„Ierți, ierți, ierți… dar până unde? Dacă ar fi doar după minte, aș putea ierta la nesfârșit. Mintea ar încheia pactul cu sine, dar în acest târg, sufletul primește lovitura sub centură – acolo doare cel mai tare, în adâncul lui.
Dacă am fi fost creați să iertăm la infinit, să primim pași grei peste suflet și să răspundem cu zâmbete… ei bine, ar fi doar un vis. Și totuși, am făcut-o, am zâmbit acolo unde sufletul plângea. Dar toate își cunosc sfârșitul, chiar și suferința obosește, la un moment dat, să mai dăinuie.
Nu vreau să fiu sfântă, nici eroică. Vreau doar să mă regăsesc, să-mi recuperez liniștea și să-mi ascult sufletul. Să fiu întreagă, fără compromisuri, fără umbre.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.