luni, 15 august 2022

"CINE ȚINE POSTUL SFINTEI MĂRII, I SE ÎNDEPLINEȘTE ORICE DORINȚĂ ȘI ARE PARTE DE SĂNĂTATE ȘI DE COPII BUNI..".(Părintele Calistrat Chifan).

 "Cine ține Postul Sfintei Mării, i se îndeplinește orice dorință, pentru că Maica Domnului, este Mama noastra a creștinilor ortodocși nu a tuturor creștinilor care nu cred in ea.
Căci cu rugăciunile sale, izbăvește din moarte sufletele noastre.

De aceea avem nevoie de, Maica Luminii, Maica Vieții Născătoare de Dumnezeu, Femeia cu cununa de stele, de Femeia din Soare, de Femeia care este izvorul rugăciunii celei întrupate și de Femeia maifrumoasă ca zorile și mai curată ca dimineața, cum spune Ilie Miniat, ea este Împărăteasa rugăciunii a rugăciunii întrupate.

Să adăugăm și  acest Post pe care l-a ținut și Maica Domnului și Ioan Botezătorul în pustie în visteriile noastre, căci cine ține acest Post respectată pe Mama lui Dumnezeu, iar dacă respecți pe Mama lui Dumnezeu, și Dumnezeu te respectă pe tine. Cine respectă Postul acesta are parte și de sănătate și de copii buni, pentru că și ea fiind mamă se roagă pentru copii dumneavoastră cum s-a rugat și pentru copilul Iisus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor