joi, 1 mai 2025

Obiceiuri 1 Mai – Numită și Armindeni


 

Obiceiuri 1 Mai – Numită și Armindeni, ziua de 1 mai se ține, din moși-strămoși pentru rodul pământului, pentru a nu bate grindina, dar și împotriva dăunătorilor și pentru sănătatea oamenilor și a vitelor.

Obiceiuri 1 Mai  – Se pun ramuri verzi la porți pentru belșug

Potrivit tradiției, în dimineața zilei de 1 mai, oamenii trebuie să se spele cu rouă, pentru a fi sănătoși tot anul. De asemenea, s-a păstrat obiceiul ca pentru a avea belșug în case, să fie puse ramuri verzi la porți, iar la casele unde sunt fete necăsătorite se așează în fața porții, mesteceni, pentru a atrage sufletul pereche.

Ramurele verzi se aduc din pădure cu o zi înainte și se lasă până la seceriș, iar ulterior se aruncă în focul unde se coace pâinea. Pentru a ține departe forțele malefice, ramurile verzi se pun și la intrările în adăposturile vitelor.

Obiceiuri 1 Mai  – Femeile nu au voie să lucreze

În ajunul zilei de 1 mai, spune tradiția, femeile nu au voie să lucreze nici acasă și nici la câmp. În caz contrar, vor atrage grindina și viforul asupra casei lor. Tot de 1 mai se sărbătorește și Ziua Pelinului, când se spune că această plantă are puteri magice.

În această zi, oamenii obișnuiesc să poarte în buzunare, la pălărie sau lângă tacâmurile cu care mănâncă frunze de pelin. De asemenea, frunzele de pelin se pun între haine și așternuturi în familiile unde se întâmplă necazuri.

 

Sarbatoarea de Armindeni - 1 Mai

Traditii populare romanesti

 

La 1 Mai romanii sarbatoresc "Armindenul", simbol al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. In traditia populara, acestei zile i se mai spune si "ziua pelinului" sau "ziua betivilor" si semnifica inceputul verii. Armindenul se serbeaza pentru rodul pamantului, ca sa nu bata grindina, impotriva daunatorilor, pentru sanatatea vitelor, vinul bun, oamenii sanatosi, prin petreceri la iarba verde, unde se mananca miel si cas si se bea vin rosu cu pelin.


Dimineata oamenii se spala cu roua (de sanatate). Traditia spune ca acum se pun ramuri verzi la porti, pentru noroc si belsug; la casele cu fete se pun puieti de mesteceni in fata portii. Armindenul simbolizeaza vechiul zeu al vegetatiei care proteja recoltele si animalele. Cu o zi inainte, se aduce din padure o ramura verde sau un pom curatat, iar de 1 Mai se pune in fata casei, unde se lasa pana la seceris, cand se pune in focul cu care se coace painea din graul cel nou. In aceasta dimineata se impodobesc cu ramuri verzi stalpii portilor si caselor, dar si intrarile in adaposturile vitelor, pentru ca oameni si animale, deopotriva, sa fie protejati de fortele distrugatoare ale spiritelor malefice.


Se spune ca in ajunul acestei zile, pentru ca viforul si grindina sa nu se abata asupra satului, femeile nu lucreaza nici in casa, nici pe camp. In satele din Banat, Armindenul se pune la casele oamenilor harnici si ale fetelor de maritat. Creanga verde o aseaza feciorii noaptea, fara sa fie vazuti. Cei la casa carora s-a pus Arminden trebuie sa ii caute pe feciorii care l-au pus si sa le dea de baut.

Obiceiul aminteste de prigonirea lui Iisus

 

Rolul Armindenului este apotropaic (superstitia apararii impotriva duhurilor rele  n.r.), dar ne aminteste si de prigonirea lui Iisus, crezandu-se ca, atunci cand Irod omora copiii, a pus cate o ramura verde la poarta de unde ar fi inceput macelul in ziua urmatoare. Insa, a doua zi, au aparut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai stiut unde sa-l caute pe Iisus. Pentru ca in aceasta zi se sarbatoreste si "ziua boilor", acestia nu se folosesc la muncile campului, nerespectarea acestei reguli atragand dupa sine moartea animalelor sau imbolnavirea oamenilor. "In ziua de Arminden se organizeaza petreceri (cu lautari) la padure, se frige miel, se bea pelin sau vin rosu, pentru schimbarea sangelui si apararea de boli. La intoarcerea in sat, barbatii isi pun liliac sau flori de pelin la palarii", ne-a declarat Maria Dan Golban, referent la Centrul Creatiei Populare Cluj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor