În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Condacul 1:
Tie, alesule nevoitor al Domnului si ingere pamantesc, Preacuvioase Parinte Siluane, acum cu bucurie cantare de lauda iti aducem! In veghe neincetata, in postire si in smerenie fiindu-le parintilor athoniti prea-ales urmas, prin insetarea dupa Dumnezeu si dragostea cea arzatoare catre El, har imbelsugat ai agonisit sufletului tau si urmator facandu-te lui Hristos, Cel ce S-a rastingnit, pentru toti oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc in iad, pentru cei vii si pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de aceasta dragoste a ta, caci in groapa gresalelor aflandu-ne, cerem solirea ta inaintea lui Dumnezeu si cu strapungere strigam: Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Icosul 1:
Facatorul ingerilor si Domnul Puterilor inca din pantecele maicii tale te-a ales pe tine si dupa cuvantul Psalmistului: „inima adanca” ti-a daruit, Parinte Siluane, pentru a incapea in ea ca intr-o camara prea-aleasa, neincaputul nume al lui Dumnezeu Celui Preainalt, ca prin puterea si intelepciunea lui Dumnezeu sa urmezi vietii ingeresti. Pentru acestea, laudand minunatele tale fapte si ostenelile pamantesti, cu sfiala te chemam:
Bucura-te, rod al curatiei din parinti binecinstitori de Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai iubit a parintilor tai cucernicie din tot sufletul tau;
Bucura-te, ca prin infranare si iubire de Dumnezeu sa te asemeni lor ai voit;
Bucura-te, ca din pruncie cautandu-ti bucuria in Dumnezeu, minunat te-ai inteleptit;
Bucura-te, ca inima ta sa cunoasca si sa se supuna voii lui Dumnezeu mereu a cautat;
Bucura-te, ca spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai insetat;
Bucura-te, ca de Cuvantul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ti-ai indulcit din tinerete;
Bucura-te, floare inmiresmata cu fapte de credinta de o nepieritoare frumusete;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 2:
Vazandu-te pe tine Preabinecuvantata Nascatoare de Dumnezeu afundat in prapastia pierzarii, pe cand dulceata pacatului ca un sarpe rau mirositor patrundea in sanul tineretii tale, ca o maica indurerata te-a chemat in chip minunat: „Fiule, ma doare sa te vad spurcandu-te cu fapte pacatoase” si pricepand tu, Preacuvioase Parinte, milostivirea ei, sarpele pacatului cu barbateasca intelepciune l-ai izgonit, biruindu-l prin pocainta, smerenie si rugaciune, iar Mantuitorului Iubitor de oameni cantare de multumire I-ai adus pentru Preacurata Sa Maica, pururea strigand: Aliluia!
Icosul 2:
Dumnezeiasca intelepciune te-a umbrit, cand glasul Maicii Domnului te-ai invrednicit a-l asculta, alesule al lui Dumnezeu, Siluane, si harul Sfantului Duh a umplut inima ta. Prin lucrarea acestuia, ca o caprioara din lat scapand, catre gradina Maicii Domnului – Muntele Athos – ai nazuit, fugind de desertaciunea lumeasca, caci te-ai lipit de Dumnezeu ca un fiu iubitor. Drept aceea, vazand minunata bunavoire a Stapanei lumii fata de tine, cu umilinta iti cantam:
Bucura-te, ca din intunericul pacatului la lumina adevarului lui Hristos de insasi Preacurata ai fost chemat;
Bucura-te, ca ai fost ales sa fii lucrator credincios al gradinii ei pamantesti, in chip minunat;
Bucura-te, vita dulce a pamantului rusesc care in Muntele Athos imbelsugat ai rodit;
Bucura-te, constiinta neadormita, ca prin smerita rugaciune, boldul pacatului l-ai tocit;
Bucura-te, ca in Sfanta Manastire Pantelimon, lui Dumnezeu in chip ingeresc ai slujit;
Bucura-te, ca prin nevointa, post si isihie pe dusmanul ce lupta impotriva ta desavarsit l-ai plecat;
Bucura-te, ca toate maiestriile diavolului prin smerenie le-ai surpat;
Bucura-te, ca tanjind dupa Dumnezeu, credinta curata in chip slavit ai dobandit;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 3:
Cu adevarat, de Dumnezeu iubitorule Parinte Siluane, te-a aparat puterea Celui Preainalt cand duhul iadului si al mortii te-a napadit si sufletul tau il invifora cu momeli pierzatoare si tu, cu totul istovit, cugetai ca Dumnezeu este de neinduplecat; dar Domnul cel Iubitor de oameni indata te-a cercetat prin lumina cea negraita a Taborului si cu focul harului Sfantului Apostol Pavel o noua nastere ai primit, cu frica si bucurie cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3:
Avand bogatia harului, cu duhul la ceruri ai fost inaltat si acolo cuvinte de negrait cu adevarat ai ascultat. Bucuria ta cine o va povesti, Preacuvioase Siluane? Caci te-ai umplut de dragostea cea negraita a lui Dumnezeu cand, fiind in afara de cele ale lumii, intru vederea duhovniceasca a negraitei frumuseti dumnezeiesti, te-ai invrednicit a vedea Fata lui Hristos-Dumnezeu Cel fara-de-masura iubitor si iertator a toate. Iar noi, minunandu-ne de negraita vedere a lui Dumnezeu, iti cantam:
Bucura-te, ca intru credinta nevoindu-te, de cercetarea si mangaierea lui Hristos te-ai invrednicit;
Bucura-te, ca ai fost vrednic sa vezi cu ochii tai frumusetea slavei Sale de negrait;
Bucura-te, ca in Ceruri la preaminunata frumusete prin Sfantul Duh ai fost inaltat;
Bucura-te, ca acolo din darurile harului Sfantului Duh Mangaietor te-ai adapat;
Bucura-te, ca de frumusetea de nedescris a Raiului te-ai impartasit;
Bucura-te, ca fiind iubit de Dumnezeu, de darurile frumusetii ceresti ai fost coplesit;
Bucura-te, ca acelasi har cu lacrimi ai cerut de la Dumnezeu pentru neamurile omenesti;
Bucura-te, ca spre zorii vietii vesnice ca o straja pururea veghetoare ne trezesti;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 4:
Furtuna de aspre ispite a trimis asupra ta diavolul cel ucigas de oameni care dintru inceput a cautat sa piarda sufletele dreptilor; dar tu, Parinte Siluane, povatuind fiind de Domnul Iisus Hristos sa-ti tii mintea in iad si sa nu deznadajduiesti, cu darul Duhului Sfant, prin neintrerupta veghe si smerenie ai preintimpinat uneltirile vrajmasului desavarsind biruindu-l; iar el, rusinat fiind de tine, silit a fost a marturisi ca intru totul este mincinos. Si asa, sufletul tau din cursa neprietenului ca o porumbita blanda a fost izbavit de Dumnezeu, caruia neincetat I-ai cantat: Aliluia!
Icosul 4:
Auzind despre tine ca in chip minunat ai fost chemat de la desertaciunea lumeasca spre nevointa calugareasca si prin harul lui Dumnezeu rod bun ai facut, Cuvioase, nu numai calugari tineri, dar si cei varstnici, mult incercati in nevointe, catre tine alergau si ca de miere indulcindu-se de faptele si cuvintele tale, viata cea ingereasca au urmat si Domnului s-au asemanat. Iar noi, cu smerita cugetare vazandu-te impodobit, cu bucurie iti strigam:
Bucura-te, ca izvor nesecat de smerita cugetare si infranare in Domnul ai devenit;
Bucura-te, ca in Muntele Sfant ai fost ca un crin bine mirositor si nevestejit;
Bucura-te, ca in nevointa ta jugul cel bun al lui Hristos cu dragoste l-ai purtat;
Bucura-te, ca mintea, inima si vointa in Dumnezeu prin rugaciune necontenit ti-ai intarit;
Bucura-te, ca plin de ravna, curatia trupeasca si sufleteasca ti-ai pazit;
Bucura-te, ca prin rugaciune neincetata la inaltimea nepatimirii ai urcat;
Bucura-te, ca pravila Sfintilor Parinti cu sarguinta ai urmat;
Bucura-te, ca despre iubirea lui Dumnezeu si cereasca Patrie neostenit ne-ai grait;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 5:
Ca pe o stea calauzitoare si de minte luminatoare ti-a daruit Domnul Harul cel Dumnezeiesc, iubitorule de Dumnezeu Parinte Siluane, intarindu-te prin aceasta in nevointa cea mantuitoare ca odinioara pe Proorocul Ilie la Paraul Horeb si hranindu-te in chip minunat din necheltuitele comori ale Sfantului Duh. Si asa, arzand de iubire pentru iubitorul de oameni Dumnezeu, din tinerete si pana la batranete priveghind si din straja diminetii pana in noapte pentru intreaga lume rugandu-te, ca o alauta dulce cantatoare, neincetat I-ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5:
Vazandu-te pe tine, Preacuvioase Parinte Siluane, intru nevointa cea buna cautand dragostea lui Dumnezeu cum cauta pruncul laptele mamei sale si catre mangaierea Lui cu dor mare tanjind si cu lacrimi strigand: „Ia aminte, suflete al meu, la dragostea lui Dumnezeu si incalzeste-te, o inima a mea”, si inca „Cine-mi va da mie o astfel de ardere, ca sa nu cunosc odihna nici ziua, nici noaptea; de dragostea lui Dumnezeu?” ne cutremuram cu inima si ne umilim cu sufletul in fata unei asemenea iubiri catre Dumnezeu cel Atotindurat si cu strapungere iti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, ca dreptatea lui Dumnezeu, ca pe o miere mult indulcitoare, pururea ai cerut;
Bucura-te, ca in dragostea de Domnul cu ingerii te-ai intrecut;
Bucura-te, ca din inima, ca dintr-o candela a rugaciunii curate, flacara focului launtric spre Domnul ti-ai suit;
Bucura-te, ca cele de sus si cele de jos cu frumusetea evlaviei tale ingeresti le-ai impodobit;
Bucura-te, ca inima ta s-a asemanat cu vapaia rugului nemistuit;
Bucura-te, ca precum Moise pentru poporul ales, tu pentru toti oamenii inalti mainile catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca in toata vremea ai dorit judecatile Domnului si indreptarile Sale le-ai cautat cu tot sufletul tau;
Bucura-te, ca fara incetare ai strigat: „Mantuieste Doamne, poporul tau si binecuvinteaza mostenirea Ta!”;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 6:
Propovaduitor neincetat al isihiei te-ai aratat, cel ce bine ai placut lui Dumnezeu, cand Domnul cel Iubitor de oameni, incercandu-ti dragostea, te-a lipsit de cercetarea Preasfantului Duh. Pentru aceasta, intelegand ca ai pierdut harul, precum odinioara Adam cand se tanguia de pierderea Raiului, L-ai chemat cu inima mahnita si cu lacrimi: „Doamne, Tu mai inainte m-ai cercetat si mai invrednicit de Sfantul Tau Duh si sufletul meu Te-a iubit, dar acum sufletul meu tanjeste dupa Tine”; si in acest chip tanguindu-te, dar nadajduind in mila lui Dumnezeu, Ii strigai: Aliluia!
Icosul 6:
Stralucit-ai, iubitorule de Dumnezeu Parinte Siluane, ca un nou vazator al Tainelor, caci prin smerenie si rugaciune cu lacrimi harul Sfantului Duh ai dobandit si de negraita dragoste inima ti s-a umplut. Si gustand tu si intelegand puterea harului, cu indraznirea lui Ilie ai strigat: „Doamne! Nu numai mie, ci intregii lumi daruieste sa cunoasca dragostea Ta si sa se mantuiasca!”. Drept aceea, avandu-te pe tine rugator neadormit inaintea lui Dumnezeu, cu umilinta iti cantam:
Bucura-te, ca cerul ai deschis cand impreuna cu Domnul te rastigneai rugandu-te pentru cei morti, pentru cei vii si pentru cei ce pe lume inca nu au venit;
Bucura-te, ca prin aceasta dragoste Imparatia Cerurilor ai dobandit;
Bucura-te, ca adevarata intrupare a credintei curate si a nerautatii te-ai aratat;
Bucura-te, ca ai dobandit iertare de la Hristos pentru cei apropiati tie, cazuti in pacat;
Bucura-te, lucrator neadormit in gradina Maicii Domnului, care pe cei istoviti in nevointe ii intareste;
Bucura-te, dulce alauta a Muntelui Athos, care despre viata cea viitoare vesteste;
Bucura-te, visterie a darurilor Sfantului Duh si al Preabinecuvantatei Egumene ascultator slujitor;
Bucura-te, cu cei bineplacuti lui Dumnezeu credincios impreuna-nevoitor;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 7:
Voind Iubitorul de oameni Dumnezeu sa arate in tine o noua faclie a harului, Cuvioase Parinte Siluane, ca pe o ramura de maslin cu radacina in pamantul rusesc al pustiului Athosului te-a rasadit si cu harul Sfantului Duh te-a inrourat, mult roditor facandu-te: ca prin faptele si cuvintele tale, ca printr-un untdelemn de viata-datator, spre curatie si infranare, cucernicie si iubire de frati pe toti i-ai povatuit – iar ei, uniti fiind prin legatura dragostei, supunand cele mai rele prin cele mai bune, cantau lui Dumenzeu: Aliluia!
Icosul 7:
Ca pe un nou impreuna nevoitor cu pustnicii, povatuitor si dascal monarhilor si mirenilor te-a aratat pe tine Domnul, Preacuvioase Siluane. Caci tu, inca pe cand traiai in lume, pe un oarecare soldat a carui femeie se lasase ademenita de caderea in pacat si, pentru aceasta, el spre manie se inversunase, l-ai invatat iertarea lui Hristos si astfel, familia lor – mica biserica – de destramare o ai izbavit; pe monahii cazuti in intristare la dobandirea pacii sufletesti i-ai chemat si frica Domnului invatandu-i, la pocainta i-ai adus; si astfel pe toti i-ai pregatit sa devina locuitori ai Raiului. Iar noi, stiindu-te pe tine ca te ingrijesti de mantuirea tuturor, cu dragoste iti cantam, dupa cuviinta datorata:
Bucura-te, ca in cautarea lui Hristos impreuna cu iubitorii vietii pusnicesti te-ai nevoit;
Bucura-te, ravnitorule traitor al iubirii fratesti si pentru toti fierbinte rugator;
Bucura-te, ca pe calea vietii, in dureri si in necazuri, esti celor ce te cheama credincios insotitor;
Bucura-te, ca celor aflati in boli, intristari si mahniri sufletesti le esti nefatarnic slujitor;
Bucura-te, vestitorule al dragostei lui Dumnezeu, care prin cuvantul tau bland la impacarea cu Dumnezeu si cu aproapele pe toti i-ai chemat;
Bucura-te, ca marturisind ca bun este Domnul, sufletele slabanogite de pacate cu nadejdea iertarii le-ai imbarbatat;
Bucura-te, Credinciosule nevoitor care mantuirea pentru toti oamenii cu lacrimi o mijlocesti;
Bucura-te, ca avand mintea in iad pentru toti pacatosii nepocaiti indurare doresti;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 8:
Minune negraita ti-a descoperit Domnul, Preacuvioase Parinte Siluane, cand staretul-duhovnic Avraam ti-a aratat chipul Sau stralucind de nedescris si astfel, prin minunata schimbare te-a invatat curat a cinsti Taina Pocaintei; iar noi, vazandu-te pe tine ca ti-ai incredintat voia duhovnicescului parinte ca Domnul Insusi, taindu-ti prin smerenie si pocainta voirile cele rele, invatam a ne incredinta voii lui Dumnezeu celei descoperite prin slujitorii Bisericii lui Hristos si prin aceasta, inainte de iesirea noastra din trup, de mania lui Dumnezeu si de Judecata ce va sa vina ferindu-ne, cantam lui Dumnezeu intreit: Aliluia!
Icosul 8:
Din toata inima si cu tot sufletul cerand, smerenia lui Hristos ai dobandit, preaminunate si bineplacut lui Dumnezeu Parinte, si cu Cel iubit pentru lume impreuna te rastigneai, cu lacrimi rugandu-te: „O, Preadulce Iisuse! Tu ai facut ca sufletul meu sa Te iubeasca pe Tine si sa-l iubesc pe aproapele meu. Daruieste-mi sa vars lacrimi pentru lumea intreaga, pentru ca toti oamenii sa te cunoasca pe Tine si sa mosteneasca pacea ta si sa vada lumina Fetei Tale”. Iar noi, cei ce in pacate ne-am cheltuit viata, dobandind mantuire cu rugaciunile tale, te fericim cu graiuri ca acestea:
Bucura-te, ca nevoindu-te neobosit in rugaciunea pentru oameni pe Preaputernica Maica Ocrotitoare ai urmat;
Bucura-te, ca precum odinioara Ieremia plangea pentru popor, si tu in Sfantul Munte in lacrimi l-ai inrourat;
Bucura-te, preaminunate nevoitor al Athosului, care pentru intreaga lume ai cerut mantuire ca pentru sufletul tau;
Bucura-te, parinte iubitor de fii, care cu lacrimi pentru toti cei ce pier in pacate mijlocesti inaintea lui Dumnezeu;
Bucura-te, bucuria si minunarea ingerilor, care esti iubit si bineplacut lui Dumnezeu;
Bucura-te, stralucire luminoasa in pustiul athonit si oglindire curata a sfinteniei neamului tau;
Bucura-te, ca prin smerenie si ascultare ai aratat lumii chipul frumusetii ingeresti in trupul tau pamantesc;
Bucura-te, ca prin caldura rugaciunii tale vrei sa ne faci pe noi camara a Duhului Dumnezeiesc;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 9:
Toate cetele ingeresti si multimea nevoitorilor s-au minunat de smerenia si de iubirea ta de oameni, Parinte Siluane, ca savarsindu-ti ascultarea ca econom, preasmeritului Iosif in Egipt te-ai asemuit cand nu numai de ceata Sfintilor impreuna vietuitori, dar si de ostenitorii din lume care lucrau in manastire, ca de niste copii a lui Dumnezeu te-ai ingrijit. Pentru aceasta lui Dumnezeu Celui ce iubeste intreaga zidire, ai strigat: „Doamne, trimite Duhul Tau cel Sfant si mangaie sufletele intristate ale acestor oameni necajiti”. Si in orice fiind ai aratat frumusetea smeritei cugetari cantand neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9:
Ritorii cei mult graitori nu pot descrie puterea dragostei tale, preaminunate Parinte Siluane, ca tu cu lacrimi ai insetat a stinge orice vrajmasie si neoranduiala intre oameni i-ai impacat pe toti cu Dumnezeu, strigand Stapanului lumii: „Doamne, cu Tine insetez sa fiu si Tie pentru intreaga omenire ma rog, ca toti sa fie mantuiti!” si pe oameni invatandu-i: „Fiilor, rugati-va pentru vrajmasi, ca ei sunt fratii vostri si viata voastra, iar dusmanul lumii acesteia numai diavolul este”. Si prin acestea fiind si noi calauziti la iubirea de Dumnezeu, de frati si de vrajmasi, iti cantam:
Bucura-te, ca prin iubirea pentru vrajmasi lui Hristos pe Golgota te-ai asemanat;
Bucura-te, ca ridicandu-ti mainile la rugaciune pentru vrajmasii tai, cu sufletul si cu inima pe Cel ce S-a rastingnit pentru noi L-ai urmat;
Bucura-te, ca de cei apropiati te-ai ingrijit si de frumusetea isihiei harice nu te-ai lipsit;
Bucura-te, ca iubindu-i pe cei de aproape ai tai, puterea neincetata a rugaciunii ai dobandit;
Bucura-te, ca prin post si rugaciune sageata celui viclean ai frant pana in sfarsit;
Bucura-te, ca rautatile si maiestriile diavolului sa le biruim ne-ai invatat;
Bucura-te, ca la moara lui Hristos trupul prin munca ti-ai istovit si inimii spre desfatare rugaciunea ca pe o paine Sfintita i-ai dat;
Bucura-te, ca pe lucratorii gradinii Imparatesei Ceresti i-ai hranit din belsug cu painea Preasfantului Nume;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 10:
Mantuirea sufletului cautand si dorind alipirea de Hristos, din pamantul parintilor tai ai plecat smerit la Sfantul Munte, unde petrecand in infranare si isihie ai dobandit frumusetea cea intocmai cu a ingerilor, prin sarguinta si iubire de oameni. Si astfel intr-o binecuvantata dimineata, cand ceilalti vietuitori athoniti inaltau Ziditorului cantari, bun sfarsit ai dobandit si sufletul cel hranit cu datatorul-de-viata Trup si Sange al Domnului I-ai incredintat in mainile Lui cele dumnezeiesti, ca impreuna cu toti Sfintii pururea sa-I canti Cuvantului celui fara de inceput si Dumnezeu, al Carui Nume in tine s-a Sfintit: Aliluia!
Icosul 10:
Imparatului Ceresc, pe Care Il preamaresc heruvimii si serafimii si cetele Sfintilor, I-ai slujit fara odihna prin viata, credinta si dragostea ta, Preacuvioase; iar acum ca un crin binemirositor stai inaintea scaunului Preasfintei Treimi impreuna cu toti alesii Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Fii, asadar, Preacuvioase, mijlocitor plin de osardie inaintea lui Dumnezeu pentru pacea si buna starea lumii, iar pentru Sfanta Biserica solie de necurmata rugaciune si cald ocrotitor, ca izbavindu-ne din nevoi, cu multumire sa-ti cantam:
Bucura-te, inger in trup din pamantul rusesc, care in chip preaales in Sfantul Munte te-ai nevoit;
Bucura-te, ca pentru pamantul parintilor tai Tronul lui Dumnezeu ai fost solitor neobosit;
Bucura-te, indraznire iubitoare si fierbinte rugator pentru toti cei ce-L cauta pe Dumnezeu cu bunacredinta;
Bucura-te, grabnic ocrotitor al monahilor din gradina athonita si a celor ce te urmeaza in nevointa;
Bucura-te, ca fara cartire incercarile vietii de obste si durerile trupului tau le-ai purtat;
Bucura-te, ca sufletul tau curatit cu lacrimi de pocainta Celui Curat l-ai incredintat;
Bucura-te, lucrator credincios al viei lui Hristos, in Muntele Sionului de Domnul ai fost chemat;
Bucura-te, ca acolo impreuna praznuind cu Sfintii si ingerii, cu slava si cinste te-ai incununat;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 11:
Cantare de lauda aducem tie, celui ce bine ai placut lui Dumnezeu, Parinte Siluane, ca arzand de dragoste catre Domnul – care de mantuirea lumii a insetat si cu smerenia Sa pe diavol l-a biruit – L-ai urmat cu credinta, si pustia Athosului cu rugaciune curata bine o ai inmiresmat, aratandu-ne si noua chipul vietii ingeresti impodobit cu darurile cele mult-roditoare ale Sfantului Duh. Si asa, in Sfantul Munte ca in Rai vietuind, pe vrajmas l-ai rusinat si sufletul tau Imparatia Cereasca a agonisit, iar pe noi ne-ai povatuit prin dragoste sa ne alipim de Dumnezeu, cantandu-I: Aliluia!
Icosul 11:
In vremurile noastre Domnul te-a aratat lumii intregi, Preacuvioase Parinte, purtator al Duhului Sfant si al Luminii celei datatoare de lumina, atat in viata cat si dupa moartea ta, privind la tine, cel luminat cu frumusetea nevointelor pamantesti si ca un heruvim impreuna rugator cu cetele ceresti, de nadejdea mantuirii sa ne incredintam, vietii celei drepte cu toata osardia sa urmam, voia noastra s-o lepadam si cu bucurie iubirii lui Dumnezeu sa ne supunem, ca sa se intareasca si in trupurile si sufletele noastre proslavirea Iubitorului de oameni Dumnezeu si cu dragoste sa-ti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, ca ne-ai intarit pe noi in dragoste de Dumnezeu prin pilda vietii tale celei curate si nevoitoare;
Bucura-te, ca plin de ardoare ai dat in vileag pe cei fara de lege si ne-ai invatat sa pastram tainele si predaniile credintei dreptmaritoare;
Bucura-te, ca prin vietuirea ta cea pustniceasca, lui Petru Athonitul te-ai sarguit sa-i semeni in post si isihie;
Bucura-te, ca Avvei Atanasie cu credinta i-ai urmat prin grija pentru vietuirea monahilor in curatie;
Bucura-te, nou luminator al credintei, ca in zilele noastre „Calea cea Adevarata” catre Domnul ai aratat;
Bucura-te, ca de neimputinarea harului Sfantului Duh in Biserica Ortodoxa tuturor le dai martuire in chip minunat;
Bucura-te, ca inaintea Scaunului Slavei stai ca un rob credincios al Mantuitorului;
Bucura-te, ca acolo ceri pentru noi sfarsit crestinesc si raspuns bun la Infricosata Judecata a Lui;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 12:
Inca fiind tu pe pamant, Preacuvioase, ca in ceruri, unde totul viaza si se misca intru bucuria Sfantului Duh, Hristos, Dumnezeul nostru, a revarsat peste tine puterea negraita a harului, ca astfel luminat sa inalti rugaciuni pentru intreaga lume impreuna cu ceata nevoitorilor athoniti si cu toti Sfintii. Iar noi cunoscand acestea, te rugam: indreapta, Preacuvioase Parinte, fierbinte rugaciune catre Domnul ca sa se milostiveasca si Sfanta Sa Biserica s-o intareasca in veci spre mantuirea noastra, pe iubitorii de isihie sa-i apere si sa le dea tarie ca pururea sa preamareasca Numele lui Dumnezeu, ca impreuna cu cetele ingeresti sa cantam si noi: Aliluia!
Icosul 12:
Cantand slavita pomenirea ta, iubitorule de Dumnezeu Parinte Siluane, dupa vrednicie fericim durerile si ostenelile tale, ca in priveghere si post impreuna cu toti alesii Maicii Domnului, cu osardie te-ai nevoit. Cine oare va numara ostenelile voastre si suspinarile din rugaciunile cu lacrimi inaltate pentru lume? Ca prin ele pururea intoarceti mania Domnului cea din pricina pacatelor noastre intru milostivire, ca prin iubirea Sa de oameni sa pazeasca Sfanta Biserica de pustiire pana la sfarsitul veacului dupa cuvantul fagaduit. Iar noi cunoscand acestea si multimindu-ti pentru mijlocire si ocrotire cu umilinta iti cantam:
Bucura-te, ca povatuirea cea prin Duhul Sfant plin de sarguinta ai urmat;
Bucura-te, ca Hristos – Puterea si Intelepciunea lui Dumnezeu – ochilor tai trupesti S-a aratat;
Bucura-te, smerit nevoitor a lui Hristos, bucuria si lauda Maicii Domnului in fata tuturor celor ceresti si pamantesti;
Bucura-te, neadormitule rugator pentru lume, ca mangaiere si nadejde pentru mantuire ne esti;
Bucura-te, mostenitor al Imparatiei lui Hristos, care prin nevointa ta Muntele Athos ai impodobit;
Bucura-te, impreuna lucrator al nadejdii noastre de mantuire, ca ne-ai luminat calea catre Dumnezeu si pe cale ne-ai intarit;
Bucura-te, trambita aurita, ca impreuna cu toti sfintii si ingerii slava lui Dumnezeu o vestesti;
Bucura-te, ca primind de la Domnul cununa biruintei nu ne uiti in rugaciunile tale pe noi, cei pamantesti;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Condacul 13: (de trei ori)
O, preaminunate nevoitor al lui Hristos, Siluane, odrasla binecuvantata a pamantului rusesc, slava si podoaba iubitorilor de isihie din Sfantul Munte, primeste si de la noi aceasta nevrednica rugaciune si cere de la Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce S-a rastignit pentru intreaga lume, sa ne miluiasca pe toti fii Sai, prin harul Sfantului Duh in unirea dragostei Sale sa ne adune laolalta si cu judecatile pe care le stie sa ne aduca la Sine; iar prin rugaciunile tale sa nu ne rusineze pe noi in ziua Judecatii inaintea Fetei slavei Sale, ci sa ne invredniceasca a-I canta impreuna cu toti Sfintii si ingerii cantarea de biruinta: Aliluia!
Apoi se zice iarasi
Icosul 1:
Facatorul ingerilor si Domnul Puterilor inca din pantecele maicii tale te-a ales pe tine si dupa cuvantul Psalmistului: „inima adanca” ti-a daruit, Parinte Siluane, pentru a incapea in ea ca intr-o camara prea-aleasa, neincaputul nume al lui Dumnezeu Celui Preainalt, ca prin puterea si intelepciunea lui Dumnezeu sa urmezi vietii ingeresti. Pentru acestea, laudand minunatele tale fapte si ostenelile pamantesti, cu sfiala te chemam:
Bucura-te, rod al curatiei din parinti binecinstitori de Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai iubit a parintilor tai cucernicie din tot sufletul tau;
Bucura-te, ca prin infranare si iubire de Dumnezeu sa te asemeni lor ai voit;
Bucura-te, ca din pruncie cautandu-ti bucuria in Dumnezeu, minunat te-ai inteleptit;
Bucura-te, ca inima ta sa cunoasca si sa se supuna voii lui Dumnezeu mereu a cautat;
Bucura-te, ca spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai insetat;
Bucura-te, ca de Cuvantul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ti-ai indulcit din tinerete;
Bucura-te, floare inmiresmata cu fapte de credinta de o nepieritoare frumusete;
Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
si Condacul 1:
Tie, alesule nevoitor al Domnului si ingere pamantesc, Preacuvioase Parinte Siluane, acum cu bucurie cantare de lauda iti aducem! In veghe neincetata, in postire si in smerenie fiindu-le parintilor athoniti prea-ales urmas, prin insetarea dupa Dumnezeu si dragostea cea arzatoare catre El, har imbelsugat ai agonisit sufletului tau si urmator facandu-te lui Hristos, Cel ce S-a rastingnit, pentru toti oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc in iad, pentru cei vii si pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de aceasta dragoste a ta, caci in groapa gresalelor aflandu-ne, cerem solirea ta inaintea lui Dumnezeu si cu strapungere strigam: Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:
RUGACIUNE
O, Sfinte Siluane, cu lacrimile tale ai dobandit smerenia lui Hristos in Duhul Sfant si dascal al iubirii de vrajmasi ai devenit in acest veac plin de ura si de tulburare! O, dulce psaltire a pocaintei si alauta binecantatoare a Duhului Sfant!
Noi, cei insufletiti de vietuirea ta cea aleasa, ne plecam genunchii in fata sfinteniei tale care rusineaza pe cei ce nu mai cred ca Dumnezeu lucreaza in Biserica Sa si iti marturisim ca inimile noastre suspina dupa linistea ta, dupa dragostea ta de Dumnezeu, de oameni si de vrajmasi.
Marturisim ca avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, ca mult suntem tulburati in aceasta lume care ne invata sa fim rai, iubitori de slava desarta si orbi ai pacatului. Roaga-L, Parinte Sfinte, sa ne daruiasca si noua blandetea Sa, indelunga – rabdare, tacerea, infranarea si iubirea Lui cea dumnezeiasca pentru toata faptura.
Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atatea incercari duhovnicesti intarit de Sfantul Duh, nu ne lasa sa fim inghititi de marea lumii acesteia. Fii calauza noastra, fii povatuitorul nostru, mijloceste pururea pentru noi ca sa stingem vapaia patimilor, sa biruim raul din inimile noastre si astfel sa ne mantuim sufletele.
Asa, Cuvioase Parinte Siluane, podoaba calugarilor din Sfantul Munte al Athosului, cel care te-ai facut pe tine lacas Sfintei Treimi, izbaveste pe cei ce cu credinta savarsesc prea cinstita pomenirea ta si pe cei ce saruta cu evlavie moastele tale, spre slava Celui ce S-a proslavit in tine si daruieste prin tine tamaduire tuturor celor ce alearga la ajutorul tau.
Vazand rautatea si nimicnicia noastra, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numarat pe Sfantul Siluan in ceata alesilor Tai, trimite-l noua ca pe un adevarat Parinte, spre a ne povatui cum sa traim o viata cuviincioasa, o viata de nevointa si de rugaciune, ca sa Te aflam milostiv in ceasul mortii si la Infricosatoarea Judecata, Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.