Pierderea de suflet este atât de subtilă și periculoasă încât foarte
puțini oameni își dau seama ce și când s-a întâmplat. Cei mai mulți
oameni nu știu că s-au deconectat de la propriul suflet și ajung să
accepte ca fiind o amorțeală normală și lipsă de sens în viața proprie.
Sufletul este sursa noastră de unicitate absolută, care se conectează nu
numai la valoarea și esența proprie, dar și la valoarea și esența
oricărei alte ființe vii.
Șamanii numesc „pierderea sufletului”, o pierdere de sens, direcție, vitalitate, misiune, scop, identitate și conexiune reală; o nefericire profundă ajungându-se să se considere o stare pur și simplu obișnuită.
Se dau medicamente pentru depresie, insomnie, dureri, pentru problemele de greutate, etc., și există tendința de a trata pierderea sufletului mult prea superficial. Tratamentele medicamentoase în acest caz, este ca și când ați pune leucoplast peste o rană, care, bineînțeles, nu se va vindeca sub bandaj.
Reconectarea la suflet vă permite să găsiți pacea și fericirea.
În timpul somnului, al unui abuz, al unei traume, al unei sperieturi sau al unui accident, părți din suflet pot părăsi corpul cu scopul de a proteja de daune mari nivelul emoțional sau psihic, până când revine capacitatea de a face față durerii.
Părți din suflet pot fi pierdute prin atașament, prin îndrăgostire, prin iubire (pentru copil, părinți, partener…), prin păcate săvârşite cu liber arbitru, prin pierderea unei persoane dragi, prin abuz emoțional (de la partener, părinte, șef, rude), prin viol, prin deochi, prin magie, prin manipularea altor persoane, prin hărțuire, prin dezamăgiri (spirituale/religioase, dezamăgire de viață în ansamblul ei), prin trădări (în iubire, prietenie, afaceri), prin diferite situații de renunțare la ceva iubit (partener, casă, avuție, servici), prin trăirea în trecut…
Sunt situații în care unele părți de suflet se pot intoarce de la
sine, iar în unele cazuri este nevoie de anumite tehnici pentru a
readuce părțile de suflet, furate sau „donate”.
Cedând din energia sufletului se pierde și puterea personală dar și protecţia pe care Dumnezeu o oferă.
Uneori sufletul are nevoie de timp și spațiu pentru a se vindeca, și este nevoie de curaj pentru a face unele schimbări externe în propria viață cu scopul de a ajuta sufletul să prindă viață. Schimbările eterne pot fi „prescrise” prin intuiție, de „medicul interior” al sufletului.
Poate fi nevoie de pauză de la muncă, de a renunța la o relație
toxică/nesănătoasă, să faceți ceea ce vă place, să terminați anumite
lucruri, să iubiți, să faceți anumite terapii, să vă mutați într-un loc
mai plăcut, să stați în preajma unor persoane care vă bucură sufletul.
Poate fi nevoie de activități creative. Uneori este nevoie de „revizii
tehnice majore”.
Trebuie luată hotărârea fermă de a nu mai ceda din energia personală.
Unele persoane fură din sufletul altor semeni, dar acest lucru nu le face bine nici lor, nici fizic, nici spiritual. Dorința atacatorului este de a îndepărta puterea Divină a victimei şi folosirea sufletului acestuia în interesele proprii ale agresorului.
Simptome ale pierderii sufletului, așa cum am mai scris,în momentul
în care este furat sufletul, apare senzaţia de oboseală, de somn, de
moleşeală, de slăbire a puterilor, dureri cronice, creştere sau scădere
în greutate, insomnie, afecţiuni ale pielii sau afecţiuni
gastrointestinale, depresia, sentimentul că lipsește ceva din propria
viață, incapacitate de a lua decizii. Se poate simţi o senzaţie de
durere în piept, un sentiment de neîmplinire și sentimentul că nu dvs vă
conduceți viața, că nu sunteți propriul stăpân, scade respectul de
sine, incapacitatea de a merge mai departe în anumite domenii sau
situații, scăderea randamentului fizic şi intelectual, scăderea
capacităţii de concentrare şi de memorare,incapacitate de a vă aminti
fragmente din viaţă (lipsa amintirilor dintr-o anumită perioadă a
copilăriei sau a vieţii în general), lipsa de discernământ, incapacitate
de a simţi iubire sau de a primi iubire de la alte persoane (vă
protejați cu „armuri” inima), lipsa de iniţiativă şi entuziasm, lipsa
bucuriei, tedințe de suicid, melancolie, pesimist, disperare, negativism
cronic, dependenţe (de alcool, tutun, droguri, sex, muncă excesivă, de
jocuri de noroc, televiziune, etc.), vă considerați victima
circumstanţelor vieţii, sentimentul că nu sunteți apreciat sau respectat
(lipsa de valoare a propriei persoane, iubire de sine scăzută sau
lipsă), imposibilitatea de a crea şi menţine relaţii armonioase, frică
(de a avea încredere în alţii, de asumare a responsabilităţilor, de
iubire, etc.).
Alte simptome clasice: sistem imunitar slăbit, sindromul de
personalitate multiplă, boli psihice, anxietate, îngrijorare,
indiferenţă/îndepărtare emoţională, sentiment de fragmentare (de a nu
prezenți), dispersare, neatenţie, stări subite de apatie, neglijare a
vieţii spirituale, incapacitatea de a acționa (nu știți ce să faceți, de
unde să începeți), incapacitate de a progresa, incapacitate de a depăşi
un obstacol (indiferent de cât efort se depune), sentiment că
provocările vă înving și că nu puteți atinge nivelul de
perfecţiune/operativitate dorit, sentimentul că nu sunteți la fel de
buni/operativi ca alte persoane, incapacitatea de a vedea noi
oportunități și de a vă lărgi orizonturile.
Recuperarea și reîntregirea sufletului redă: capacitatea de a lua
decizii, capacitatea de a trece mai calmi peste situații dificile și
peste eșecuri, capacitatea de a face față durerii psiho-emoționale,
crește capacitatea de acțiune și încrederea în sine, revine sentimentul
de a fi mai prezenți în momentul acum, revine starea sufletească bună și
speranța, are loc vindecarea/ însănătoșirea… După refacerea sufletului
creşte protecţia divină și vulnerabilitatea în faţa răului scade.
Intenția recuperării este importantă. Maestrul Song Yong, ne spunea la cursuri, să ne chemăm sufletul înapoi: „Numele dvs, vino inapoi!”.
Puteți lucra asuprastringurilor prin metode pe care le găsiți și pe acest blog. De asemenea puteți folosi metode Reiki, rugăciuni, ritualuri religioase etc. Folosiți-vă intuiția și imaginația…
Tehnici sugerate:
1. Faceți o listă cu momentele triste, începând de la momentul prezent
către trecut. Pot fi diverse situații neplăcute sau traumatizante,
relații urâte (cu părinții, frații, rudele, prietenii, șefii sau relații
sexuale), etc.
Găsiți un loc în care nu riscați să fiți deranjați.
Purificați spațiul în care veți „lucra” pentru recuperarea sufletului.
Folosiți tămâie, rugăciuni, simboluri (cruce, simboluri Reiki, etc).
Invocați prezența, asistența și ajutorul spiritual-energetic al
entităților de lumină (Divinitatea, Îngerul Păzitor, Maeștrii
Ascensionați, Ghidul Spiritual, etc.).
Puteți fi îndrumați prin intuiție asupra cărei situații să lucrați sau alegeți din lista scrisă o situație anume.
Încercați să retrăiți acele emoții.
Rugați entitățile de lumină prezente să vă vindece sufletul.
Spuneți că iertați persoana și că vă iertați.
Vizualizați cum vă îmbrățișați și vă încurajați „eul” de atunci.
Vizualizați cum fac același lucru și entitățile de lumină chemate.
Vedeți cum părțile de suflet pierdute în acea situație, vin spre dvs.
printr-un tub de lumină strălucitoare și acum curate și luminoase se
prind la loc, în dreptul chakrei inimii.
Simțiți bucuria recuperării.
Mulțumiți entităților de lumină pentru prezență și ajutor.
Puteți spune o rugăciune.
2. Găsiți un loc în care nu riscați să fiți deranjați.
Purificați spațiul în care veți „lucra” pentru recuperarea sufletului.
Folosiți tămâie, rugăciuni, simboluri (cruce, simboluri Reiki, etc).
Invocați prezența, asistența și ajutorul spiritual-energetic al
entităților de lumină (Divinitatea, Îngerul Păzitor, Maeștrii
Ascensionați, Ghidul Spiritual, etc.).
Pe fiecare inspirație, „trageți” înapoi energia lăsată în acea situație
asupra căreia lucrați. Puteți să vă imaginați că absorbiți precum un
aspirator.
Continuați atâta vreme cât simțiți.
Simțiți bucuria recuperării. Mulțumiți entităților de lumină pentru prezență și ajutor. Puteți spune o rugăciune.
3. Pot fi părți de suflet ale altor persoane, atașate sufletului dvs. În acest caz le puteți „expulza”.
Pregătiți spațiul ca mai sus și invitați entitățile de lumină.
Pe fiecare expirație, vizualizați cum returnați energiile străine de
sine, persoanei, locului, situației, de unde le-ați luat. Continuați
atâta vreme cât simțiți, până simțiți că este de ajuns.
Nu este necesar să numiți o anume persoană sau situație, doar trimiteți în afară orice energie străină atașată sufletului dvs.
Rețineți: fiecare inspirație aduce înapoi energia proprie, fiecare expirație înapoiază energiile (preluate) celorlalți.
Multumiți tuturor entităților care v-au ajutat.
Puteți spune o rugăciune.
sursa: Uniune Spirituală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.