Cea mai bună definiție care poate fi dată pentru durere este aceasta: o senzație astfel încât cineva nu vrea să continue să o simți sau să o suferi din nou. O arsură, tăietură, mușcătură, fractură, nevralgie, abces, sunt cauze ale durerii și apoi aproape instinctiv facem toate eforturile pentru a evita arsurile, tăieturile, fracturile. Bine!
Frica de durere și nu inteligența ne face să veghem asupra integrității pielii noastre iubite cu un zel atât de prudent.
Prin urmare, durerea nu ar trebui blestemată mai mult decât frica. Durerea este cea care ne face să rezistăm intemperiilor. Am fi fost înghețați sau arși cu mult timp în urmă dacă nu am fi avut nimic altceva decât inteligența noastră pentru a ne proteja de frigul extrem și de căldura excesivă. Ceea ce ne-a protejat a fost frica de durere pe care ar produce-o frigul intens sau căldura extremă.
Nu ne-am putea apăra împotriva nenumăratelor cauze ale distrugerii care ne asaltează în fiecare clipă, dacă nu am avea mai întâi, foarte vii, amintirea unei dureri vechi și amenințarea unei noi dureri.
În realitate, durerea este mama tuturor industriilor noastre. Dacă bărbații și-au construit camerele, a fost pentru a putea dormi călduros. Dacă și-au țesut hainele pentru a face față iernii, nu posedă pielea groasă a animalelor.
Unui mare filozof grec, maestrul stoicilor, i se atribuie o expresie destul de absurdă: "O, durere", a spus Zenon, "tu nu ești decât un cuvânt". Ce prostii! Dintre toate realitățile, durerea este cea mai reală. Probabil singura realitate!
Dacă vrăjitorii sălbaticilor, medicii din societățile civilizate (antice sau moderne) au atât de multă autoritate și prestigiu, este pentru că sălbaticii și oamenii civilizați își imaginează că medicina și vrăjitoria pot face durerea și boala să dispară, sau cel puțin să se diminueze. Hipocrate spunea că sedativul durerii este o lucrare divină.
Fiecare organ bolnav are nevoie de odihnă. Prin urmare, activitatea fiecărui organ bolnav devine dureroasă. Asta și-a imaginat natura prevăzătoare. Ne impune restul organului bolnav, deoarece doare când intră în acțiune.
Într-o stare normală, organele noastre, cu excepția pielii și a mucoaselor, au o sensibilitate destul de obtuză, aproape inexistentă.
Stomacul, inima, ficatul, intestinul, vezica urinară, rinichii, creierul, când totul este bine, sunt aproape lipsite de senzație. Pe de altă parte, este suficient ca ei să fie bolnavi, pentru a ne face să suferim conștient, pentru a-i evita, căutăm tratamente
Dându-ne durere, natura ne-a dat cu siguranță un dar odios, dar necesar. Este necesar să trăim, este necesar ca organele noastre să rămână intacte pentru ca viața să continue.
Natura = nu stabilește integritatea organelor noastre
Un alt fenomen = suspiciunea de durere, respectul pentru organele noastre bolnave.
Cartea: Marea speranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.