Bătrâna dusese cu greu crucea
vieții. Cei peste optzeci de ani ai săi fuseseră însemnați cu nenumărate
poticniri și umilințe, cu nesfârșite speranțe neîmplinite, cu sărăcie,
cu muncă și cu răbdare de sfânt. Crescuse în casa ei săracă șapte copii.
Toți ajunseseră oameni cu stare, cu școli absolvite, cu meserii
învățate, într-un cuvânt, oameni care puteau merge în viață pe
picioarele lor. Bătrânul se stinsese de timpuriu și doar dânsa rămăsese
să ducă povara ultimilor ani. A rămas în casa ei până n-a mai putut
să-și muncească grădina, până n-a mai putut să iasă afară, până a fost
țintuită la pat. Atunci s-au adunat copiii de pe unde-i împrăștiase
viața și au hotărât s-o ia îngrijire, prin rotație, fiecare câte trei
luni.
Zis și făcut. Cel dintâi a lut-o feciorul cel mare. A dus-o la
el în sat și câteva săptămâni s-au comportat toți destul de bine față de
dânsa. Într-o zi, feciorul a venit cu cineva străin în cămăruța babei
și au pus-o să-și pună degetul pe mai multe hârtii, spunându-i că
,,semnează” că a primit pensia. În realitate, semna un act de
vânzare-cumpărare, prin care feciorul ei cel mai mare primea, contra
cost, de la mama sa, casa și petecul de pământ părintesc.
După ziua
aceea situația s-a schimbat. Bătrâna a început să fie persecutată și
învinuită. O lăsau nemâncată zile în șir, o băteau când se murdărea, ba
au mai încercat și s-o sufoce cu perna. Într-o zi, când bătrâna
rămăsese singură, i-a venit un gând salvator. Cu ultimele puteri, și-a
luat câteva haine pe ea, a ieșit în drum și a rugat pe un vecin s-o ducă
cu mașina în alt sat, unde locuia o fiică a ei. I s-a împlinit dorința,
mai ales că vecinii începuseră să priceapă ce se întâmplă în casa
consăteanului lor. Ajunsă la fiică, a povestit toate pățaniile, iar
printre altele a vorbit și de hârtiile pe care pusese degetul. Fiind
femeie umblată prin lume, fiica a bănuit mârșăvia fratelui. S-a
interesat și a aflat adevărul. A deschis proces, a prezentat pe babă în
instanță și aceasta a anulat actul de vânzare-cumpărare.
Feciorul a
turbat de furie. A vrut să arate el tuturor cât este de deștept. I-a
intentat bătrânei proces. Pentru ce? Desigur, nu veți ghici ușor! Cerea,
pur și simplu, să-l despăgubească pentru hrana și întreținerea ce i-o
dăduse bătrânei timp de trei luni. Pentru a fi mai credibilă pretenția
sa pentru despăgubire de…. trei milioane lei, a adus lista de meniu a
celui mai bun restaurant din oraș și a folosit prețurile de acolo pentru
socotelile sale.
Bătrâna fusese săracă, într-adevăr, dar nu rămăsese
datoare nimănui, niciodată. Își plătise până la ultimul bănuț toate
datoriile. De data aceasta n-a mai putut.
Când a avut loc prima
înfățișare la proces, bătrâna a lipsit. Tocmai în ziua aceea o
înmormântau! Nici feciorul cel mare nu s-a dus la înmormântare. Nu putea
să lipsească de la proces! Păi, nu?
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
joi, 14 aprilie 2022
Datoria
CUM SĂ NE RUGAM LUI DUMNEZEU? Cum să aducem slavă lui Dumnezeu, cum să-L lăudăm?
miercuri, 13 aprilie 2022
INTR-O ZI, VOM PLECA DE AICI...
Da. Intr-o zi, vom pleca de aici si atunci, vom inceta sa-i mai imbratisam pe cei pe care ii iubim. Si nici cu cei pe care nu-i iubim foarte tare, nu ne vom mai certa...
Intr-o zi, nu vom mai savura gustul delicios de cafea, nici nu vom mai gusta o cupa cu vin si nici mancarea preferata...
Intr-o zi, vom inceta sa ne mai contemplam apusurile.
Vom inceta sa ne mai scriem reflexiile.
Vom inceta sa mai fredonam cantecele pe care le iubim, nemaicontand cum suna vocea noastra, fiindca le cantam cu sufletul.
Intr-o zi, vom viziona pentru ultima data acel film care ne place atat de mult.
Intr-o zi, vom fi citit pentru ultima oara acele carti care ne-au hranit profund sufletul.
Intr-o zi, vom inceta sa mai existam in aceste trupuri.
Intr-o zi, o singura zi, totul se va sfarsi.
Si, e ok.
Simplul fapt ca in aceasta incarnare am avut oportunitatea sa ne savuram Viata, sa ne trezim constiinta, e mai mult decat suficient.
Intr-o zi, pe care nu o cunoastem dar care sigur exista, calatoria aceasta se va termina. Atunci, credintele noastre, fricile noastre, greselile noastre, nu vor mai avea nici cea mai mica importanta. Vor fi fost mult mai importante imbratisarile noastre, mangaierile si bineinteles, iubirea noastra.
Aceasta viata ne ofera mult mai mult decat ne putem noi imagina. Iar acesta e un motiv suficient sa fim recunoscatori pentru tot restul vietii care ne-a ramas de trait.
Viata aceasta ne-a dat cel mai de pret dar: sa iubim si sa fim iubiti!
Si asta, da, merita cea mai profunda recunostinta.
Deci?! Sa iubim, zic!
Sa iubim Viata!
Când pierdem oameni dragi, realizăm că trebuie să-i preţuim cât îi avem lângă noi.
Suntem săraci…
pentru că, deşi avem viaţă, nu trăim.
pentru că, deşi nu avem destul timp, este bunul pe care îl irosim cel mai mult.
pentru că vorbim, dar nu transmitem.
pentru că ascultăm, dar nu înţelegem.
pentru că privim, dar nu vedem.
pentru că avem sentimente, dar nu le exprimăm.
pentru că avem mâini, dar nu mângâiem, nu ştergem lacrimi, nu îmbrăţişăm.
pentru că avem picioare sănătoase, dar nu ne mai deplasăm fără maşini.
pentru că, deşi avem telefoane, nu comunicăm.
pentru că avem cerul și frumosul în jur, dar mergem cu privirea în pământ.
pentru că avem sufletele pline de zâmbete, dar chipurile ne sunt încărcate de grimase triste.
pentru că avem case mari, dar lipsite de dragoste, de râsete şi de prieteni care să le treacă pragul.
pentru că avem bani de irosit pe nimicuri care ne omoară timpul şi sănătatea, dar nu avem bani pentru a cumpăra o carte.
pentru că avem mâncare de risipit, dar nu avem de dăruit celor care nu au.
pentru că, deși avem muzică, noi ascultăm zgomote.
pentru că, deși avem pace pe pământ, noi ducem războaie.
pentru că în loc să ne rugăm, cerșim.
pentru că studiem mult şi învăţăm puţin.
pentru că, deşi cunoaştem foarte mulţi oameni, prea puţini dintre ei ne sunt prieteni.
pentru că dăm mereu naştere unor visuri noi, dar suntem prea comozi ca să ni le împlinim.
pentru că plângem după lucruri, dar renunțăm ușor la oameni.
pentru că avem ambiţii, dar nu avem valori.
pentru că preferăm să renunţăm, decât să luptăm.
pentru că în loc să zburăm, ne târâm.
pentru că în loc să iertăm, părăsim.
pentru că în loc să cunoaştem, judecăm.
pentru că urâm, în loc să iubim...Drumul vieţii tale este plin de
neprevăzut. Vei poposi în tot felul de locuri şi vei cunoaşte tot felul
de oameni… - oameni pe care îi vei iubi şi oameni de lângă care vei
pleca, dorindu-ţi să-i uiţi.
Important este felul în care treci tu prin toate locurile şi pe lângă toţi oamenii şi ceea ce laşi în urma ta.
Lasă ceva frumos din tine peste tot pe unde treci… și orice s-ar
întâmpla, fă tot posibilul să fii pentru toți o amintire frumoasă!E greu
sa gasesti un echilibru,e greu sa gasesti cuvinte potrivite...e mare
arta sa poti stapani cuvintele...
Prin intermediul cuvintelor putem
determina pe cineva sa rada sau sa planga,sa viseze sau sa sufere,putem
aduce unei persoane momente de fericire sau de disperare.
Reactia pe
care au produs-o cuvintele noastre se intoarce la noi adesea sub o
forma multiplicata si nu intamplator se spune"ceea ce semeni...aia
culegi"...pentru ca ceea ce oferim se intoarce inapoi la noi,limbajul
este pionul principal,esential,care poate sa ne schimbe chiar si
destinul....si cand te gandesti ca traim vremuri triste,poate doar
cuvintele celor din jurul nostru,cuvintele celor dragi,pot transmite
vibratii bune,cuvintele calde,cuvintele frumoase pot fi calea noastra
spre fericire si reusita in viata pentru ca ele ne edifica sufletul si
mintea.Intuneric rece
De zi ce nu trece,
Farama de stea
Prinsa-n palma mea…
Ori lacrimi sclipire
De dor oglindire
Mi-i-n palme caus?
Licar de noapte
Amintiri soapte,
Tacere alint
De fost ieri, cuvant…
Far’ de foc arzand
Dor de-al tau gand
Dorul de mine
Zambind iar de tine…
Dor ma adoarme..
Dor ma trezeste
Zambet de-o fi..
Mi-l potoleste…
Si pas de-asteptare.
Imi cheama visare,
Inca o noapte
Fara de soapte,
Inca un vis
De doru-ti cuprins…
Pe brate ma poarta
Spre a fost odata…
Si-n lant de tacere
Tin dor ce nu piere
Sa nu mi te-atinga
Sa nu mi te-ajunga
Sa ni te lase nestiutor
De el si de mine
De greul usor…
Mi-l adoarme, luna,
Cu stele-mpreuna!
Mi-l leagana, noapte
In leagan de soapte…Miruta Korneth
E
o lume mică dar frumoasă... Am venit aici din zbor... pentru a-mi
liniști gândurile,... a mi le așeza în ordine , ... a-mi face curățenie
printre ele... a mă hrăni cu gânduri noi... a cugeta puțin ...
Sunt
un simplu om. Un destin. O inimă. Un cuget. O raţiune vie. Alegeri.
Schimbări. Întreruperi. Un viitor. O respiraţie. O destinaţie. O
speranţă. Un plan. Un scop. Vedere. Simţuri. O viaţă. Hmm.. gândindu-mă
mai bine nici nu știu dacă aș putea avea răbdarea,timpul și inspirația
să scriu atât de multe lucruri despre mine ca sa va dați seama ce fel pe
persoana sunt. Sunt infinite și ciudate lucrurile care-mi plac..
absurde și mult prea normale lucrurile care nu-mi plac. Chestiile astea
nu se explică,ci se descoperă la o persoană! Gândurile mă poartă spre
orizonturi noi, astfel
încât plăcerea de a călători creşte cu fiecare
clipă . Noutatea lucrurilor mă îndeamnă să merg mai departe şi nu ezit .
Toate acestea fac ca bătăile inimii mele să se intensifice. Simt că
plutesc, întreaga-mi fiinţă este străbătută de acest fior plăcut. Brusc…
mă trezesc din nou în camera mea, stând pe pat şi privind din nou
acelaşi tavan… Nu au fost decât câteva gânduri rătăcite pe care le-am
lăsat să pătrundă în
mintea mea şi să-şi lase pentru puţin timp amprenta.....În mâinile timpului
Secundele se sparg
La fereastra veşniciei,
Strângem în palme
cioburi
Să nu simţim singurătatea...
E bine că avem amintirile
Păşesc în vârfuri
Să nu sperie
gândurile
Ce-au mai
rămas
Aş vrea să cred că acolo sus,
O vorbă bună tu mi-ai pus,
Şi mă veghezi, chiar de nu poţi,
Cu mare lucru să m-ajuţi.
Chiar dacă timpul repede-a trecut,
Şi nu mai sunt copil, ci un adult,
Încă-mi lipseşte mângâierea ta,
O
vorbă bună spusă, atunci, cândva Cea mai mare nevoie de un zâmbet o are
cel care nu-l poate dărui.A dărui constituie o experienţă care îţi va
transforma viaţa, chiar dacă nu începi decât prin a-ţi dărui zâmbetul cu
ceva mai multă generozitate.
Zâmbeşte
Zâmbeşte azi, zâmbeşte mâine
Fă ca pe faţă zâmbetul mereu să fie
Zâmbeşte mie, zâmbeşte celora din jur
Şi noi îţi vom zâmbi ţie la fel
Zâmbeşte tu, la fiecare om
Chiar dacă este doar un trecător
Zâmbeşte chiar daca tu eşti trist
Adu-ţi aminte de ceva frumos
Zâmbeşte şi fă lumea din jur mai bună
Că mulţi de zâmbetul tău au nevoie
Zâmbeşte sincer, fii cu sufletul deschis
Lasă ca inima să-ţi dea la tot răspuns
Zâmbeşte şi atunci când eşti jîgnit
Toţi uneori greşim fară să ne gândim
Zâmbeşte de eşti tu cel care a greşit
Cere-ţi iertare fii mereu deschis
Zâmbeşte tuturor ce sfat îţi dau
Că
nimeni la rău nu te va îndruma Atunci cand simti ca esti la pamant, si
nu mai ai nici o speranta, gandeste te ca vor veni si zile mai bune,
totul depinde de tine incearca ..../sa incurajezi pe altii, ca pentru ca
de fapt te vei incuraja pe tine, stii ca viata este o lupta, continua,
uneorii castigii alteorii, pierzi, important este sa gasestii puterea de
a merge inainte,pentru ca asa cum clipele frumoasa nu dureaza, o
vesnicie, trebuie sa ramanem plini de sperata, dupa fiecare provocare,
si esec, stiind ca esecul conduce intodeauna, catre un viitor mai bun,
atunci cand avem o altitudine, plina de credinta, santem deschisi la noi
posibilitati, si avem incredere in noi, si interesante oportunitatii,
ne vor iesi in cale..../trebuie sa nu uitam la esec nu ca la un final de
drum ci mai degraba la un ocol, catre un rezultat mai bun, decat ne-am
putut noi imagina........asa cum face un kondor zboara
inainte..../''''''speranta nu moare niciodata''''''cine sunt eu:Sunt o
femeie cu lumina in ochi si cantec in suflet...Ma despart teribil de
greu de ceea ce imi este drag, obiecte sau oameni... Se spune că fiecare
are un preţ...există câţiva oameni în viaţa mea pentru care mi-aş vinde
şi sufletul.Urasc sa fiu jignita. Rar sunt pesimista, dar si atunci
gasesc solutii. Plang de fiecare data cand simt nevoia. Sunt confuza de
fiecare data, pana analizez bine situatia..Produc uneori furtuni prin
ideile mele, dar le duc la indeplinire cu stoicism.Vorba ceea, eu cant,
eu joc!Sunt incomoda datorita sinceritatii mele, dar asta e... Am nevoie
de libertate, incredere, atentie si tandrete...Multi oameni cred ca ma
cunosc, cand de fapt nici eu nu ma cunosc.Sunt naiva.. inca mai cred in
povesti, in suflete pereche, in oameni buni....imi adun cu zambetul pe
buze bucatile de inima si le asez la loc...Ma caut in fiecare zi, cred
ca ma gasesc, ma pierd si iar ma caut... Cred ca niciodata nu stii ce
iti aduce ziua de maine... :)Nici eu nu stiu!
Nu imi privi chipul
patat cu secunda timpului,priveste-mi eternitatea ce mi se scurge din
fiecare por.Nu imi privi parul blond ce imi sporeste
misterul,priveste-mi fruntea ce ascunde un gand uitat.Nu imi privi
mainile ce tin in cosul lor neputintele vietii,priveste-mi contemplarea
versurilor asternute,tarziu,in noapte.
prietenia:Prietenia este o bulă de săpun creată de suflarea Deşertăciuni din jucăria Destinului
About
Me:sincera si cu simtul umorului restul se intreaba, cine vrea....
despre mine... o femeie...simpla si complicata in acelasi timp...ma
regasesc in multe lucruri pe care le vad...ma regasesc in cerul senin al
primaverii, in soarele arzator al verii, pentru ca imi place vara si
deseori asa sunt si eu... lumnioasa ca o zi de vara, ma regasesc in
toamna melancolica, in frunzele ce cad triste pe alei pentru ca de
foarte multe ori melancolica sunt si eu...iar cateodata ma regasesc in
neaua alba a iernii, in cristalele mici de gheata...cateodata mi-e
frig...si deseori sunt trista...momente in care singuratatea si linistea
sunt lucrurile de care am nevoie...iubesc probabil asa cum face orice
femeie...sunt un amestec de sentimente, de senzatii care de care mai
contrarii...iubesc, urasc, plang, rad, sufar, cad si ma ridic de fiecare
data! eu...sunt un amestec de sentimente, un amestec de culori calde si
reci, sunt ploia ce cade din cer, sunt in picaturile care se prabusesc
de asfaltul negru, cenusiu, sunt zambetul sunt adierea de vant , sunt
apa .. <<Tu ce vei alege?
Cel mai distrugator obicei – acela de a te îngrijora
Cea mai mare bucurie – aceea de a darui altora
Cea mai mare pierdere – aceea a respectului de sine
Cea mai împlinitoare slujba – aceea de a-i ajuta pe altii
Cea mai urâta trasatura de caracter – egoismul
Cea mai periclitata specie – liderii dedicati
Cea mai grozava resursa naturala – tineretea omului
Cel mai eficace “tratament de urgenta” – încurajarea
Cea mai mare problema de biruit – teama
Cel mai eficace tratament în insomnie – pacea mintii
Cea mai nefericita infirmitate în urma esecului – scuzele
Cea mai mare putere în viata – dragostea
Cel mai periculos parias – bârfitorul
Cel mai incredibil computer din lume – creierul uman
Cea mai nefericita lipsa – lipsa de speranta
Cea mai fatala arma – limba
Cele mai înaripate cuvinte – “Da, pot!”
Cel mai de pret lucru – credinta
Cel mai mizerabil sentiment – autocompatimirea
Cea mai frumoasa podoaba-zambetul
Cea mai pretuita posesiune-integritatea
Cel mai puternic mijloc de comunicare-rugaciunea
Cel mai contagios spirit-entuziasmul
Cea mai importanta prezenta in viatza oricui-DUMNEZEU >>Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.
Ziua cea mai frumoasã? Azi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.
Cauza tuturor relelor? Egoismul.
Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.
Cel mai bun profesor? Copiii.
Prima necesitate? Sã comunici.
Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
Misterul cel mai mare? Moartea.
Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
Remediul cel mai bun? Optimismul.
Lucrul
cel mai frumos din lume? Iubirea.Închid ochii și văd cum pe peronul
vieții, amintirile vin și pleacă lăsând în urmă stropi de dor. Mi-am
tras pe mine rochia de vise și mă întorc printre paletele de culori în
timp. Adun în mâini toate gândurile pictate de vreme și încep să
creionez amintiri prin cuvinte. Pășesc ușor printre gânduri iar izul
amintirilor frumoase, ce-mi vin dinspre viitor, mă îmbracă în culori.
Așez
pe șevaletul inimii mele pânze albe, oamenilor dragi, pentru a le picta
colorat visele. Tonuri de roșu, de galben, de oranj se contopesc cu
picături de smarald într-o armonie de nuanțe vibrante. Îmi umplu
sufletul cu amintirea celor pe care îi iubesc și-i caut prin timp
fiecăruia, cea mai potrivită culoare. Toți sunt, în fuga penelului,
bucăți de curcubeu, stropi de culoare.
Viața este o infinitate de
culori, de nuanțe, de combinații interesante, care, uneori ne fac să
zâmbim iar alteori ne întristează. Când ajungem să purtăm pe umeri
tristeți, ne pierdem adesea pentru micile detalii colorate. Pe măsură ce
anii trec peste noi ajungem să uităm să ne mai oprim din drum pentru a
privi o nouă nuanță. Pentru fiecare dintre noi viața e altfel, pentru
fiecare, lumea are o altă culoare.
În miez de viață putem alege
singuri să dăm culoare universului propriu spălând sub jetul uitării
paleta de griuri, ca apoi să desfacem peste paleta curată, tuburi de
vopsea proaspătă. Doar fericirea aduce cu ea curcubeul cu adevărat
colorat. Atunci când iubim, nuanțele ce ne învăluie inima, pulsează
viață, iar amintirile ce vin dinspre viitor sunt cel mai frumos pastel.
Cel pe care-l iubim azi sau mâine are sufletul pictat în culorile
dragostei iar fostele iubiri rămân undeva în urmă ca niște simple griuri
a căror culoare a fost ștearsă de tristeți sau trădări. Dacă ajungem să
pătăm o poveste de iubire, înșelând, tabloul va rămâne pictat în nuanțe
fade iar cenușiul din suflet se va închide în umbra tristeților până la
negru, prevestind moarte. Când paleta sufletului e din nou curată apare
un nou început, un nou curcubeu, o nouă promisiune…Întotdeauna există o
cale. Întotdeauna există un semn. Întotdeauna există o rază de soare .
Întotdeauna există credință. Întotdeauna există speranță. Întotdeauna
există iubire. Nu vă lăsați cuprinși de îndoială, de resentiment sau
temeri. Întotdeauna există ceva pregătit pentru fiecare dintre noi, ceva
pus deoparte de Tatăl Ceresc. Privește dincolo de ceea ce te încearcă
uneori, de ceea ce te slăbește și ai să observi dragostea pregătită
pentru noi, soluțiile oferite nouă, oportunitățile zilei de astăzi,
șansele zilei de mâine. Întotdeauna există o cale pentru fiecare dintre
noi, pentru unii mai întortocheată, mai lungă, mai necruțătoare, pentru
alții mai lină, mai ușor de parcurs, dar pentru toți există speranța
unui țel precis – fericirea și împlinirea sufletească. Este tot ce ne
dorim și tot ce ne așteaptă după linia de finish. Încarcă-ți inima cu
credință, iubire și pozitivism, și pornește la drum cu mintea și
sufletul împăcate. Fiecare pas pe care îl faci, fiecare porțiune de drum
parcurs de aduce mai aproape de țelul tău, de visele tale. Adu-ți
aminte în momentele mai grele că fiecare kilometru contează, că fiecare
pas aduce ceva minunat și că niciodată nu ești singur în călătoria ta.
Cea mai grea călătorie pe care am putea să o facem este călătoria spre
noi înșine . Drum bun, călătorule !!!...Priveste-ma cu bunatate,atunci
cand obosesc sa te mai caut... Tine-ma-n in palme, atunci cand imi e
prea teama de caderi... Inveleste-ma cu vise ,cand in viata mi-e frig...
Asteapta-ma cu rabdare, atunci cand ratacesc drumul spre tine...
Imbratiseaza-ma cu drag ,cand apar ,intr-un tarziu, caci poate va veni o
zi ,cand vei vrea sa o faci ,dar... eu nu voi mai fi..."
E ATAT DE SIMPLU...
Este atat de simplu sa fi fericit...dar de cele mai multe ori trebuie
sa lupti pentru fericirea ta. Ea consta in lucruri simple avand la baza
iubirea.Eu din punctul meu de vedere,iubesc ca sa fiu fericita...iubesc
diminetile cu soare pentru ca imi incalzesc sufletul...iubesc florile
fiindca imi plac culorile si mirosul lor...iubesc ploaia dupa o zi
calduroasa ...iubesc natura fiinca miroase a proaspat...iubesc copiii
pentru ca imi umple inima de duiosie si veselie...iubesc fiecare zi
pentru ca stiu ca sunt bucati din viata mea...
Fiecare zi din viața
ta este o minune, un dar deosebit pentru care nu trebuie să fi numai
recunoscător dar trebuie să-l și apreciezi din tot sufletul. Fiecare zi
primită îți dăruiește atât oportunități, șanse, posibilități cât și
nenumărate lecții de viață. Primești atât ecuația cât și soluția. Numai
că rezolvarea ia mai multe decât ne așteptăm. Uneori, ne grăbim
încercând să ne rezolvăm problemele și astfel omitem să luăm în calcul
factorii pe care îi avem la dispoziție. Alteori, cu maturitate și
răbdare reușim să aflăm soluția corectă, răspunsul potrivit. Ziua de
astăzi este factorul nostru în ecuația vieții. Împărțind, adunând,
scăzând și înmulțind ajungem la o concluzie. Ce este mai bine pentru noi
? Care sunt lucrurile care ne fac fericiți ? Unde ar trebui să ne
îndreptăm pașii ? Sunt întrebări la care putem răspunde doar dacă luăm
viața așa cum este ea, cu părțile ei bune , cu cele mai puțin bune. De
cele mai multe ori uităm să ne bucurăm de ziua ce ne-a fost dăruită.
Trecerea ei rapidă nu înseamnă nimic pentru noi. Nu am făcut nimic
deosebit, nu am încercat să o înfrumusețăm, să o înveselim, să o facem
specială, marcantă. Ne trezim că a mai trecut o zi, a mai trecut o
noapte, a mai trecut un an din viața noastră, fără a încerca să dăm un
sens, să-i dăm valoare. Ziua de azi trebuie privită sub spectrul
întregii vieți. Se spune că numai de noi depinde ca amintirile noastre
să fie frumoase. Și așa este. Experiența poate fi și negativă, dar asta
nu ar trebui să ne dea înapoi de la țelul nostru. Zilele pot fi și
urâte, cenușii, reci și solitare, dar depinde de noi să găsim ceva
frumos în fiecare din acestea. Strălucirea, puritatea, frumusețea este
adânc inserată în inime noastre. Dacă sufletul vede dincolo de ”
urâțenia ” și ” murdăria ” vieții , va ști să rămână la fel de tânăr și
puternic pentru totdeauna. Dacă inima noastră mai poartă încă parfumul
speranței și al credinței, acestea ne va încălzi interiorul pentru
întreaga viață. Numai reușind să dăm un sens vieții noastre, numai
încercând să vedem partea frumoasă a vieții, numai trăind și simțind
fiecare zi , putem spune la final că am avut o viață cu adevărat plină
și extraordinară. Trăiește fiecare zi ca și cum nu ar exista ” mâine ”.
Trăiește-o curat, simplu, cu iubire, credință, generozitate și armonie.
Trăiește-o ca pe un dar unic, dă-i însemnătate, oferă-i momente de vis,
fă-o să simtă că-ți aparține și că este un dar binecuvântat pentru
tine...Miruta Korneth
Prima lege : “Persoanele pe care le intalnesti
sunt persoanele potrivite." Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata
noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla
alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de
viata care apar si sa continuam drumul personal. A doua lege : “Ceea ce
ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla." Nimic,
absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa
se intample in alt mod (nici detaliul cel mai nesemnificativ..)… Nu
exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare
lucru….” NU! Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc
sunt cele care ne sunt necesare... cu toate ca mintea si egoul nostru nu
le accepta.
A treia lege : “Orice moment in care se incepe este
momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici
dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou (bun sau rau...) sa apara
in viata noastra, exact atunci apare (incepe); A patra lege : “Cand
ceva se termina, se termina." Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra,
este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi
capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta. Nu este
intamplator ca citesti aceste randuri .... acest text ajunge la tine azi
pentru ca esti pregatit sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade
niciodata ..in locul gresit".Miruta Korneth
Prima lege : “Persoanele
pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite." Cu alte cuvinte,
nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu
care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne
ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul
personal. A doua lege : “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care
ni se putea intampla." Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in
viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici detaliul
cel mai nesemnificativ..)… Nu exista: “daca as fi facut cutare
lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU! Toate si fiecare in parte
dintre situatiile care se produc sunt cele care ne sunt necesare... cu
toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta.
A treia lege : “Orice
moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul
potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva
nou (bun sau rau...) sa apara in viata noastra, exact atunci apare
(incepe); A patra lege : “Cand ceva se termina, se termina." Daca ceva a
luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie,
deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte
imbogatit cu acea experienta. Nu este intamplator ca citesti aceste
randuri .... acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit sa
intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata ..in locul
gresit".Miruta Korneth
Suntem lumea născută dintr-un gând pictat pe
ţărmul copacilor care au învăţat să respire unul prin altul...In viata
sunt doua feluri de persoane...cele bune si cele rele care le place sa
raneasca si sa jigneasca...cred ca doare cel mai mult sa fim raniti din
partea celor la care tinem,dar in general nu conteaza cine
raneste...oricum pe noi ne doare chiar daca mai putin sau mai mult...tot
doare. Oricat am dori ,lucrurile nu pot fi programate...daca ceva
trebuie sa se intample atunci va avea loc cu siguranta. Totul depinde de
viata pe care ti-o alegi...nu trebuie sa stai pe ganduri mult atunci
cand vrei sa te hotaresti pentru viitor...altfel se vor intampla mult
mai multe si regretele vor fi mai mari...
Se spune ca atunci cand nu
mai avem sperante,nu mai avem nimic...eu cred ca cel mai bun adversar
intr-o confruntare este acela care nu mai are nimic de pierdut...nici
macar speranta si cum viata este vesnic o lupta,cel care a pierdut si
speranta are cele mai mari sanse sa castige batalia vietii. Sunt clipe
cand sentimentele depasesc barierile ratiunii...plangi pentru ca te
doare,nu ca sa faci un spectacol...pentru ca fara speranta am plange
vesnic...dar tot tu iti pui intrebarea:chiar nu mai am nimic de
pierdut?...si deodata iti dai seama ca speranta nu moare
niciodata...intotdeauna lupti cu adevarat cand nu mai ai un licar de
speranta... pentru ca puterea este in noi. Orice am spune fie ca ne
place sau nu,fiecare om pe lumea asta are destinul lui...singura regula
este sa-l accepte si sa-l urmeze oriunde l-ar duce...chiar nu cred ca
destinul nu ti-l poti schimba...el este scris acolo in stele... poti
insa determina modul in care se intampla...asta sigur daca ai curaj!...
In
viata trebuie sa fii pregatit pentru orice ,fie bun sau rau...te poti
astepta la momente frumoase dar si la momente neplacute. Fiecarei clipe
frumoase trebuie sa-i dai importanta maxima si sa o traiesti din
plin,iar pe cele neplacute...le gazduiesti putin,dupa care le dai
afara,pentru ca nu trebuie sa se obisnuiasca prea mult cu noi. Viata m-a
invatat multe lucruri...am plans,am suferit,am trecut prin momente
neplacute, dar am avut puterea sa ma ridic, sa zambesc si sa merg in
continuare...nu doresc sa ma laud,nu-mi sta in caracter ...sunt
constienta ca mai am multe de invatat de la viata si de la oricare
dintre voi...noi nu ne dam seama, dar sa stiti,avem multe bogatii in
interior...si cred ca este timpul sa profitam de ele acum ...cine
stie!...poate maine va fi prea tarziu ...Şi continui să mă încăpăţânez
să cred în oameni care nu merită. Mă încăpăţânez să fiu amabilă, să
ajut, să vorbesc frumos.... Ca mai apoi să mi se răspundă cu strigăte şi
vorbe pe la spate cum că de ce am făcut aia şi aia....
Într-adevăr
unii nu merită să îţi pui sufletul pe tavă în faţa lor. Pentru că îl vor
murdări şi-l vor răni. E bine să ne protejăm de anumite persoane, să
fim mai rezervaţi, să vorbim strictul necesar şi nimic mai mult. Nu toţi
ştiu să aprecieze binele şi mai ales să fie prieteni. Am văzut şi încă
văd oameni care după ce încheie o prietenie cu cineva, încep să-l
vorbească de rău, să îl acuze şi să-i scoată în evidenţă toate defectele
celui care le-a fost prieten. Uită cu desăvârşire că au fost legaţi de
acel om prin nişte sentimente... sau aşa se presupune... Eu nu pot numi
prieteni asemenea persoane. O prietenie care s-a bazat pe sentimente
sincere nu se sfârşeşte cu priviri urâcioase şi vorbe aruncate fără
rost.
Tocmai de asta voi păstra distanţa. Mi-am dat încă o dată seama
că nu toţi oamenii ştiu să fie oameni. Unii doar pretind că sunt. Atât.
Şi mai ştiu că timpul va arăta adevărata faţă a fiecăruia. Nimeni nu
scapă cu masca pusă, la un moment dat va cădea şi se va sparge şi atunci
nu vor mai avea după ce să se ascundă
Şi continui să mă încăpăţânez
să cred în oameni care nu merită. Mă încăpăţânez să fiu amabilă, să
ajut, să vorbesc frumos.... Ca mai apoi să mi se răspundă cu strigăte şi
vorbe pe la spate cum că de ce am făcut aia şi aia....
Într-adevăr
unii nu merită să îţi pui sufletul pe tavă în faţa lor. Pentru că îl vor
murdări şi-l vor răni. E bine să ne protejăm de anumite persoane, să
fim mai rezervaţi, să vorbim strictul necesar şi nimic mai mult. Nu toţi
ştiu să aprecieze binele şi mai ales să fie prieteni. Am văzut şi încă
văd oameni care după ce încheie o prietenie cu cineva, încep să-l
vorbească de rău, să îl acuze şi să-i scoată în evidenţă toate defectele
celui care le-a fost prieten. Uită cu desăvârşire că au fost legaţi de
acel om prin nişte sentimente... sau aşa se presupune... Eu nu pot numi
prieteni asemenea persoane. O prietenie care s-a bazat pe sentimente
sincere nu se sfârşeşte cu priviri urâcioase şi vorbe aruncate fără
rost.
Tocmai de asta voi păstra distanţa. Mi-am dat încă o dată seama
că nu toţi oamenii ştiu să fie oameni. Unii doar pretind că sunt. Atât.
Şi mai ştiu că timpul va arăta adevărata faţă a fiecăruia. Nimeni nu
scapă cu masca pusă, la un moment dat va cădea şi se va sparge şi atunci
nu vor mai avea după ce să se ascundă Suntem oameni şi avem nevoie de
iubire, de o îmbrăţişare, de cuvinte care să ne liniştească.
Suntem oameni şi avem nevoie de vise pentru a face faţă realităţii crude pe care o trăim uneori.
Suntem oameni şi avem nevoie de amintiri care să ne hrănească sufletul în momentele de singurătate şi de dor.
Suntem oameni şi ne pierdem speranţa şi-avem nevoie de voinţă pentru a o regăsi.
Suntem oameni şi uneori cădem la pământ şi avem nevoie de forţă ca să ne ridicăm şi să mergem înainte.
Suntem oameni şi ne emoţionează filmele care se termină trist, gesturile mici, suferinţa altora şi animalele micuţe.
Suntem oameni şi suntem dezamăgiţi. Şi avem nevoie de tărie pentru a îndepărta ce este rău din viaţa noastră.
Suntem oameni şi ne sperie singurătatea şi bătrâneţea.
Suntem
oameni şi greşim. Şi avem nevoie de sinceritate pentru a cere iertare
celor care le-am greşit, dar şi de dorinţa de a învăţa din greşeli.
Suntem
oameni şi pierdem. Şi avem nevoie de putere de resemnare şi înţelegere
că vom câştiga ceva mai bun decât ceea ce am pierdut.
Suntem oameni
şi suntem diferiţi... Unii sunt mai sensibili, mai copilăroşi, mai
veseli, mai încrezători, alţii sunt mai slabi, mai serioşi, mai timizi.
Însă
pe toţi ne leagă dorinţa de a iubi şi de a fi iubiţi.Nu cred că voi
reuşi vreodată să-i înţeleg pe cei care fac rău fără motiv...
Poate
că au fost dezamăgiţi şi şi-au pierdut încrederea, dar nu au dreptul să
facă rău altora. Şi nici celor care i-au rănit. Pentru că mai devreme
sau mai târziu, fiecare primeşte ce merită.
Sunt unii care critică,
judecă, jignesc, analizează din cap până în picioare cu scopul de a face
acel om să se simtă prost, neimportant, să-l demoralizeze.
Şi mă
întreb: cu ce drept? Cine sunt ei să ofere acuze gratuite, să arunce cu
noroi în alţii? Nu ştiu cum poate cineva să stea liniştit ştiind că
undeva, un om plânge din cauza sa, că are sufletul rănit şi că îi este
greu...
Nu, pe aceşti oameni eu nu voi reuşi să-i înţeleg. Atunci
când nu-ţi place de cineva, stai departe de el, dar nu te duce să-i
vorbeşti urât, să-l arăţi cu degetul, să-l faci să se simtă inferior.
Pentru că nici tu nu eşti mai prejos dacă faci asta.
Oamenii trebuie
respectaţi şi acceptaţi aşa cum sunt. Iar dacă nu putem face asta, măcar
să ne îndepărtăm de cei pe care nu-i putem respecta şi accepta, nu să
ne ocupăm timpul aruncând cu jigniri în ei şi făcându-le rău.
Eu cred în vise, în îndeplinirea lor.
Cred că dacă ne dorim ceva cu adevărat, vom avea parte de acel lucru. Dar trebuie să credem.
Dacă
ne abandonăm visele, nu ne vom mai putea bucura niciodată de împlinirea
lor... Mai devreme sau mai târziu surprizele vor veni. Dumezeu ne
ascultă dorinţele... şi dacă într-adevăr ne fac fericiţi, ni le
îndeplineşte!Oricât de urâtă ar fi o experienţă pe care o trăim, din
fiecare avem ce învăţa.
Ne oferă o lecţie de care să ţinem cont pe parcurs pentru a nu mai păţi la fel.
Atunci
când cineva ne dezamăgeşte de exemplu, ne dăm seama că nu mai putem
avea încredere în acea persoană şi că trebuie să o îndepărtăm din viaţa
noastră.
Când pierdem oameni dragi, realizăm că trebuie să-i preţuim cât îi avem lângă noi.
Şi
tot aşa... Viaţa ne oferă o mulţime de lecţii. Şi doar noi decidem dacă
le învăţăm sau nu. Doar noi hotărâm dacă vom sta mereu trişti sau dacă
vom ieşi să înfruntăm fiecare problemă pentru ca mai apoi să putem fi
liniştiţi şi zâmbitori.
,,ATENȚIE la...suflet!
Să nu îl ţii trist mai mult de o zi, ca să nu te doară restul zilelelor...
ATENȚIE la...cuvinte! Să nu le arunci drept săgeţi, ca mai apoi să nu te trezeşti că relaţiile tale sângerează.
ATENȚIE la...gânduri! Să nu le laşi să îţi fabrice o realitate plină de frică şi ură, ca mai apoi să nu devii propria victimă.
ATENȚIE la...clipa aceasta! Să nu o laşi să se scurgă fără să fi pus în ea un strop de bunătate, ca mai apoi să nu ţi se pară străine toate clipele.
ATENȚIE la...tine! Să nu te laşi pe ultimul loc din viaţa ta, ca mai apoi să nu te mai regăseşti nici în vieţile celorlalţi.
ATENTIE la...iubire! Să nu o crezi un ideal greu de atins, ca mai apoi să nu o vezi în tot ceea ce eşti tu.
ATENTIE la ...ce contează! Să nu te laşi distras de orgoliu şi falsa mândrie...ca mai apoi să nu te bucuri de comoara din sufletul tău."
CARE SUNT TREBUINȚELE PENTRU CARE POSTIM POST-NEGRU SAU POST-AJUNARE ÎN ZI DE LUNI, DE MIERCURI ȘI DE VINERI?
CUM NE HRANIM SPIRITUL
BINECUVÂNTAȚI MÂINILE
marți, 12 aprilie 2022
LEGENDA TEIULUI
Se spune , că demult, trăia o fată foarte frumoasă, pe nume TEIA și un băiat chipeș, ALBIN, care se iubeau. Despre povestea lor de dragoste a aflat și domnitorul țării, care era un om crud și nedrept. A trimis oameni să o ia pe fata și să o aducă la el , că să o facă soție. Atunci, pe fata au luat-o cu forța, iar pe băiat l-au ucis cu săbiile. În locul unde a murit băiatul a apărut o insectă mică, cu un ac în coadă, care îi poartă numele, albina. Fata adusă la palat, nu a cedat insistențelor domnitorului, spunandu-i că rămâne credincioasă iubitului ei. De supărare, după câteva zile TEIA a murit. Drept răzbunare a fost îngropată intr-un loc pustiu. Pe acel loc a crescut un copac falnic, cu flori mirositoare care il poartă numele, tei. În fiecare vară, micuța albina vine la tei, continuând povestea de dragoste și dincolo de moarte.

Teiul este considerat pomul sfânt în coroana căruia Dumnezeu nu aruncă cu săgețile trăsnetelor iar vântul adie blând. Teii sunt diferiți față de alți pomi prin magnetismul lor. Se spune că Fecioara Maria a fost adesea văzută printre ramurile acestui arbore iar rugăciunile sub tei au mari șanse de a fi ascultate. Lemnul de tei este preferat mai ales pentru pictarea icoanelor. Datorită preferinței pe care o au albinele față de florile de tei, teiului i se mai spune și „Arborele albinelor”.
Floricică de tei sfânt,
Tu ești raiul pe pamânt,
Cu parfumul tău suav,
Vindeci sufletul bolnav.
Floricică de tei sfânt,
Tu ești soarele din cânt,
Cu parfumul tău suav,
Dai vigoare celui mai firav.
Floricică de tei sfânt,
Tu ești umbră, tu ești vânt,
Cu parfumul tău suav,
Mistui răul din nărav.
Dis-de-dimineață, să zic că era în jur de ora 5.00 și un pic, m-am trezit în parfumul inconfundabil al florilor de tei. Am dormit cu fereastra larg deschisă iar după răpăiala bună de ploaie de azi noapte, mireasma florilor de tei este mult mai intensă. M-am spălat cu apă rece pe ochi, pe dinți și cu apă caldă pe restul părților. După prima gură de cafea fără zahăr, fără lapte și fără cafea m-am gândit că ar fi cazul să-mi fac o listă cu cele necesare. Am analizat stocurile din cămară, din dulapuri, din șifoniere și singurul lucru care îmi lipsește înafară de pâine este ventuza. Am nevoie de ventuze cuier să le lipesc pe faianța din bucătărie și să îmi agăț ustensilele de bucătărie. Vreau să intru în bucătărie și să mă simt așa de bine, așa de bine ca la o expoziție de artă contemporană. Vreau să privesc și să zâmbesc. Nu mai vreau să gătesc. Nu mai vreau să spăl vase. Nu mai vreau să curaț legume. Nu mai vreau să curaț cireșele de sâmburi. Nu mai vreau să fac dulceață. Nu mai vreau să sparg nuci. Nu vreau să fac nimic. Este un sentiment care tocmai a apărut din nicăieri. Nu chiar de nicăieri este de la parfumul florilor de tei care se spune că ne înviorează sufletește, ne relaxează și ne calmează. Iar eu una când sunt calmă și relaxată pescuiesc, sar coarda. ascult muzică, mă uit la un film, mă plimb, citesc, mă uit la un spectacol de teatru, desenez, dansez și am fața unui zâmbareț. Am un zâmbet larg, un zâmbet cald, un zâmbet poznaș, un zâmbet tâmp, un zâmbet. Cel mai suav zâmbet întipărit pe faţă este atunci când alegi să nu faci nimic! O descătușare puternică. O liberare condiționată. O Dragoste Din Tei!
LEGENDA SALCIEI
Se spune că în timp ce urca
spre muntele răstignirii, ducând pe umeri greaua cruce, Iisus se prăbuși
la pământ lângă trunchiul unei salcii. Plin de sânge și fără putere
încerca în zadar să se ridice pentru a-și continua drumul. Cu ultimele
puteri s-a agățat de trunchiul salciei. Plină de milă, aceasta și-a
aplecat ramurile până la pământ ajutându-l să se ridice.
Iisus porni mai departe ducându-si crucea, dar salcia... îndurerată nu-și mai ridica niciodată ramurile de la pământ.
Salcia
este nelipsita la sarbatoarea Floriilor. Traditional, salcia este dusa
la biserica, este sfintita la biserica, apoi este utilizata in
gospodarie. Se pune salcie la ferestrele caselor si la icoane. In nici
un caz nu se arunca. Salcia de Florii este marturia vie a legaturii
dintre oameni si divinitate.
Una din aceste legende spune ca, atunci
cand Maica Domnului, cu sufletul sfasiat, a pornit la drum sa-si vada
fiul rastignit, a trebuit sa treaca o apa curgatoare vijelioasa. Acolo,
ea s-a rugat la toate plantele din jur sa o ajute sa treaca apa.
Nici
una insa nu s-a indurat la sufletul trist si lacrimile Maicii Domnului,
cu exceptia unei salcii. O salcie batrana si incovoiata si-a aplecat
crengile deasupra apei si a ajutat-o pe Maica Domnului sa treaca pe
malul celalalt. In semn de multumire, aceasta a hotarat ca ramurile de
salcie sa fie duse la biserica, in ziua de Florii, an de an. De atunci,
crengile de salcie nu lipsesc de la sarbatoarea de Florii.
21 DE SFATURI DE A VA TREZII SUFLETUL SI DE A VA RECREEA VIATA.
luni, 11 aprilie 2022
Adevărul este că oamenii ne dezamăgesc, ne fac rău, ne tratează aiurea,
iar și iar. O parte din a învăța cum să fii fericit este să eviți
oamenii care se poartă așa și să înveți să-ți revii după aceea. Căci se
va întâmpla. Chiar și oamenii care te iubesc te vor răni uneori. Așa e
viața. Și cu cât exersăm mai mult cu atât mai buni devenim în privința
asta. Dacă suferința e bună? Este. Ieși mai puternic din ea sau te
distruge (bine, abia cu trecerea anilor înțelegi că nu, nu te distruge,
dar te schimbă).
Mă gândesc în ultima perioadă la mine și la omenire în general, la cât
de rezistenți, curajoși, lipsiți de speranță suntem zilele acestea. Îmi
pare atât de rău pentru noi, distruși, demoralizați, dar ne și admir.
Reușim să mergem mai departe. Nu renunțăm. Găsim firicele de fericire
agățate în mărăcini. Facem toate greșelile acelea ridicole pentru care
sunt faimoși oamenii. Încercăm din greu să ne creăm vieți perfecte. Dar
necazurile ne găsesc, tragediile ne găsesc. Și totuși, încercăm. Sperăm
la mai bine. Credem că putem realiza ceva bun, durabil chiar dacă,
simultan, știm că nu putem de fiecare dată. Viețile nu ne sunt cărți cu
poze perfecte, dar tocmai imperfecțiunile ne fac mai buni, umani.
Lucrurile pe care ne bazăm ne scapă, prietenia, iubirea, încrederea,
fericirea, și mai nou pacea, dar continuăm să le căutam cu încăpățânare,
iar atunci când le găsim încercăm să le păstrăm cât mai mult în viețile
noastre.
Dincolo de ceea ce facem și însemnăm pentru ceilalți, suntem noi
înșine față în față cu Dumnezeu. Știm că El este acolo ori de câte ori
avem inimile îngenuncheate, sufletele împovărate și gândurile negre.
Fericirea
Când ești fericit, te simți de parcă ai fura clipele acelea din buzunarul lui Dumnezeu și nu poți să te bucuri de frica suferinței care va urma, căci știi, cu siguranță va urma, că doar nimic nu este veșnic, nici fericirea, dar nici suferința care vine deseori la pachet cu oamenii.
Oameni
Uneori întâlnim oameni cu care ne conectăm instantaneu. E un lucru bun, un dar de al universului. Uneori. Alteori nu rezonăm, deși încercăm, depunem eforturi, iertăm, o luăm de la capăt până când renunțăm și ne vedem fiecare de drumul său, mergem mai departe, putem fi bine în același timp, nu suntem într-o competiție, este suficientă stare de bine pentru fiecare.
Alegeri
Uneori luăm decizii proaste, toți o facem pe parcursul vieții și nu știu dacă merităm compasiune de fiecare dată, dar știu că merită să oferim. Până la urmă nu momentele ușoare ne definesc ca oameni, ci cele dificile.
Răutatea
De ce să te răzbuni pe cineva care ți-a făcut rău? Lasă asta în seama bumerangului. Mai devreme sau mai târziu, primim ceea ce merităm.
Invidia
Doar pentru că unii dobândesc mai ușor ceea ce-și doresc (fără să muncească) nu înseamnă neapărat că primesc și ceea ce este mai bun. Amintește-ți asta ori de câte ori ești invidios pe cineva.
Compasiunea
În loc să întindem o mână, preferăm să ridicăm pumnul, fără să ne gândim ce am face dacă am avea noi nevoie de o mână de ajutor, de o vorbă caldă sau o încurajare.
Iubirea
Orice lucru mic crește dacă-l hrănești. Dragostea nu face excepție. Când este hrănită cu atenție, gesturi blânde, șoapte, mângâieri, iertare, înțelegere și momente frumoase, crește.
Evoluează.
Se transformă într-un
liant care unește două inimi ce ajung să bată la unison, ochi care
privesc unii spre ceilalți, dar și în aceeași direcție, mâini care
dansează și visuri care prind aripi.
DA, COPILE, AI VOIE!
duminică, 10 aprilie 2022
"Cele mai rele si mai blestemate ganduri, diavolul nu le pune in mintea omului, ci in inima lui. Caci daca le-ar pune in minte, omul, oricat ar fi el de rau si oricat ar fi mintea lui de intunecata, totusi s-ar ingrozi gandindu-se la ele si poate ar vedea si urmarea lor nefasta. Dar daca pune aceste ganduri in inima, inima nu se gandeste niciodata la urmari. Inima este gata sa sara si sa implineasca indata orice pornire ce vine in ea, caci inima nu are ochi, dar mintea are. Si cand din prisosul unei inimi intinate vorbeste gura, sau scrie condeiul, sau lucreaza celelalte madulare, limba ajunge o lume de nelegiuiri (Mat. 15, 11-20). Ea intineaza tot trupul si arunca in foc cursul vietii, dupa ce aprinsa a fost ea de flacarile gheenei (Iacov 3, 6).
O, cat de mult trebuie sa fie omul atent asupra inimii lui! Caci satana intotdeauna ataca mantuirea omului prin poarta inimii, fiindca prin poarta aceasta omul este totdeauna mai slab si aici cedeaza mai usor.
Cand sageata aprinsa a unei priviri ispititoare este indreptata direct spre inima, cand pofta vreunui pacat atragator este asezata in fata inimii, cand gandul unei fapte de rusine este aruncat peste zid inlauntrul inimii, indata inima ia foc ca padurea uscata! Si cine mai poate salva apoi ceva din ea, cand flacarile se intind si cuprind grabnic totul, nimicind fara crutare orice rod bun din ea?!
O, fratele si sora mea! Nu am destula tarie in cuvant ca sa-ti pot spune asa cum as vrea si cum ai tu nevoie sa stii, cat de treaz trebuie sa veghezi asupra inimii tale intotdeauna, nu numai atunci cand vin gandurile negre cu gramada inlauntrul tau, dar si atunci cand vine mai ales un singur gand! Caci daca din cele multe, unele pot sa ramana si sa se aseze pe inima ta, sau pot sa zboare toate, apoi cand vine unul singur, acela se aseaza cel mai sigur si se cuibareste in inima.
Nu poti opri ciorile sa zboare peste casa ta, dar le poti opri sa-si faca cuib acolo!
Nici gandurile rele nu le poti opri sa nu-ti vina, dar le poti alunga pentru a nu-si face loc in inima ta.
De aceea, ochii mintii tale sa fie totdeauna treji. Si cand un gand se repede ca un lup sa-ti muste inima, sau ca un uliu se roteste deasupra inimii, cautand sa gaseasca un loc sa se aseze, lupta-te cu toata puterea si alunga-l! Caci de multe ori, dupa cinci minute va fi prea tarziu. Odata ce sageata arzatoare ti-a strapuns scutul inimii tale, numai Dumnezeu stie cum se va stinge si ce prapad poate sa faca in inima ta, si prin ea in atatea alte inimi."
100 kg peste un mort
Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină, a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea:
– Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva 10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate…
Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare:
– Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva?
– Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul.
– Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort.
Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri.
Din acel moment conştiinţa sa a început să lucreze, să mediteze.
Licitația
Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor. Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Când a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu. O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânăr cu un pachet mare în brațe … El a spus: – Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți, dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc … Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă. Tânărul i-a înmânat pachetul. – Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou. Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a multumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou. – Ooo!!, nu se poate așa ceva, domnule … !!Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou! Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate. După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achizitioneze tablouri pentru propriile lor colecții. La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul: – Începem licitația cu acest portret al fiului!!! Cine deschide oferta? În sală s-a lăsat liniștea … Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat: – Am venit să vedem marile opere! Sari peste această piesă! Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat: – Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200??… Din sală, cineva a stigat iritat: -Nu am venit pentru acest portret! Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri! Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație! Netulburat, adjudecătorul a continuat: – Fiul! … Fiul!?! … Îl vrea cineva pe fiul?!?… Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă: – Dau eu 30 pentru acest portret … Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult. – Există o ofertă de 30!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 40?!?… Sala era în fierbere. – Dați-i-l lui pentru 30! Să trecem la maeștri! La maeștri! Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat: – 30 , o dată!… 30, de două ori!… Și, lovind cu ciocănelul în masa: – Adjudecat! VÂNDUT pentru 30! Din față, cineva a izbucnit: – În sfârsit, putem trece la marea colecție! Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând: – Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat. Rumoare în sală: – Dar tablourile?!?!? Cum rămâne cu maeștrii?! Colectia?! – Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului! Cine îl ia moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește pe fiul obține TOT!
Dumnezeu-Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul Său ca să moară pe cruce. La fel ca mesajul adjudecătorului, și mesajul Lui este: – Fiul, Fiul, cine-L primește pe Fiul? Pentru că, vezi tu, acela care ÎL primește pe Fiul obține totul! „Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ev. Ioan 3, 16) Aceasta este adevărata dragoste…








