Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare, despre moarte

Fraţilor, să ne temem de moarte şi să ne înfricoşăm. Să ne temem şi de focul gheenei, că veşnic este. Să ne temem de foc, că nestins este. Să ne temem de tartar, că n-are parte de bucurie. Să ne temem de întuneric, că nu se împărtăşeşte de lumină. Să ne temem de viermi, că fără de moarte sunt. Să ne temem de îngerii cei de la judecată, că nemilostivi sunt. Vai şi amar mie, că Tu Doamne grăieşti cu tărie, iar eu nu Te aud, când îmi vorbeşti mie. O, suflete, depărtează-te de la toate spurcăciunile şi de la toate lucrurile cele rele. Vai mie, că lăcaşul Tău l-am spurcat şi pe Duhul Sfânt L-am scârbit, Dumnezeule, drepte sunt lucrurile Tale şi Judecăţile. Că, pentru un păcat mic mă lipsesc şi mă despart de desfătarea Raiului şi de Împărăţia cerurilor şi fără de moarte mă voi osândi şi, pentru dulceaţa trupească, focului să mă dau. Dreaptă este judecata Domnului, că mă învaţă pe mine şi eu nu o ascult, îmi aduce mărturii, iar eu le batjocoresc. Aşa vei începe a grăi înaintea morţii, cu părere de rău. Drept aceea, fraţilor, nimic să nu cinstiţi decât dragostea. Că mult greşim, în toate zilele, în toate vremile, ceasurile şi nopţile. Pentru aceasta, dragoste să avem, că ea acoperă mulţime de păcate. Ce vom folosi, fiilor, măcar de am dobândi toată lumea, iar mântuitoarea dragoste nu o vom avea? Şi ce ar folosi, de ar face cineva o masă mare, ca să ospăteze împăraţi şi domni şi ar găti de toate celelalte bunătăţi, câte îi trebuie, iar bucatele n-ar avea sare? Oare s-ar putea să mănânce cineva din masa aceea? Şi nu numai că a gătit toate acele bunătăţi în zadar, dar se va simţi şi ruşinat, faţă de cei chemaţi. Aşa, şi aici, fraţilor mei, ce vom spori, ostenindu-ne în deşert, atât de mult, fără de dragoste? Că, fără de dragoste, tot lucrul este necurat. De ar avea cineva feciorie, postire, priveghere, rugăciune, primire de străini sau ar aduce dar lui Dumnezeu şi roadele sale la biserică, sau orice altceva de ar face, fără de dragoste, toate ca nimic se arată lui Dumnezeu, că nu are trebuinţă de ele. Să nu gândeşti că, fără dragoste, vei face ceva, vreodată. Iar de vei zice: "Nu voiesc să mă împac cu fratele meu, dar pe Hristos îl iubesc", vei fi un mincinos, căci te arată pe tine Ioan Apostolul, zicând: "Sfârşitul legii este dragostea." O, ce putere are dragostea cea nebiruită. Şi ce putere are dragostea cea nemăsurată. Nimic nu este mai mare, decât dragostea, nici în cer, nici pe pământ. Această sfântă dragoste este începutul faptelor bune. Dragostea este semnul a toată fapta bună. Este sarea tuturor bunătăţilor. Ea nu se înalţă. Este împlinirea legii. Dragostea s-a sălăşuit în inima lui Abel. Ea le-a ajutat patriarhilor; drept aceea, au şi păzit-o. Tot ea s-a sălăşuit şi în profeţi. Dragostea l-a făcut, şi pe David, lăcaş al Duhului Sfânt. Aceasta, încă şi pe Iov l-a întărit. Şi ce să grăiesc mai mult? Ea, şi pe Fiul lui Dumnezeu, din cer, la noi L-a pogorât. Din dragoste tot lucrul bun s-a făcut. Că prin ea moartea s-a omorât, iadul s-a robit şi Adam s-a înnoit. Prin dragoste, una s-au făcut, îngerii cu oamenii. Prin dragoste, Raiul s-a deschis. Pentru dragoste, Împărăţia lui Dumnezeu s-a propovăduit. Prin ea, pustietăţile s-au prefăcut în nişte cetăţi, iar pescarii s-au înţelepţit. Cu ea munţii şi peşterile s-au umplut de cântări. Ea a învăţat pe bărbaţi şi pe femei, să umble pe calea cea strâmtă şi cu greutăţi. Dar, cum să tac despre faptele dragostei ? Dragostea, de care şi îngerii se minunează? Dragostea este aducătoarea a tot lucrul cel bun. Fericit este omul, care a aflat dragostea cea adevărată şi nefăţarnică, precum a zis Stăpânul, că mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca, adică, cineva să-şi pună sufletul său pentru aproapele. Pe această dragoste, având-o Pavel Apostolul, a zis: "Dragostea nu face rău aproapelui, nu răsplăteşte nimănui, rău pentru rău, nici clevetire pentru clevetire." Deci, pe această dragoste aflând-o, pe nici unul nu-l vei trece cu vederea, nici nu vei învrăjbi, nici nu vei cârti, nici nu vei urî pe frateletău, cândva. Şi vei iubi, nu numai pe cei care te iubesc, ci şi pe cei ce te urăsc pe tine. Această dragoste sfântă, având-o întâiul Mucenic Ştefan, pentru cei ce-l ucideau cu pietre, se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Fericit este omul, acela, care, mai întâi, de toate, o are pe ea, că plata lui în fiecare zi creşte. Acestuia i s-a pregătit cunună. Pe acesta toţi îngerii îl fericesc. De acesta, Dumnezeu, niciodată, nu se desparte, că Dumnezeu dragoste este. Cela ce petrece în dragoste, întru Dumnezeu petrece şi Dumnezeu întru el. Şi, prin dragoste, toate sunt. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa: Proloagele din 5 iunie