Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanu

 Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Canonul cel Mare
Alcatuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei
Criteanul Ierusalimiteanul.
Canonul cel Mare - Cantarea 1-a
Irmosul:
Ajutor si acoperitor S-a facut mie spre mantuire. Acesta este Dumnezeul meu si-L voi slavi
pe El; Dumnezeul parintelui meu si-L voi inalta pe El, caci cu slava S-a preaslavit (de doua
ori).
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma! (se repeta dupa fiecare tropar)
De unde voi incepe a plange faptele vietii mele celei ticaloase? Ce incepere voi pune,
Hristoase, acestei tanguiri de acum? Ci ca un milostiv, da-mi iertare gresealelor.
Vino, ticaloase suflete, impreuna cu trupul tau, de te marturiseste la Ziditorul tuturor. Si
indeparteaza-te de acum de nebunia cea mai dinainte si adu lui Dumnezeu lacrimi de
pocainta.
Ravnind neascultarii lui Adam celui intai-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbracat de
Dumnezeu, si de imparatia cea pururea fiitoare si de desfatare, pentru pacatele mele.
Vai, ticaloase suflete! Pentru ce te-ai asemanat Evei celei dintai? Ca ai cazut rau si te-ai
ranit amar; ca te-ai atins de pom si ai gustat cu indrazneala mancarea cea nechibzuita.
In locul Evei celei trupesti, facutu-s-a mie Eva intelegatoare gandul cel cu pofta trupeasca,
aratandu-mi cele placute, si gustand pururea din bautura cea amara.
Dupa dreptate a fost lepadat Adam din Eden, nepazind singura Ta porunca, Mantuitorule.
Dar eu, care am calcat totdeauna cuvintele Tale cele datatoare de viata, ce voi patimi?
Covarsind eu de bunavoie uciderea lui Cain, m-am facut cu stiinta ucigas al sufletului,
umplandu-mi trupul de viermi, si razboindu-ma impotriva lui, cu faptele mele cele rele.
Nu m-am asemanat, Iisuse, dreptatii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ti-am adus Tie
niciodata, nici fapte dumnezeiesti, nici jertfa curata, nici viata fara prihanaCanonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Precum Cain asa si noi, ticalosule suflete, am adus fapte murdare Facatorului tuturor si
jertfa vrednica de mustrare si viata ne-trebnica; pentru acestea ne-am si osandit impreuna.
Ziditorule, facandu-ma lut viu, ai pus intru mine trup si oase si suflare si viata; dar, o!
Facatorul meu, Mantuitorul meu si Judeca-torul meu, primeste-ma pe mine cel ce ma
pocaiesc.
Marturisesc Tie, Mantuitorule, pacatele pe care le-am facut, si ranile sufletului si ale trupului
meu, care talhareste le-au pus inlauntrul meu gandurile cele ucigatoare.
De am si gresit, Mantuitorule, dar stiu ca esti iubitor de oameni; bati cu mila si Te
milostivesti fierbinte; pe cel ce plange il vezi, si alergi ca un parinte, chemand pe cel ratacit.
Pe mine cel lepadat inaintea usilor Tale, Mantuitorule, macar la batranete nu ma lasa in iad,
desert, ci, mai inainte de sfarsit, ca un iubitor de oameni, da-mi iertare gresealelor.
Eu sunt cel cazut intre talhari, in gandu-rile mele; cu totul sunt ranit acum de ele si plin de
bube; dar Tu insuti venind de fata, Hristoase Mantuitorule, vindeca-ma.
Preotul, vazandu-ma mai inainte, a trecut de mine, si levitul, vazandu-ma gol in nenorocire,
nu m-a bagat in seama; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai rasarit din Maria, venind de fata, miluieste-
ma.
Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat pacatele tuturor, ridica de la mine lantul cel greu al
pacatului si, ca un milostiv, da-mi lacrimi de umilinta.
Vremea este a pocaintei, iar eu vin catre Tine, Facatorul meu; ridica de la mine lantul cel
greu al pacatului si, ca un indurat, da-mi iertare de gresealele.
Sa nu ma urasti, Mantuitorule, sa nu ma lepezi de la Fata Ta; ridica de la mine lantul cel
greu al pacatului si, ca un milostiv, da-mi iertare de gresealele.
Gresealele mele cele de voie si cele fara de voie, Mantuitorule, cele vadite si cele ascunse,
cele stiute si cele nestiute, toate iertandu-le, ca un Dumnezeu, milostiveste-Te si ma
mantuieste.
Din tinerete, Mantuitorule, poruncile Tale le-am lepadat, si mi-am trecut toata viata cu
pofte, neingrijindu-ma si lenevindu-ma; pentru aceasta strig Tie, Mantuitorule: macar la
sfarsit mantuieste-ma.
Bogatia sufletului cheltuind-o intru pacate, pustiu sunt de virtuti crestinesti si, flamanzind,
strig: Parinte al indurarilor, apucand inainte, miluieste-ma.
Inaintea Ta cad, Iisuse;gresit-am Tie, milostiveste-Te spre mine; ridica de la mine lantul cel
greu al pacatului si, ca un indurat, da-mi lacrimi de umilinta.
Sa nu intri cu mine la judecata, vadind faptele mele, cercetand cuvintele si indreptand
pornirile; ci cu indurarile Tale, trecand cu vederea rautatile mele, mantuieste-ma,
Atotputernice.
Stih: Cuvioasa maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.

Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Tu-mi da har luminator, din osardia ta cea dumnezeiasca de sus, ca sa scap de intunericul
patimilor; si sa laud din inima faptele vietii tale cele frumoase, Marie.
Plecandu-Te dumnezeiestilor legi ale lui Hristos, la Dansul ai venit, lasand pornirile
desfatarilor cele neoprite, si toata virtutea, ca pe una singura, cu multa cucernicie ai
savarsit-o.
Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugaciunile tale, Andrei, scapa-ne de patimile cele fara de cinste si te rugam sa ne arati
partasi acum imparatiei lui Hristos, pe noi cei ce te laudam pe tine, stralucite, cu credinta si
cu dragoste.
Slava... a Treimii:
Treime, Fiinta preainalta, Careia ne inchinam intru o Unime, ridica de la mine lantul cel greu
al pacatului si, ca o milostiva, da-mi lacrimi de umilinta.
Si acum... a Nascatoarei:
Nascatoare de Dumnezeu, nadejdea si ajutatoarea celor ce te lauda pe tine, ridica de la
mine lantul cel greu al pacatului si, ca o stapana curata, ma primeste pe mine cel ce ma
pocaiesc.
Si iarasi irmosul: Ajutor si acoperitor...
Canonul cel Mare Cantarea a 2-a
Irmosul:
Ia aminte, Cerule, si voi grai; si voi lauda pe Hristos, Care a venit din Fecioara cu trup (de
doua ori).
Stihul: Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!
Ia aminte, cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celei ce se poca-ieste lui
Dumnezeu si-L lauda pe Dansul.
Ia aminte, Dumnezeule, Mantuitorul meu, cu ochiul Tau cel bland, si primeste marturisirea
mea cea calduroasa.
Mai mult decat toti oamenii, eu insumi am gresit Tie; ci Te milostiveste, Mantuito-rule, ca un
Dumnezeu, spre faptura Ta.
Viforul rautatilor m-a cuprins, Milostive Doamne; ci, ca lui Petru, intinde-mi si mie mana Ta.
Lacrimile desfranatei, Indurate, si eu le vars inaintea Ta; milostiveste-Te spre mine,
Mantuitorule, cu indurarea Ta.

Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Critean

Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Intunecatu-mi-am, frumusetea sufletului cu placerile poftelor, si cu totul toata mintea
tarana mi-am facut.
Ruptu-mi-am acum vesmantul cel dintai, pe care mi l-ai tesut mie, Ziditorule, dintru
inceput; si pentru aceasta zac acum gol.
Imbracatu-m-am acum in haina rupta, pe care mi-a tesut-o mie sarpele cu sfatuirea, si ma
rusinez.
Cautat-am la frumusetea pomului, si mi s-a amagit mintea; si acum zac gol si ma rusinez.
Lucrat-au pe spatele meu toti mai-marii rautatilor, lungind asupra mea faradelegea lor.
Pierdutu-mi-am frumusetea cea intai-zidita si podoaba mea; si acum zac gol si ma rusinez.
Cusutu-mi-a haine de piele pacatul, golindu-ma de haina cea dintai tesuta de Dumnezeu.
Imbracat sunt cu imbracaminte de rusine, ca si cu niste frunze de smochin, spre vadirea
patimilor mele celor din bunavointa mea.
Imbracatu-m-am urat cu haina impestrita-ta si sangerata rusinos, prin curgerea vietii celei
cu patimi si iubitoare de desfatari.
Patat-am haina trupului meu, si am intinat cu totul podoaba cea dupa chipul si dupa
asemanarea Ta, Mantuitorule.
Cazut-am intru intristarea patimi lor, si in stricaciunea cea materialnica; si pentru aceasta
acum vrajmasul ma necajeste.
Viata iubitoare de cele materiale si iubitoare de averi alegand eu in loc de saracie,
Mantuitorule, m-am impresurat acum cu sarcina grea.
Impodobitu-mi-am chipul trupului cu imbracamintea de multe feluri a gandurilor rusinoase si
sunt osandit.
Ingrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afara, nebagand seama de
cortul dinlauntru, cel dupa chipul lui Dumnezeu.
Facandu-mi uratenia chip patimi lor mele, prin pofte iubitoare de placeri, mi-am stricat
frumusetea mintii.
Ingropat-am, Mantuitorule, cu patimile frumusetea chipului celui dintai; dar ca pe drahma,
oarecand, cautandu-ma, asa ma afla.
Pacatuit-am ca si desfranata si strig Tie: Eu insumi am gresit! Primeste, Mantuitorule, ca mir
si lacrimile mele.
Alunecat-am in desfranare ca David si m-am umplut de noroi; dar Tu, Mantuitorule, spala-
ma si pe mine cu lacrimile mele.

Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Fii mie milostiv, strig Tie ca si vamesul; Mantuitorule, curateste-ma; ca nimeni din cei din
Adam n-au gresit Tie, ca mine.
Nici lacrimi, nici pocainta nu am, nici umilinta; ci Tu insuti acestea, Mantuitorule, daruieste-
mi-le, ca un Dumnezeu.
Usa Ta sa nu mi-o inchizi atunci, Doamne, Doamne! Ci sa o deschizi mie, celui ce ma
pocaiesc catre Tine.
Iubitorule de oameni, Cel ce voiesti ca toti sa se mantuiasca, Tu ma cheama si ma primeste
ca un bun, pe mine cel ce ma pocaiesc.
Asculta suspinurile sufletului meu, si primeste picaturile ochilor mei, Doamne, si ma
mantuieste.
A Nascatoarei:
Preacurata Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce una esti prea laudata, roaga-te
indelung, ca sa ne mantuim noi.
Alt canon
Irmosul:
Vedeti, vedeti! ca Eu sunt Dumnezeu, Care am plouat mana, si apa din piatra am izvorat de
demult, in pustie, poporului Meu, cu singura dreapta si cu taria Mea .
Vedeti, vedeti! ca Eu sunt Dumnezeu; asculta, suflete al meu, pe Domnul, Cel ce striga, si
te departeaza de la pacatul cel dintai; si te teme, ca de un judecator si Dumnezeu.
Cui te-ai asemanat, mult-pacatosule suflete? Numai lui Cain celui dintai si lui Lameh
aceluia? Ucigandu-ti cu pietre trupul prin fapte rele, si omorandu-ti mintea cu pornirile cele
nebunesti.
Pe toti cei mai inainte de lege intrecandu-i, o, suflete, lui Set nu te-ai asemanat, nici lui
Enos ai urmat, nici lui Enoh cel ce a fost mutat la cer, nici lui Noe; ci te-ai aratat sarac de
viata dreptilor.
Tu insuti, suflete al meu, ai deschis zavoarele maniei Dumnezeului tau, si ti-ai inecat trupul,
ca si tot pamantul, si faptele si viata; si ai ramas afara de corabia cea mantuitoare.
Barbat am ucis spre rana mie, si tanar spre vatamare, Lameh plangand a strigat; iar tu nu
te cutremuri, o, suflete al meu, intinandu-ti trupul si mintea patandu-ti.
O, cum am ravnit lui Lameh, celui mai inainte ucigas! Sufletul ca pe un barbat, mintea ca pe
un tanar si trupul ca pe un frate mi-am ucis, ca si Cain ucigasul, cu pornirile cele poftitoare
de placeri.
Turn ti-ai inchipuit sa zidesti, o, suflete, si intaritura sa faci poftelor tale, de n-ar fi oprit
Ziditorul voile tale, si de n-ar fi surpat pana la pamant mestesugirile taleCanonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Plouat-a Domnul oarecand foc din cer, arzand faradelegea cea infierbantata a sodomenilor;
iar tu ti-ai a prins focul gheenei intru care va sa arzi, o, suflete.
Ranitu-m-am, vatamatu-m-am, iata sageti-le vrajmasului au patruns sufletul meu si trupul.
Iata, ranile si bubele si zdruncina-turile striga, si vatamaturile mele cele de voie alese.
Cunoasteti si vedeti ca Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ispitesc inimile, infranez cugetele si
vadesc faptele, ard pacatele, judec pe orfan, pe smerit si pe sarac.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Intins-ai mainile tale catre induratul Dumnezeu, Marie, afundata intru adancul rautatilor, si
ti-a intins mana de ajutor cu milostivire, ca si lui Petru, cautand cu adevarat intoarcerea ta.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toata osardia si cu dragoste ai alergat catre Hristos, urand calea cea dintai a pacatului; si
in pustiile cele neumblate hranindu-te, si poruncile Lui cele dumnezeiesti curat savarsind.
Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sa vedem, sa vedem, o suflete, iubirea de oameni a lui Dumnezeu si a Stapanului; pentru
aceasta, mai inainte de sfarsit sa cadem inaintea Lui cu lacrimi, strigand: cu rugaciunile lui
Andrei, Mantuitorule, milu-ieste-ne pe noi.
Slava... a Treimii:
Treime fara inceput, nezidita, nedespartita Unime, primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc,
si ma mantuieste pe mine, cel ce am gresit; a Ta zidire sunt, nu ma trece cu vederea; ci ma
iarta si ma izbaveste de osanda focului.
Si acum... a Nascatoarei:
Preacurata Stapana Nascatoare de Dumnezeu, nadejdea celor ce alearga la tine, si limanul
celor inviforati, pe Milostivul si Facatorul si Fiul tau, fa-L indurat, si mie cu rugaciunile tale.
Si iarasi irmosul: Vedeti, vedeti...
Canonul cel Mare Cantarea a 3-a
Irmosul:
Pe piatra cea neclintita a poruncilor Tale, Hristoase, intareste inima mea (de doua ori).
Foc de la Domnul plouand, oarecand, a ars Domnul de demult pamantul sodomenilor.
In munte scapa, suflete, ca Lot acela si apuca si te izbaveste in Sigor.Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! Fugi de pieirea cea din dumnezeiasca
vapaie!
Marturisescu-ma Tie, Mantuitorule: paca-tuit-am, pacatuit-am Tie fara masura; dar lasa-mi,
iarta-mi, ca un Indurat.
Pacatuit-am Tie, eu singur pacatuit-am mai mult decat toti; Hristoase Mantuitorule, nu ma
trece cu vederea.
Tu esti Pastorul cel Bun; cauta-ma pe mine mielul si, ratacit fiind, nu ma trece cu vederea.
Tu esti dulcele Iisus, Tu esti Ziditorul meu; intru Tine, Mantuitorule, ma voi indrepta.
A Treimii:
Stih: Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi.
O, Treime, Unime Dumnezeule, mantu-ieste-ne pe noi de inselaciune si de ispite si de
primejdii!
A Nascatoarei:
Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi.
Bucura-te, pantece primitor de Dumne-zeu! Bucura-te, scaunul Domnului! Bucura-te, Maica
vietii noastre.
Alt Canon
Irmosul:
Intareste, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea cea clintita; ca Insuti esti sfant si
Domn (de doua ori).
Izvor de viata Te-am castigat pe Tine, surpatorul mortii, si strig Tie din inima mea mai
inainte de sfarsit: Gresit-am! Milosti-veste-Te si ma mantuieste.
Pacatosilor din vremea lui Noe am urmat, Mantuitorule, mostenind osandirea acelora, intru
cufundarea potopului.
Gresit-am, Doamne, gresit-am Tie! Milostiveste-Te spre mine. Ca nu este cineva intre
oameni, din cei ce au gresit, pe care sa nu-l fi intrecut eu cu gresealele.
Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tata, urmand, suflete, n-ai acoperit rusinea aproapelui, cu
fata inapoi intorcandu-te.
Binecuvantarea lui Sem nu ai mostenit, ticalosule suflete, si mostenire desfatata n-ai luat,
ca Iafet in pamantul iertarii.Din pamantul Haran, adica din pacat, iesi, suflete al meu, si vino la pamantul care izvoraste
de-a pururea nestricaciune vie, pe care Avraam a mostenit-o.
De Avraam ai auzit, suflete al meu, care si-a lasat oarecand pamatul parintilor si s-a facut
strain. Urmeaza si tu alegerii aceluia.
La stejarul din Mamvri ospatand patriarhul pe ingeri, a luat la batranete vanatul fagaduintei.
Intelegand pe Isaac, ticalosule suflete al meu, ca a fost jertfit tainic jertfa noua, ca ardere
de tot Domnului, urmeaza vointei lui.
Auzit-ai, suflete al meu, de Ismael, ca a fost izgonit ca un fecior din slujnica; trezeste-te,
vezi, ca nu cumva pacatuind, sa suferi ceva asemenea.
Agarei, egiptencei celei de demult, te-ai asemanat, suflete, facandu-te rob de buna-voia ta,
si nascand semetia, ca pe un nou Ismael.
Scara lui Iacov o stii, suflete al meu, care s-a aratat de la pamant spre cele ceresti; pentru
ce n-ai avut treapta tare, credinta cea dreapta?
Preotului lui Dumnezeu, si imparatului celui instrainat intre oameni de viata lumii, urmeaza,
adica asemanarii lui Hristos.
Sa nu te faci stalp de sare, suflete, intorcandu-te inapoi; sa te infricoseze pilda Sodomei;
sus in Sigor mantuieste-te!
De arderea pacatului fugi, suflete al meu, ca si Lot. Fugi de Sodoma si de Gomora; fugi de
flacara a toata pofta cea nebuneasca.
Miluieste-ma, Doamne, miluieste-ma strig Tie, cand vei veni cu ingerii Tai, sa rasplatesti
tuturor dupa vrednicia faptelor.
Rugaciunea celor ce Te lauda pe Tine, Stapane, nu o lepada; ci Te milostiveste, Iubitorule
de oameni, si daruieste iertare celor ce se roaga Tie cu credinta.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuprins sunt de tulburarea valurilor si de furtuna pacatelor. Dar tu, maica, mantuieste-ma
acum si ma scoate la limanul dumnezeiestii pocainte.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rugaciune cu osardie aducand si acum, cuvioasa, catre prea milostiva Nascatoare de
Dumnezeu, cu rugaciunile tale deschide-mi dumnezeiestile intrari.
Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugaciunile tale daruieste-mi si mie iertare datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; ca
tu esti invatator preales al pocaintei.Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Slava... a Treimii:
Treime neamestecata, nezidita, Fire fara inceput, Care esti laudata in Treimea Fetelor,
mantuieste-ne pe noi, care ne inchinam stapanirii Tale cu credinta.
Si acum... a Nascatoarei:
Pe Fiul cel fara de ani din Tatal, sub ani L-ai nascut, nestiind de barbat, Nascatoare de
Dumnezeu. Minune straina! Ca alaptand, ai ramas fecioara.
Si iar irmosul: Intareste, Doamne...
Apoi Sedealna - alcatuire a lui Iosif, glasul al 8-lea:
Podobie: Inviat-ai din morti...
Luminatori de Dumnezeu luminati, cei ce insiva ati fost vazatori ai Mantuitorului, luminati-ne
pe noi cei ce suntem in intunericul vietii, ca sa umblam acum, ca in zi, cu bunacuviinta, intru
lumina postului, alungand patimile cele de noapte, si sa vedem si noi luminatele Patimi ale
lui Hristos, bucurandu-ne.
Slava... alta Sedealna, glasul al 8-lea:
Podobie: Porunca cea cu taina...
Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciune lui Hristos, ca sa
trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni cu umilinta, si savarsind virtuti cu
osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem Invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu,
slava si lauda aducand.
Si acum... a Nascatoarei:
Acelasi glas si podobie:
Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te impre-una cu Apostolii, Fiului si Cuvantului lui
Dumnezeu, Cel necuprins, Care S-a nascut in chip de negrait din tine mai presus de gand,
sa daruiasca lumii pace curata si sa ne dea noua iertare pacatelor mai inainte de sfarsit, si
sa invredniceasca pe robii tai imparatiei ceresti, pentru bunatatea Sa cea prea multa.
Apoi se citeste Viata Preacuvioasei Maria Egipteanca, de la jumatate.
Dupa aceasta, Tricantarea de Joi, fara metanii.Canonul cel Mare Cantarea a 4-a
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, auzul Tau si m-am temut, inteles-am lucrurile Tale si am slavit puterea
Ta, StapaneApostolii lui Hristos cei luminati, care au vietuit cu infranare, usureaza noua vremea
postului, cu dumnezeiestile lor mijlociri.
Organul cel cu douasprezece coarde, ceata cea dumnezeiasca a ucenicilor, a cantat cantarea
de mantuire, tulburand cantarile cele viclene.
Cu ploile duhului ati adapat toata lumea, alungand, preafericitilor, seceta multimii zeilor.
A Nascatoarei:
Mantuieste-ma pe mine, cel care ma smeresc, care am vietuit cu semetie, tu care ai nascut
pe Cel ce a inaltat firea cea smerita, Preacurata.
Alta Tricantare:
Irmos: Auzit-am Doamne...
Preacinstita ceata a Apostolilor, indeamna-te a ruga pe Ziditorul tuturor ca sa ne miluiasca
pe noi, care te laudam pe tine.
Fiind ca niste lucratori ai lui Hristos, Apostoli, si lucrand cu dumnezeiescul Cuvant, toata
lumea, I-ati adus totdeauna roade.
Vie v-ati facut lui Hristos, Celui cu adevarat iubit; ca ati izvorat in lume vinul Duhului,
Apostoli.
A Treimii:
Stih: Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Sfanta Treime asemanatoare, Care esti mai presus stapanitoare, cea preaputernica, Parinte,
Cuvantule si Duhule Sfinte, Dumne-zeule, lumina si viata, pazeste turma Ta.
A Nascatoarei:
Stih: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Bucura-te, scaun in chipul focului. Bucura-te, sfesnic purtator de faclie. Bucura-te, muntele
sfintirii, chivotul vietii, cortul Sfintei Sfintelor.
Alt canon
Irmosul:
Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, si s-a temut: ca aveai sa Te nasti din Fecioara, si
oamenilor sa Te arati, si a grait: Auzit-am auzul Tau si m-am temut; slava puterii Tale,
Doamne (de doua ori).Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta nu o parasi, Drepte Judecatorule; ca de am
si pacatuit eu insumi ca un om, si mai mult decat tot omul, Iubitorule de oameni, dar ai
putere ca un Domn al tuturor a ierta pacatele.
Se apropie, suflete, sfarsitul, se apropie si nu te ingrijesti, nu te pregatesti; vremea se
scurteaza, scoala-te; aproape langa usi este Judecatorul: ca un vis, ca o floare trece vremea
vietii. Pentru ce in desert ne tulburam?
Desteapta-te, o, sufletul meu! Ia seama faptelor tale pe care le-ai facut, si adu-le la vedere;
varsa picaturi de lacrimi; spune cu indrazneala faptele tale si cugetele tale lui Hristos, si te
indrepteaza.
N-a fost in viata pacat, nici fapta, nici rautate, pe care sa nu le fi savarsit eu, Mantuitorule,
cu mintea si cu cuvantul, cu vointa si cu gandul si cu stiinta, si cu fapta pacatuind, ca altul
nimeni nici odinioara.
Din aceasta m-am judecat, din aceasta m-am osandit, eu, ticalosul, adica din cugetul meu,
decat care nimic nu este in lume mai puternic; Judecatorule, Mantuitorul meu si
cunoscatorule, cruta-ma, izbaveste-ma si ma mantuieste pe mine robul Tau.
Scara pe care a vazut-o de demult marele intre patriarhi, suflete al meu, este aratarea suirii
celei de lucrare si a inaltarii gandului; deci, de voiesti sa vietuiesti cu lucrarea si cu
cunostinta si cu inaltarea gandului, innoieste-te.
Arsita zilei a rabdat patriarhul pentru lipsa si frigul noptii a suferit, in toate zilele facand
castig; pastorind, trudindu-se si slujind, ca sa-si ia amandoua femeile.
Prin doua femei intelege, fapta si cuno-stinta intru inalta gandire: prin Lia fapta, ca ceea ce
a fost cu multi copii. Iar prin Rahela, gandirea, ca cea mult-ostenitoare. Ca fara de osteneli
nici fapta, nici gandirea nu se vor savarsi, suflete.
Privegheaza, o, suflete al meu, si te fa deosebit, ca cel mare intre patriarhi; ca sa
dobandesti fapta cu gandirea cea inalta; ca sa te faci minte vazatoare de Dumnezeu, sa
ajungi in norul cel neapus cu gandirea, si sa te faci negutator de lucruri mari.
Pe cei doisprezece patriarhi nascandu-i cel mare intre patriarhi, ti-a facut tie tainic, suflete
al meu, scara spre suirea cea de fapta, pe fiii sai, ca pe niste temeiuri si trepte, ca niste
suisuri preaintelepteste asezandu-i.
Lui Esau cel urat asemanandu-te, suflete, ai dat amagitorului tau intaia nastere, a
frumusetii celei dintai; si de la binecuvan-tarea parinteasca ai cazut, si indoit te-ai amagit,
ticalosule, cu fapta si cu gandirea; pentru aceasta acum pocaieste-te.
Edom s-a chemat Esau, pentru marea inversunare a amestecarii cu femei. Caci cu
neinfranarea pururea aprinzandu-se si cu placerile intinandu-se, Edom s-a numit, care
inseamna: infierbantarea sufletului celui iubitor de pacate.
De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, ca s-a indreptatit, n-ai ravnit barbati-ei
aceluia, n-ai avut taria gandului lui, intru toate care ai cunoscut, in cele ce ai stiut si in cele
ce te-ai ispitit; ci te-ai aratat nerabdator.
Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Cel ce era mai inainte pe scaun, acum se vede gol in gunoi, cu rani; cel cu multi fii si marit,
de naprasna fara de fii si de casa lipsit; ca socotea gunoiul palat si ranile margaritar.
Dupa vrednicia imparateasca fiind imbracat cu diadema si cu porfira, omul cel cu multa
avere, si dreptul cel indestulat de bogatie si de animale, degrab saracind de avere si de
stare si de imparatie s-a lipsit.
De a fost acela drept si fara prihana mai mult decat toti, si n-a scapat de cursele si
viclesugurile inselatorului, dar tu, fiind iubitor de pacate, ticaloase suflete, ce vei face de se
va intampla sa vina asupra ta ceva din cele negandite?
Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am intinat, peste tot m-am ranit; dar ca un doctor,
Hristoase, amandoua prin pocainta mi le tamaduieste. Spala-le, curateste-le, Mantuitorul
meu, arata-le mai curate decat zapada.
Trupul Tau si sangele pentru toti Ti-ai pus, Cuvinte, rastignindu-Te; trupul, adica ca sa ma
innoiesti, iar sangele ca sa ma speli. Duhul ti-ai dat ca sa ma aduci, Hristoase, Parintelui
Tau.
Savarsit-ai mantuirea in mijlocul pamantului, Facatorule, ca sa ne mantuim; de bunavoie pe
cruce ai fost rastignit si Edenul cel ce se incuiase s-a deschis; cele de sus si cele de jos,
faptura si toate neamurile mantuindu-se, se inchina Tie.
Fie-mi mie scaldatoare sangele cel din coasta Ta, totodata si bautura si apa iertarii ce a
izvorat, ca sa ma curatesc cu amandoua, ungandu-ma si band, si ca o ungere si bautura,
Cuvinte, cuvintele Tale cele de viata.
Gol sunt, spre a intra in camara mirelui, gol sunt si spre a merge la nunta si la cina; candela
mi s-a stins, fiind fara de untdelemn, camara mi s-a inchis dormind eu. Cina s-a mancat; iar
eu fiind legat de maini si de picioare, am fost lepadat afara.
Biserica a castigat pahar coasta Ta cea purtatoare de viata, din care a izvorat noua indoit
izvorul iertarii si al cunostintei; spre inchipuirea celei vechi si a celei noi, a amanduror
legilor, Mantuitorul nostru.
Timpul vietii mele este scurt, si plin de dureri si de viclesug, dar intru pocainta primeste-ma
si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig si mancare celui strain; Mantuitorule,
Tu Insuti ma miluieste.
Falnic sunt acum si semet, cu inima in desert si in zadar. Sa nu ma osandesti impreuna cu
fariseul; ci mai ales da-mi smerenia vamesului, Unule Indurate, drepte Judecatorule, si cu
acesta impreuna ma numara.
Stiu, Indurate, ca am gresit, de am ocarat vasul trupului meu; ci intru pocainta ma
primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain.
Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.
Insumi idol m-am facut, vatamandu-mi cu poftele sufletul meu. Ci intru pocainta ma
primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain.
Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.

Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
N-am auzit glasul Tau, n-am ascultat Scriptura Ta, Datatorule de lege. Ci intru pocainta ma
primeste, si intru cunostinta ma cheama, ca sa nu ma fac castig, nici mancare celui strain.
Ci Tu Insuti, Mantuitorule, ma miluieste.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Petrecand viata fara de trup, cuvioasa, fiind cu trup, ai luat mare har de la Dumnezeu cu
adevarat, ca sa folosesti celor ce te cinstesc cu credinta. Pentru aceasta ne rugam tie,
izbaveste-ne pe noi cu rugaciunile tale de toate incercarile.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Intru adanc de necuviinte mari pogoran-du-te, nu te-ai oprit acolo, ci te-ai suit cu gand mai
bun in chip lamurit la virtutea cea desavarsita prin fapta, minunand, Cuvioasa Maica Marie,
firea ingereasca.
Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Andrei, lauda parintilor, nu uita rugand cu rugaciunile tale, de fata fiind tu, pe Treimea cea
inalt dumnezeiasca, ca sa ne izbavim de osanda, cei ce te chemam pe tine, dumnezeiescul
ocrotitor si podoaba Cretei.
Slava... a Treimii:
Nedespartita in fiinta, neamestecata in Fete, Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, una
in Treime, ca pe Ceea ce esti intocmai cu imparatia si intocmai cu tronul; si strig Tie
cantarea cea mare, ce se canta intreit intru cele de sus.
Si acum... a Nascatoarei:
Si ai nascut si esti fecioara, si ai ramas intru amandoua cu firea, Fecioara. Cel ce S-a nascut
innoieste legile firii, si pantecele a nascut nesimtind dureri. Unde Dumnezeu voieste, se
biruieste randuiala firii; ca face cate voieste.
Si iarasi irmosul: Auzit-a proorocul de venirea Ta...
Canonul cel Mare Cantarea a 5-a
Irmosul:
Dis-de-dimineata, Iubitorule de oameni, ma rog lumineaza-ma si ma indrepteaza la
poruncile Tale, si ma invata, Mantuitorule, sa fac voia Ta (de doua ori).
In noapte viata mea mi-am petrecut pururea; ca intuneric s-a facut mie si negura adanca
noaptea pacatului; ci ca pe un fiu al zilei arata-ma pe mine, Mantuitorule.
Lui Ruben asemanandu-ma eu, ticalosul, facut-am sfat necuvios si calcator de lege asupra
lui Dumnezeu celui inalt, intinandu-mi patul meu, precum acela pe al tatalui sau.

Marturisescu-ma Tie Hristoase Imparate; pacatuit-am, pacatuit-am ca mai inainte fratii lui
Iosif, vanzand rodul curatiei si al intelepciunii.
De cei de un sange a fost dat, a fost van-dut in robie dulcele suflet, cel drept, spre
inchipuire a Domnului; iar tu, suflete, cu totul te-ai vandut rautatilor tale.
Lui Iosif cel drept si mintii lui celei curate, urmeaza, ticalosule si neiscusitule suflete, si nu te
desfrana cu pornirile cele nebunesti, facand faradelege pururea.
De s-a si salasluit in groapa oarecand Iosif, Stapane Doamne, dar spre inchipuirea ingroparii
si a scuiparii Tale a fost aceasta; iar eu ce-Ti voi aduce Tie intru acest chip vreodata?
Auzit-ai de cosul lui Moise, suflete, cel purtat de apele si de valurile raului, ca a fost pazit de
demult ca intr-o camara, scapand de fapta cea amara a voii lui Faraon.
De ai auzit, ticalosule suflete, de moasele ce ucideau oarecand partea barbateasca, cea
nevarstnica, suge acum intelepciunea ca marele Moise.
Nu ti-ai omorat mintea lovind-o, precum marele Moise pe egipteanul, ticalosule suflete; si
cum te vei salaslui, spune-mi, in pustietatea patimilor prin pocainta?
In pustietati a locuit marele Moise. Vino dar, suf1ete, de urmeaza vietii lui, ca sa te
invrednicesti a vedea si aratarea lui Dumnezeu cea din rug.
Toiagul lui Moise te inchipuieste, suflete, care a lovit marea si a inchegat adancul, cu
insemnarea dumnezeiestii Cruci; prin care vei putea si tu sa savarsesti lucruri mari.
Aaron a adus lui Dumnezeu foc fara prihana, fara viclesug; iar Ofni si Fineas, ca si tine,
suflete, au adus lui Dumnezeu viata straina si intinata.
Greu la minte m-am facut, Stapane, ca si Faraon cel cumplit; Ianis si Iamvri la suflet si la
trup, cufundat cu gandul! Ci ajuta-mi mie, Mantuitorule.
Cu lut mi-am amestecat gandul, eu ticalosul. Spala-ma, Stapane, in baia lacrimilor mele, ma
rog Tie, alba ca zapada facand haina trupului meu.
De voi cerceta faptele mele, Mantuitorule, ma vad pe mine insumi intrecand pe tot omul cu
pacatele; ca intru cunostinta gandind am gresit, iar nu intru necunostinta.
Cruta, cruta, Doamne, zidirea Ta. Pacatuit-am, iarta-ma, Cel ce esti insuti din fire curat, caci
afara de Tine nimeni altul nu este fara pata.
Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind; aratat-ai minuni vindecand pe cei leprosi si
intarind pe cei slabanogi; ai oprit curgerea de sange, Mantuitorule, celei ce s-a atins de
poalele Tale.
Celei ce avea curgere de sange urmeaza, ticalosule suflete, nazuieste, tine-te de poalele lui
Hristos, ca sa te izbavesti de batai si sa auzi de la Dansul: credinta ta te-a mantuit!
Celei garbovite urmeaza, o suflete! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca sa te
indreptezi, sa umbli drept in caile Domnului.
Desi esti fantana adanca, Stapane, izvoraste-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca band, ca
si Samarineanca, sa nu mai insetez. Ca izvoare de viata izvorasti.
Siloam sa-mi fie mie lacrimile mele, Stapane Doamne, ca sa-mi spal si eu luminile sufletului
si sa Te vad cu gandul pe Tine, Lumina cea mai inainte de veci.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu neasemanata dragoste, preafericita, dorind sa te inchini lemnului Crucii, te-ai invrednicit
de dorire; invredniceste-ma dar si pe mine, sa dobandesc slava cea de sus.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Repejunea Iordanului trecand-o, ai aflat odihna, fugind de placerea trupeasca cea cu
durere; din care si pe noi, cuvioasa, scoate-ne cu rugaciunile tale.
Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe un pastor preaales, intelepte Andrei, pe tine cel preacinstit, cu dragoste multa si cu
frica te rog, ca sa dobandesc mantuire si viata vesnica, prin rugaciunile tale.
Slava... a Treimii:
Pe Tine, Treime, Te cantam, pe unul Dumnezeu; Sfant, Sfant, Sfant esti, Parinte si Fiule si
Duhule, Fiinta singura prin Sine, Unime careia pururea ne inchinam.
Si acum... a Nascatoarei:
Din tine S-a imbracat intru a mea framantatura Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maica
Fecioara, ceea ce esti nestricata si nu stii de barbat, si a unit Lui firea omeneasca.
Si iarasi irmosul: Dis-de-dimineata...
Canonul cel Mare Cantarea a 6-a
Irmosul:
Strigat-am cu toata inima mea catre induratul Dumnezeu si m-a auzit din iadul cel mai de
jos; si a scos din stricaciune viata mea (de doua ori).
Lacrimi din ochii mei, Mantuitorule, si suspinuri din adanc curat aduc Tie, strigand inima
mea: Dumnezeule, pacatuit-am Tie, milostiveste-Te spre mine.
Instrainatu-te-ai, suflete, de Domnul tau, ca Datan si ca Aviron; dar din toata inima striga:
Iarta-ma! Ca sa nu te impresoare pe tine prapastia pamantuluiCa o junice salbaticita, asemanatu-te-ai, suflete, lui Efrem; ca o caprioara, pazeste-ti viata
de curse, inaltandu-ti mintea cu aripi, cu fapta si cu gandirea.
Mana lui Moise ne va face sa credem, suflete, cum ca Dumnezeu poate sa albeasca si sa
curete viata cea leproasa; nu te deznadajdui dar, macar ca esti lepros.
Valurile pacatelor mele, Mantuitorule, ca in Marea Rosie intorcandu-se, m-au acoperit
degrab, ca oarecand pe egipteni si pe conducatorii lor.
Voie sloboda fara recunostinta ai avut, suflete, ca si Israel mai inainte; ca mai mult decat
dumnezeiasca mana, ai ales neintelepteste lacomia patimilor cea iubitoare de placeri.
Carnurile cele de porc si caldarile si bucatele cele egiptenesti, mai vartos decat cele ceresti
ai voit, suflete al meu; ca si de demult nemultumitorul popor in pustie.
Fantanile hananeiestilor ganduri mai mult le-ai cinstit, suflete, decat vana pietrei, din care
izvorul intelepciunii varsa izvorul teologiei.
Cand a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu inchipuire mai inainte a insemnat coasta
Ta cea de viata facatoare; din care toti bautura de viata scoatem, Mantuitorule.
Cerceteaza, suflete, si iscodeste ca Isus, fiul lui Navi, ce fel este pamantul fagaduintei si
locuieste in el cu buna legiuire.
Ridica-te si impotriveste-te patimilor trupesti, ca Isus asupra lui Amalec; biruind pururea
gandurile cele inselatoare, ca si pe gavaoniteni.
Treci peste firea cea curgatoare a vremii, ca mai inainte chivotul, si te fa mostenitor
pamantului aceluia al fagaduintei, suflete, Dumnezeu porunceste.
Precum ai scapat pe Petru, cel ce a strigat: scapa-ma, asa apucand inainte, Mantuitorule,
scapa-ma si pe mine de fiara, intinzandu-Ti mana Ta, si ma scoate din adancul pacatului.
Pe Tine Te stiu liman linistit, Stapane, Stapane Hristoase! Ci apucand inainte, izbaveste-ma
din adancurile pacatului cele neumblate, si din deznadajduire.
Eu sunt, Mantuitorule, drahma cea imparateasca, pe care ai pierdut-o de demult; dar
aprinzand faclie pe Mergatorul inaintea Ta, Cuvinte, cauta si afla chipul Tau.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.I
Ca sa stingi vapaia patimilor, ai izvorat pururea paraie de lacrimi, Marie, arzandu-ti sufletul.
Al caror har da-mi-l si mie, robului tau.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nepatimire cereasca ai dobandit, prin vietuirea cea preainalta de pe pamant maica; pentru
aceasta roaga-te, sa mantuiasca din patimi, cu rugaciunile tale, pe cei ce te lauda pe tine.
Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscandu-te pastor si arhiereu al Cretei, si rugator pentru lume pe tine, Andrei, alerg si
strig tie: Scoate-ma, parinte, din adancul pacatului.
Slava... a Treimii:
Treime sunt neamestecata, nedespartita; despartita dupa Fete, si Unime sunt din Fire unita:
Tatal si Fiul si dumnezeiescul Duh.
Si acum... a Nascatoarei:
Pantecele tau ne-a nascut noua pe Dumnezeu, cu chipul ca si noi; deci ca pe un ziditor al
tuturor, roaga-L, Nascatoare de Dumnezeu, ca prin rugaciunile tale sa ne indreptatim.
Si iarasi irmosul: Strigat-am cu toata inima meaCunoscandu-te pastor si arhiereu al Cretei, si rugator pentru lume pe tine, Andrei, alerg si
strig tie: Scoate-ma, parinte, din adancul pacatului.
Slava... a Treimii:
Treime sunt neamestecata, nedespartita; despartita dupa Fete, si Unime sunt din Fire unita:
Tatal si Fiul si dumnezeiescul Duh.
Si acum... a Nascatoarei:
Pantecele tau ne-a nascut noua pe Dumnezeu, cu chipul ca si noi; deci ca pe un ziditor al
tuturor, roaga-L, Nascatoare de Dumnezeu, ca prin rugaciunile tale sa ne indreptatim.
Si iarasi irmosul: Strigat-am cu toata inima mea

Sinaxar
In joia din saptamana a V-a a Postului Mare
(Sinaxarul din Minei, apoi acesta.)
In aceeasi zi, in Joia din saptamana a cincea a Postului Mare, dupa o veche predanie,
cantam slujba marelui canon de umilinta.
Acest canon, cel mai mare intr-adevar dintre toate canoanele, l-a compus si l-a scris foarte
frumos si cu mult mestesug cel intre sfinti parintele nostru Andrei, arhiepiscopul Cretei,
numit si Ierusalimiteanul.
Acesta era de loc din Damasc. La varsta de patrusprezece ani, dupa ce a fost dat la scoala si
a invatat toate stiintele care-i dadeau o educatie desavarsita, s-a dus la Ierusalim si a
imbratisat viata monahala.
Traind cu cuviosie si bine placut lui Dumnezeu, intr-o viata linistita si netulburata, a lasat
Bisericii lui Dumnezeu si alte scrieri folositoare vietii, cantari si canoane, dar a fost mai cu
deosebire iscusit in cuvantari de lauda in cinstea sfintilor, a Maicii Domnului si a Domnului
nostru Iisus Hristos.
Impreuna cu alte multe canoane, a alcatuit si acest Mare Canon plin de foarte mare
umilinta. Culegand si strangand la un loc toata istoria Vechiului si Noului Testament, a
alcatuit cantarea aceasta de la Adam pana la inaltarea lui Hristos si predica Apostolilor. Prin
canonul acesta indeamna tot sufletul sa ravneasca si sa urmeze, dupa putere, toate faptele
bune ale istoriei Vechiului si Noului Testament, sa fuga de toate faptele rele si sa alerge
totdeauna la Dumnezeu, prin pocainta, prin lacrimi si marturisire si prin alte fapte bine
placute lui Dumnezeu.
Atat este de curgator si de armonios acest Mare Canon, incat poate sa moaie si cea mai
invartosata inima si sa o destepte spre savarsirea binelui, chiar numai daca-l canta cineva
cu inima zdrobita si cu potrivita luare-aminte.
Andrei Criteanul a alcatuit acest canon pe timpul cand si marele Sofronie, patriarhul
Ierusalimului, a scris viata Mariei Egipteanca. In adevar, si aceasta viata ne pune inainte o
mare pilda de umilinta si da multa gandire celor ce gresesc si pacatuiesc, numai daca ar voi
sa se departeze de rele.
Si s-a randuit sa se cante si sa se citeasca Marele Canon si viata Cuvioasei Maria Egipteanca
in ziua aceasta pentru urmatoarea pricina: Pentru ca Sfantul Post de patruzeci de zile se
apropie de sfarsit si pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, sa se ingrijeasca mai putin
de nevointele cele duhovnicesti si sa se deprteze cu totul de a trai in cumpatare, marele
Andrei, ca un adevarat invatator, prin cantarile Marelui Canon, in care istoriseste virtutile
marilor barbati, precum si intoarcerea la credinta a celor rai, pregateste pe cei care se
nevoiesc cu postul sa se poarte cu mai mult curaj si sa se indrepte cu barbatie spre
nevointele postului ce-l mai au in fata. Iar Sfantul Sofronie, prin minunata povestire despre
viata Mariei Egipteanca, indupleca pe oameni sa ajunga din nou cumpatati, ii ridica spre
Dumnezeu, ii sfatuieste sa nu mai cada si sa nu se deznadajduiasca, chiar daca au cazut
inainte in unele pacate. Si intr-adevar, povestirea vietii Mariei Egipteanca infatiseaza cat

Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
este de mare iubirea de oameni si dragostea lui Dumnezeu fata de cei ce doresc sa se
intoarcam de la pacatele lor cele de mai inainte.
Canonul lui Andrei Criteanul se numeste Canonul cel Mare poate si din pricina ideilor si
gandurilor inalte ce le cuprinde, caci intr-adevar alcatuitorul lui este iscusit si l-a compus
intr-un chip nespus de frumos, dar si pentru ca acest canon, spre deosebire de celelalte,
care au cate treizeci de tropare si chiar mai putine, are doua sute cincizeci de tropare si
fiecare din tropare pricinuieste nespusa placere. Prin urmare cu foarte buna socoteala si
potrivit a fost asezat in marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multa
umilinta.
Parintele nostru Andrei a fost cel dintai care a adus la Constantinopol acest prea frumos si
mare canon, odata cu Viata Cuvioasei Maria, cand a fost trimis de Teodor, patriarhul
Ierusalimului, sa fie de ajutor la al saselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat in chipul
cel mai stralucit impotriva monotelitilor si, cu toate ca era simplu monah, a fost randuit in
clerul Bisericii din Contstantinopol. Apoi a fost facut diacon si a fost insarcinat cu purtarea
de grija a orfanilor. Dupa putina vreme a ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urma, ajungand
aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, a calatorit spre Domnul, tocmindu-si bine scaunul
sau.
Pentru rugaciunile Sfantului Andrei, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste! Amin.
Fericirile - glasul al 6-lea.
Stih: Intru imparatia Ta, cand vei veni, pomeneste-ne pe noi, Doamne.
Pe talharul l-ai facut, Hristoase, locuitor raiului; pe cel ce a strigat pe Cruce catre Tine:
pomeneste-ma! Invredniceste-ma si pe mine, nevrednicul, de pocainta acestuia.
Stih: Fericiti cei saraci cu duhul, ca a acelora este imparatia cerurilor.
Auzit-ai, suflete al meu, de Manoe, ca a ajuns la aratare dumnezeiasca, si a luat atuncea
rodul fagaduintei din cea stearpa; sa urmam dreptei credinte a acestuia.
Stih: Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
Ravnind lenevirii lui Samson, suflete, ti-ai tuns taria lucrurilor tale, dandu-ti celor de alt
neam viata intreaga si fericita, pentru iubirea placerii.
Stih: Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
Cel ce a biruit mai inainte cu falca magarului pe cei de alt neam, acum se afla pradat de
desfrau; ci fugi, suflete al meu, de asemanare, de fapta si de slabirea lui.
Stih: Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
Barac si Ieftae, capetenii de oaste, s-au ales judecatorii lui Israel, cu care impreuna si
Debora cea cu minte barbateasca. Deci imbarbatandu- te, suflete, cu vitejiile acelora,
intareste-te.
Stih: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.

Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Pe Iaila cea viteaza ai cunoscut-o, suflete al meu, care a tras in teapa pe Sisera mai inainte,
si a facut mantuire; auzi stalpul, prin care tie Crucea se insemneaza.
Stih: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Jertfeste, suflete, jertfa de lauda, adu fapta buna ca pe o fiica mai curata decat a lui Ieftae;
si junghie ca pe o jertfa, Domnului tau patimile cele trupesti.
Stih: Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Intelege, suflete al meu, ce este lana lui Ghedeon; primeste roua din cer si te pleaca,
precum cainele, de bea apa care curge din lege prin stoarcerea Scripturii.
Stih: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a acelora este imparatia cerurilor.
Osanda lui Eli preotul ai luat-o, suflete al meu, pentru lipsa mintii, suferind a lucra intru tine
patimile, ca si acela pe feciorii cei fara de lege.
Stih: Fericiti veti fi cand va vor ocari pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul
rau impotriva voastra, mintind pentru Mine.
Intre Judecatori, levitul cu socoteala si-a impartit femeia la cele douasprezece neamuri,
suflete al meu, ca sa vadeasca intinaciunea cea fara de lege a neamului lui Veniamin.
Stih: Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri.
Iubitoarea de intelepciune Ana, rugandu-se, numai buzele si-a miscat spre lauda, iar glasul
ei nu se auzea; si de aceea, desi era stearpa, a nascut fiu vrednic de rugaciunea ei.
Stih: Pomeneste-ne pe noi, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta.
Innumaratu-s-a intre judecatori feciorul Anei, marele Samuel, pe care Armatem l-a crescut
in casa Domnului. Aceluia ravneste, suflete al meu, si judeca lucrurile tale mai inainte decat
pe ale altora.
Stih: Pomeneste-ne pe noi, Stapane, cand vei veni intru imparatia Ta.
Ales fiind David rege, ca un rege s-a uns din corn cu dumnezeiescul mir. Deci si tu, suflete
al meu, de poftesti imparatia cea de sus, in loc de mir, unge-te cu lacrimi.
Stih: Pomeneste-ne pe noi, Sfinte, cand vei veni intru imparatia Ta.
Miluieste zidirea Ta, Milostive; milosti-veste-Te spre faptura mainilor Tale, si iarta tuturor
pacatosilor si mie, celui ce am calcat poruncile Tale mai mult decat toti.
Slava... a Treimii:
Si nasterii celei fara de inceput, si purcederii ma inchin: Tatalui, Cel ce a nascut, slavesc pe
Fiul cel nascut, laud pe Duhul Sfant, Cel ce straluceste impreuna cu Tatal si cu Fiul.Si acum... a Nascatoarei:
Nasterii tale celei mai presus de fire ne inchinam, nedespartind slava cea dupa fire a
pruncului tau, Nascatoare de Dumnezeu; ca Cel ce este unul dupa fata, se marturiseste
indoit dupa fire.
Canonul cel Mare Cantarea a 7-a
Irmosul:
Pacatuit-am, faradelege si nedreptate savarsit-am inaintea Ta; nici am pazit, nici am facut
precum ne-ai poruncit noua; dar nu ne parasi pe noi pana in sfarsit, Dumnezeul parintilor
(de doua ori).
Pacatuit-am, gresit-am si am calcat porunca Ta; ca intru pacate am fost zamislit, si am
adaugat ranilor mele rana. Ci Tu ma miluieste, ca un indurat, Dumnezeul parintilor.
Cele ascunse ale inimii mele, le-am marturisit Tie, Judecatorul meu. Vezi smerenia mea,
vezi si necazul meu, si ia aminte acum la judecata mea; si Tu ma miluieste, ca un indurat,
Dumnezeul parintilor.
Saul oarecand, daca a pierdut asinele tatalui sau, suflete, degrab a aflat in schimb
imparatia; dar pazeste-te sa nu gresesti, alegand mai degraba poftele tale cele dobitocesti,
decat imparatia lui Hristos.
David, dumnezeiescul parinte, de a si gresit oarecand indoit, suflete al meu, cu sageata
desfraului sagetandu-se, si cu sulita robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai
grele lucruri bolesti, din pornirile cele de voia ta.
Impreunat-a David oarecand nelegiuirea cu nelegiuire, ca a amestecat desfraul cu uciderea;
dar indata indoita pocainta a aratat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai facut, necaindu-te
catre Dumnezeu.
David oarecand a insemnat cantarea, scriind-o ca intr-o icoana, prin care-si mustra fapta ce
a lucrat, strigand: Miluieste-ma! Ca Tie unuia am gresit, Dumnezeului tuturor; Insuti ma
curateste.
Purtat fiind chivotul in car, cand s-au intors junicile, numai cat s-a atins Zan acela de el, a
fost certat de mania lui Dumnezeu. Deci de indrazneala aceluia fugind, suflete, cinsteste
bine cele dumnezeiesti.
Auzit-ai de Abesalom cum s-a sculat impotriva firii. Cunoscut-ai faptele lui cele intinate, cu
care a batjocorit patul lui David, tatalui sau; dar si tu ai urmat pornirilor lui celor de patimi
si iubitoare de placeri.
Supus-ai trupului tau vrednicia ta cea nerobita, si ca alt Ahitofel afland pe vrajmasul,
suflete, te-ai plecat dupa sfaturile lui; dar le-a risipit pe acestea Insusi Hristos, ca tu sa te
mantuiesti cu adevarat.Solomon cel minunat, cel plin de harul intelepciunii, acesta facand viclesug inaintea lui
Dumnezeu oarecand, s-a departat de la El; caruia si tu ti-ai asemanat blestemata ta viata,
suflete.
De placerile patimilor sale fiind silit, s-a intinat, vai mie! Iubitorul intelepciunii, iubitor de
femei desfranate facandu-se si instrainat de la Dumnezeu; caruia tu, o suflete, ai urmat cu
gandul, prin dezmierdari rusinoase.
Lui Roboam, celui ce n-a ascultat sfatul tatalui sau, ai ravnit, suflete, impreuna si lui
Ieroboam, slugii celei prea rele, care s-a viclenit oarecand; dar fugi de asemanarea lor, si
striga lui Dumnezeu: Pacatuit-am, miluieste-ma!.
Necuratirilor lui Ahav ai ravnit, sufletul meu! Vai mie! Te-ai facut locas intinaciunilor trupesti
si vas urat al patimilor. Dar din adancul tau suspina si spune lui Dumnezeu pacatele tale.
A ars oarecand Ilie pe cei de doua ori cate cincizeci, cand a junghiat si pe proorocii cei de
rusine ai Izabelei, spre mustrarea lui Ahav. Dar fugi, suflete, de asemanarea acestor doi si
te intareste.
Incuiatu-s-a tie cerul, suflete, si foamete de la Dumnezeu te-a cuprins de vreme ce nu te-ai
plecat cuvintelor lui Ilie Tezviteanul, ca si Ahav oarecand. Ci Sareptencei asemanan-du-te,
hraneste sufletul proorocului.
Pacatele lui Manase ti-ai ingramadit cu vointa, suflete, punand ca niste lucruri de scirba
patimile si inmultind cele dezgustatoare; dar pocaintei lui ravnind cu caldura, castiga-ti
umilinta.
Cad inaintea Ta si aduc Tie, ca niste lacrimi, cuvintele mele: Pacatuit-am, cum a gresit
pacatoasa, si am facut faradelege ca nimeni altul pe pamant. Dar fie-Ti mila, Stapane, de
faptura Ta si iarasi ma cheama.
Folosit-am rau chipul Tau, si am stricat porunca Ta; toata frumusetea mi s-a intunecat, si cu
patimile mi s-a stins faclia, Mantuitorule. Dar milostivindu-Te, da-mi bucurie, precum canta
David.
Intoarce-te, caieste-te, descopera cele ascunse; graieste lui Dumnezeu Cel ce stie toate. Tu
singur stii, Mantuitorule, cele ascunse ale mele; ci Insuti Tu ma miluieste, precum canta
David, dupa mare mila Ta.
Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se desteapta. Pentru aceasta ca Iezechia lacrimez
pe patul meu, ca sa mi se adauge ani de viata. Dar care Isaia va sa stea pentru tine,
suflete? Fara numai Dumnezeul tuturor.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strigand catre Preacurata Maica lui Dumnezeu mai inainte, ai gonit turbarea poftelor celor
cu sila suparatoare, si ai rusinat pe vrajmasul cel ce te-a facut sa cazi in cursa. Ci da-mi
acum ajutor in necazuri si mie, robului tau.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit, pe urma Caruia ai mers, Acesta a aflat
pocainta si ti-a daruit-o, ca singur Dumnezeu milostiv; pe Care roaga-L neincetat, sa ne
izbaveasca pe noi de patimi si de primejdii.
Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe piatra credintei intareste-ma, cu rugaciunile tale, parinte, ingradindu-ma cu frica cea
dumnezeiasca, si ma rog daruieste-mi mie acum pocainta, Andreie; si ma izbaveste de
cursa vrajmasilor care ma cauta pe mine.
Slava... a Treimii:
Treime neamestecata, nedespartita, de o fiinta si fire una; lumini si lumina, si trei sfinte, si
Unul sfant, este laudata Treimea, Dumnezeu. Lauda si preaslaveste, suflete, viata si vieti,
pe Dumnezeul tuturor.
Si acum... a Nascatoarei:
Laudamu-te, bine te cuvantam, inchinamu-ne tie, Nascatoare de Dumnezeu, ca ai nascut pe
Unul din Treimea cea nedespartita, pe Unul Fiu si Dumnezeu; si tu insati ne-ai deschis noua
celor de pe pamant cele ceresti.
Si iarasi irmosul: Gresit-am, faradelege am facut...
Canonul cel Mare Cantarea a 8-a
Irmosul:
Pe Imparatul slavei, Cel fara inceput, de Care se infricoseaza puterile ceresti, si se
cutremura cetele ingerilor, preoti laudati-L, popoare preainaltati-L intru toti vecii .
Ca niste carbuni ai focului celui fara materie, ardeti patimile mele cele impadurite, aprinzand
intru mine acum dorul dragostei celei dumnezeiesti, Apostolilor.
Sa cinstim trambitele cele cu glasuri bune ale Cuvantului, prin care au cazut zidurile cele
neintarite ale vrajmasului, si s-au intarit zidurile cunostintei de Dumnezeu.
Sfaramati chipurile patimilor sufletului meu, cei ce ati sfaramat capistile si idolii vrajmasului,
Apostoli ai Domnului, cei ce sunteti biserici sfintite.
A Nascatoarei:
Incaput-ai pe Cel neincaput din fire; purtat-ai pe Cel ce poarta toate; alaptat-ai, curata, pe
Cel ce hraneste faptura, pe Hristos datatorul de viata.Alta Tricantare
Irmos - acelasi:
Cu mestesugirea cea inalta a Duhului, ati zidit toata Biserica, Apostoli ai lui Hristos; in
aceasta binecuvantati pe Hristos in veci.
Trambitand cu trambita dogmelor, au surpat Apostolii toata inselaciunea idoleasca,
preainaltand pe Hristos intru toti vecii.
Apostoli ce sunteti buna adunare, pazitori ai lumii, cetateni ceresti, izbaviti-ne din primejdii
pe noi, care va laudam pururea.
A Treimii:
Dumnezeiasca stapanie cea intreit insorita si prealuminata, fire de o slava si de un tron,
Parinte atoatefacatorule, Fiule si Duhule cel dumnezeiesc, pe Tine Te laud in veci.
A Nascatoarei:
Ca pe un tron cinstit si preainaltat sa laudam neincetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe
ceea ce singura este dupa nastere maica si fecioara.
Alta Tricantarermosul:
Pe Cel pe Care-L slavesc ostile ceresti si de El se cutremura heruvimii si serafimii, toata
suflarea si zidirea, laudati- L, binecuvantati-L si-L preainaltati intru toti vecii (de doua ori).
Miluieste-ma pe mine cel ce am pacatuit, Mantuitorule, ridica-mi mintea mea spre
intoarcere. Primeste-ma pe mine cel ce ma pocaiesc; miluieste-ma pe mine cel ce strig:
Gresit-am Tie, mantuieste-ma; nelegiuit-am, miluieste-ma.
Ilie cel ce a fost purtat in car, suindu-se in carul virtutilor, s-a inaltat ca spre ceruri
oarecand, mai presus de cele pamantesti; deci la suirea acestuia cugeta, suflete al meu.
Curgerea Iordanului oarecand a stat de o parte si de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de
catre Elisei; iar tu, o suflete al meu, acestui dar nu te-ai invrednicit, din pricina neinfranarii.
Elisei luand oarecand cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har indoit; iar tu, o, suflete al meu,
de acest har nu te-ai impartasit, pentru neinfranare.
Somaniteanca oarecand a primit pe cel drept cu gand bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus in
casa ta nici strain, nici calator. Pentru aceasta tu vei fi lepadat afara din camara, tanguindu-
te.
Mintii celei intinate a lui Ghiezi pururea te-ai asemanat, ticalosule suflete; a carui iubire de
argint leapad-o macar la batranete. Fugi de focul gheenei, departandu-te de rautatile tale.
Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Tu, suflete, lui Ozia ravnind, lepra lui intru tine indoit ai luat-o; ca cele necuvioase cugeti, si
cele fara de lege faci; lasa cele ce ai si alearga la pocainta.
De niniviteni ai auzit, suflete, ca s-au pocait catre Dumnezeu cu sac si cu cenusa; acestora
n-ai urmat, ci te-ai aratat mai rau decat toti cei ce au gresit mai inainte de lege si dupa
lege.
De Ieremia cel din groapa cu noroi ai auzit, suflete, care a plans cu tanguire cetatea Sionului
si lacrimi a varsat. Urmeaza vietii lui celei plangatoare si te vei mantui.
Iona a fugit in Tars, cunoscand dinainte intoarcerea ninivitenilor; a cunoscut ca un prooroc
milostivirea lui Dumnezeu; pentru ca se ferea sa nu minta proorocia lui.
De Daniel ai auzit, o, suflete, cum a astupat gurile fiarelor in groapa; ai inteles cum tinerii
cei ce au fost cu Azaria au stins prin credinta vapaia cuptorului cea arzatoare.
Pe toti cei din Legea Veche, i-am adus tie, suflete, spre pilda; urmeaza faptelor iubite de
Dumnezeu ale dreptilor si fugi de pacatele celor vicleni.
Drepte Judecatorule, Mantuitorule, miluieste-ma si ma izbaveste de foc si de groaza ce am a
petrece la judecata, dupa dreptate; iarta-ma mai inainte de sfarsit, prin fapte bune si prin
pocainta.
Ca talharul strig Tie: pomeneste-ma; ca Petru plang cu amar; iarta-ma, Mantuitorule! strig
ca vamesul, lacrimez ca pacatoasa. Primeste-mi tanguirea ca oarecand pe a cananeencii.
Tamaduieste putrejunea smeritului meu suflet, Mantuitorule, Unule, Tamaduitorule. Pune-mi
doctorie vindecatoare si untdelemn si vin, lucrurile cele de pocainta, si umilinta cu lacrimi.
Cananeencii si eu urmand, strig: Miluieste-ma, Fiul lui David! Ma ating de poala, ca ceea ce-i
curgea sange; plang ca Marta si ca Maria pentru Lazar.
Alabastru cu lacrimi turnand pe capul Tau, Mantuitorule, ca niste mir, strig ca pacatoasa
care cerea mila; rugaciune aduc si cer sa iau iertare.
De n-a si pacatuit nimeni ca mine, totusi primeste-ma, Milostive Mantuitorule, si pe mine,
care cu frica ma pocaiesc si cu dragoste strig: pacatuit-am Tie Unuia, nelegiuit-am,
miluieste-ma.
Milostiveste-Te, Mantuitorule, spre zidirea Ta, si ma cauta ca un pastor pe mine, oaia cea
pierduta, si ratacit fiind, rapeste-ma de la lup, si ma fa oaie in pasunea oilor Tale.
Cand vei sedea Judecator ca un milostiv, si vei arata slava Ta cea infricosatoare, Hristoase,
o! ce frica va fi atuncea. Cuptorul arzand si toti temandu-se de infricosatoarea judecata a
Ta.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Maica Luminii celei neapuse, pe tine luminandu-te, te-a dezlegat de intunericul pacatelor; de
unde primind tu harul Duhului, lumineaza, Marie, pe cei ce te lauda cu credintaStih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Minune noua cu adevarat vazand in tine, maica, dumnezeiescul Zosima s-a spaimantat; ca
inger in trup vedea si cu totul de minune s-a umplut, laudand pe Hristos in veci.
Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cel ce ai indrazneala catre Domnul, Andrei cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog: Roaga-
te, ca sa aflu acum dezlegare de legatura faradelegii prin rugaciunile tale, ca cel ce esti
invatator al pocaintei si marirea cuviosilor.
A Treimii:
Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu.
Parinte, Cel ce esti fara inceput, Fiule, Cel impreuna fara de inceput, Mangaietorule cel bun,
Duhule cel drept, Nascatorule al lui Dumnezeu-Cuvantul, Cuvinte al Tatalui celui fara
inceput, Duhule cel viu si facator, Treime in Unime, miluieste-ma.Si acum... a Nascatoarei:
Ca din porfira s-a tesut trupul lui Emmanuel inlauntru in pantecele tau, Preacurata, ceea ce
esti porfira intelegatoare; pentru aceasta, Nascatoare de Dumnezeu, cu adevarat pe tine te
cinstim.
Sa laudam, bine sa cuvantam si sa ne inchinam Domnului, cantandu-I si preainaltandu-L pe
Dansul intru toti vecii.
Si iarasi irmosul: Pe Cel pe Care-L slavesc...
Tricantarea
Canonul cel Mare Cantarea a 9-a
Irmosul:
Cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu te marturisim pe tine, Fecioara curata, cei mantuiti
prin tine, cu cetele cele fara de trupuri marindu-te pe tine.
Apostoli, cei ce v-ati aratat izvoare de ape mantuitoare, racoriti sufletul meu cel topit de
setea pacatului.
Pe mine cel ce inot in noianul pierzarii si sunt cufundat, mantuieste-ma, Doamne, cu
dreapta Ta, ca si pe Petru.
Canonul Cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Ca cei ce sunteti sarea invataturi lor celor dulci, uscati putrejunea gandului meu, si alungati
intunericul necunostintei.
A Nascatoarei:
Ca una ce ai nascut bucuria, da-mi plangere prin care sa pot afla mangaiere, dumnezeiasca
stapana, in ziua ce va sa fie.
Alta Tricantare:
Pe tine, ceea ce esti mijlocitoare intre cer si intre pamant, toate neamurile te fericim; ca
trupeste a locuit in tine plinirea Dumnezeirii, Fecioara .
Cu cantari te slavim pe tine, adunare laudata a Apostolilor, ca v-ati aratat lumii luminatori,
alungand inselaciunea.
Cu mreaja voastra cea evangheliceasca vanand pesti cuvantatori, Ii aduceti pururea
merinde lui Hristos, fericitilor Apostoli.
Aduceti-va aminte de noi, Apostoli, in rugaciunea voastra catre Dumnezeu, ca sa ne izbavim
de toata incercarea, rugamu-va noi, care va laudam cu dragoste.
A Treimii:
Pe Tine, Unimea cea in trei Fete, Tata si Fiule si cu Duhul, pe un Dumnezeu de o fiinta laud;
pe Treimea cea de o putere si fara inceput.
A Nascatoarei:
Pe tine, Nascatoare de prunc si Fecioara, toate neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbavit
prin tine din blestem; ca ai nascut pe Domnul, bucuria noastra.
Alta Tricantare:
Irmosul:
Nasterea zamislirii celei fara de samanta este netalcuita; rodul Maicii celei fara de barbat
este nestricat; ca nasterea lui Dumnezeu innoieste firile. Pentru aceasta pe tine toate
neamurile, ca pe o maica mireasa a lui Dumnezeu, cu dreapta credinta te marim .
Mintea s-a ranit, trupul s-a trandavit, duhul boleste; cuvantul a slabit, viata s-a omorat,
sfarsitul este langa usi. Pentru aceasta, ticalosul meu suflet, ce vei face cand va veni
Judecatorul sa cerceteze ale tale?
Adusu-ti-am aminte, suflete, de la Moise facerea lumii, si toata Scriptura cea asezata de
acela; care iti povesteste tie de cei drepti si de cei nedrepti; din care celor de al doilea,
adica celor nedrepti ai urmat, o, suflete, pacatuind lui Dumnezeu, iar nu celor dintai.

Legea a slabit, Evanghelia nu lucreaza si toata Scriptura in tine nu este bagata in seama;
profetii au slabit si tot cuvantul Celui Drept. Si ranile tale, o, suflete al meu, s-au inmultit,
nefiind doctor care sa te insanatoseze.
Pildele Scripturii celei noi iti aduc tie, ca sa te duca pe tine, suflete, spre umilinta; ravneste
dar dreptilor, iar de pacatosi te leapada, si indupleca pe Hristos cu rugaciunile tale, cu
postul, cu curatia si cu smerenia.
Hristos S-a facut prunc, impreunandu-Se cu mine prin trup, si toate cate sunt ale firii, cu
voia le-a plinit, afara de pacat, aratandu-ti tie, o, suflete, pilda si chipul smereniei Sale.
Hristos S-a facut om, chemand la pocainta pe talhari si pe desfranate. Suflete, pocaieste-te,
ca s-a deschis usa imparatiei acum, si o apuca mai inainte fariseii si vamesii si desfranatii,
pocaindu-se.
Hristos pe magi i-a mantuit, pe pastori i-a chemat, multimea pruncilor a facut-o mucenici,
pe batranul l-a slavit si pe vaduva cea batrana. Carora n-ai ravnit, suflete, nici faptelor, nici
vietii; dar vai tie, cand vei fi judecat!
Postind Domnul patruzeci de zile in pustie, mai pe urma a flamanzit, aratand firea cea
omeneasca. Suflete, nu te lenevi; de va navali asupra ta vrajmasul, alunga-l cu rugaciuni si
cu postire, departe de la picioarele tale.
Hristos era ispitit, diavolul Il ispitea, aratandu-I pietrele ca sa le faca paini. In munte L-a
suit sa vada toate imparatiile lumii intr-o clipita. Teme-te, o, suflete, de inselaciune;
trezeste-te, roaga-te in tot ceasul lui Dumnezeu.
Turtureaua cea iubitoare de pustie, sfesnicul lui Hristos, glasul celui ce striga a glasuit,
predicand pocainta: Irod a savarsit faradelege cu Irodiada. Vezi dar, suflete al meu, sa nu te
prinzi in cursele celor fara de lege, ci degrab imbratiseaza pocainta.
In pustie a locuit Inaintemergatorul harului, si Iudeea toata si Samaria auzind, au alergat si
si-au marturisit pacatele lor bucuros, botezandu-se; carora tu, suflete, n-ai urmat.
Nunta cinstita este si patul neintinat, ca Hristos amandoua le-a binecuvantat mai inainte,
ospatandu-Se trupeste, si in Cana Galileii la nunta apa in vin prefacand, aratand intaia
minune, ca tu sa te prefaci, o, suflete.
Hristos a intarit pe slabanogul cel ce si-a ridicat patul, si pe tanarul cel mort l-a inviat, pe
fiul vaduvei si pe al sutasului si, samarinencei aratandu-Se, a inchipuit mai inainte tie,
suflete, inchinarea in Duh.
Pe ceea ce-i curgea sange a tamaduit-o Domnul cu atingerea de poala Lui; pe cei leprosi i-a
curatit, pe orbi i-a luminat si pe cei schiopi i-a indreptat; pe surzi, pe muti si pe cea
garbovita pana la pamant, i-a tamaduit cu cuvantul, ca tu sa te mantuiesti, ticaloase
suflete.
Bolile tamaduind, saracilor a bine vestit Hristos-Cuvantul. Pe schiopi i-a vindecat, impreuna
cu vamesii a mancat si cu pacatosii S-a amestecat; sufletul fiicei lui Iair, celei moarte mai
dinainte, l-a intors cu atingerea mainii.Vamesul s-a mantuit si pacatoasa s-a inteleptit; iar fariseul, laudandu-se, s-a osandit. Ca
vamesul striga: milostiveste-Te; si pacatoasa: miluieste-ma. Iar fariseul se ingamfa
strigand: Dumnezeule, multumescu-Ti, si celelalte graiuri ale nebuniei lui.
Zaheu vames a fost, dar s-a mantuit; si fariseul Simon s-a inselat, si pacatoasa si-a luat
dezlegare de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta pacatele; careia sirguieste de urmeaza,
suflete.
N-ai ravnit pacatoasei, o, ticalosul meu suflet, care luand alabastru cu mir, cu lacrimi a uns
picioarele Domnului, si cu parul le-a sters. Caci i-a rupt zapisul pacatelor ei cele de demult.
Cetatile carora le-a dat Hristos bunavestire, stii, suflete al meu, cum au fost blestemate;
teme-te de pilda, sa nu te faci ca acelea; pe care asemanandu-le Stapanul cu Sodoma, pana
la iad le-a osandit.
Sa nu te arati, o, suflete al meu, mai rau pentru deznadajduire, auzind credinta
cananeencei, pentru care cu cuvantul lui Dumnezeu s-a tamaduit fiica ei. Striga din adancul
inimii, ca si aceea lui Hristos: Fiul lui David, mantuieste-ma si pe mine.
Milostiveste-Te, mantuieste-ma, Fiul lui David, miluieste-ma, Cel ce ai tamaduit cu cuvantul
Tau pe cei indraciti, si glasul cel milostiv, ca si talharului, graieste-mi: Amin zic tie, cu Mine
vei fi in rai, cand voi veni intru slava Mea.
Un talhar Te-a hulit; un talhar ca Dumnezeu Te-a cunoscut. Ca amandoi impreuna pe cruce
erau spanzurati. Dar, o, mult-Indurate! Ca si talharului celui credincios, care Te-a cunoscut
pe Tine Dumnezeu, deschide-mi si mie usa slavitei Tale imparatii.
Faptura s-a mahnit vazandu-Te rastignit; muntii si pietrele de frica s-au despicat, pamantul
s-a cutremurat si iadul s-a golit; si s-a intunecat lumina zilei, vazandu-Te pe Tine, Iisuse, cu
trupul pe Cruce pironit.
Roade vrednice de pocainta nu cere de la mine; ca taria mea intru mine a lipsit. Daruieste-
mi inima pururea umilita, si saracie duhovniceasca; ca sa-Ti aduc acestea ca o jertfa
primita, Unule, Mantuitorule.
Judecatorul meu si cunoscatorule, Cel ce va sa vii iarasi cu ingerii sa judeci lumea toata;
atunci vazandu-ma cu ochiul Tau cel bland, sa Te milostivesti si sa ma miluiesti, Iisuse, pe
mine care am gresit mai mult decat toata firea omeneasca.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toate cetele ingeresti si adunarile omenesti le-ai uimit cu viata ta cea minunata; ca cei fara
de trup vietuind si firea covarsind; pentru care ca si cum ai fi fost fara materie, te-ai suit cu
picioarele pe apa, Marie, si Iordanul ai trecut.
Stih: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fa milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te laudam pe tine, Cuvioasa Maica, sa ne
izbaveasca de rautati si de necazurile care ne impresoara. Ca izbavindu-ne din incercari, sa
marim neincetat pe Domnul, Cel ce te-a slavit pe tine.Stih: Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi.
Andrei cinstite si Parinte de trei ori fericite, pastorul Cretei, nu inceta rugandu-te pentru cei
ce te lauda, ca sa ne izbavim de toata mania, necazul si stricaciunea, si de greseale de
neinchipuit, noi cei care cinstim pururea pomenirea ta cu credinta.
Slava... a Treimii:
Treime de o fiinta, Unime in trei ipostasuri, pe Tine Te laudam; pe Tatal slavind, pe Fiul
slavind si Duhului inchinandu-ne, unui Dumnezeu intr-o fire cu adevarat; viata si vieti,
imparatiei celei fara de sfarsit.
Si acum... a Nascatoarei:
Cetatea ta pazeste-o, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu; ca in tine aceasta cu credinta
imparatind, in tine se si intareste, si prin tine biruind, infrange toata incercarea, dezarmeaza
pe vrajmasi si indrepteaza pe supusii ei.
Si iarasi irmosul: Nasterea zamislirii celei...

http://parohialuncasi.trei.ro/assets/files/CanonulCelMare.pdf

Biblioteca creştinului

 n casa creştinului este bine să existe cel puţin câteva cărţi foarte necesare. Vom aminti aici pe cele mai importante dintre acestea, pe care omul credincios trebuie să se îngrijească să le procure. În felul acesta el îşi va forma o mică bibliotecă pe care este bine să o aşeze aproape de colţul de rugăciune.

Biblia sau Sfânta Scriptură

Este cea mai importantă carte pentru un creştin. Ea nu poate lipsi din casa omului credincios. În Biblie aflăm istoria prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în lume. Pe această istorie se întemeiază credinţa noastră. Biblia cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu către oameni. Vom afla din Biblie cum a vorbit Dumnezeu către noi "în multe rânduri şi în multe feluri... prin prooroci, iar către sfârşitul acestor vremuri - cum spune Sfântul Pavel - prin Însuşi Fiul..." (Evrei 1, 1). Biblia se împarte în două părţi: Vechiul Testament care cuprinde istoria de până la Mântuitorul Hristos şi Noul Testament care cuprinde istoria Mântuitorului Hristos, faptele şi învăţătura Sa, precum şi istoria Bisericii la începuturile ei. Biblia este cartea de căpătâi a Bisericii. Folosul citirii Bibliei este nespus de mare. Mântuitorul Însuşi ne spune că omul "nu trăieşte numai cu pâine, ci şi cu Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4). Putem citi oricând din Biblie. Este bine să ne obişnuim ca dimineaţa şi seara înainte de culcare să citim puţin din Biblie, pentru ca gândul nostru să poarte peste zi un cuvânt sau o învăţătură a Mântuitorului, iar noaptea, mintea să odihnească la fel, într-un cuvânt al lui Dumnezeu. Nimeni, ştiutor de carte sau chiar neştiutor, nu poate să fie iertat dacă n-a citit măcar o singură dată Biblia sau cel puţin Noul Testament.

Cartea de rugăciune 

Cartea de rugăciune cuprinde rugăciuni pentru diferitele trebuinţe ale creştinului. Există acum cărţi de rugăciuni, editate de Biserica Ortodoxă care conţin culegeri foarte bogate de rugăciuni, însoţite adesea de scurte învăţături pentru viaţa creştinului. Sunt rugăciuni de dimineaţă şi de seară, rugăciuni ce se pot spune înainte şi după masă, rugăciuni la începerea şi la sfârşitul lucrului, rugăciuni pentru călătorie, pentru sănătatea proprie, pentru cei bolnavi, rugăciuni pentru părinţi, pentru copii sau pentru soţi, rugăciuni la vreme de primejdie, rugăciuni pentru spovedanie şi pentru împărtăşanie şi multe altele. De-a lungul timpului, Biserica a adunat aceste rugăciuni de la oameni duhovniceşti şi le pune la îndemâna oricărui creştin pentru ca acesta să se folosească de ele în rugăciunile sale către Dumnezeu. Credinciosul se poate ruga lui Dumnezeu cu propriile sale cuvinte, din sufletul său, pentru necazul sau pentru bucuria sa. Cartea de rugăciuni ne vine în ajutor. Ea ne învaţă cum să ne rugăm, ne ajută să ne citim sufletul şi să găsim cuvintele potrivite. Rugăciunile pe care le citim din carte trebuie să le rostim ca fiind propriile noastre cuvinte. Rugăciunile acestea vin de la oameni luminaţi de Duhul lui Dumnezeu şi sunt foarte cuprinzătoare, dar mai ales foarte corecte. De aceea ele ne şi formează, ne ajută să descoperim rugăciunea adevărată.

Ceaslovul 

Ceaslovul sau Orologiul este cea mai de seamă şi mai completă carte de rugăciuni a Bisericii. Numele acestei cărţi vine de la "ceas" sau "oră", ea arătându-ne cum trebuie să ne rugăm în fiecare ceas al zilei sau al nopţii. Ceaslovul este deopotrivă o carte de slujbă trebuitoare preotului şi cântăreţului în biserică la săvârşirea slujbelor bisericeşti, dar şi o carte care cuprinde rugăciuni şi rânduieli ce pot fi folosite de creştini în casa lor şi în familie, potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, care numesc familia "o mică biserică". Pe lângă rugăciunile la diferite trebuinţe, în Ceaslov găsim şi multe din rugăciunile care alcătuiesc slujbele bisericeşti, extrase din celelalte cărţi de slujbă ale Bisericii, acatiste şi paraclise - rugăciuni speciale -, sinaxarul cu sărbătorile şi sfinţii de peste an. "Ceaslovul este cartea de fiecare zi a tuturor celor ce preţuiesc rugăciunea şi desăvârşirea, a celor ce caută Împărăţia cerurilor şi dreptatea lui Dumnezeu", cum scria Fericitul întru adormire Părinte Patriarh Teoctist în prefaţa Ceaslovului tipărit în 1992.

Psaltirea 

Psaltirea este şi ea o carte folositoare de suflet care nu poate lipsi din casa unui credincios. Este fără îndoială cea mai răspândită şi mai citită carte biblică. În lumea ortodoxă, Psaltirea estea cea mai iubită şi cea mai des folosită carte. Ea cuprinde cei 150 de psalmi ai lui David grupaţi în 20 (douăzeci) de "catisme". Psalmii îi găsim, desigur şi în Biblie, în prima parte a acesteia, Vechiul Testament. Uneori sunt publicaţi împreună cu Noul Testament. Trebuie ştiut că psalmii sunt rugăciuni sub formă de imne, de cântări, care exprimă întreaga bogăţie de trăiri şi sentimente ale omului în faţa lui Dumnezeu şi în faţa vieţii şi a lumii înconjurătoare. În psalmi relaţia dintre om şi Dumnezeu este foarte apropiată, intimă, dialogul este direct. Citirea psalmilor ajută pe om să se apropie mult de modul corect de a-L înţelege şi a-L simţi pe Dumnezeu şi pe sine în raport cu Dumnezeu, cu sine, cu cei din jur şi cu natura însăşi. El învaţă cum să vorbească cu Dumnezeu, cum să se roage, cum să mulţumească, cum să ceară iertare, cum să laude, cum să dea slavă, cum să se bucure, cum să se veselească... Iată ce scrie despre aceasta Sf. Vasile cel Mare: "Cartea Psalmilor cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate..., este o comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cât se poate de grabnic însănătoşirea celui de curând rănit. Îngrijeşte de cel bolnav şi păstrează întreg pe cel sănătos. Ea face ca patimile, care de-a lungul vieţii omeneşti caută să se cuibărească în suflete, să fie îndepărtate şi să se ajungă la crearea unei stări sufleteşti pline de bucurie şi de plăcere, care face ca în suflete să se nască cugetele cele înţelepte... Psalmul este liniştea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei şi al valului gândurilor. El face să slăbească mânia sufletului şi înfrânează pornirea către patimi, ... împacă pe cei ce-şi poartă vrăjmăşie. Psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru teama de noapte, linişte pentru oboseala zilei, pavăză şi mângâiere oamenilor credincioşi, iar pentru femeile credincioase una dintre cele mai potrivite podoabe. Ce nu poate învăţa cineva din psalmi? Măreţia bărbăţiei, exactitatea dreptăţii, însemnătatea înfrânării, desăvârşirea judecăţii, chipul în care trebuie să rabde şi tot ceea ce se poate spune despre lucrurile cele bune." De aceea, duhovnicii recomandă frecvent citirea Psaltirei. Există mănăstiri unde se citeşte Psaltirea neîntrerupt, zi si noapte. Este bine ca citirea Psaltirei, dupa o rânduială zilnică sau pentru o anume împrejurare, să se facă cu binecuvântarea preotului duhovnic.

Vieţile Sfinţilor 

Vieţile Sfinţilor, istorisiri despre vieţile celor mai mulţi dintre sfinţii Bisericii noastre au fost adunate de timpuriu de către creştini pentru a le servi drept modele, drept amintire şi încurajare. Există şi în limba română adunate vieţile sfinţilor în douăsprezece volume, pentru fiecare lună câte un volum care cuprinde istorisirile vieţilor sfinţilor pomeniţi în toate zilele lunii respective. Ultima ediţie a Vieţilor Sfinţilor a fost publicată la Mănăstirea Sihăstria.

Calendarul 

Nu există casă de creştini care să nu aibă un calendar, în care sunt trecute sărbătorile mari de peste an, posturile mari şi zilele de post din timpul unui an şi, desigur, sfinţii pe care Biserica îi pomeneşte în fiecare zi. Calendarul creştin ortodox este cel care ne arată ritmul şi pulsul vieţii bisericeşti. Pulsul vieţii creştinului este dat de pulsul vieţii Bisericii. Reperele principale ale vieţii sale de peste an ca şi ale programului său săptămânal sau zilnic sunt indicate de calendar. Pentru viaţa Bisericii ca şi pentru viaţa creştinului are o importanţă deosebită pomenirea sfinţilor. Într-adevăr, Biserica a rânduit de la început ca în fiecare zi a anului să se facă pomenirea unui sfânt sau a mai multor sfinţi ai săi. Omul are nevoie de modele pentru a se ghida în viaţa sa. Modelele creştinului sunt sfinţii. Sfinţii trecuţi de Biserică în calendar pentru a fi pomeniţi şi pentru a servi drept model creştinilor aparţin celor mai diverse categorii: apostoli, evenghelişti, ierarhi, mucenici, cuvioşi, etc. Prin strădaniile lor de o viaţă sau printr-un singur gest bineplăcut lui Dumnezeu, sfinţii au primit darul sfinţilor al lui Dumnezeu, numărându-se printre cei ce se împărtăşesc de dumnezeiască slavă. Prezenţa sfinţilor ne dă curaj. Ei sunt pentru noi mărturie că omul poate birui neputinţele şi ispitele vieţii, poate să se împlinească, poate să ajungă la Dumnezeu în ciuda atâtor obstacole care ţin de sine sau de lumea care-l înconjoară. Sfinţii sunt cei mai apropiaţi prieteni ai omului.

Proloagele 

Iată o carte care se găseşte mai rar, dar care este foarte folositoare. Ea cuprinde pentru fiecare zi din an o serie de lecturi folositoare de suflet, ziditoare, între care mai întâi viaţa sfinţilor din ziua respectivă pe scurt, unul sau mai multe cuvinte de învăţătură culese de la marii Părinţi şi Sfinţi ai Bisericii. Aşa încât credinciosul are rânduit a citi ceva folositor pentru sufletul său în fiecare zi. Cartea Proloagelor şi-a împrumutat numele de la cuvântul "prolog" care pe lângă înţelesul de "cuvânt înainte" mai are şi înţelesul "cuvânt ales", ea nefiind altceva decât o antologie, o culegere de cuvinte alese, de cuvinte folositoare. Proloagele sunt foarte vechi şi au fost cunoscute în toată lumea ortodoxă. În limba română le întâlnim răspandite foarte mult încă în secolele XVII-XVIII. În forma lor de astăzi au fost tipărite prima dată la Mănăstirea Neamţ în anii 1854-1855. Această ediţie a fost retipărită de Editura Mitropoliei Olteniei în anul 1991.

Catehismul sau Învăţătura de credinţă 

Catehismul sau Cartea de învăţătură este cartea care explică pe scurt credinţa şi viaţa Bisericii şi a creştinului. Aflăm aici informaţii despre credinţa adevărată a Bisericii, despre slujbele Bisericii, despre datoriile credincioşilor, despre tot ceea ce trebuie să cunoască un credincios ortodox. Ea este cu atât mai folositoare acum cu cât o perioadă lungă de timp a lipsit religia din şcoală şi foarte mulţi din credincioşii Bisericii nu cunosc ce trebuie să facă şi cum trebuie să facă lucrurile care ţin de calitatea lor de creştini. Este ca un abecedar al oricărui creştin. În ultimii ani Catehismul a fost retipărit de Patriarhia Română la Bucureşti în 1992 şi în 2000, de Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului în 1993 şi în 2005, de Mitropolia Moldovei la Iaşi în 1996, de Episcopia Ortodoxă a Oradei în 1996.

Patericul 

Patericul este una dintre cele mai răspândite şi mai populare cărţi ale spiritualităţii ortodoxe. Patericul conţine scurte istorisiri şi cuvinte pilduitoare din viaţa călugărilor, mai ales a sihaştrilor. Patericul este deja un gen literar aparte. El aparţine literaturii creştine mărturisitoare. În el aflăm mărturii vii despre cum au trăit şi au înţeles pe Dumnezeu oameni care s-au lepădat de lume, consacrându-şi toată viaţa lor căutării lui Dumnezeu. Avem multe paterice care provin din marile centre monahale ale Răsăritului ortodox. Cel mai cunoscut este Patericul egiptean. În limba română a fost tradus şi a circulat foarte mult. O ultimă ediţie a apărut la Alba Iulia în 1990. Pe lângă acesta mai circulă în limba română: Patericul atonit, editat de Editura Anastasia în 1995, Patericul sinait, Patericul Solovetului... Avem şi un voluminos Pateric românesc datorat neobositului vrednic întru pomenire Arhim. Ioanichie Bălan de la M-rea Sihăstria. Acesta din urmă este foarte necesar pentru istoria noastră spirituală.

Locul de rugăciune

 

Cele mai multe dintre casele creştinilor au amenajat un loc anume, un colţişor pentru rugăciune. Acesta este într-un loc mai ferit din casă, desigur tot în partea de răsărit, în jurul unei icoane. Este un fel de altăraş unde se păstrează toate lucrurile sfinţite din casă. 

Aici păstrăm aghiasma mare, apa sfinţită de la sfeştanie, anafora, tămâia, lumânările, busuiocul, salcia sau frunza de nuc aduse de la biserică de Florii sau de Rusalii. Se poate amenaja ca un fel de dulăpior de colţ sau de perete, deschis, unde putem pune icoana şi toate celelalte. Tot aici trebuie să avem o măsuţă mică sau un analog mic (ca cel de la biserică pe care se citeşte Sfânta Evanghelie), pe care vom pune cartea sau cărţile noastre de rugăciune.

Candela

În colţisorul de rugăciune trebuie să avem neapărat o candelă. În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă. Se va folosi candelă cu ulei şi fitil. Nu este potrivit să se folosească beculeţe, pentru că adevărata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe. Candela nu este pentru frumuseţe, ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Vă amintiţi pilda fecioarelor din Evanghelie, care aşteptau pe Mântuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient untdelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului: "Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13). Cum spuneam, creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, în vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbatoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective. Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu. Există candele la magazinele de obiecte bisericeşti, la biserici şi la mănăstiri. O candelă este compusă dintr-un suport - de obicei metalic - în care se aşează un pahar special de candelă, colorat şi o plută specială sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vată. La caz de nevoie, se poate improviza o candelă foarte uşor într-un păhărel sau în orice alt vas mic. Este bine, totuşi, să ne îngrijim de o candelă frumoasă, care să fie şi podoabă de preţ în casa noastră. Se mai obişnuieşte o candelă în bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Este foarte frumoasă şi dragă această însoţire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte de rugăciune. 

 Căţuia

Căţuia este un mic obiect metalic cu mâner, în care aprindem tămâie. Căţuia nu poate lipsi din casa creştinului. Ea se păstrează la colţişorul de rugăciune, sau lângă icoană. În casă putem aprinde tămâie ori de câte ori simţim nevoia, dar mai ales atunci când ne facem rugăciunea. Creştinul poate să tămâieze singur prin casă, după ce face semnul crucii deasupra tămâii aprinse. Se aprinde tămâie şi când suntem tulburaţi de gânduri urâte, de vise urâte sau de duhuri necurate. Tămâia binemirositoare este semnul rugăciunii noastre curate care se înalţă către Dumnezeu, dar şi semnul darului şi al prezenţei lui Dumnezeu. De aceea, tămâia este folosită pentru alungarea tuturor răutăţilor. Pentru arderea tămâiei avem nevoie de un cărbune special pe care-l putem procura de la mănăstiri sau de la biserici. Mai putem folosi şi cărbuni aprinşi din foc. Căţuia a cam dispărut din casele credincioşilor. În locul ei se folosesc alte obiecte metalice, cel mai adesea lingura. Trebuie să ne îngrijim să ne procurăm o căţuie frumoasă, pentru a ne arăta atenţia şi grija noastră faţă de lucrurile cu care ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu. Căţuia este necesară şi ori de câte ori vine preotul pentru a săvârşi o slujbă în casă. Este bine atunci să-l aşteptăm pe preot, cu candela, cu lumânările şi cu căţuia aprinse.

Sfeştania

 

Ce este sfeştania?

Sfeştania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfinţirea cea mică a apei. Ea se săvârşeşte de către preot în biserici sau în casele credincioşilor cu diferite prilejuri. Slujba sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea. Iată ce scrie în cartea de slujbă a preotului despre folosul sfeştaniei: "Această apă sfinţită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoţilor, o sfinţeşte, are multe feluri de lucrări, precum însăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea mărturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alungă; se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele; mintea se curăţeşte de lucrurile cele spurcate şi se îndreptează spre rugăciune; bolile le alungă şi dă sănătate sufletească şi trupească... Toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare."

De ce facem sfeştanie? 

Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi curăţeşte sufletul, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfinţită la început se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele. Prin săvârşirea periodică a sfeştaniei se resfinţeşte locul, casa şi toate lucrurile din ea după un timp în care inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem şi pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi şi pe care Biserica noastră îl învaţă de la începuturi. Şi anume, omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului său înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau trăieşte, după cum, faptele lui bune, curăţenia vieţii lui sfinţeşte şi mediul său înconjurător. În legătură cu aceasta s-a păstrat în popor o zicală foarte adevărată şi care cel puţin la început avea înţelesul celor de mai sus: "Omul sfinţeşte locul". Într-adevăr omul sfinţeşte locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâţeşte sau murdăreşte prin urâţenia şi murdăria sa sufletească. Să ne amintim că păcatul protopărinţilor Adam şi Eva a adus cu sine şi o tulburare a creaţiei întregi: pământul care până atunci rodea numai lucruri folositoare şi frumoase, a început a rodi "spini şi pălămidă" (Facere 3, 18). Dacă păcatul sau oricare lucru urât îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curăţirea şi sfinţirea omului şi a mediului care-l înconjoară îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvântarea Acestuia şi îndepărtează răul sub orice formă acesta ar fi prezentat.

Când putem sau când trebuie să facem sfeştanie în casă? 

Dintru început spuneam că, în principiu, preotul trebuie şi poate să săvârşească sfeştanie la casa credinciosului, "oricând acesta o cere". Deci, ori de câte ori, credinciosul simte nevoia curăţirii şi sfinţirii casei, aşa cum simte nevoia uşurării şi curăţirii de păcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfeştanie. Este bine ca sfeştania să se facă în zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujbă de curăţire, de spălare, de exorcizare, care se potriveşte mai puţin cu zilele de sărbătoare sau cu celelalte zile ale săptămânii, dar şi pentru faptul că cel care solicită săvârşirea sfeştaniei trebuie să se pregătească prin postire şi rugăciune. În vechime, dar şi astăzi în unele regiuni, se obişnuia sfeştania în prima zi a fiecărei luni. Acesta, desigur este un lucru foarte bun şi de dorit. În locul acestei sfeştanii de ziua întâia a fiecărei luni s-a păstrat în multe părţi din Biserica noastră obiceiul ca preotul să meargă pe la toate casele pentru a stropi cu apă sfinţită. El nu mai săvârşeşte sfinţirea apei în fiecare casă, ci o săvârşeşte la biserică o singură dată şi apoi stropeşte cu această apă sfinţită toate casele parohiei. De aceea se spune în popor că vine preotul cu "zi'ntai'".

Sfeştania din luna martie

Dacă nu se poate mai des, se face sfeştanie în casă, cel puţin o dată pe an. Mai în toate părţile se obişnuieşte ca această sfeştanie anuală să se facă în Postul Mare care premerge sărbătoarea Sfintelor Paşti. Cei mai mulţi dintre credincioşi solicită săvârşirea acestei sfeştanii în luna martie. Singura explicaţie a acestei preferinţe este legată de faptul că, indiferent când sunt Sfintele Paşti, luna martie este cuprinsă în Postul Mare, de aici şi vorba populară că "martie nu lipseşte din post". Deci, nu luna martie în sine este o lună în care este bine să se facă sfeştanie, ci Postul Mare este o perioadă potrivită pentru această slujbă în casă. De ce în post? Mai întâi trebuie să spunem că este bine să facem sfeştanie în post pentru că în aceasta perioadă cei ai casei sunt mai pregătiţi sufleteşte, datorită postului şi a rugăciunilor din această perioadă, dar şi datorită faptului că acum credinciosul se străduieşte mai mult ca oricând să se lepede de deprinderile rele, de răutăţi şi păcate, şi să se îngrijească mai mult de suflete, să se apropie mai mult de Dumnezeu. Desigur, oricare din posturile de peste an rânduite de Biserică sunt potrivite pentru săvârşirea sfeştaniei, după cum, se recomandă acest lucru şi pentru zilele de post de peste săptămână, miercurea şi vinerea. Cine doreşte, este bine să săvârşească sfeştanie în toate posturile. Cine nu poate, să o facă cel puţin în Postul Mare. De ce în Postul Mare? Pentru că acesta este cel mai important şi cel mai aspru post de peste an care ne pregăteşte pentru cea mai mare sărbătoare a Bisericii. Dar şi pentru că acesta este primăvara, când, odată cu înviorarea şi împrospătarea naturii, se face şi curăţenia casei şi a lucrurilor din ea. Pe lângă aceasta, mai poate fi luată în seamă şi dorinţa şi disponibilitatea omului de înviorare şi renaştere odată cu cea a naturii înconjurătoare, în virtutea aceleiaşi solidarităţi dintre om şi creaţie. Puritatea, frumuseţea şi vigoarea naturii renăscute invită pe om, aproape irezistibil, la aceeaşi renaştere şi recuperare a purităţii şi a vigorii lăuntrice. Peste tot, dar mai ales la ţară, primăvara se face o curăţenie generală a casei, care merge la scoaterea tuturor lucrurilor din casă, curăţirea, scuturarea şi împrospătarea lor până la văruirea pereţilor, care aduce cu sine şi la propriu şi la figurat un aer de reală primenire - mai ales când pereţii se văruiesc cu var alb.

Sfeştania după ce am avut în casă un deces

Se obişnuieşte ca după ce am avut un deces în casă, la câteva zile după înmormântare, atunci când cei din casă se pot pregăti, să se săvârşească sfeştanie. Creştinul simte nevoia resfinţirii şi binecuvântării casei nu pentru că cel decedat ar fi întinat în vreun fel casa, ci pentru că locul şi casa a fost cercetat de moarte. Pe bună dreptate, moartea este socotită ca cea mai înfricoşătoare formă a răului şi consecinţă a păcatului. "Pentru că plata păcatului este moartea" spune Sfântul Apostol Pavel (Rom. 6,23). Cu atât mai mult, trebuie să se săvârşească sfeştanie în casa sau în locul în care s-a comis un omor sau o altă fărădelege sau urâciune (avort, încercare de sinucidere, vărsare de sânge, molimă, întâmplare rea sau accidente de orice fel, etc.), pentru că toate acestea se întâmplă din îndemnul şi cu lucrarea diavolului şi a duhurilor rele.

Ce trebuie şi cum trebuie să ne pregătim pentru sfeştanie?

Cine doreşte a chema preotul pentru a săvârşi sfeştanie în casă, trebuie să ştie cum trebuie să se pregătească pentru aceasta având în vedere cele de mai jos. Mai întâi toţi cei din casă este bine să se spovedească, pentru ca înainte de a curăţi şi sfinţi casa, să se curăţească şi să se sfinţească ei înşişi de păcatele şi relele care afectează şi casa în care ei locuiesc. Dacă nu este în timpul postului, atunci cei din casă să ştie că trebuie să postească trei zile înainte sau cel puţin ziua aceea şi să se ferească de ceartă, duşmănii, înjurături sau alte rele. În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeştanie trebuie curăţită cât mai bine, de la un capăt la altul şi toate lucrurile din ea. Nu este de închipuit să stropim cu apă sfinţită şi să facem rugăciuni pentru a curăţi casa de rele iar casa să fie murdară şi neîngrijită. Apoi, orice slujbă săvârşită de preot în casă este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casa aceea prin lucrarea Sa sfinţitoare şi prin binecuvântarea Sa. Ori, dacă atunci când primim un oaspete obişnuit, dintre oameni, dereticăm şi facem curăţenie în casă, pentru a-l primi cum se cuvine, cu atât mai mult atunci când vrem să-L primim pe însuşi Dumnezeu. Aşa cum ne spălăm, ne îngrijim şi ne primenim noi oamenii atunci când mergem la biserică sau atunci când ni se face orice slujbă, tot aşa trebuie primenită şi casa noastră când facem slujbă în ea. Pentru slujba sfeştaniei, credinciosul trebuie să pregătească o măsuţă frumos acoperită, orientată spre răsărit (măsuţa poate fi aşezată în faţa sau în apropierea icoanei sau a colţului de rugăciune din casă) pe care va aşeza următoarele:

- un vas larg la gură cu apă

- un mănunchi de busuioc

- două sfeşnice mici cu lumânări sau un vas strâmt la gură (un pahar sau ceaşcă) în care să se poată pune lumânările din ceară curată

- o căţuie cu cărbune aprins şi puţină tămâie

- o icoană (dacă măsuţa nu se află în faţa icoanei din casă)

- un pomelnic cu cei ce locuiesc în casă şi cu cei pe care respectivii doresc să-i pomenească la rugăciune (poate fi şi un pomelnic cu morţii familiei)

Mai pot fi puse pe masă: o pâine, puţin untdelemn şi puţin vin, simbolizând roadele pământului date de Dumnezeu spre hrana noastră, pentru a fi binecuvântate. Preotul va sta în faţa măsuţei, iar credincioşii vor sta în spatele preotului, aşa cum stăm şi la biserică, toţi cu faţa la răsărit.

Toate uşile camerelor vor fi larg deschise.

Care sunt actele principale săvârşite de preot în timpul sfeştaniei?

Rugăciunile de început şi tămâierea casei

Slujba sfeştaniei cuprinde diverse rugăciuni, pentru casă şi pentru cei ce locuiesc în ea, rugăciuni pentru sfinţirea apei, tămâierea casei, sărutarea Sfintei Cruci de către toţi cei de faţă şi stropirea lor cu apă sfinţită, stropirea casei cu apă sfinţită. După binecuvântarea de început a preotului, se rostesc rugăciunile de început, psalmul 142 "Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea..." şi Psalmul 50, psalm de pocăinţă, timp în care preotul tămâiază masa amenajată pentru slujbă şi toată casa, începând de fiecare dată cu icoana din cameră. Urmează o serie de tropare scurte, rugăciuni adresate Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor, exprimând rugămintea noastră ca aceştia să fie împreună rugători cu noi. Invocând numele sfinţilor şi al Maicii Domnului, spunem de fiecare dată: "rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi".

De ce rugăm pe Maica Domnului şi pe sfinţi să se roage pentru noi?

La orice slujbă sau rugăciune, cerem Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să fie alături de noi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, să se roage pentru noi, să mijlocească pentru noi. În credinţa şi tradiţia noastră ortodoxă, sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu şi Maica Domnului sunt foarte apropiaţi credincioşilor. De aceea suntem înconjuraţi de icoane ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor în biserici, dar şi în casele noastre. Dacă nădăjduim în sprijinul şi în înţelegerea oamenilor din jurul nostru, pe care îi rugăm adeseori să ne ajute sau să mijlocească pentru noi la alţi oameni, cu atât mai mult nădăjduim în dragostea, ajutorul şi în mijlocirea celor care sunt acum în preajma lui Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă este foarte răspândită şi încetăţenită rugăciunea unora pentru alţii şi fiecare simţim cât de folositoare este. În această solidaritate dintre oameni, în dragostea şi mila unora pentru alţii se întemeiază credinţa noastră în rugăciunile şi mijlocirile sfinţilor pentru noi. Dacă rugăciunle şi mijlocirile noastre, ale oamenilor păcătoşi, prinşi în toate neputinţele acestei vieţi sunt ascultate de Dumnezeu şi împlinite, cu atât mai mult rugăciunile sfinţilor. De altfel, dacă noi credem în viaţa de dincolo, dacă credem, prin urmare, că oamenii bineplăcuţi lui Dumnezeu sunt alături de Dumnezeu, nu ne putem închipui că ei, atât de buni şi iubitori, pot rămâne nepăsători la necazurile, durerile şi nevoile noastre. Nu putem să ne gândim că cei care în viaţa lor pământească s-au rugat neîncetat pentru toţi oamenii, s-au jertfit pentru a-i ajuta, au fost milostivi, au suferit pentru durerile şi păcatele semenilor lor, după cum aflăm din istorisirea vieţii lor, nu putem, deci, să ne închipuim că aceştia, trecând în viaţa cealaltă, devin nepăsători de ceea ce se întâmplă cu oamenii şi cu lumea.

Citirea Sfintei Evanghelii

Momentul important următor este citirea Sfintei Evanghelii, timp în care credincioşii îngenunchează. Se citeşte un fragment din Evanghelia dupa Ioan (cap.V, 1-4) care redă episodul vindecării paraliticului de la scăldătoarea din Vitezda. Aici ni se arată că apa în care se cobora un înger al Domnului, care era, deci, într-un fel cercetată, atinsă, sfinţită de Dumnezeu, devine vindecătoare: "...căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa; şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de ori ce boală era ţinut". Tot aşa, cum vom vedea, printr-o rugăciune specială, preotul se roagă lui Dumnezeu "să trimită harul Prea Sfântului Său Duh şi să sfinţească apa" pusă înainte şi să fie spre spălarea de toată întinăciunea şi spre sănătatea sufletelor şi a trupurilor.

Ectenia Mare

După citirea Sfintei Evanghelii, preotul rosteşte Ectenia Mare, o serie de rugăciuni şi de cereri adresate lui Dumnezeu, mai întâi cu caracter general, pentru pacea şi binele lumii întregi, a localităţii respective, sat sau oraş, şi apoi, cu caracter special, pentru sfinţirea apei. Astfel preotul se roagă lui Dumnezeu "pentru ca să sfinţească apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh", "pentru ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor şi trupurilor, şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică", "pentru ca să se trimită ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului"... şi altele.

Rugăciunea de sfinţire a apei

Momentul cel mai important al slujbei este atunci când preotul sfinţeşte apa printr-o rugăciune specială. În momentul acestei rugăciuni, preotul afundă de trei ori mâna dreaptă în apă, făcând semnul Sfintei Cruci şi rugându-se de fiecare dată astfel: "Şi acum trimite harul Prea Sfântului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, care sfinţeşte toate, şi sfinţeşte apa aceasta". Apoi continuă rugăciunea: "Şi prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta, trimite-ne nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Aşa ne rugăm cercetează neputinţa noastră, Bunule, şi tămăduieşte cu mila Ta bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti", asociind acestei rugăciuni rugăciunea Maicii Domnului, puterea Sfintei Cruci şi rugăciunile tuturor sfinţilor, pomenind numele multora dintre ei.

Afundarea Sfintei Cruci în apă şi stropirea cu apă sfinţită

După rugăciunea de sfinţire, preotul afundă în apă Sfânta Cruce în formă de cruce, de trei ori, în timp ce cântă troparul: "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău". În continuare preotul stropeşte cu apă sfinţită toată casa, cineva din cei ai casei purtând vasul cu apă sfinţită. După ce termină de stropit casa, preotul stropeşte cu apă sfinţită pe toţi cei prezenţi care se închină şi sărută Sfânta Cruce pe care preotul o ţine în mână.

Ectenia finală pentru păzirea casei de rău

Slujba sfeştaniei se sfârşeşte cu o rugăciune prin care preotul se roagă "să se păzească locuinţa aceea, toate oraşele şi satele de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri şi de războiul dintre noi" şi pentru ca Bunul Dumnezeu "să îndepărteze şi să împrăştie toată mânia, care se porneşte asupra noastră, şi să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră şi să ne miluiască pe noi." Acum preotul pomeneşte pe toţi cei de faţă şi pe toţi cei scrişi pe pomelnicul casei. Se poate, de asemenea, face o rugăciune de pomenire a morţilor familiei.

Rugăciunea la punerea temeliei casei noi

 Întreaga viaţă a omului credincios se desfăşoară sub semnul prezenţei, al lucrării, al voii şi al binecuvântării lui Dumnezeu. Tot ceea ce face, el face cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea rugăciunea la Dumnezeu îl însoţeşte neîncetat dar mai ales la începutul lucrurilor sale, pentru a cere ajutorul şi ocrotirea lui Dumnezeu şi la sfârşit pentru a-I mulţumi. Omul credincios îşi începe viaţa încreştinându-se prin Botez, îşi începe căsnicia primind binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, pleacă la drum închinându-se, îşi începe ziua şi orice lucru cu rugăciune, pentru că simte nevoia de a începe totul cu Dumnezeu şi de a-şi aşeza lucrul mâinilor lui sub ocrotirea şi binecuvântarea binefăcătoare a lui Dumnezeu. Nu putea să se întâmple altfel cu construirea casei noi.

Zilele de pomenire pentru morţi

 

Biserica noastră a rânduit sâmbăta ca zi de rugăciune pentru cei morţi, precum şi anumite zile de peste an, în care ducem colivă la biserică şi dăm pomelnic pentru toţi cei morţi ai noştri.

Aceste zile de obştească pomenire sunt numite "Sâmbete" sau "Sâmbetele morţilor" când se fac pomeniri cu Sfântă Liturghie şi anume:

- sâmbăta lăsatului sec de carne pentru Postul Paştelui

- sâmbetele din săptămâna a 2-a, a 3-a şi a 4-a din Postul Paştelui

- sâmbăta dinaintea Rusaliilor (Sâmbăta morţilor sau a Moşilor, sau "Moşii de vară")

- lunea sau marţea după Duminica Tomii (Paştile Blajinilor)

- la Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)

- în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril (zis Sâmbăta morţilor sau "Moşii de toamnă")

- Joia Mare (Joi Mari) din Săptămâna Sfintelor Patimi

Zilele în care facem parastase omului când moare

Parastasul de trei zile, care înseamnă Învierea lui Hristos, a treia zi. Biserica se roagă atunci ca Cel înviat a treia zi din morţi, adică Mântuitorul, să învieze pe cel răposat.

Parastasul de 9 zile, prin care rugăm pe Mântuitorul care a murit în ceasul al 9-lea din zi, precum şi pe cele 9 cete îngereşti, să odihnească pe cel răposat cu Sfinţii şi cu toţi îngerii.

Parastasul de 40 de zile se face întru pomenirea Înălţării Domnului, care a avut loc după 40 de zile de la Înviere. Tot la 40 de zile de la ieşirea sufletului, Mântuitorul îi hotărăşte locuinţa până la judecata viitoare; noi ne rugăm să-i aşeze în Rai.

Parastasele de trei, şase şi nouă luni şi apoi parastasele de un an până la 7 ani. Acestea mărturisesc dragostea pentru cel răposat şi necontenita legătură cu sufletul acestuia.

Zilele în care nu se fac parastase şi pomeniri

- de la 20 decembrie şi până la 7 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul)

- de la Lăsata Secului de carne, pentru Postul Paştelui şi până la sâmbăta întâia din Postul Mare

- de la Sâmbăta Floriilor şi până la Duminica Tomii

- în toate praznicele împărăteşti

Zilele pentru purtarea "capetelor" la cei morţi sau "ortul postului"

Aceste pomeniri se fac de obicei în Postul Mare, timp de 40 de zile. În unele părţi se fac îndată după moartea omului, tot 40 de zile, când preotul face parastasul pe scurt şi scoate coliva la mormânt.

Prinoasele care se dau pentru sufletul mortului

În ce stare te-a găsit moartea, în aceea te afli, scrie un Părinte Bisericesc. Deci mortul nu poate să-şi mai schimbe starea de dincolo. O singură scăpare mai este. Ne-o arată "Mărturisirea Credinţei Ortodoxe" care zice: "Credinţa ne învaţă că un mare număr de păcătoşi care s-au căit în clipa de pe urmă, sunt scăpaţi din iad, prin rugăciunile şi milosteniile celor vii". Prin rugăciunile celor vii înţelegem: rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie, rugăciunile noastre, ale fiecăruia, pentru răposaţi şi parastasele pentru pomenirea morţilor, pomelnicele morţilor pe care le dăm preotului la Sfânta Liturghie, să fie însoţite de-o prescură din care se scoate Trupul Domnului la Sfânta Jertfă; de o lumânare, ca să aibă mortul parte de lumină şi de vin, din care se pregăteşte Sângele Domnului. Parastasele se însoţesc de colivă îndulcită cu miere sau zahăr, căci coliva închipuieşte nădejdea noastră în învierea celui răposat, iar mierea şi zahărul, credinţa noastră în viaţa tihnită şi plăcută a mortului. De asemenea se însoţesc de colaci, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos. Apoi tămâie şi untdelemn - toate fiind jertfe plăcute Domnului.

Prin milostenii înţelegem: mâncarea ce urmează după parastas, vasele, hainele, banii, oile şi juncile şi orice alte lucruri date de pomană, pentru sufletul răposatului. Se cuvine însă, ca aceste pomeni să fie împărţite săracilor, nu rudelor noastre sau celor avuţi, căci atunci pomana nu-i deplină şi deci nu-i primită. Iar pomana să o facem cu dragoste şi râvnă, nu pentru ochii lumii, sau din silă.

REŢETĂ COLIVĂ

INGREDIENTE
1kg de grâu (arpacaş)
1kg de nuci
1 kg de zahăr
coaja rasă de la două lămâi
un pachet de biscuiţi (să fie de post)
1 plic de scorţişoară
2 plicuri de zahăr vanilat
o sticluţă de esenţă de rom
1 cană orez
1 linguriţă sare
zahăr pudră (pentru ornare)
cacao, bomboane (pentru ornare)

PREPARARE

Eliminăm toate corpurile străine din grâu, apoi îl spălăm în mai multe ape (de regulă 9).

Într-o oală de 10 kg, unsă cu ulei, se răstoarnă grâul şi peste el turnăm apă clocotită, ca să acopere boabele de grâu cam de un lat de palmă (4 degete).

Se pune la foc potrivit. De preferat peste ochiul de aragaz se pune o tablă pentru a preveni lipirea şi afumarea colivei.

Când începe să clocotească se adaugă sarea şi orezul bine spălat. Se fierbe până când apa scade, iar compoziţia este fluidă.

Se adaugă tot zahărul tos. Compoziţia se va lichefia, dar se fierbe în continuare la foc mic până când scade din nou.

Se presară în ploaie grişul, se mai dă în câteva clocote încă 5-10 minute, apoi se răstoarnă într-un lighean.

Se adaugă scorţişoara şi coaja rasă de lămâie, se amestecă bine, se întinde compoziţia cu o lingură de lemn şi se acoperă suprafaţa cu un şervet ud pentru a nu forma crustă.

După răcire înlăturăm coaja (în caz că totuşi s-a format) şi adăugăm esenţa de rom, zahărul vanilat şi nuca tăiată fin cu cuţitul, pisată sau râşnită, după preferinţă.

În continuare, amestecăm uşor toate ingredientele, până se omogenizează.

Compoziţia o aşezăm pe un platou curat şi o modelăm uniform, ca să capete o formă frumoasă.

Deasupra cernem pesmetul obţinut din biscuiţi, pe care îl presăm puţin cu un carton ca să fie mai dens şi neted, apoi cernem un strat uniform de zahăr pudră, gros de cel puţin 1 mm (oricum să acopere bine pesmetul), pe care îl presăm, ca şi pe pesmet.

Pentru ornat, putem folosi un şablon făcut din carton, care să reprezinte o cruce, peste care cernem puţină cacao. De asemenea, putem folosi diverse ornamente ca: drajeuri, migdale trase în zahăr şi altele, după preferinţa şi inspiraţia noastră.

Curăţăm bine marginile platoului de pesmetul şi de zahărul căzut la cernut.

Metaniile, închinăciunile şi îngenuncherile

 

Fac parte din închinarea pe care dreptcredinciosul creştin o datoreşte lui Dumnezeu. Ele sunt semnele smereniei duhovniceşti şi ale trupeştii nevoinţe. De asemenea, sunt tainice închipuiri ale dumnezeieştii lucrări de mântuire. Creştinul să nu se lipsească niciodată de aceste arme ale duhului. Şi-n deosebi să ştie cum să le folosească şi cum să le facă. În această privinţă, pravila grăieşte:

Metaniile se cheamă plecările până la pământ. Credinciosul face mai întâi semnul Sfintei Cruci. Apoi se pleacă până când atinge pământul cu palmele, cu genunchii şi cu fruntea şi ridicându-se, face iarăşi cruce. La fiecare metanie rosteşte rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", când metania este pentru Mântuitorul, iar când este pentru Maica Domnului zice "Prea Sfantă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Marie, mântuieşte-mă pe mine păcătosul".

Închinăciunile sunt plecările cu mâna până la pământ după ce ţi-ai făcut semnul Sfintei Cruci.

Îngenuncherile se fac în timpul Sfintei Liturghii, la Evanghelie, la ieşirea cu Sfintele Daruri, la Axion, precum şi la orice rugăciune, când cineva are dragoste şi evlavie. Creştinii dreptcredincioşi pun la pământ amândoi genunchii.

Sfânta Cruce

 Semnul Crucii este nouă
Scutul cel mântuitor,
Care depărtează răul
Şi ne dă în toate spor.
Deci să facem cum se cade
Creştinescul nostru semn,
Căci vrăjmaşii fug atunci
Ca de preacinstitul Lemn."

(Sfântul Ioan Iacob Românul)

Semnul Crucii este primul gest creştin pe care îl învaţă copilul încă din primii ani ai săi. Este semnul pe care îl facem când ne trezim dimineaţa, când ne aşezăm şi ne ridicăm de la masă, când plecăm la şcoală, când începem şi sfârşim un lucru, când ne pregătim seara de culcare.

(Ziarul Lumina)

Semnul Cinstitei Cruci, cu care fiecare creștin ortodox se cuvine a se însemna, este o datină apostolică nescrisă, pe care Sfântul Vasile cel Mare, în capitolul 27, despre Sfântul Duh, numește prima predanie de obște zicând: „Anume că prima și cea mai de obște datină voi pomeni mai întâi Chipul Crucii, cu care nădăjduiesc la numele Domnului nostru Iisus Hristos, se însemnează cine sunt, de Scriptură fiind învățați”.

Iată acest de Dumnezeu purtător părinte fățiș mărturisește cum că pentru aceea creștinii ortodocși să se însemneze cu Chipul Crucii învățătură în Sfânta Scriptură nu se află, dar acest nescris obicei este primul și cel mai de obște. 

Iară despre degetele cu care se însemnează asupra sa Chipul Crucii de către creștinii ortodocși ca despre un lucru prea știut, nici acesta (Sfântul Vasile cel Mare), nici altul careva dintre purtătorii de Dumnezeu părinți de demult n-au pomenit. 

De ce? Pentru că nu a urmat nicio nevoie să se scrie despre aceasta, deoarece toți creștinii ortodocși în toată lumea, după nescrisa datină a Apostolilor, cu primele trei degete ale dreptei Chipului Crucii asupra sa însemnează fără nicio schimbare, care și până acum în toată Sfânta Biserică a Răsăritului, cu darul lui Hristos, se păstrează neschimbată și va fi păstrată până la sfârșitul lumii. 

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești I, Editura Tipografia Centrală, 1998, p. 144)

Crucea, înainte de venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în această lume, era folosită ca obiect de tortură pentru cei care săvârşeau mari fărădelegi. Prin răstignirea şi moartea cea de bunăvoie a Mântuitorului pe cruce, ea a devenit altarul sfânt de jertfă mântuitoare şi de răscumpărare la Dumnezeu - Tatăl. De aceea Biserica noastră Ortodoxă cinsteşte Sfânta Cruce.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spunea: "Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţe: când mergi, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli; şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii; în casă, la drum, ziua şi noaptea şi în orice loc sau timp."

Dar să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat, ci crucea ta să fie dreaptă şi adevarată, adică:
- împreunează cum se cuvine cele trei degete mari ale mâinii drepte - căci ele închipuiesc Treimea cea de o fiinţă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh
- degetele mici lipeşte-le strâns de podul palmei, de vreme ce ele reprezintă, pe de o parte, cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, unirea dintre firea umană şi cea dumnezeiască, coborârea lui Dumnezeu pe pământ, iar, pe de altă parte, îi reperezinta pe Adam şi Eva, care cu smerenie şi pocăinţă se pleacă nedespărţitei Treimi

- du mâna ta dreaptă la frunte şi zi "în numele Tatălui" (fruntea închipuieşte Cerul)

- apoi la piept (pântece) şi zi "şi al Fiului" (pieptul închipuieşte pământul)

- şi pe cei doi umeri şi zi "şi al Sfântului Duh. Amin" (cei doi umeri închipuiesc locul şi semnul puterii)

Aşa spun Sfinţii Părinţi şi tot ei arată în tâlcurile lor, că ridicând mâna la frunte, cerem Tatălui din ceruri înţelepciunea şi cugetul cel mai înalt să sfinţească neputincioasa şi slăbănoaga minte şi să o izbăvească de gândurile rele; pogorând-o la pântece, ne rugăm Fiului, care s-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, ca să ne scape de lăcomie, de beţie şi de desfrânare; înălţând mâna dreaptă către umeri chemăm pe Duhul Sfânt, care plineşte lucrarea mânturii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre desăvârşirea faptelor bune; iar când zicem "Amin", făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul Sfintei Cruci, fiindcă vorba "Amin" înseamnă "aşa să fie".

"Sfântul Ambrozie al Milanului spune că fruntea reprezintă sediul cugetării, adică al mărturisirii lui Dumnezeu prin cuvânt şi gândire; inima reprezintă sediul iubirii, pentru că Dumnezeu este iubire şi noi, la fel, trebuie să iubim; braţele reprezintă efortul, activitatea, munca care trebuie s-o depună credinciosul pentru Hristos". (Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2, ianuarie-iunie 1995, p. 102-109)

POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI

 Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 31 iulie şi ţine până în ziua praznicului, 15 august. Se lasă sec în seara zilei de 31 iulie, iar când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durată (Postul Naşterii Domnului, Postul Paştilor, Postul Sfinţilor Apostoli şi Postul Adormirii Maicii Domnului). Originea lui trebuie pusă prin sec. V, când cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat şi când sărbătoarea Adormirii ei a început să primească o mai mare importanţă.

La început însă, nici timpul din an, nici durata şi nici felul postirii nu erau la fel peste tot. Astfel, în părţile Antiohiei se postea o singură zi (6 august), la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim - opt zile. Legat de timpul postirii din an, putem afirma că unii posteau în luna august, alţii în septembrie, iar alţii nu posteau deloc, socotind că sărbătoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viaţa pământească la cea cerească. Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, ţinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la sărbătoarea Adormirii (15 august).

Pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, adică pâna la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin. La 6 august (sărbătoarea Schimbării la faţă), în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. În timpul acestui post se citesc în special rugăciuni către Maica Domnului, precum cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov. Biserica recomandă credincioşilor înfrânarea plăcerilor şi desfătărilor trupeşti, iar nunţile sunt interzise cu desăvârşire în această perioadă, precum şi în celelalte posturi.

Îndemn la rugăciune şi faptă bună în postul Adormirii Maicii Domnului al Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL - 2008

Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească prin rugăciune, priveghere, post trupesc şi sufletesc pentru întâmpinarea marii sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, mijlocitoarea, ocrotitoarea şi rugătoarea noastră către Hristos-Domnul, Fiul ei.

...îndemnăm părinteşte clerul şi credincioşii de la biserici şi mănăstiri ca, în fiecare zi din această perioadă a postului, să citească Paraclisul Maicii Domnului, pentru a înmulţi astfel foloasele rugăciunii, postului şi faptelor bune, cu nădejdea în cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: "Toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea". (Marcu XI, 24). 

Rugându-ne "Maicii Domnului, Bucuria tuturor celor necăjiţi", să oferim, în această perioadă de luminare duhovnicească a postului, prin rugăciune şi faptă bună, ajutor spiritual şi material, după putinţă, semenilor noştri care au nevoie de sprijinul nostru... 

POSTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

 Postul Sfinţilor Apostoli (popular-postul Sâmpetrului), care precedă sărbătoarea comună a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie) este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (vezi Fapte 13,2 şi 14,23). Totodată, prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime.

Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constituţiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numeşte postul acesta Postul de vară sau al Cincizecimii. Se pare că la început, postul acesta era ţinut numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşii din lume.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sfinţilor Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui (fixat aproximativ prin sec. VI) e în funcţie de data variabilă a Învierii lui Hristos. Postul începe luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor şi ţine până în ziua de 29 iunie (inclusiv, dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea, dezlegându-se în acest caz numai la peşte şi untdelemn). Durata lui este deci mai lungă sau mai scurtă, după cum Învierea din anul respectiv a căzut mai devreme sau mai târziu. O regulă simplă şi practică spre a afla durata Postului Sfinţilor Petru şi Pavel din orice an este următoarea: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai (exclusiv), atâtea zile ţine postul.

După Pravila cea mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn (şi vin), iar sâmbăta şi duminica şi peşte; dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn şi vin. La hramuri şi la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) se dă dezlegare la peşte, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă mâncare uscată după Vecernie; iar în celelalte zile, ca mai sus. 

Iubiţi credincioşi,

În ţara noastră Sfinţii Apostoli se bucură de o mare cinstire. Nenumărate biserici s-au zidit în numele lor... Numeroşi sunt şi bunii noştri creştini care le poartă cu cinste numele. Astăzi în bisericile noastre credincioşii sunt dornici să asculte Sfânta Liturghie, să se împărtăşească cu Sfintele Taine după postul Sfinţilor Apostoli şi să cinstească pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru şi Pavel. Să urmăm învăţăturile Sfinţilor Apostoli, să le citim viaţa, epistolele şi acatistul lor, ori de câte ori suntem în necazuri şi ispite. Apoi să ascultăm de păstorii Bisericii şi de preoţtii pe care ni i-a rânduit Dumnezeu, căci fără Biserică şi fără preoţi nu ne putem mântui. Feriţi-vă de tot felul de eretici şi sectanţi care dezbină casele, satele şi unitatea noastră duhovnicească şi urmaţi învăţăturii Domnului Iisus propovaduită de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Numai preoţii sunt datori să vorbească cu ei. Să ascultăm, să ne rugăm, să iertăm, să cerem sfat, să creştem copiii în frica Domnului şi ne vom mântui cu siguranţă. Spune în viaţa Sfântului Petru că, pe când Nero prigonea pe creştinii din Roma, el fugea noaptea afară din oraş. Dar un om dumnezeiesc, care semăna cu Hristos, mergea repede în cetate. Atunci l-a întrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?" "Mă duc să mă răstignesc a doua oară!" a răspuns El. Era Mântuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a întors, a fost prins de împărat şi răstignit pe cruce pentru Hristos. 

 Deci, şi noi creştinii, să nu fugim de suferinţă, de necazuri, de greutăţi şi de moarte pentru Hristos, ci să-i cerem ajutorul în tot ceasul, că suntem copiii lui Dumnezeu şi ucenicii Sfinţilor Apostoli.  

 Fie ca, prin rugăciunile lor, să se întărească credinţa în lume, să ne dea Domnul păstori buni, devotaţi pentru Biserică şi Evanghelie, iar nouă tuturor mântuire. Amin!  

(Vrednicul întru pomenire Arhim. Ilie Cleopa)