Sinaxar 27 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.

Sfântul si maritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a nascut la Nicomidia din parintii Eustorgios, senator pagân, si Evula, o crestina; acestia i-au dat numele de Pantoleon. Incredintat spre educatie  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse dupa putina vreme la o cunoastere desavârsita a artei medicale intr-atât incât imparatul Maximian, care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Cum tânarul trecea in fiecare zi in fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae (cf. 26 iulie), Sfântul Parinte ghici dupa tinuta lui  calitatea inalta a  sufletului sau si il invita intr-o zi sa intre si incepu sa il invete ca stiinta medicala nu poate aduce decât slaba usurare naturii noastre suferinde si sortita mortii si ca numai Hristos, singurul Doctor adevarat, a venit sa ne aduca Mântuirea, fara leacuri si fara plata. Cu inima batând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânarul Pantoleon incepu sa il viziteze regulat pe Sfântul Ermolae si fu initiat de el in Tainele credintei. Intr-o zi, pe când se intorcea de la Eufrosin, gasi pe drum un copil, mort dupa ce fusese muscat de o napârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevarul promisiunilor lui Ermolae, el chema in ajutor Numele lui Hristos si pe data copilul se ridica iar napârca muri. Atunci el alerga la Ermolae si, plin de bucurie, ceru sa primeasca fara intârziere Sfântul Botez. Ramase apoi in preajma batrânului Sfânt pentru a se bucura de invataturile lui si nu mai reveni acasa decât in a opta zi. La intrebarile tatalui sau nelinistit el raspunse ca ramasese la palat, tinut de vindecarea unui om de pe lânga imparat. Pastrând inca secreta convertirea lui, el arata in acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatal sau de zadarnicia inchinarii la idoli.

Dupa o vreme fu adus la senator un orb care il implora pe Pantoleon sa il vindece, caci isi pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Increzator in Hristos, care salasluia de-acum in el cu putere, tânarul confirma in fata tatalui sau uimit ca avea sa il vindece prin harul Stapânului sau. Facu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos si pe loc barbatul isi recapata vederea, nu numai a ochilor trupului ci si ai sufletului, caci el intelese ca Hristos il vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae impreuna cu Eustorgios, care nu dupa multa vreme adormi in pace.

Pantoleon imparti atunci mostenirea sa saracilor, elibera sclavii si se dedica si mai vârtos ingrijirii bolnavilor carora nu le cerea in schimb decât sa creada in Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slavit printre Sfintii Doctori fara de arginti). Ceilalti doctori din Nicomidia incepura sa fie invidiosi pe el si cum el ingrijise pe un Crestin care tocmai fusese chinuit din ordinul imparatului, ei profitara de ocazie pentru a-l denunta la Maximian. Dupa ce le-a ascultat  cu tristete plângerea impotriva protejatului sau, imparatul il convoca pe cel care fusese mai inainte orb si ii puse intrebari despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din nastere din Evanghelie, omul raspunse cu simplitate ca Pantoleon il vindecase chemând Numele lui Hristos si ca aceasta minune ii adusese adevarata lumina, aceea a credintei. Furios, imparatul ceru sa i se taie capul pe data si trimise oameni sa il gaseasca pe Pantoleon. Când Sfântul se afla inaintea lui, ii reprosa ca ar fi tradat increderea pe care i-o acordase si il acuza ca il insulta pe Asclepios si pe ceilalti zei prin credinta sa in Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât si mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor si onorurilor acestei lumi de desertaciune si pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fara efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu si luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine si iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate.  Apoi, fie scufundat  in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea si il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar si acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fara ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi.

Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere si cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el si stapânul sau, sa-L marturiseasca si sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae si a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon si pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fara sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat  iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria si mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor si teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data si rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul si se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna si in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare si sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor si trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Tot în aceasta zi, pomenirea senatorului orb care a fost tamaduit de Sfântul Pantelimon, si care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Antuza marturisitoarea, cea din sfânta manastire a lui Mantiniu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici o suta cincizeci si trei, care în Marea Traciei s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Manuel, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Hristodul, care era din Casandra, si a marturisit în Tesalonic la anul 1777, si care prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

    Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Maximian Galeriu, de neam din cetatea Nicomidiei, din tata inchinator la idoli, care, mai pe urma, s-a facut crestin, prin invataturile fiului sau, si din mana, Evula, care credea in Hristos, iar, de la nastere, se numea Pandoleon, nume, care talmacit, insemneaza: "Cel in toate puternic, ca un leu." N-a avut parte multa vreme de povatuirea crestina a mamei sale, deoarece, curand, ea s-a mutat la cele vesnice. Sub indrumarea tatalui sau, copilul a uitat repede invatatura crestina a mamei sale si a ajuns, ca si tatal sau, inchinator la idoli.

La varsta cuvenita, Pandoleon a fost trimis de tatal sau la scolile vremii, unde a invatat multa filosofie, iar, mai apoi, s-a facut ucenic la un doctor, cu mare slava, din cetate, Eufrosin cu numele, de la care a deprins cu temeinicie, mestesugul tamaduirii bolilor. In vremea aceasta, Pandoleon a cunoscut si pe batranul preot Ermolae, care a inceput a-i lumina mintea, invatandu-l credinta in Hristos, iar mestesugul duhovnicesc al tamaduirii in Domnul l-a invatat, rugandu-se impreuna cu dansul. Deci, au inviat astfel un copil muscat de vipera, care zacea mort in drum. Drept aceea, Pandoleon a fost botezat de catre batranul Ermolae, luand numele de Pantelimon, adica: "cel cu totul milostiv", primind, totodata, si, darul facerii de minuni, ca doctor fara de plata. Venind, deci, la el un orb, pe cand si tatal sau era de fata, fericitul Pantelimon, cu puterea lui Hristos, l-a facut pe orb sa vada, aducand astfel si pe tatal sau la dreapta credinta. Iar mucenicia Sfantului Pantelimon de aici a venit, caci, intrebat fiind, cel ce fusese orb, la judecata, cine a fost pricina tamaduirii lui, acesta a raspuns: "Pantelimon, doctorul, m-a tamaduit, iar numele lui Hristos, in care a spus ca si el crede." Deci, indata, imparatul a poruncit de i-a taiat orbului capul. Intre timp, a fost adus si Pantelimon la imparat si, fiind intrebat, a raspuns, fara sa se clatine din credinta lui Hristos, nici la fagaduinte, nici la infricosari. Drept aceea, a fost batut cumplit si ars cu faclii. Si il imbarbata pe el Domnul Hristos, aratandu-Se lui sub chipul batranului Ermolae, incat i se parea, ca impreuna cu el, a intrat in clocotul plumbului topit, in care fusese aruncat Sfantul. De asemenea, si din mare, dupa ce l-au aruncat, a iesit cu totul sanatos. A fost dat si la fiare si a ramas nevatamat de ele. A fost, in sfarsit, legat de o roata cu colti de fier, aruncata, de la un loc inalt, in jos, la vale, ca sa-l sfasie, dar roata s-a sfaramat in bucati, iar Sfantul a ramas nevatamat.

Deci, imparatul ramanand uimit, de toate aceste minuni, pe care le facea Dumnezeu, pentru Sfantul Sau, a zis catre el: "Cine te-a invatat sa faci atatea farmece?" Sfantul a raspuns: "Nu sunt farmece, ci dreapta credinta crestineasca, pe care am invatat-o de la Sfantul Ermolae, preotul". Si, prinzand pe batranul Ermolae si pe cei doi ucenici ai lui, Ermip si Ermocrat, i-a chinuit cu multe rani si, nevrand ei sa se lepede de Hristos, i-a osandit la taiere cu sabia. De asemenea, vazand imparatul ca si fericitul Pantelimon nu se pleaca, cu nici un chip, la paganatatea lor, l-a osandit, si pe el, la moarte, taindu-i-se capul cu sabia.

Deci, dupa ce Sfantul s-a rugat, si-a intins grumazul, de buna voie, si i-au taiat capul. Si a venit un glas de sus, intarind schimbarea numelui sau in Pantelimon, ca o chemare vadita a Sfantului milostiv, ca sa miluiasca pe toti cei ce alearga la el cu credinta, in nevoile lor.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie, despre betie.

    Sa fugim, fratilor, de betie, care e mama nerusinarii si desfranarii si care spre tot felul de neoranduiala ne duce. Pentru ca, nu se face nimic bun in sufletul spurcat de betie. Betia este indracirea de buna voie, nascuta, in suflet, din patima. Betia este maica rautatii si vrajmasa faptei bune. Pe cel tare, il arata fricos si pe cel intelept, desfranat. De dreptate nu stie si iti ia mintea. Precum apa este dusmana focului, tot asa si betia stinge mintea. Pe cel indracit toti il miluiesc, iar de cel ce se imbata toti rad, desi acelasi lucru patimesc: ca betivul nu-i vrednic de nici o mila. De multe ori, cei ce se imbata trec zidul, parandu-li-se ca sar o rapa sau un parau, iar sunetul si zgomotul, care umple urechile lor, le aud ca pe o mare ce se tulbura, iar pamantul cu muntii se invarteste sub picioarele lor. Chiar in boala grea ii arunca betia. Capul lor, neputand sa stea drept pe umeri, cade, cand incoace, cand incolo. Betia le face somnul greu, intunecandu-le mintea. De aceea, invatatorii de pretutindenea ne poruncesc si graiesc: "Sa nu va imbatati cu vin, caci, din aceasta patima, nu este mantuire!" Pana cand cazi in primejdii cu bautura? Nu mai ai cuvant inaintea oamenilor. Rea priveliste este betia, pentru ochii crestinilor. De este omul tanar cu varsta, frumos la trup si de este ostas, betia ii este o mare ispita, neputand sa se indrepteze nici sa umble pe picioarele sale. Omul cel infricosator pentru vrajmas, se face de ras inaintea copiilor, pe drumuri, fiindca, de ameteala, se vatama fara sabie, si se ucide fara potrivnici. Oamenilor, chiar de s-ar afla in floarea varstei, betia le este prabusire si multa patima de la vrajmasii lor. Betia este pierzare a omului si a mintii lui, o stricaciune a puterii lui, o vatamare a vietii si o vesnica moarte. Din care sa ne izbaveasca pe noi Domnul Dumnezeu. Amin.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Nil.

    Sarguieste-te fiule, ca sa fii intotdeauna simplu si fara de rautate si sa nu ai unele ganduri, in inima ta si altele, in gura ta, pentru ca aceasta este viclesug si inselare. Sa fii adevarat, iar nu mincinos, fiindca minciuna este de la cel viclean. Niciodata sa nu rasplatesti raul cu rau, si macar de ti-ar face tie cineva rau vreodata, iarta-l pe el, ca si pe tine sa te ierte Dumnezeu. Daca te-ar lupta pe tine gandul rau, roaga-te din tot sufletul pentru fratele acela, si va fugi gandul rau de la tine. Vezi, sa nu primesti patima pizmei, ca sa nu te inghita pe tine diavolul de viu. Ci, mai mult, marturiseste-ti gandurile si roaga-te lui Dumnezeu, sa te izbaveasca de o primejdie ca aceea. De ai vedea pe cineva gresind, sa nu-i zici, nici sa-l osandesti, nici sa-l urasti pe el, ca sa nu cazi si tu in acelasi pacat. Ci, mai bine, sa zici: "Eu, mai rau sunt, si, azi, e randul aceluia, iar maine, al meu." Sa stii ca dracii se tem, de post, de priveghere, de infranare, de smerenie, de rugaciune, de lacrimi si de celelalte fapte bune. Daca voiesti sa-ti daruiasca tie Dumnezeu lacrimi si umilinta si nepatimire, adu-ti aminte de moarte, totdeauna, si de mormantul tau si vei ajunge la aceasta. De vei fi inselat de diavolul si vei cadea intr-un pacat mic sau mare, sa nu cazi in deznadajduire, ca sa nu pieri, ci sa alergi la marturisire si la pocainta si sa pui, iarasi, inceput bun si Dumnezeu te va ierta si nu Se va intoarce de la tine. Infranarea limbii sta in a nu raspunde, a nu grai lucruri spurcate, a nu ocara, a nu osandi, a nu blestema, a nu minti, a nu grai de rau pe cineva, nici a judeca pe altul. Infranarea ochilor sta in a nu privi fara de rusine la fata straina, nici a cauta la fata frumoasa si cu bun chip. Infranarea gandului se arata, atunci cand vine gandul cel rau, fara de rusine, in a nu te supune lui, nici sa te impaci cu el, nici sa-l primesti. Ci, mai mult, sa te scarbesti si sa te lepezi de el. Loveste-ti fata ta si pieptul tau si cu suspin si cu lacrimi sa strigi catre stapanul Hristos si sa zici: "Miluieste-ma, Doamne, si nu ma lasa sa pier. Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt. Rusineaza, Doamne al meu, pe dracul, cel ce-mi fura nadejdea mea. Umbreste capul meu, cu darul Tau, in ziua razboiului diavolesc. Pe vrajmasul, care ma biruieste pe mine, biruieste-l Doamne. Gandul cel ce ma infricoseaza, alineaza-l cu mangaierea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu." Infranarea pantecelui sta in a nu te satura niciodata de bucate, nici de bautura, nici sa doresti, nici sa cauti bucate si de mult pret. Daca vrei sa te mantuiesti, fa-te infranat, smerit la minte, indelung-rabdator si niciodata sa nu deznadajduiesti de pocainta. Daca vrei sa inaintezi, mai degraba, primeste-ti rugaciunea, infranarea si dragostea. Si asa iti vei mantui sufletul tau de toate ispitele vrajmasului. Dumnezeului nostru slava!
 

Intru aceasta zi, istorisire despre o minune a Sfantului Mare Mucenic Dimitrie.

    Spune istoria, ca bulgarii aveau un imparat, cu numele Iovan, si care tinea mare vrajmasie impotriva grecilor crestini. Mergea si prada tari si orase si pe toate sub sabie le punea, incat il poreclea lumea "ucigatorul grecilor." Acest imparat, a mers pana la Salonic si, pe cand se afla in cortul sau, unde descalecase, a vazut pe Sfantul Dimitrie calare, venind de departe cu sulita intinsa asupra lui, si a inceput a-l arata dregatorilor sai si a zice: "Vedeti, voi, cum vine calare acel grec, bine gatit de razboi, si care cauta drept la mine cu sulita? Tineti-i calea si prindeti-l si, apoi, aduceti-l la mine." Iar ei au zis: "Noi nu vedem nimic, din ce spui maria ta." El a inceput a striga speriat: "Iata, s-a apropiat, nu-l lasati." Dar ei nimic nu vedeau. Deci, a ajuns Sfantul langa el si a lovit cu sulita in piept; si i-a podidit paganului imparat sangele pe gura si tipa si racnea. Si s-au smerit astfel, vrajmasii crestinilor, ca, in acel timp, bulgarii inca nu erau crestinati. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.