ai suferit cu răbdare,
Bucură-te, că n-ai imputat voinţei lui Dumnezeu pentru pătimirea ta,
Bucură-te, mai ales, că te-ai luptat cu bucurie impotriva trupului şi a săngelui,
Bucură-te, că tiranii erau mustraţi de cutezarea ta,
Bucură-te, că nemaiavănd cu ce te mai spăimănta au poruncit de te-au tăiat cu săbia,
Bucură-te, că mulţi din privitori te binecuvăntau zicănd: Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 4-lea
Fericita credinţă a Răsăritului ridicănd in sfărşit crucea intre popoarele păgăne, după căderea tiranilor monarhi vrăjmaşi ai creştinătăţii, s-a zidit in Alexandria biserica ta, Sfinte, de către un iubitor de Hristos cetăţean, in vremea lui Constantin impăratul; şi acolo au fost aduse rămăşiţele moaştelor tale, cărora ne inchinăm căntănd: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 4-lea
Glas ridicănd către tine strigăm: Grăbeşte-te, Sfinte, a ne apăra; nu ne dezlipi nădejdile de către mila ta cea mare; că unde vom năzui afară de tine să ne liniştim, după noianul păcatelor noastre, decăt după Măntuitorul şi preacurata lui Maică, decăt la tine cel ce ai pătimit cu dragoste pentru Hristos şi pentru a noastră măntuire; tinde-ţi măna ta spre noi, Mucenice, ca să te binecuvăntăm căntănd:
Bucură-te, aflătorul lucrurilor pierdute,
Bucură-te, aducătorul lor in starea in care au fost.
Bucură-te, lauda cetăţenilor cinstiţi cu fapta.
Bucură-te, fericirea neguţătorilor cu bune măsuri.
Bucură-te, păzitorul nedormit al satelor şi al oraşelor certate de pagube,
Bucură-te, măntuirea ameninţărilor de văpaie şi de vifor,
Bucură-te, uşurarea popoarelor ce se amărăsc de năvălirile grozave şi de asuprelile nedrepte,
Bucură-te, povăţuitorul drumeţilor ce te cer in ajutor,
Bucură-te, izbăvirea oamenilor de moartea năprasnică,
Bucură-te, scăparea corăbiilor cuprinse de vijelie şi de furturi,
Bucură-te, măngăierea a tot sufletul asuprit şi amărăt,
Bucură-te, şi al nostru apărător grabnic in suferinţe,
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 5-lea
Hrană de măntuire vieţii noastre trimite-ne nouă, Sfinte, de la Dumnezeu, ca să nu pierim de mulţimea patimilor ce se indesesc in noi cu prisosinţă, că păcătoşi suntem; dar care păcat sau ce mulţime de greşeli poate covărşi vreodată nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, avănd rugători cetele mucenicilor? Cu care dimpreună căntăm: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 5-lea
Inima infrăntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi, zice impăratul şi Proorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne pănă la moarte, cădem către tine, Mare Mucenice Mina, să te rogi lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, ca să ne liniştească durerile, biruind pe vrăjmaşii care se luptă impotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, Sfinte, apropie-te de noi, cei ce pătimim ca să slăvim minunile tale, căntănd:
Bucură-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi către Dumnezeu,
Bucură-te, stăruitor grabnic către Dănsul,
Bucură-te, ajutor puternic pentru cei ce păzesc poruncile Lui,
Bucură-te, nădejde neruşinată a creştinilor,
Bucură-te, tămăie bineprimită la cer in rugăciune,
Bucură-te, vas ales al Sfintei Treimi,
Bucură-te, care nu voieşti răutăţile oamenilor,
Bucură-te, cela cei jeleşti de nepriceperea lor,
Bucură-te, cel ce pururea ii indemni la fapte bune,
Bucură-te, că ii povăţuieşti a vieţui in unire şi dragoste,
Bucură-te, că pe mulţi i-ai adus la pocăinţă,
Bucură-te, că pentru toţi te rogi pururea,
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 6-lea
Evreul, care se asuprea de creştin, prin tăinuirea banilor ce ii lăsase spre păstrare la el pănă la intoarcerea sa, s-a botezat văzănd minunea, precum i-ai descoperit adevărul; iar creştinul, ingrozindu-se de fapta ce făcuse spre vătămarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocăit, strigănd lui Dumnezeu: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 6-lea
Pe călcătorul de jurămănt creştin şi vicleanul prieten al iudeului, ieşind din biserica ta, unde mărturisise neadevărul, că nu are ştiinţă de acei bani, l-a răpit calul; şi pierzănd in cale inelul şi o cheiţă, cu acelea tu te-ai arătat femeii lui acasă, cerănd ca să trimită bărbatului ei aurul iudeului, precum a şi urmat, şi indată s-a descoperit vicleşugul.
Bucură-te, vădirea vicleşugului tăinuit,
Bucură-te, aflarea aurului răpit,
Bucură-te, ruşinarea faptelor rele,
Bucură-te, amărăciunea urmării lor,
Bucură-te, implinirea datoriilor credinţei,
Bucură-te, creştinătorul iudeului rătăcit,
Bucură-te, pocăinţa creştinului pierdut,
Bucură-te, lauda Bisericii Răsăritului,
Bucură-te, că prin a ta minune s-a arătat puterea darului,
Bucură-te, că prin a ei lucrare două suflete s-au izbăvit,
Bucură-te, al lui Hristos vrednic lăudătorule,
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 7-lea
Lanţurile fermecătoare ale diavolului cu care infăşura sufletele cele slabe spre a le trage la el cum s-ar putea sfărăma, de nu am avea cugetul lucrător spre măntuire? Acesta dar, intărindu-se de către puterile Sfinţilor Mucenici aleşi de Dumnezeu, rişipeşte negura inşelăciunii şi dezleagă legăturile vicleanului prin pocăinţa, căntănd: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 7-lea
Slavă Ţie, Impărate Sfinte, Dumnezeule atotputernice, Care dintre noi oamenii şi pentru noi ai ales pe Sfinţii Tăi Mucenici şi Apostoli ca să ne impărtăşească de bunătăţile Sale cele nemărginite; ca să se preaslăvească numele Tău cel intru tot Sfănt.
Bucură-te, Mina de Dumnezeu iubit,
Bucură-te, Mucenic preafericit,
Bucură-te, luptător neostenit,
Bucură-te, viteaz neobosit,
Bucură-te, cuget neprihănit,
Bucură-te, privighetor neadormit,
Bucură-te, doctor ispitit,
Bucură-te, judecător nemituit,
Bucură-te, sprijinitor nepărtinitor,
Bucură-te, dar nesfărşit,
Bucură-te, de daruri dătătorule,
Bucură-te, de multe minuni făcătorule,
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 8-lea
Numele tău, mai mult decăt oricare altul dintre sfinţi, s-a făcut creştinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnică şi indestulătoare a orice păgubiri suferite de dănşii. Pentru care şi astăzi pătimind cei ce stau in faţa icoanei Tale cu credinţă se roagă a te milostivi spre ei, măngăindu-i şi indeplinind cererea lor, ca să-ţi aducă laudă, căntănd: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 8-lea
Obosiţi de valurile intămplărilor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta şi nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru că pocăinţă nu avem, adăncindu-ne in gănduri şi fapte urăte; pentru aceasta cădem inaintea ta, să ne izbăveşti de ispitele ce ne apasă şi să ne intăreşti in dragostea lui Dumnezeu, ca să scăpăm de vrăjmaşi şi să-ţi căntăm:
Bucură-te, turn de tărie.
Bucură-te, rază de bucurie.
Bucură-te, anghiră tare.
Bucură-te, zid de scăpare.
Bucură-te, gănd intăritor.
Bucură-te, liman izbăvitor.
Bucură-te, lumină sfăntă.
Bucură-te, armă nebiruită.
Bucură-te, inger ceresc.
Bucură-te, dar Dumnezeiesc.
Bucură-te, al creştinilor apărătorule.
Bucură-te, al săracilor miluitorule.
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 9-lea
Patimile cu care tu ai pătimit să ne fie in ajutorul patimilor noastre şi rănile trupului tău acoperămănt durerilor ce ne tulbură toată odihna. Dă-ne dar, in primejdii, răbdarea ta Sfinte, ca printr-insa să dobăndim măntuirea sufletului şi intărirea neputinţelor noastre spre a cănta: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 9-lea
Cu săngele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos spală intinăciunea păcatelor noastre, Preafericite, şi cu mulţimea minunilor schimbă cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osăndiţi pe nedreptate nici să nu intunece adevărul pricinilor, ce avem după a lor plăcere, că tu eşti cel care descoperi toate nelegiuirile şi ţie se cuvine a cănta:
Bucură-te, măngăierea celor asupriţi in judecăţi,
Bucură-te, biruinţa ostaşilor ce se luptă pentru credinţă.
Bucură-te, pămănt roditor de fapte bune.
Bucură-te, floare frumoasă din părţile Siriei.
Bucură-te, mărgăritar ales de Dumnezeu.
Bucură-te, trandafir mirositor intre spinii idoleşti.
Bucură-te, piatră scumpă din comorile Egiptului.
Bucură-te, dar prin care s-a implinit menirea magilor de la Răsărit.
Bucură-te, cedru crescut intre cedrii Libanului.
Bucură-te, cămp adăpat de apele Iordanului.
Bucură-te, strajă neadormită a mănăstirilor din Muntele Sfănt.
Bucură-te, povăţuitor osărdnic celora ce merg la mormăntul Măntuitorului.
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 10-lea
Rămăşiţele călătorului omorăt de făcătorul de rău gazdă, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, tăindu-l bucăţi şi ingropăndu-l in grădina sa, tu le-ai dezgropat a doua zi, intrupăndu-l precum a fost şi dăndu-i viaţa. De această minune ingrozindu-se ucigaşul, a căzut la picioarele tale cu lacrimi, rugăndu-se să nu-l pierzi. Iar călătorul, deşteptat ca din vis după moarte, a dat lui Dumnezeu laudă, căntănd: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 10-lea
Zadarnică a fost sărguinţa vinovatului de a ascunde uciderea acelui străin, care, innoptănd la dănsul, l-a găzduit; că tu urmăndu-i nevăzut, pentru dragostea ce avea către tine, te-ai arătat a doua zi ca un ostaş impărătesc, cerănd să-ţi dea pe călător; despre care, tăgăduind că ar avea ştiinţă, i-ai descoperit fapta şi l-ai mustrat cumplit.
Bucură-te, minune mai presus de toate minunile.
Bucură-te, care ţi s-a dat dar de a intrupa şi a da viaţă trupului tăiat in bucăţi.
Bucură-te, că vinovatul s-a ingrozit de puterea ta.
Bucură-te, că ucisul nu cunoştea de ce se mustra el spăimăntăndu-se.
Bucură-te, că fapta aceasta n-ai voit să o descoperi indată.
Bucură-te, că prin iconomia ta amăndoi se găseau uimiţi.
Bucură-te, cel prin care călătorul şi-a indeplinit voinţa, inchinăndu-se ţie.
Bucură-te, ca şi făgăduinţei lui a urmat, aducănd in biserica ta mari daruri.
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine Măntuitorule.
Bucură-te, al celor ce te cinstesc slăvite Măntuitorule.
Bucură-te, al fetelor sărace inzestrătorule.
Bucură-te, al celor căzuţi in datorii grele uşurătorule.
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 11-lea
Taina aceasta a sfintei pronii, care prin tine s-a săvărşit, Mina, putăndu-se infiinţa trupul cel tăiat in bucăţi al călătorului ucis şi a se aduce iarăşi la viaţă, este nestrăbătută; pentru care, minunăndu-ne de darul ce ţi s-a dat ţie de la Dumnezeu, cu credinţă căntăm: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 11-lea
Iubitorul de sine Eutropie, făgăduind un vas de argint pentru biserica ta, şi făcănd două deopotrivă, acel cu numele tău i s-a părut mai frumos decăt acel pentru dănsul; drept care a hotărăt să-l oprească pentru sine. Tu insă, nesuferind asuprirea aceasta, ai luat vasul de la sluga lui cănd se spăla in corabie şi cu dănsul impreună l-ai ţinut in mare pănă cănd s-a mustrat Eutropie insuşi de lăcomia sa.
Bucură-te, că indată ai scos pe sluga cu vasul din mare.
Bucură-te, că sluga intreg şi nevătămat s-a infăţişat stăpănului său.
Bucură-te, că el, mulţumind lui Dumnezeu, a şi dus vasul la biserică.
Bucură-te, mustrătorul lui Eutropie pentru indrăzneala ce făcuse.
Bucură-te, indreptătorul purtării sale celei lacome.
Bucură-te, scăparea slugii de la moarte pentru nevinovăţia sa.
Bucură-te, că prin aceasta ai vrut să arăţi puterea adevăratei credinţe.
Bucură-te, că pentru faptă, iar nu pentru lucru ai infrănt voinţa cea rea.
Bucură-te, că lui Dumnezeu s-a adus prin această laudă.
Bucură-te, că numele Lui s-a preaslăvit prin facerea minunilor tale.
Bucură-te, că pentru dănsul ai pătimit ca să şi biruieşti cu Dănsul.
Bucură-te, Mucenice prea folositorule.
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 12-lea
Văzăndu-se Sofia, o femeie oarecare din părţile Fecozaliei, care venea la biserica ta să se inchine, ameninţată pre cale de către un oştean a fi batjocorită, a cerut de la tine ajutor cu glas, şi indată ai măntuit-o de năvălirea aceluia, vădindu-l cu ruşine către mai mulţi; după care femeia a dat lui Dumnezeu laudă, căntănd: Aliluia!
Acatist Sfântul Mina: Icosul al 12-lea
Şchiopul şi o femeie mută, care de mult timp stăteau lăngă biserica ta cu alţi bolnavi, aşteptănd vindecarea, te-au văzut la miezul nopţii, zicănd: Şchiopule, scoală pe femeia aceea şi mergi de aici; la care cuvinte, măhnindu-se şchiopul, pentru că s-a crezut depărtat de la tine, nu făcea nici o mişcare; tu insă mai adăugănd poruncă, a trebuit să asculte şi indată s-au văzut amăndoi vindecaţi.
Bucură-te, că şchiopul, spăimăntăndu-se, a fugit.
Bucură-te, că muta, spăimăntăndu-se, a vorbit.
Bucură-te, că şi alţi bolnavi ai tămăduit.
Bucură-te, că pe necredincioşi i-ai smerit.
Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit.
Bucură-te, că pe străini i-ai adăpostit.
Bucură-te, că pe flămănzi i-ai hrănit.
Bucură-te, că pe văduve le-ai miluit.
Bucură-te, al celor din primejdii apărătorule.
Bucură-te, al Sofiei izbăvitorule.
Bucură-te, al asupriţilor măngăietorule.
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Acatist Sfântul Mina: Condacul al 13-lea
(acest condac se zice de trei ori)
O, preafericite Mucenice Mina, ascultă rugăciunea noastră ce-ţi aducem din toată inima, ca să ne izbăveşti pre noi de boale şi de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta şi a mărturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfăntului Duh le faci nouă, celor ce cu credinţă căntăm: Aliluia!
O, preafericite Mucenice Mina, ascultă rugăciunea noastră ce-ţi aducem din toată inima, ca să ne izbăveşti pre noi de boale şi de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta şi a mărturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfăntului Duh le faci nouă celor ce cu credinţă căntăm: Aliluia!
O, preafericite Mucenice Mina, ascultă rugăciunea noastră ce-ţi aducem din toată inima, ca să ne izbăveşti pre noi de boale şi de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta şi a mărturisi minunile, pe care cu puterea darului Sfăntului Duh le faci nouă, celor ce cu credinţă căntăm: Aliluia!
Apoi iarăşi se zice Icosul intăi:
Intrupăndu-se cuvăntul lui Dumnezeu, s-a luminat făptura şi printr-insul a izvorăt mulţimea mucenicilor, care au pătimit pănă la sănge, făcăndu-se apărători celor neputincioşi; pentru aceasta iţi căntăm:
Bucură-te, stea neapusă.
Bucură-te, rază de nematerialnic foc.
Bucură-te, lumina celor păgubiţi.
Bucură-te, căderea celor răpitori.
Bucură-te, taină care destăinuieşti nelegiuirea.
Bucură-te, stavilă care opreşti rătăcirea.
Bucură-te, stălp care impiedici necuviinţa.
Bucură-te, adănc care pierzi lăcomia.
Bucură-te, suflare care intăreşti inimile celor suferinzi.
Bucură-te, mănă care descoperi prădăciunile.
Bucură-te, lanţ care fereci pe făptuitorul celor rele.
Bucură-te, negură care intuneci găndurile necurate.
Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
şi Condacul intâi:
Folositor şi ajutător mare te-ai arătat lumii in primejdii, Mucenice, că pe mulţi ai izbăvit de pagube: pe furi urmărind, pierderile depărtăndu-le şi celor ce aleargă la tine cu credinţă implinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv şi nouă care iţi căntăm: Bucură-te, Mina, mult-pătimitorule!
Rugăciune către Sfântul Mare Muceni Mina
Iată Rugăciunea către Sfântul Mina:
„O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.
Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea, atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu galbeni pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea, încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit, pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.