Numai prin smerenie putem spori. Postul, dragostea, milostenia sunt
bune. Însă ce este deasupra tuturor? Trebuie să ne smerim. Şi deasupra
smereniei ce este? Discernământul. Dacă lipseşte discernământul în
lucrarea virtuţilor, greşim. Şi virtuţile au nevoie de cârmuire. Binele,
dacă nu se face în chip bun, nu este bine. Dacă nu se săvârşeşte cum se
cuvine din punct de vedere al modului, al metodei, al timpului şi al
cantităţii, nu aduce folos, ci pagubă. Postul este bun, însă este
mijloc, nu este scop. Mijloacele au un scop, iar aceasta este smerenia,
si apoi discernământul.
Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu
ne este de folos postul. Dacă postim, dar nu luăm aminte la gânduri şi
la cuvinte şi nu păzim inima, nu avem folos. Postul aduce folos atunci
când este însoţit de dragoste către aproapele.
Când ne umbreşte puterea lui Hristos suntem foarte puternici.
Postul îi nimiceşte pe demoni. Cu post şi rugăciune, a spus Domnul, iese neamul demonilor.
În pântecele plin Duhul Sfânt nu intră; nu umbreşte Duhul Sfânt.
Cel
ce vrea să trăiască creştineşte, trebuie să pună ca temelie postul,
rugăciunea şi privegherea şi atunci va ajunge la o mare măsură a
virtuţii.
Boala este un post fără voie. Cel bolnav, prin
răbdare şi mulţumire, înlocuieşte postul pe care nu poate să-l ţină din
pricina bolii.
Pentru aceasta trebuie să ne rânduim toate ale
noastre potrivit discernământului duhovnicului. Duhovnicul îţi va spune
cât să posteşti, când să te împărtăşeşti, cum să gândeşti, cum să-l
loveşti pe vrăjmaş, ce trebuie să faci într-o anumită situaţie şi
astfel, prin discernământul duhovnicului, care este luminat de Duhul
Sfânt, se pune rânduială în lăuntrul tău. Aşadar postul este sfânt, dar
este un mijloc. Îl vom rândui după cum ne învaţă duhovnicul, potrivit
puterilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Şi nu facem mai mult decât se
cuvine, mai mult decât putem, ci să avem măsură în toate, pentru că dacă
nu avem măsură, nici folos nu vom avea.
Arhimandritul Efrem,
Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu, Sfaturi duhovniceşti pentru
dobândirea sănătăţii sufleteşti şi a mântuirii, Editura Orthodoxos
Kipseli, Tesalonic 2002
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
joi, 19 decembrie 2024
Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul Sf.Cuvios Efrem Filotheitul din Arizona
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Se spune ca daca aceasta rugaciune pentru bolnavi este spusa cu credinta timp de 7 zile la rand, toti sfintii vor conlucra si isi vor un...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.