Icoana Maicii Domnului cu şapte săgeţi, numită şi „Îmblânzirea inimilor împietrite”
Icoana Maicii Domnului cu şapte săgeţi, numită şi „Îmblânzirea inimilor împietrite”, semnifică profeţia bătrânului Simeon, de aici şi o altă denumire pentru icoană – „Profeţia lui Simeon”, care i-a spus Fecioarei Maria: „Iată acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie ca să descopere gândurile multor inimi” (Luca 2; 34-35)
O astfel de icoană a fost găsită pentru prima dată într-o biserică din apropierea Vologdei, Rusia.
A fost descoperită în clopotniţă, anterior peste ea toţi călcau, crezând că este o bucată de lemn.
Această icoană a făcut nenumărate minuni – a vindecat bolnavi mulţi, a ajutat perechi să aibă copii, a împăcat părinţi cu copii, apropiaţi.
Potrivit istoriilor despre copiile icoanei, ele sunt renumite prin numeroase şi miraculoase vindecări.
Se spune că în Rusia, în oraşul Vologda, în anul 1830, a fost oprită epidemia de holeră după o procesiune cu două icoane – cea cu şapte săgeţi şi cea “a celor şapte oraşe” (“de Semigrad”).
Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Tricherousa) de la Mănăstirea Neamţ. Pomenirea icoanei Tricherousa se face in 4 decembrie, de praznicul Sfantului Ioan Damaschin, si in chip deosebit in zilele de 28 iunie si 12 iulie.
Panaghia Tricherousa este o icoana de iconostas, foarte veche, cunoscuta ca „Icoana Maicii Domnului cu trei maini”. Icoana se afla in prezent la Manastirea Hilandar din Muntele Athos. Cei ce nu cunosc istoria acestei icoane inclina sa creada, in mod gresit, ca cele trei maini reprezentate sunt ale Maicii Domnului. Insa nu este asa. Initial era o icoana realizata intru totul dupa canoanele iconografice, asemanatoare cu Maica Domnului Hodogitria – „Aratatoarea caii”. Potrivit traditiei, aceasta icoana a Maicii Domnului era zestrea de familie a Sfantului Ioan Damaschin si o avea in casa lui din Damasc, chiar cand fusese intaiul sfetnic al stapanitorului saracinilor, califul musulman Ualid (705-715).
Dupa ce Sfantul Ioan Damaschin a tinut cuvantarile pentru apararea icoanelor, iconoclastii i-au taiat mana dreapta. Atunci Sfantul Ioan, tinand mana sa taiata, a cazut inaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerand sa-l vindece, si Maica Domnului intr-adevar a vindecat mana Sfantului, care s-a alipit in chip minunat la locul ei.
Drept multumire si recunostinta nemarginita, Sfantul Ioan a adaugat la icoana Maicii Domnului o mana din argint, in partea de jos, astfel incat da impresia ca Maica Domnului are o a treia mana. De atunci in aceasta icoana purtand numele „Cu trei maini” (sl.:Troerucica; gr.: Tricherousa), sub mainile Maicii Domnului, este reprezentata si mana Sfantului Ioan Damaschin.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.