Rugăciunea sfântului Prooroc Ieremia – Ziua de 1 mai a fost dedicată din cele mai vechi timpuri sfântului prooroc Iremia, cel supranumit și profetul lacrimilor sau al plângerilor. Se spune că cine citește rugăciunea acestuia pe data de 1 mai va avea parte de prosperitate și belșug în familie.
Rugăciunea sfântului Prooroc Ieremia – A prorocit despre patimile Mântuitorului
Despre sfântul Ieremia se știe că a prorocit atât despre patimile Mântuitorului, zicând “Veniţi şi să băgăm lemn în pâinea lui şi să-l pierdem pe el din pământul celor vii şi numele lui să nu se mai pomenească”, cât și despre sfărâmarea idolilor şi despre venirea în Egipt a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci: “Se cade ca toţi idolii să cadă şi tot ce este făcut de mâini să se sfărîme, întru acea vreme, când va veni aici o maică Fecioară cu un Prunc născut în peşteră şi pus în iesle”.
Iată mai jos și rugăciunea grabnic ajutătoare…
Oh, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul
Prin puterea Ta cea mare, şi cu braţul Tău întins, prin Cuvântul
Veşnic creator, şi nimic în aceste vremi, nu este totuşi de mirat,
Din partea Ta acum, când poporul Tău ales este deja împrăştiat.
Tu dai îndurare, din dragoste, până la al miilea neam de oameni
Şi pedepseşti nelegiurea părinţilor- ca seminţele când le sameni,
Pe pământ – în sânul copiilor după ei, căci eşti Dumnezeul mare
Al cărui Nume este Domnul oştirilor, ce totuşi, ne arăţi îndurare.
Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, potrivit masurii faptelor!
Ochii Tăi sunt deschişi, asupra tuturor căilor copiilor oamenilor,
Ca să dai fiecăruia răsplta după căile lui, după rodul faptelor lui!
Tu ai făcut minuni nemaiauzite, şi semne mari în ţara Egiptului!
Şi până în ziua de azi, şi în Israel şi printre oameni, se-aminteşte
Că Ţi-ai făcut un Nume cum este astăzi, după cum se povesteşte:
Ai scos din ţara Egiptului, pe poporul Tău Israel cu inimă trează
Prin minuni şi semne cu mână tare şi braţ întins, cu mare groază.
Le-ai dat ţara aceasta, pe care jurasei părinţilor lor ca le-o vei da,
Ţară în care curge lapte şi miere; ei au venit, şi s-au aşezat în ea,
Au luat-o în stăpânire, dar ei n-au ascultat de glasul Tău, rugător,
Ei n-au păzit Legea Ta, şi n-au făcut tot ce le poruncisei, iubitor.
Şi atunci, Tu ai trimes peste ei toate aceste nenorociri cu putinţă!
Iată, şanţurile de apărare se-nalţă ţmpotriva cetăţii şi-o ameninţă,
Cetatea va fi dată în mâinile Haldeilor, care se luptă împotriva ei,
Biruită-n luptă de foamete şi de ciumă, va cadea ca pradă sabiei.
Ce ai spus Tu s-a întâmplat în decursul timpului! Tu Însuţi vezi!
Şi totuşi, Doamne, Dumnezeule, Tu mi-ai zis: – Trebuie să crezi!
” Cumpără-ţi un ogor cu argint, şi pune şi martori,” ca toţi să ştie,
Când totuşi, cetatea este dată în mâinele Haldeilor, spre silnicie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.