Sinaxar 24 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfintei Mucenite Hristina (Cristina).

Aceasta mucenita era din cetatea Tirului, fiica a unui oarecare Urban stratilat. Acesta, suind-o într-un turn înalt si asezând acolo zeii sai facuti din aur si din argint si cu podoabe împodobiti, i-a poruncit sa petreaca acolo si sa aduca jertfe la idoli. Dar sfânta, socotind cu cuget drept caci cu adevarat nu sunt dumnezei idolii cei neînsufletiti si facuti de oameni, se ruga lui Dumnezeu. Si privind pe o fereastra a vazut cerul, si din fapturi întelegând pe Facatorul, a sfarâmat idolii tatalui sau si i-a împartit saracilor. Pentru aceasta a fost supusa la tot felul de chinuri de tatal sau; a fost bagata în temnita, unde ramânând multa vreme fara mâncare, primea hrana îngereasca si s-a tamaduit de durerile ranilor. Dupa aceea a fost aruncata în mare, si de la Domnul a primit dumnezeiescul Botez, fiind scoasa la uscat de un înger. Aflând ca este vie, a fost închisa în temnita din porunca tatalui sau, care în acea noapte a murit. Luând în locul lui domnia un oarecare Dion, a adus pe mucenita la întrebare, si ea, marturisind pe Hristos, a fost chinuita cumplit. Iar dupa Dion a luat domnia un oarecare Iulian, care de asemenea a chinuit-o îndelung. Si apoi fiind lovita de slujitori cu sulite, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Alta icoana cu sfanta Cristina.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Capiton, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Imeneu, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermoghen, caruia dezradacinându-i-se toti dintii, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofil cel de la Zachint, care a suferit mucenicia în Hiu la anul 1635 si care de foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie cel de la Chios, care, suferind mucenicia în Constantinopol la anul 1670, de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iulie în 24 de zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Hristina (+300)

            Sfânta Hristina a fost din cetatea Tirului, pe vremea împărăţiei lui Septimiu Sever (193-211), fiică a unui general, Urban, care trăia cu familia în palatul său. Ca unul ce rânduise ca fiica lui, Hristina, să slujească de-a pururea în templul zeilor păgâni, Urban i-a dăruit, ca locuinţă fiicei sale, împreună cu slugile ei de credinţă, cel mai înalt turn al palatului său, aşezaţi acolo şi zeii săi din aur şi din argint, împodobiţi cu multe podoabe, ca, zilnic, să le poată aduce jertfe şi rugăciuni. Dar, fecioara, suflet curat, privind în fiecare noapte cerul înstelat, a înţeles că idolii cei neînsufleţiţi şi făcuţi de oameni, nu au nici o putere, ci Acela, Care a făcut şi ţine toate, Acela este Dumnezeu cel adevărat. Ascultând, deci, de glasul inimii sale, Hristina a sfărâmat idolii cei neînsufleţiţi, dăruind, prin slugile sale, sfărâmăturile, săracilor. Grozavă a fost clipa când tatăl ei a aflat de sfărâmarea idolilor. Mânia lui n-a mai cunoscut margini când, la întrebările sale, Hristina i-a răspuns: "Eu cred în Dumnezeul cel viu şi, de aceea, am aruncat idolii cei neputincioşi." În urma acestui răspuns, tatăl ei a supus-o la tot felul de chinuri şi, ţinându-o în temniţă multă vreme, fără mâncare, Sfânta a primit acolo, de la înger, hrană şi vindecare de răni. A fost, după aceea, aruncată în mare şi, primind acolo botezul Domnului, a fost scăpată de înger. Îndată ce a prins de veste tatăl ei că este vie, a poruncit să fie închisă în temniţă, dar, chiar în acea noapte, tatăl ei şi-a lepădat spurcatul său suflet. Venind, în locul său, Dion dregătorul, acesta a chemat pe Hristina la judecată, iar ea, mărturisind pe Hristos, a fost bătută cumplit, atrăgând prin minunile ei, pe mulţi oameni la credinţă. După Dion, a luat conducerea dregătorul Iulian, care a aruncat-o într-un cuptor de foc. Deci, rămânând nevătămată, a poruncit să i se tăie sânii şi limba. În cele din urmă, a poruncit să fie împunsă de slujitori cu suliţele şi, aşa, fericita Hristina şi-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.

Întru această zi, cuvânt despre milostenie

      A fost în Alexandria un oarecare dregător slăvit, iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu, care făcea mari milostenii. El avea obicei să dea, o dată pe lună, milostenie rânduită, hrana din casa lui, la bătrâni şi la săraci. Şi aşa făcea în toate lunile. Deci, diavolul, nesuferind milostenia acestui iubitor de Hristos şi uneltind, a îndemnat, împotriva lui, pe nişte invidioşi, care, l-au vorbit de rău la Scoril, dregătorul, şi i-au jefuit toate averile lui, ale femeii, copiilor şi neamurilor lui. Şi se bucura diavolul de aceasta, că omul nu mai avea cu ce face milostenie. Dar acest iubitor de Hristos, şi în sărăcie fiind, nu înceta a face milostenie, pentru că scris este: "Şi pentru un pahar de apă rece, nu se pierde plata." Deci, când a venit luna, au venit săracii, după obicei, ca să-şi ia obişnuita milostenie şi hrană din casa lui, iar iubitorul de Hristos, cu inima şi cu sufletul bucuros le-a dat lor din cele ce avea. Încă, a mai făcut această obişnuită milostenie şi într-a doua lună, iar, când a sosit cea de a treia lună, au zis săracii către slujitorul rânduit să le dea milostenie: "Spune stăpânului să ne dea milostenie, precum îi era obiceiul." Şi sluga a zis stăpânului său: "La ce vin aceştia şi-ţi iau şi bruma de avere pe care o mai ai?" Răspuns-a stăpânul, zicând: "De nu vom face noi aceasta, vine mânia lui Dumnezeu peste noi. Şi de i-am opri pe dânşii, oare ce vom face? Cu adevărat vom pieri. Deci, până ce vom avea măcar un ban, să-l împărţim cu ei." Şi Dumnezeu, văzându-i milostiva lui inimă, n-a trecut cu vederea pe robul său, ci, i-a pus un gând bun în inimă. "Sunt clevetit şi năpăstuit," şi-a zis el, "dar, iată, mă voi duce, în această zi de Duminică, şi voi ruga pe dregător, ca să mă miluiască." Şi, încălecând pe cal şi mergând la dregător, a căzut înaintea lui, zicând: "Mă rog ţie, miluieşte-mă, ori la viaţă, ori la moarte. Eu sunt cutare, sluga ta, mă rog ţie, să întrebi pe cei ce m-au clevetit, şi, de mă vei afla vinovat, atunci, să porunceşti să mă taie în bucăţi, sau să mă spânzure cu capul în jos. Iar, de sunt năpăstuit, să mă miluieşti, pentru Dumnezeu." Deci, a aflat Scoril că acel iubitor de Dumnezeu era clevetit pe nedrept şi a poruncit să-i întoarcă toate averile sale, iar clevetitorii lui, în mare urgie au căzut. Iar acestea toate s-au făcut pentru milostenia lui. Deci, şi noi să răbdăm ispitele cele ce ni se întâmplă nouă, şi să nu încetăm de a ne ruga lui Dumnezeu şi a duce la bun sfârşit faptele noastre bune, ca să câştigăm, de la El, milele cele bogate.

Întru această zi, cuvânt din Everghetinos, 

că se cuvine a săvârşi fapta bună pe ascuns şi a nu o vădi

          Povestit-a ava Iosif Pelusiotul: "Când şedeam, zicea, în Sinai, era acolo un frate, cu totul nevoitor şi frumos la vederea feţei. Şi venea la pravilă, purtând pe deasupra o haină veche şi peticită. Deci, eu, văzându-l pe el de-a pururea venind aşa la pravilă, într-o zi i-am zis: "Frate, nu vezi pe fraţi, venind la pravilă, ca îngerii lui Dumnezeu? Dar tu, pentru ce vii totdeauna îmbrăcat aşa?" Iar el a zis: "Iartă-mă, ava, dar nu am altă haină." Şi, luându-l pe dânsul în chilia mea, i-am dat lui rasă şi altele, tot ce-i trebuia. Şi se purta, de acum, ca şi ceilalţi fraţi. Şi îl puteai vedea pe el, ca pe un înger. Iar, odată, a trebuit ca părinţii să trimită zece fraţi la împărat, pentru oarecare nevoie. Şi l-au rânduit, şi pe el, împreună cu cei trimişi, iară el, după ce a înţeles aceasta, a pus metanie părinţilor, zicând: "Pentru Domnul, iertaţi-mă pe mine, că eu sunt robul unuia dintre cei mari de acolo şi de mă va cunoaşte cineva, mă va dezbrăca de călugărie şi mă va trage iarăşi, spre a-i sluji lui." Deci părinţii, auzind aceasta, l-au lăsat pe el. Iar, mai pe urmă, au aflat de la cineva, care-l cunoştea bine pe el, de pe când era în lume, că el fusese mai-marele judecătorilor şi, ca să nu fie cunoscut şi să aibă supărare de la oameni, a pus acum pricina aceasta." Aşa fugeau părinţii de mărirea şi de odihna lumii acesteia. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.