Eu doar țin oglinda, tu îți reflectezi propria lumină

 De fiecare dată când alegem să vedem lumina din celălalt, de fapt vedem lumina din noi. Ceea ce recunoaștem în afară este deja prezent în interior. Oglinda pe care o ținem unii altora nu face altceva decât să ne arate adevăruri pe care poate le uitasem sau pe care încă nu îndrăzneam să le vedem.

Critica și complimentul sunt, de fapt, două fețe ale aceleiași monede. Când cineva ne critică, el ne arată ceea ce se oglindește în propria sa lume interioară. Nu este despre noi, ci despre ceea ce el vede prin prisma experiențelor, rănilor și percepțiilor sale. Și atunci, de ce să ne identificăm cu acea umbră? La fel, când primim un compliment, adesea ne lăsăm cuprinși de Ego și credem că am devenit acea imagine pe care celălalt o proiectează. Dar nici aceasta nu este despre noi în întregime. Este doar reflexia pe care celălalt o poate percepe în acel moment. Calea adevărată este cea a echilibrului: să primim critica fără să ne lăsăm umbriți de ea, să primim complimentul cu recunoștință, dar fără să ne identificăm cu el. Să rămânem martori conștienți ai experienței, în centrul nostru, acolo unde suntem deja întregi. Când înțelegem că totul este ceea ce este, și că totul este mai mult decât perfect, pentru că fiecare dintre noi este o extensie a lui Dumnezeu, nu mai putem vedea altceva decât lumina în ceilalți. Umbra dispare, nu pentru că nu există, ci pentru că am integrat-o și știm că și ea face parte din perfecțiunea întregului. De aceea, atunci când oamenii vin către mine cu recunoștință, cu mulțumiri sau cuvinte frumoase, eu le reamintesc mereu: eu nu fac decât să țin oglinda. Ceea ce vedeți în mine este propria voastră lumină reflectată. Eu nu sunt sursa, ci doar martorul și spațiul în care voi înșivă vă descoperiți adevărul. Iar atunci când alegeți să vedeți lumina din mine sau din oricine altcineva, în realitate ați ales să vă amintiți lumina din voi.