Sinaxar 28 Iulie

 

 

În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.

Sfintii Apostoli din cei 70 Prohor, Nicanor, Timon si Parmena au fost printre primii diaconi ai Bisericii lui Hristos.

In Faptele sfintilor Apostoli (6, 1-6) se spune ca sfintii doisprazece Apostoli au ales sapte barbati plini de Duhul Sfânt si de intelepciune - Stefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae - si i-au hotarât in slujba de diaconi.

Sfanta Biserica face pomenirea lor împreuna in aceasta zi de 28 iulie, chiar daca ei au propovaduit cuvântul credintei si marturiseau pe Domnul Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu si om desavârsit in locuri si timpuri diferite.

Sfantul Prohor l-a însotit mai intâi pe sfantul Apostol Petru si a fost facut de acesta episcop in cetatea Nicomidia. Dupa Adormirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Prohor a devenit insotitor si impreuna-lucrator al sfantului Apostol Ioan Teologul, si impreuna cu acesta a fost sunghiunit in insula Patmos. Aici sfantul Prohor a scris cartea Apocalipsei dupa dictarea inspirata a sfantului Ioan, Apostolul cel Iubit. La intoarcere in Nicomidia sfantul Prohor a converitit multime multa de pagâni la Cristos, si din aceasta pricina a primit cununa muceniciei. (Alte imagini cu sfantul Prohor impreuna cu sfântul Ioan Teologul.)

Sfantul Nicanor a primit mucenicia in aceeasi zi in care sfantul întaiul-mucenic si arhidiacon Stefan (praznuit la 27 decembrie) si multi alti crestini au fost ucisi cu pietre.

Sfântul Timon a fost asezat de Apostoli episcop al cetatii Bastoria in Arabia, si acolo a patimit multe de la evrei si pagâni pentru predica Evangheliei. A fost aruncat intr-un cuptor aprins, dar puterea lui Dumnezeu a facut sa iasa nevatamat. O traditie occidentala spune ca sfântul Timon a murit rastignit.

Sfantul Parmena a predica cu inflacarare pe Hristos in Macedonia. A murit de o boala care l-a lovit. Dar exista si o traditie conform careia sfântul Parmena a primit cununa muceniciei cândva pe la sfârsitul domniei împaratului Traian (98-117).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Evstatie, cel din Ancira.

Acest sfânt era ostas si, fiind adus înaintea lui Cornelie guvernatorul Ancirei, a marturisit slobod si cu îndrazneala pe Hristos. Pentru aceasta a fost batut fara mila, si patrunzându-i gleznele l-au târât de la cetatea Ancirei pâna la râul Sangarul, urmat si privit de guvernator. Si acolo, bagându-l într-o racla, l-au aruncat în râu. Iar din voia lui Dumnezeu un înger a scos la uscat racla în care se afla sfântul sanatos, cântând psalmul acesta: "Cel ce locuieste în ajutorul Celui Preaînalt..." Dupa aceea aflând aceasta guvernatorul si rusinându-se, scoase sabia si se omorî singur. Iar sfântul mucenic rugându-se si împartasindu-se cu dumnezeiestile Taine printr-un porumbel trimis din cer si multumind lui Dumnezeu, si-a dat sufletul în mâna îngerului cel care îl scapase din râu. Si au fost îngropate cinstitele lui moaste în cetatea Ancirei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Acachie cel Nou.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Drosis, care, în topitoare de aur fiind aruncata, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia si se afla în Manastirea lui Hrisovalant.

Sfânta Irina traia in Capadocia, in sânul unei familii instarite si de neam ales, in vremea de dupa moartea imparatului iconoclast Teofil (842). Teodora, asigurând regenta, cauta in intreaga Imparatie o sotie pentru fiul sau, imparatul Mihail al III lea (842-867). Remarcata de trimisii Curtii pentru frumusetea sa si pentru nobletea deprinderilor sale, Irina fu trimisa la Constantinopol impreuna cu sora sa, care s-a casatorit mai târziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in trecere pe lânga Muntele Olimp din Bitinia, facu o vizita sfântului Ioanichie  cel Mare (cf. 4 noiembrie) care o saluta prezicându-i ca avea sa devina Stareta a Manastirii lui Hrisovalant. Providenta impiedicase casatoria ei cu imparatul si cu inima usurata si plina de bucurie ea isi imparti averea si se retrase la manastirea lui Hrisovalant, ctitorita de patriciul Nicetas (Nicolae), in apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un loc placut, departe de pietele publice si de locurile zgomotoase. Cu ocazia consacrarii in monahism, preafericita taie, odata cu podoaba parului sau, orice legatura care o mai tinea legata de lume si se deda cu sârguinta lucrarii ascezei, stiind ca in masura in care trupul este slabit, omul interior se reînnoieste si se apropie de Dumnezeu. Invesmântata cu o singura tunica, pe care o schimba o data pe an, hranindu-se doar  cu pîine si apa,  se supunea de bunavoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fara sa se împotriveasca sau sa cârteasca.  Cainta ei neincetata ii umplea inima de bucurie si facea sa-i straluceasca fata ; asemeni unui pamânt fertil, ea rodea fructele imbelsugate ale sfintelor virtuti. Le privea pe toate maicutele ca pe niste regine si se considera slujitoarea lor, dedându-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Din gura sa nu ieseau decât cuvintele Evangheliei sau ale Sfintilor Parinti, la care medita neincetat. Pe când se afla de mai putin de un an in manastire, citind plina de admiratie viata Sfântului Arsenie cel Mare (cf. 8 mai) care se ruga de la apusul soarelui pâna a doua zi dimineata, ea se puse sa faca asemenea. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ajunse incet-incet sa ramâna in picioare, cu mâinile intinse in rugaciune, toata ziua si toata noaptea. Lupta cu atâta iscusinta pentru a-si supune trupul la aplecarea ce o avea  sufletul ei catre Dumnezeu, incât nici o uneltire diavoleasca nu putea sa o atinga. Când diavolul ii aducea in minte marirea si usurinta vietii pe care ea o lasase in urma, se ducea sa isi marturisesasca aceste gânduri Staretei  sale indoindu-si efortul in asceza, si astfel era pe data izbavita.

La moartea Staretei,  ea fu desemnata, impotriva vointei ei, sa ii urmeze si primi consacrarea de la Patriarhul Sfântul Metodie (cf. 14 iunie). Amintindu-si atunci de profetia Sfântului Ioanichie si considerând de datoria ei sa nu caute placerea ci sa "duca slabiciunile celor ce nu aveau forta ei" (Romani 15, 1), ea trai de-acum ca un inger pamântesc, prelungindu-si posturile, rugându-se toata noaptea si facând nenumarate metanii. Prin aceste mijloace ea isi atrase bunavointa lui Dumnezeu si primi atâta intelepciune încât fu in stare sa conduca nenumarate suflete pe calea Mântuirii. Ea cerea maicutelor sa nu o considere ca o stapâna, ci ca una dintre ele, care fusese pusa in slujba lor. Cu blândete si rabdare le incuraja sa se conduca in tot ceea ce infaptuiau dupa spiritul Evangheliei. Refuzând desertaciunea laudei si cinstei din partea oamenilor, pentru a nu fi renuntat la lume decât in aparenta, ele trebuiau sa se ingrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia ci si blândetea, virtuti superioare celor ale naturii, pe care Hristos le da in dar celor care se roaga lui cu credinta. Orice reusita vor fi avut, ea le sfatuia sa o considere ca un dar al lui Dumnezeu si sa ramâna in cainta si rugaciuni de multumire neincetate. Ea le interzicea, dealtfel, sa se roage pentru sanatatea lor, caci nimic nu e mai folositor sufletului, spunea ea, decât boala acceptata cu recunostinta.

Primind de la un Înger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfânta era ca un Profet al lui Dumnezeu in Manastirea sa. Dupa ce se odihnea putin la terminarea slujbei de dimineata, ea le chema pe maicute una câte una si, cu multa arta si intelepciune, le ajuta sa se arate in fata lui Dumnezeu curate si fara prefacatorie, scotându-le la iveala gândurile lor cele mai tainice. Ea deveni la scurt timp renumita in toata capitala pentru virtutile sale si pentru intelepciunea cu care isi conducea comunitatea, si toate felurile de oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a-i primi sfaturile si sa se marturiseasca in rugaciunile ei. Pe toti ii invata folosul pocaintei si a convertirii care, in orice clipa, pot sa ni-l aduca pe Dumnezeu in ajutor.

Sprijinita de harul dumnezeiesc, ea facea neincetate progrese in asceza si in rugaciunea curata. In timpul Postului Mare, pâna la Pasti, ea nu mânca pâine ci doar câteva legume, o data pe saptamâna. Privegherea in fiecare noapte ii devenise la fel de naturala ca somnul pentru ceilalti oameni si ea isi petrecea toate noptile, cu mâinile intinse spre cer, cufundata in sfinte contemplatii. Uneori ramânea in aceasta stare si doua zile la rând, ba chiar o saptamâna intreaga, incât una din maicute trebuia sa o ajute sa isi lase in jos bratele amortite. Intr-o noapte o monahie privi in curte si o vazu pe Sfânta Irina in rugaciune, ridicata de la pamânt in chip minunat iar cei doi falnici chiparosi care se inaltau in curtea Manastirii isi aplecasera vârfurile lor pâna la pamânt si nu le-au ridicat decât dupa ce Sfânta i-a insemnat cu semnul Crucii. Aceasta rugaciune din noapte era inspaimântoare pentru diavoli, care isi inmulteau asalturile in timpul noptii. O data unul dintre ei arunca pe ea fitilul aprins al unei candele. Vesmintele Irinei incepura imediat sa arda. Dar ea ramase neclintita si ar fi fost arsa de vie daca o monahie, trezita de mirosul carnii si a hainelor calcinate, nu ar fi fortat usa sa intre in chilia ei. In mijlocul fumului des, ea o vazu cu surprindere pe Sfânta in flacari, in picioare si nemiscata in rugaciunea sa. Cum era deranjata de maicuta ce se straduia sa stinga flacarile, Irina isi lasa bratele in jos si ii spuse pe un ton de repros : "De ce m-ai lipsit de o asemenea bucurie prin venirea ta neasteptata ? Un Inger se tinea inaintea mea, impletindu-mi o cununa de flori nemuritoare, nemaivazute de ochiul omenesc si era gata sa ma ia când tu l-ai alungat". Iar cind maicuta smulse zdrentele de haine lipite de carnea ei, o mireasma placuta cuprinse toata Manastirea.

Alta data, un calator pe mare venit din Patmos se prezenta la Manastire si dadu Sfintei trei mere delicioase, pe care Sfântul  Apostol Ioan il insarcinase sa i le inmâneze. Primul mar ii ajunse sa o hraneasca 40 de zile, timp in care gura ei raspândi o mireasma nemaiîntâlnita, pe cel de al doilea il imparti comunitatii in Joia Mare si il pastra pe al treilea ca pe un talisman de pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.

Cu simtul sau profetic, preafericita Irina implini un mare numar de alte minuni si prezise in mod special asasinarea lui Bardas, urmata la putina vreme de cea a lui Mihai al III-lea (867) precum si preluarea puterii de catre Vasile Macedoneanul. Ajutata de Sfântul Vasile cel Mare si de Sfânta Anastasia Farmacolitria ea vindeca pe posedati si salva pe una din rudele sale - pe care imparatul planuia sa o omoare acuzata de tradare - aparând in fata suveranului, stralucitoare si plina de marire. Imparatul Vasile isi recunoscu greseala, ceru iertare, si apoi isi arata bunavointa in ajutorul Manastirii.

Sfânta Irina ajunse la vârsta de 103 ani, pastrându-si toata prospetimea si frumusetea trupeasca, semn al frumusetii sufletului sau. Ingerul sau pazitor o prevenise cu un an inainte de ziua exacta a mortii sale si când veni ziua aceea ea isi aduna maicutele, le numi Stareta pe care o alesese Dumnezeu si dupa ce le-a incurajat sa dispretuiasca tot ce este trecator pentru a nu trai decât pentru Mirele lor prea iubit, ea inchise linistit ochii si isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Inhumata in biserica Sfântului Mucenic Teodor, mormântul sau raspândea in permanenta o aroma suava, aratând tuturor ca se facuse bineplacuta lui Dumnezeu. Pâna in zilele noastre Sfânta Irina nu a incetat sa intervina in ajutorul celor care o cheama cu incredere.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Pavel, întemeietorul Manastirii Xiropotamu din Sfântul Munte Athos.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

    In zilele Sfintilor Apostoli, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa primirea Sfantului Duh, pe vremea cand imparatia lui Hristos incepea sa se intinda, cu repeziciune, in toate partile si multimi mari marturiseau ca Iisus este Dumnezeu cel inviat din morti, venit ca un om pe pamant, ca sa sfinteasca lumea si pe oameni, s-a simtit nevoia sa se oranduiasca biserici si slujitori destoinici, atat pentru rugaciune, cat si pentru gospodarirea darurilor ce se adunau pentru saraci.

    Spre implinirea, dupa cuviinta, a acestor trebuinte, Sfintii Apostoli au randuit anumite case, in care sa se propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu si sa se faca rugaciuni si si-au ales cativa barbati credinciosi si vrednici, pe care i-au pus sa privegheze ca impartirea milosteniilor la saraci, sa se faca dupa dreptate si dupa trebuinta. Acesti barbati alesi au fost sfintiti de catre Apostoli, prin rugaciune si prin puterea mainilor, facandu-i pe ei diaconi. Cei dintai diaconi ai Bisericii crestine au fost sapte la numar si anume: Stefan, Filip, Prohor, Timon, Parmena si Nicolae cel din Antiohia, iar, astazi, Biserica face praznuirea lor cu recunostinta. Drept aceea, afara de pomenirea Sfantului si intaiului Mucenic Stefan, care se cinsteste, precum stiut este la 27 decembrie, in afara de Sfantul Filip, pomenit la 11 octombrie si in afara de Nicolae, care nu este scris in numarul Sfintilor, Biserica porunceste sa fie cinstiti impreuna, astazi, chiar daca au propovaduit pe Hristos si, pentru El, si-au sfarsit viata, prin patimiri, in vremi si locuri desoebite. Din Sfanta Scriptura si din Traditia Bisericii, iata cateva stiri despre ei:

    Sfantul Prohor a fost, mai intai, insotitor al Sfantului Apostol Petru, in calatoriile sale, pentru raspandirea credintei in Hristos, impreuna cu alti ucenici, si a fost pus, de acesta, episcop al Nicomidiei, unde a pastorit pana dupa Adormirea Maicii Domnului. Incepand de atunci, a fost, multa vreme, partas la ostenelile Sfantului Apostol Ioan, pentru buna propovaduire a lui Hristos, si a fost surghiunit, cu acest Apostol, in insula Patmos, unde s-a aratat de mult folos Apostolului, la scrierea cartilor sale. A fost ucis muceniceste de pagani, pe cand se afla in Antiohia, in timpul propovaduirii sale.

    Sfantul Nicanor a fost ucis in aceeasi zi cu Sfantul Stefan, ziua aceea fiind o zi de mare prigoana impotriva Bisericii din Ierusalim, incat toti crestinii, afara de Apostoli, s-au risipit prin Iudeea si prin Samaria.

    Sfantul Timon a fost asezat de Sfintii Apostoli episcop de Bosra, din Arabia, si propovaduind pe Hristos, si-a dat sufletul, fiind rastignit pe cruce.

    Sfantul Parmena si-a implinit si el slujba cea incredintata lui de Apostoli, propovaduind credinta in Hristos, si a murit, tot de moarte muceniceasca, fiind ingropat de Apostoli.
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ascultare.

    Un batran locuia la Chilii, cele care se numeau pustnicesti, afara din Alexandria. Si era batranul foarte iute si la suflet putin rabdator. Deci, auzind de el un frate, mai tanar, a facut asezamant cu Dumnezeu, zicand: "Doamne, pentru toate pacatele pe care le-am facut in lume, voi merge si voi petrece cu batranul acesta si-i voi sluji si-l voi odihni pe el." Deci, il certa pe el batranul cu asprime, in fiecare zi. Iar Dumnezeu, vazand smerenia si rabdarea fratelui, dupa sase ani de supunere fata de batran, i-a aratat lui, in somn, pe cineva, care tinea o hartie mare, jumatate stearsa, si jumatate scrisa. Si, aratandu-i fratelui hartia, i-a zis: "Iata, jumatate din datoriile tale le-a curatit Stapanul Dumnezeu, sileste-te si pentru cealalta jumatate." Si era alt batran duhovnicesc, locuind aproape de el, care stia legamantul fratelui si auzea totdeauna cum il certa batranul pe fratele, cu nedreptate, si, cum fratele ii punea lui metanie, dar batranul nu facea pace cu el. Si cand, pe fratele acesta, il intalnea batranul cel duhovnicesc, il intreba: "Ce este, fiule? Cum a trecut ziua de astazi? Oare, am dobandit ceva? Oare, am sters ceva de pe hartie?" Si, fratele, stiind ca batranul este om duhovnicesc, nu ascundea nimic de dansul si-i raspundea, zicand: "Asa, parinte, m-am ostenit putin". Sau, de trecea, candva, vreo zi, intru care n-ar fi fost cercetat sau n-ar fi fost izgnit de batran, se ducea, seara, la batranul cel duhovnicesc si zicea, plangand: "Vai mie, ava, rea mi s-a facut mie ziua de astazi, ca nu am dobandit nimic, ci am petrecut-o in odihna". Deci, dupa alti sase ani, a adormit fratele. Si, marturisea batranul cel duhovnicesc, zicand: "L-am vazut pe frate, stand impreuna cu Mucenicii si rugandu-se lui Dumnezeu pentru batranul sau, cu multa indrazneala si zicand: "Doamne, precum m-ai miluit pe mine, prin el, miluieste-l si pe el, pentru indurarile Tale cele multe si pentru mine, robul Tau." Si, dupa patruzeci de zile, Dumnezeu l-a luat la Sine si pe batranul sau, in locul cel de odihna.

    Iata ce fel de indrazenala dobandesc cei care, pentru Dumnezeu, sufera necazurile. Cearca-te dar, pe tine insuti, frate, in toate zilele, ca sa-ti cunosti inima ta, ce este intr-insa, inaintea lui Dumnezeu. Nu cumva ai ganduri de defaimare fata de vreun frate, sau ura, sau ocara, sau invidie, sau parere rea? Iar, de vei zice ca nu poti sa iei aminte la aceasta, apoi, nu ai purtare de grija, ca sa te cureti de otrava cea seamanata in inima ta. Adu-ti aminte de Cel ce a zis: "De nu va ierta fiecare pe fratele sau, din toata inima sa, nici Dumnezeu nu-i va ierta lui". Ca cel ce se teme sa nu mearga in gheena, acela leapada tot viclesugul din inima sa, pentru ca sfatul acesta, al vicleanului, sa nu vina asupra lui. Fii cu luare aminte, dar, ca nu cumva vreun lucru de pierzare, aurul, petrecerile sau desfatarea, sa te desparta pe tine de dragostea lui Hristos. Dumnezeului nostru slava!
 

 

Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului, Parintelui nostru Teodor Studintul, despre ascultarea cu credinta la toate slujirile.

    Fratilor si parintilor, temandu-ma de osanda celui ce a ascuns talantul in pamant, caruia i-a zis Domnul: "Sluga rea, trebuia sa fii dat argintul meu zarafilor, si, venind, eu as fi luat al meu cu dobanda", pentru aceasta grija si frica, iata, va graiesc aceste putine cuvinte si va dau voua, zarafilor, talantul Domnului, ca sa i-L dati cu dobanda. Si, cu darul lui Dumnezeu, sunt unii din voi, care nu numai ca nu se incredinteaza ca l-ati inmultit si inca il cresteti, prin supunerea voastra cea buna. Dar, silesc sa inmulteasca darul ce li s-a dat de Dumnezeu, ci vor sa-l si piarda, prin lene. Si care sunt aceia? Cei care se leapda de ascultare si zic numai: "Iarta-ma", ca si cum ar avea, o mare indreptatire. Ce zici frate? Ai fagaduit ascultare pana la moarte si acum lasi slujba ta, pe care o ai, din darul lui Dumnezeu, si iata, s-a stricat supunerea ta. Dar, ce zice lenesul cel impotrivitor?. "Ca sa umblu cu corabia, ma tem de mare". Dar si aceasta vine din necredinta, caci acolo ne temem, unde nu este locul sa ne temem. Pentru ca, daca vei avea credinta la ascultare, nu numai ca vei trece marea cu corabia, ci si cu trupul gol poti sa intri in apa si sa treci nevatamat, aducandu-ti aminte de acel fericit si ascultator ucenic al batranului. Acesta, intarindu-se cu porunca parintelui sau, nu a avut frica de apa cea mare a Nilului, ci, trecand-o fara a se uda, a scapat nevatamat, incat se mirau cei ce il vedeau. Fratilor, ascultarea a supus si pe fiare, si imi adevereaza cuvantul meu cel ascultator care a legat un leu, cu porunca stapanului sau. Ascultarea face minuni intre morti si aceasta a aratat-o Acachie, care fiind strigat, a raspuns din mormat unde era ingropat. Dar, ee insemneaza toate acestea? Ca insusi Fiul lui Dumnezeu, Unul nascut, S-a supus, pana la moarte si la cruce, pentru a savarsi mantuirea lumii. Iar, daca doresti sa afli si greselile nesupunerii si ale neascultarii, socoteste mai intai, pe Adam; pentru ca n-a ascultat pe Dumnezeu si a mancat din pomul cunostintei, a adus in lume moartea cea de obste. Socoteste si pe imparatul Saul, si-l vei gasi si pe el ca, pentru neascultare pe Proorocul Samuil, si-a pierdut imparatia, si viata sa, in muntii lui Ghelboe. Vezi, inca, si pe Apostolul Petru, care din buna evlavie, s-a aratat neascultator, nevrand sa-i spele Hristos picioarele si L-a auzit spunand: "Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine". Dar fratele acela, care n-a ascultat pe marele Eftimie, ci cu multe dovezi, nu primea ca sa poarte de grija de vitele manastirii, ca, indracindu-se si cazand la pamant, spumega si patimea? Iata, intr-acest chip sunt greselile neascultarii. Ca orice neascultator sta impotriva, prin cuvant, dar Domnul ii trimite lui inger nemilostiv si cu dreapta judecata. Ca toti suntem un trup si fiecare din noi suntem madulare; si unul tine loc de unghii, altul de ureche, altul de nas, altul de limba, altul de mana, altul de picior. Deci, madularele de nu vor voi sa lucreze dupa oranduiala, ci vor incepe a se arata impotriva, adica, ochiul sa zica, ca el vrea sa auda, urechea, ca ea vrea sa miroase, iar nasul, ca el vrea, sa graiasca si limba, ca ea vrea sa pipaie, ori mana ca ea vrea sa umble, oare, nu se va prapadi tot trupul? Dar, de vreme ce acestea asa sunt, fiecare sa-si faca slujba sa, adica, ceea ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu, spre folosul obstesc, tinand in mintea lui, ca toate ale noastre sunt in mana lui Dumnezeu si, asa, nici pe mare, nici pe pamant fiind, n-are frica, ci, precum Dumnezeul nostru, inainte de a face lumea, a oranduit toate cu vremea si cu locul lor, asa a oranduit si sfarsitul fiecaruia, unde si cand va fi.

    Si acestea nu le-am zi numai pentru cei ce sunt in neascultare, despre care ne-a fost noua cuvantul, ci si pentru voi toti, care ascultati, ca sa ne pazim, cu luare aminte, ca avem datoria sa indeplinim fagaduintele ce am dat inaintea lui Dumnezeu si a Sfintilor Lui ingeri. Si sa nu ne impotrivim, cu neascultare, chiar daca ceea ce ni se porunceste ar avea si primejdii. Ca asa poruncesc Parintii si, mai mult decat toti, marele Vasilie. Si, intru acest chip vietuind, nu vom muri de moartea neascultarii, ci vom trai in dreptate si vom castiga Imparatia Cerurilor, in Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava si iubirea, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei şaptezeci

Troparul Sfinţilor Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei şaptezeci, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-vă, preaînţelepţilor lumină cu împărtăşirea cea către Dumnezeu, mântuiţi din negura patimilor pe cei ce prăznuiesc purtătoarea de lumină şi cinstită pomenirea voastră şi-i învredniciţi luminii.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Îndulcitu-v-aţi de dragostea cea preadulce a lui Hristos, fericiţilor şi cu dreapta credinţă lepădând cele veselitoare ale vieţii celei pieritoare, aţi urmat Lui, făcându-vă cu adevărat ucenici.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pornindu-vă luminători de la Răsăritul Cel Dătător de lumină, v-aţi făcut luminători de suflete, Sfinţilor Apostoli Parmena şi Prohor, Timon Minunate şi Nicanor de Dumnezeu Insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Căile lui Dumnezeu cele făcute cu naştere străină şi cu unire fără de asemănare, întru tine s-au arătat, Preacurată. Pentru aceea, ca pe o Stăpână a tuturor făpturilor, te slăvim pe tine.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de tine...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unii care eraţi nori duhovniceşti, aţi picurat apa cunoştinţei adevărului în sfinţenie celor de pe pământ, slăviţilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unii care aţi fost plini de darul Duhului, preaînţelepţilor, prin alegerea Lui v-aţi rânduit a sluji la trebuinţele sfinţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să lăudăm pe Apostolii Parmena cel Mărit, pe Înţeleptul Timon, pe Cinstitul Prohor şi pe Nicanor cel cu cuget înalt.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai, Preacurată, pe Domnul Cel Bun, Care picură dulceaţă şi mântuire de cele rele, Fecioară fără prihană.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, grăind: Slavă puteri Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apostolii Făcătorului de bine, ca nişte stele neapuse strălucind la înălţimea Bisericii, au risipit întunericul necredinţei şi au luminat lumea.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slujind Evangheliei Darului, Preafericite Prohor, te-ai făcut preaales învăţător dumnezeiesc şi mai mare Scaunului Nicomidiei, purtând grija turmei lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În ziua în care s-a săvârşit Sfântul Ştefan, întâiul mucenic, fiind înjunghiat ca o oaie, Sfinte Nicanor, împreună cu cei două mii ce au nădăjduit întru Hristos, ai moştenit cinste dumnezeiască, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neispitită de nuntă ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, Care mai presus de cuget şi de cuvânt S-a întrupat din tine, Preacurată. Pentru aceasta, după datorie te slăvim şi te fericim pe tine, Fecioară.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, Doamne, ca pe nişte trâmbiţe ai trimis pe Apostolii Tăi, ca să ridice din mormântul înşelăciunii sufletele celor ce Te laudă pe tine.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apostolul Timon cel Sfinţit, făcându-se păstor bostrienilor, fiind ars în foc, a câştigat sfârşitul muceniciei cel fericit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântul Parmena cel Mare, cu sârguinţă fierbinte săvârşindu-şi dumnezeiasca slujbă, înaintea ochilor Apostolilor a adormit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudămu-te pe tine, Preacurată, prin care ne-am mântuit din stricăciunea înşelătorului şi de răutatea vrăjmaşului, cel ce ne tirănea pe noi.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Nicanor, vestind viaţa cea fără de sfârşit, Crucea şi Patimile Celui Ce pentru milostivirea Sa a pătimit cu trupul, a fost omorât de mâinile iudeilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Marele Timon, aprinzându-se de dorirea dragostei Domnului, din poruncile celor fără de lege, s-a sfârşit în mijlocul focului, făcându-se dumnezeiască ardere de tot.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiasca şi purtătoarea de lumină şi plină de dar pomenirea voastră, Apostolilor, sfinţeşte cugetele tuturor celor ce cu credinţă o săvârşesc pe dânsa, fericiţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cetele îngerilor celor fără de trup, adunările Apostolilor şi dansurile mucenicilor, te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu, că în chip de negrăit ai născut pe Împăratul tuturor.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasu 1. Podobie: Mormântul Tău...

Diaconi cinstiţi, singuri văzători ai Cuvântului şi vase alese v-aţi arătat prin credinţă, Sfinţilor Nicanor şi Prohor, Parmena şi Timon Mărite. Pentru aceasta, astăzi a voastră sfinţită pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persan...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tot cugetul iubind pe Hristos, Care Singur este cu adevărat Neasemănat întru frumuseţe, aţi primit moştenirea cea cerească, pururea pomeniţilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cinstiţi de Cuvântul, Cel Ce prin cuvânt ne-a răsărit nouă din Fecioară, cu cuvinte şi cu fapte sfinţite v-aţi arătat mântuitori credincioşilor, povăţuindu-i pe ei către mărturisire, cei ce sunteţi de Dumnezeu cuprinşi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Chinuitu-te-ai străin, Fericite Nicanor, fiind ucis de năravul cel rău al necredincioşilor iudei. Şi când erai adus lui Hristos, ca un miel, cântai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin cuvânt ai născut, Fecioară, pe Cuvântul Tatălui, Care cu cuvântul a făcut cerul şi pământul. Şi-L slăveşti pe Dânsul, Cel Ce dă cuvânt celor ce curat cred acum într-Însul, Preacurată.

Irmosul:

În cuptorul persan, tinerii lui Avraam, fiind aprinşi mai vârtos cu dorirea dreptei credinţe decât cu văpaia focului, au cântat: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din noroiul patimilor şi din deşertăciune aţi mântuit pe cei ce s-au plecat învăţăturilor voastre, preaînţelepţilor şi i-aţi suit pe dânşii către înălţimea cunoştinţei, ca pe unii ce au bineplăcut lui Dumnezeu şi au cântat: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cântări dumnezeieşti să fie cinstit Dumnezeiescul Parmena, împreună cu Sfinţii Timon şi Prohor cel pururea Lăudat şi Sfântul Nicanor cel Minunat, ca nişte Apostoli ai lui Hristos şi îmbogăţitori ai neamurilor care cântă: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Pe voi, măriţilor, cei ce eraţi în rânduiala celor şaptezeci şi bine aleşi, ca nişte plini de credinţă, v-a ales Domnul Apostoli mai aleşi, după Sfântul Petru şi după ceilalţi, ca să slujiţi la treburile sfinţilor, prealăudaţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată că au luat sfârşit glasurile grăitorilor de Dumnezeu prooroci, că tu, de Dumnezeu Dăruită, pe Domnul Cel mai presus de fiinţă, Cel arătat de dânşii, L-ai născut spre mântuirea credincioşilor care cântă: toate lucrurile Domnului, lăudaţi pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţa, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Voi, cei ce sunteţi mai aleşi cinstiţi între diaconi, care aţi slujit la treburile sfinţilor, v-aţi arătat vase încăpătoare de toată lumina Cuvântului şi aţi dobândit slava cea de negrăit, iar acum, împreună cu Cuvântul, vă îndulciţi, preaînţelepţilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi toată zidirea prăznuieşte pomenirea voastră, Sfinţilor Apostoli Timon, Parmena şi Nicanor, împreună cu Prohor propovăduitorul lui Hristos, fericindu-vă pe voi după vrednicie, văzătorilor de Dumnezeu preafericiţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte Apostoli ai Dumnezeiescului Cuvânt, v-aţi ridicat spre mare laudă şi vă veseliţi pururea, împreună cu cetele Apostolilor şi cu ale îngerilor, cu care împreună rugaţi-vă să ne miluiască pe noi, slăviţilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu bucurie strigăm ţie, Fecioară, glasul Arhanghelului: Bucură-te, Bucuria îngerilor, Cuvântarea cea de cinste a Apostolilor, Propovăduirea proorocilor şi Încununarea muceni­cilor.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Cei Ce v-aţi arătat trâmbiţe dumnezeieşti ale adevărului, vase cinstite ale dreptei credinţe, îndreptători către mântuire celor rătăciţi, Apostoli ai Domnului, bucuraţi-vă şi vă rugaţi lui Hristos Dumnezeu, cerând să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, Ceea ce nu ştii de mire, care Singură eşti Părtinitoare şi Acoperământ credincioşilor, mântuieşte de primejdii, de mâhniri şi de cumplite nevoi, Pruncă, pe toţi cei ce au la tine nădejdea şi miluieşte sufletele noastre, cu dumnezeieştile tale rugăciuni.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...

Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea Preacurată mort întins pe Cruce, striga: Fiul meu, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această rânduială negrăită, prin care ai mântuit zidirea cea înţeleaptă a Preacuratelor Tale mâini?