De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)
Condacul 1
Luminându-te cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri, ai fugit de slava cea deşartă, părăsind dulceaţa lumii şi casa părinţilor tăi, şi ieşind din cetate, de frumuseţea cântării de psalmi te-ai rănit, şi primind în inima ta feciorelnică dumnezeiasca dragoste, ai împărtăşit duh şi celor ce călătoreau împreună cu tine, Sfântă Fecioară Muceniţă Eugenia. Pentru aceasta şi noi îţi cinstim prăznuirea, cântându-ţi: Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Icosul 1
Din
rânduiala dumnezeiască, înger din cer a fost trimis să-ţi deschidă,
fecioară, calea spre mucenicie, arătându-te slujitoare aleasă a
Împăratului tuturor. Iar noi, văzând vieţuirea ta cea minunată, îţi
înălţăm cântări de laude ca acestea:
Bucură-te, ceea ce nume de bun neam ai purtat;
Bucură-te, că, frumoasă la chip fiind, şi vitează cu duhul te-ai arătat;
Bucură-te, că înţelepciunea cea elinească şi filosofia ritorilor cu înlesnire ai învăţat;
Bucură-te, că logodna cu nici unul din tinerii cei luminaţi cu neamul, cu mărirea şi cu bogăţia nu ai primit;
Bucură-te, că fecioria cea curată ai râvnit;
Bucură-te, că prin rânduiala dumnezeiască Epistolele Sfântului Apostol Pavel ai citit;
Bucură-te, că de la el ai aflat că unul este Dumnezeu cel adevărat;
Bucură-te, că, ieşind din cetate şi auzind cântarea cea dulce a psalmilor, cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri te-ai luminat;
Bucură-te, că de rătăcirea părinţilor te-ai ruşinat şi de idolii cei făcuţi de mână omenească te-ai lepădat;
Bucură-te, că cele trecătoare ai lăsat;
Bucură-te, că de Mirele tău Hristos ai fost înţelepţită;
Bucură-te, purtătoare de cunună preafericită;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 2-lea
Când te-ai logodit cu Hristos, I-ai adus Lui de bunăvoie, ca o zestre însufleţită, slugile care, urmând tăriei tale, fecioară binecuvântată Eugenia, au strălucit lămurit cu credinţa şi cu harul, deprinzându-se cu toată fapta bună, ca nişte adevăraţi mucenici înţelepţi ai lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelegerea
cea neînţeleasă căutând, Muceniţă, să o înţelegi, ai lepădat slava cea
deşartă, şi lipindu-te de Hristos, ai grăit către slugile tale: „Eu nu
mă voi mai numi doamnă a voastră, ci soră şi împreună slujitoare a lui
Dumnezeu cel adevărat”; pentru aceasta şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, că părul cel fecioresc ţi-ai tăiat şi cu dorire spre Mănăstirea lui Teodor ai plecat;
Bucură-te, că îmbărbătată de har fiind, firea femeiască ţi-ai uitat;
Bucură-te, că, împreună cu cei doi oameni slujitori ai tăi, spre lucrările bărbăteşti ai alergat;
Bucură-te, că Dumnezeu cu vederea cea mai înainte te-a povăţuit;
Bucură-te, că, din purtare de grijă, Dumnezeu toate cele despre tine fericitului Episcop Elen le-a descoperit;
Bucură-te, că Arhiereul Elen cu Sfântul Botez în Hristos v-a îmbrăcat;
Bucură-te, că luminându-vă, jugul Lui aţi dorit;
Bucură-te, că luând chip şi nume bărbătesc cu ceata monahilor te-ai unit;
Bucură-te, că urmând ţie, din robi cu trupul, slugile tale libertatea duhului au dobândit;
Bucură-te, că a strălucit în inima ta binecuvântarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai înflorit ca un crin în pustiul păgânătăţii;
Bucură-te, că bunul neam al sufletului l-ai păzit nevătămat;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 3-lea
Fericită fecioară, cea acoperită cu haine şi cu nume bărbăteşti, binevieţuind şi slujind lui Dumnezeu, atâta ai sporit în dumnezeiasca învăţătură, încât şi Sfânta Scriptură o cunoşteai pe de rost şi multora le erai mirare şi pildă pentru bucuria cea nepieritoare, cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Pururea
fiind împodobită, fecioară, cu viaţă curată, cu bun cuvânt şi cu har,
jertfă te-ai adus pe tine Celui ce pentru noi a luat trup din Fecioară;
pentru aceasta şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, smerenie blândă şi îmblânzitoare;
Bucură-te, a celor mâhniţi caldă mângâietoare;
Bucură-te, că şi darul tămăduirii ai primit;
Bucură-te, că mai mult decât toţi pustnicii ai strălucit;
Bucură-te, că taina ta cea acoperită de Dumnezeu fraţii nu o cunoşteau;
Bucură-te, că, murind egumenul şi adunându-se obştea, cu multă rugare la stăreţie te sileau;
Bucură-te, că a-L întreba mai întâi pe Hristos i-ai îndemnat;
Bucură-te, că, urmând cuvântul Domnului, tuturor slugă şi rob te-ai arătat;
Bucură-te, că pentru toţi te-ai ostenit în grele slujiri mănăstireşti;
Bucură-te, că, slujind fraţilor, cu dor şi fără încetare te rugai lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mult iubeai slujbele cele bisericeşti;
Bucură-te, că în toate ţi-ai păzit inima curată;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 4-lea
Vifor de ispite a asmuţit asupra ta şarpele cel pierzător de suflete văzându-te purtătoare de biruinţă, îndreptată spre mântuire, dar luminându-te cu lumina cea înţelegătoare, l-ai batjocorit cu puterea Celui Preaînalt, cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Văzând
Melantia cea bogată cu averea, dar săracă de fapte bune, frumuseţea ta,
s-a rănit de dragostea cea fără de rânduială, neştiind firea cea
femeiască ce se tăinuia în chipul şi în numele cel bărbătesc; dar tu,
mustrând-o cu asprime, i-ai spus că una îţi este nunta, dorirea de
Hristos. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că ai vindecat-o de friguri pe Melantia, ungând-o cu untdelemn sfinţit;
Bucură-te, că cele trei vase de argint pline de bani de la ea nu le-ai primit;
Bucură-te, că la săraci să-i dăruiască o învăţai;
Bucură-te, că tu cu dragostea lui Dumnezeu te îndestulai;
Bucură-te, că, sărăcind cu Hristos, bogăţie adevărată ţi-ai agonisit;
Bucură-te, că, mărturisindu-ţi aceea pofta ei desfrânată, cu asprime o certai;
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţită că în tărie cu nimic nu ai slăbit;
Bucură-te, că pe cea aprinsă de tăciunii desfrânării ai alungat;
Bucură-te, primitoare de înţelepciune;
Bucură-te, că te desfătai cu dragostea de cumpătare;
Bucură-te, rugătoare pentru alungarea ispitelor;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 5-lea
Ca un orb care şi-a pierdut lumina ochilor, cea înnegrită cu fapta şi cu numele a căutat să-ţi aducă ocară, şi ducându-se la judecătorul cetăţii, tatăl tău, a minţit fără de ruşine că ai voit să o sileşti spre desfrânare. Dar tu nu te dezlipeai de Mirele tău Cel ceresc, strigându-I: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Umplându-se
judecătorul de mânie şi trimiţând îndată să fii legată şi adusă la
judecată, împreună cu toţi monahii de sub ascultarea ta, ai răbdat ocară
şi defăimare. Dar nevoind tu să se facă de batjocură haina
călugărească, ţi-ai sfâşiat haina rostind: „Se cuvine ca noi, călugării,
să suferim cu mulţumire ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar
pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească, iată, vă spun
că sunt femeie; judecătorul este preaiubitul meu tată, soţia lui e mama
mea, aceştia de lângă mine îmi sunt fraţi, şi nu-i numesc robi”. Pentru
aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, ceea ce nu ai dat somn genelor tale până nu ai omorât toată patima desfătării;
Bucură-te, că te-ai făcut lăcaş curat Ziditorului tău;
Bucură-te, statornicie fără clătinare;
Bucură-te, a călugărilor povăţuitoare;
Bucură-te, că ai arătat nebunia patimii celei trupeşti;
Bucură-te, apărătoarea hainei călugăreşti;
Bucură-te, că ai purtat candela fecioriei nestinsă;
Bucură-te, că părinţii tăi, văzându-te, cu bucurie mare s-au bucurat;
Bucură-te, că Domnul a pedepsit-o pe necredincioasa Melantia, foc trimiţând peste casa şi averea ei;
Bucură-te, că tatăl tău, Filip, văzând cele petrecute, de toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii s-a lepădat;
Bucură-te, că împreună cu mama ta, Claudia, şi cu fraţii tăi s-au botezat;
Bucură-te, că şi el muceniceşte viaţa şi-a săvârşit;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 6-lea
Mărturisitor şi purtător de Dumnezeu devenind Filip, tatăl tău, Preacuvioasă Eugenia, şi ritor bine grăitor fiind, pe mulţi din elinii cei mai de frunte i-a sfătuit şi i-a adus la Hristos, iar pe cei slabi la suflet şi pe cei ce se îndoiau în credinţă i-a întărit; şi împărţindu-şi averea, a lepădat dregătoria, ajungând păstor creştinilor din Alexandria. Dar din zavistia vrăjmaşului, fericitul Episcop Filip a fost ucis în ascuns de urâtorii de Dumnezeu păgâni, care nu ştiau să cânte: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucind
tu cu duhul, ai atras la tine mulţime de fecioare şi împreună cu ele ai
slujit lui Hristos, Mirele Cel ceresc, biruind toată patima şi
urâciunea; pentru care noi, minunându-ne, să strigăm:
Bucură-te, că ai trecut fără să te arzi prin focul ispitelor;
Bucură-te, că fără să ţi se înmoaie vitejia ai trecut prin apa cea nestatornică a clevetirii;
Bucură-te, că din toate nevoinţele ai ieşit biruitoare;
Bucură-te, că slăbiciunea femeiască ţi-a fost întărită de puterea lui Hristos;
Bucură-te, că celor curaţi cu fecioria le eşti ocrotitoare;
Bucură-te, că lui Hristos, Împăratul tuturor, ai logodit multe fecioare;
Bucură-te, că le-ai dăruit Lui ca pe o zestre cuvântătoare;
Bucură-te, că pe toţi i-ai uimit cu lumina înţelepciunii;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai condus să creadă luminat în Hristos, Lumina lumii;
Bucură-te, că ai risipit negura închinării la idoli;
Bucură-te, că nu încetezi să te rogi pentru noi, cei osteniţi de trudă fără rânduială;
Bucură-te, că nu ne laşi pe noi, cei întunecaţi de întunericul acestui veac;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 7-lea
Voind fericita Claudia, maica ta, să se întoarcă în Roma, ai urmat-o împreună cu fraţii şi casa ta, făcându-vă acolo pricinuitoare de întoarcere la Dumnezeu pentru multe suflete, văduvele având scăpare la maica ta, iar fecioarele la tine, Sfântă Eugenia, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Văzând
mărita Vasilisa viaţa ta cea purtătoare de Dumnezeu, pe tine cu
dragoste te-a urmat, că s-a logodit cu Hristos, părăsind toate
desfătările trupeşti şi s-a învrednicit de bucuria mucenicilor. Pentru
aceasta şi noi îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că ai lucrat la înmulţirea Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-a oprit focul prigoanei păgânilor;
Bucură-te, că mulţime de inimi ai deschis dulcelui Mântuitor;
Bucură-te, că şi pe mărita Vasilisa cea de neam împărătesc ai adus-o Împăratului tuturor;
Bucură-te, că descoperire ai primit de la Domnul pentru mucenicia Vasilisei;
Bucură-te, că Sfânta Vasilisa ţi-a mărturisit descoperirea cea despre îndoita ta cunună mucenicească;
Bucură-te, că te-ai rugat cu înflăcărare pentru fecioarele încredinţate ţie;
Bucură-te, că eşti pururea rugătoare pentru cei ce-şi păzesc fecioria;
Bucură-te, că îi plângi pe cei ce aleg veselia cea vremelnică;
Bucură-te, că îi jeluieşti pe cei din durerea cea veşnică;
Bucură-te, că L-ai propovăduit pe Hristos prin viaţa ta;
Bucură-te, că te-ai mutat la lumina cea neînserată;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 8-lea
Locuind acum în lăcaşurile cele cereşti, mărită, lămurit te-ai învrednicit de desfătările raiului. Cu fecioarele şi cu muceniţele, curată fecioară Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca văzând nevoinţă străină, să ne înstrăinăm cu mintea la cer şi să cântăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Lămurit-ai
tuturor adevărul Scripturilor celor de Dumnezeu insuflate, preacinstită
Eugenia, îmbărbătând partea cea femeiască şi logodind lui Hristos
mulţime nenumărată de fecioare, care cu dragoste te-au urmat. Pentru
aceasta îţi cântăm şi noi unele ca acestea:
Bucură-te, bucurie luminată de lumina cea neînserată;
Bucură-te, mireasă a lui Hristos cu inima curată;
Bucură-te, feciorelnică gingăşie cu har îmbărbătată;
Bucură-te, nevinovată copilă şi povăţuitoare preaînţeleaptă;
Bucură-te, duhovnicească ocrotitoare şi mângâietoare;
Bucură-te, că întunecimea necredinţei ai risipit;
Bucură-te, că fecioria ta în Hristos a rodit însutit;
Bucură-te, că Duhul Sfânt ţi-a dăruit har peste har;
Bucură-te, că lupta nu ţi-a fost în zadar;
Bucură-te, că eşti fecioară şi maică duhovnicească;
Bucură-te, că luminezi şi încălzeşti cu raze de iubire cerească;
Bucură-te, că ai biruit ceata cea idolească şi blestemată;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 9-lea
Dobândit-ai dorirea cea mai presus de minte şi de pricepere, ajungând înainte la dorita Lumină, Sfântă Muceniţă Eugenia, că încă în bezna temniţei fiind, razele strălucitoare ale Treimii celei stăpânitoare lămurit te-au luminat pe când cântai: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ai
înfierat cu tărie prin dumnezeieştile tale învăţături nebunia idolească
prealăudată, logodind lui Hristos, Împăratul tuturor, mulţime
nenumărată de fecioare, luminându-se cu sângiuirile muceniciei. Pentru
aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, făclie aprinsă de dorirea de Dumnezeu;
Bucură-te, candelă cu untdelemn de înţelepciune;
Bucură-te, potir de lumină plin de har sfinţitor;
Bucură-te, mireasă a Mirelui Mântuitor;
Bucură-te, dorire de mucenicie pentru Hristos;
Bucură-te, nădejde şi pentru noi, cei păcătoşi;
Bucură-te, bucuria celor ce îţi urmează în călugărie;
Bucură-te, îndrumătoarea celor ce trăiesc în feciorie;
Bucură-te, floare binemirositoare a pustniciei;
Bucură-te, podoabă strălucitoare a muceniciei;
Bucură-te, mijlocitoare neobosită pentru cei căzuţi;
Bucură-te, liman al celor bolnavi şi deznădăjduiţi;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 10-lea
Purtând candela fecioriei nestinsă, întru tot lăudată Muceniţă Eugenia, ca o jertfă fără prihană te-ai adus Stăpânului, dobândind cununa muceniciei; şi acum nu înceta rugându-te, ca prin rugăciunile tale să ne mântuim şi noi, cei ce te lăudăm şi cu dragoste te cinstim, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Hristos,
Mirele tău, după cuviinţă te împodobeşte cu îndoite cununi, de Dumnezeu
întelepţită Eugenia, şi Cel drept în cămară luminată pe drept te aşază,
că, încă în bezna lumii, fiind ai dobândit lumina cea neînserată.
Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, că piatra cea mare singură de tine s-a dezlegat;
Bucură-te, că apa Tibrului nu te-a înecat;
Bucură-te, că întocmai ca Petru mergeai peste ape, dar nu te scufundai;
Bucură-te, că pentru Lumina lumii ai pătimit;
Bucură-te, că L-ai urmat şi te-ai luminat;
Bucură-te, că ai fost aprinsă de focul adus de Hristos pe pământ;
Bucură-te, că focul cel materialnic ţi s-a făcut rob ascultător;
Bucură-te, că în zadar te-au aruncat chinuitorii în cuptor;
Bucură-te, că focul s-a făcut răcoare şi nu te-a vătămat;
Bucură-te, că în temniţa cea întunecoasă Domnul luminii te-a cercetat;
Bucură-te, că Domnul milei rănile ţi-a vindecat şi în lumina Lui te-a îmbrăcat;
Bucură-te, că pâine albă şi mai dulce ca mierea de la îngeri ai primit;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 11-lea
Către dumnezeiasca răcoare ai ieşit trecând prin focul cel de nesuferit al chinurilor şi prin apa cea nestatornică a supărărilor, preabună Muceniţă Eugenia; nu înceta să te rogi pentru noi cei cufundaţi în noroiul patimilor, ca mântuindu-ne să cântăm împreună cu tine: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Închisă
fiind în temniţă, ţi s-a arătat Hristos zicând: „Eu sunt Cel ce am
primit cruce şi moarte pentru tine, precum şi tu pentru dragostea Mea
rabzi nişte cumplite chinuri ca acestea. De aceea de multe daruri şi de
preamare slavă am să te învrednicesc în Împărăţia Mea cea veşnică şi te
vei despărţi de lumea aceasta vremelnică şi stricăcioasă în ziua în care
M-am născut Eu om”. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, te lăudăm
strigând:
Bucură-te, că te topeai ca ceara de focul dorului dumnezeiesc;
Bucură-te, că te revărsai ca un râu de dragoste către Mirele cel ceresc;
Bucură-te, că apa Tibrului nu ţi-a stins focul iubirii de Hristos;
Bucură-te, că focul nu ţi-a ars trupul înflăcărat de iubire dumnezeiască;
Bucură-te, că de cutremurul rugăciunii tale templul idolesc s-a prăbuşit;
Bucură-te, că şi idolii făcuţi de mână omenească s-au zdrobit;
Bucură-te, că toţi cu uimire s-au cutremurat;
Bucură-te, că Lumina lumii în bezna temniţei ţi-a vorbit;
Bucură-te, că pentru naşterea Domnului vistieriile inimii ţi le-ai golit;
Bucură-te, că, în loc de smirnă, sângele ţi l-ai dăruit;
Bucură-te, că, în locul aurului, ai adus credinţă în focul Duhului curăţită;
Bucură-te, că, în loc de tămâie, ai adus duhul tău înmiresmat de rugăciune curată;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 12-lea
În râu bărbăteşte şi în foc cu tărie ai fost încercată; pe cele potrivnice firii cu tărie le-ai trecut, slăvind pe Hristos şi cu dragoste şi credinţă cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Harul
lui Dumnezeu strălucitor luminându-te, te-a împodobit pentru lăcaşurile
cereşti, pe care prin rugăciunile tale ajută-ne să le dobândim şi noi,
cei ce-ţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că ne vesteşti bucuria naşterii Stăpânului;
Bucură-te, că Iisus cel preadulce ţi-a îndulcit cu arătarea Sa chinul şi ţi-a vindecat rănile trupului;
Bucură-te, că de praznicul Naşterii Domnului păgânii ţi-au tăiat frumosul tău cap;
Bucură-te, că iubita ta maică şi cei din casă în locul numit „Calea romanilor” te-au îngropat;
Bucură-te, că moaştele tale împreună cu moaştele sfinţilor mucenici de tine mai înainte îngropaţi s-au odihnit;
Bucură-te,
că plângându-te maica ta cu plângere multă, i te-ai arătat în vis
strălucită şi împodobită şi de multe fecioare însoţită;
Bucură-te, că fericita Claudia mult s-a bucurat, iar tu vremea mutării la Domnul i-ai anunţat;
Bucură-te, că ai biruit cu harul slăbiciunea femeiască;
Bucură-te, mijlocitoare pentru toată neputinţa omenească;
Bucură-te, purtătoare de nebiruită putere dumnezeiască;
Bucură-te, călăuză luminată pentru cei ce rătăcesc încă pe cale;
Bucură-te, grabnic ajutătoare pentru cei ce caută alinare în rugăciunile tale;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul al 13-lea
O,
Sfântă Cuvioasă Fecioară şi Muceniţă Eugenia, primeşte acum de la noi
această smerită şi puţină rugăciune de laudă, pe care ţi-o aducem cu
buze necurate, şi scoate-ne cu rugăciunile tale din toată întunecimea
păcatului, din toate nevoile şi durerile sufleteşti şi trupeşti, şi cere
pentru noi de la Mirele tău să ne întărească în păzirea poruncilor
Sale, să ne dăruiască mila Lui cea dumnezeiască şi să nu ne lepede în
ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii, ca împreună cu tine să-I cântăm:
Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se
zice iarăşi Icosul 1: Din rânduiala dumnezeiască înger din cer…,
Condacul 1: Luminându-te cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri…
Icosul 1
Din
rânduiala dumnezeiască, înger din cer a fost trimis să-ţi deschidă,
fecioară, calea spre mucenicie, arătându-te slujitoare aleasă a
Împăratului tuturor. Iar noi, văzând vieţuirea ta cea minunată, îţi
înălţăm cântări de laude ca acestea:
Bucură-te, ceea ce nume de bun neam ai purtat;
Bucură-te, că, frumoasă la chip fiind, şi vitează cu duhul te-ai arătat;
Bucură-te, că înţelepciunea cea elinească şi filosofia ritorilor cu înlesnire ai învăţat;
Bucură-te, că logodna cu nici unul din tinerii cei luminaţi cu neamul, cu mărirea şi cu bogăţia nu ai primit;
Bucură-te, că fecioria cea curată ai râvnit;
Bucură-te, că prin rânduiala dumnezeiască Epistolele Sfântului Apostol Pavel ai citit;
Bucură-te, că de la el ai aflat că unul este Dumnezeu cel adevărat;
Bucură-te, că, ieşind din cetate şi auzind cântarea cea dulce a psalmilor, cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri te-ai luminat;
Bucură-te, că de rătăcirea părinţilor te-ai ruşinat şi de idolii cei făcuţi de mână omenească te-ai lepădat;
Bucură-te, că cele trecătoare ai lăsat;
Bucură-te, că de Mirele tău Hristos ai fost înţelepţită;
Bucură-te, purtătoare de cunună preafericită;
Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Condacul 1
Luminându-te cu lumina dumnezeieştii cunoaşteri, ai fugit de slava cea deşartă, părăsind dulceaţa lumii şi casa părinţilor tăi, şi ieşind din cetate, de frumuseţea cântării de psalmi te-ai rănit, şi primind în inima ta feciorelnică dumnezeiasca dragoste, ai împărtăşit duh şi celor ce călătoreau împreună cu tine, Sfântă Fecioară Muceniţă Eugenia. Pentru aceasta şi noi îţi cinstim prăznuirea, cântându-ţi: Bucură-te, Muceniţă Eugenia, de Dumnezeu binecuvântată!
Rugăciune către Sfânta Muceniţă Eugenia
Sfântă
Cuvioasă Fecioară şi Muceniţă Eugenia, mireasă cu totul frumoasă a lui
Hristos Dătătorul frumuseţilor, Făcătorul de bine şi Mirele sufletelor,
fiind tu înfrumuseţată cu ostenelile pustniceşti şi strălucind luminat
cu luptele muceniceşti, întocmai cu îngerii petrecând pe pământ, cu ei
dănţuieşti acum în casa Părintelui Ceresc! Te rugăm, luminată Fecioară
şi Muceniţă, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, cei aflaţi în
nevoile acestei vieţi trecătoare, să ne dăruiască harul Lui cel de viaţă
dătător; cere pentru noi credinţă curată, viaţă luminată de har,
răbdare în încercări, bărbăţie în luptele împotriva patimilor, tărie
nestrămutată, bucuria împlinirii poruncilor dumnezeieşti, dragoste
nefăţarnică, iubire de vrăjmaşi, smerenie şi blândeţe, iertare de păcate
şi răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată, ca să moştenim şi noi
Lumina cea neînserată şi să proslăvim numele cel sfânt al Domnului, al
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
Şi se face otpustul.
Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia
Troparul Sfintei Cuvioase Muceniţe Eugenia
Glasul al 4-lea
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Eugenia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea 1
Glasul al 2-lea
Irmos: Întru adânc a aşternut...
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântă Eugenia, muceniţă a lui Hristos, dănţuind acum cu bucurie împreună cu Oştile îngerilor, ca o fecioară fără de prihană şi ca o purtătoare de cunună preafericită, roagă-te să se dea har celor ce cu dragoste te laudă pe tine.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Auzind Dumnezeieşti cântări de laudă, mireasă a lui Hristos, ai zburat către Viaţa Cea Plină de veselie, strălucind din inima ta, ca o lumină, teologia cântărilor Duhului şi alungând toată necunoştinţa de Dumnezeu.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cugetul tău uitându-şi de firea femeiască, a alergat către lucrurile bărbăteşti, fiind îmbărbătată de har şi povăţuită de Dumnezeu cu vederea cea de mai înainte, Muceniţă Eugenia, ceea ce porţi nume de bun neam.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminându-te cu Lumina Cea Înţelegătoare, pe mulţi i-ai făcut a fi părtaşi de Strălucire, înţelepţită de Dumnezeu; de care învredniceşte acum pe cei ce te laudă, izbăvindu-i din păcat, cu rugăciunile tale, Muceniţă Eugenia, cu totul fericită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind ucişi de pomul cunoştinţei, prin Lemnul Vieţii am fost iarăşi chemaţi, noi, credincioşii, de către Cel Ce a odrăslit din tine, Curată, mai presus de pricepere, Hristos Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu; Aceluia cu îndrăzneală roagă-te, să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea a 3-a
Irmos: Pe piatra credinţei...
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o jertfa fără de prihană te-ai adus Stăpânului, cu desăvârşită înţelegere, lepădând avuţia cea pieritoare, preaînţeleaptă şi strigând: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunoscutu-s-a curăţia ta cea preacurată; strălucit-a tăria luptelor tale; că fapta ai făcut-o suire către Înalta Cugetare de cele Dumnezeieşti, strigând: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Desfătatu-te-ai cu dragostea de cumpătare, păzit-ai lauda curăţiei, făcutu-te-ai primitoare de înţelepciune, strigând lui Hristos: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Să lăudăm, cei ce suntem înţelepţiţi de Dumnezeu, pe Preacurata Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Ceea ce s-a arătat ca o Mijlocitoare a mântuirii noastre, strigând: nu este nimeni curat ca tine, Preacurată şi nimeni nu este fără prihană, afară de tine, Stăpână.
Irmosul
Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu, când cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.
Cântarea a 4-a
Irmos: Venit-ai din Fecioară, nu sol...
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Venit-ai, Întrupându-Te din Fecioară, Cel Ce eşti Preaînalt, logodindu-Ţi Ţie adunările fecioarelor, care numai pe Tine Te-au iubit, cunoscându-Te Mire al lor.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dezbrăcat-ai acoperământul naşterii celei trupeşti şi te-ai îmbrăcat luminat prin Botez, cu îmbrăcămintea naşterii din nou prin credinţă, muceniţă prealăudată.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Răsărit-au în inima ta Razele Cele Dătătoare de Lumină, alungând cu lumina harului negura cea întunecată a rătăcirii, muceniţă a lui Hristos, Sfântă Eugenia, frumoasă fecioară.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu podoabă şi cu frumuseţe ţi-ai luminat faţa, veştejindu-ţi mai întâi patimile trupului cu sihăstria şi apoi cu mucenicia strălucind luminat, Sfântă Muceniţă Eugenia.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai Înaltă decât îngerii te-ai făcut, Prealăudată, născând pe Îngerul Cel de Mare Sfat al Tatălui, Care S-a făcut Om din multa milostivire, pe Iubitorul de oameni.
Cântarea a 5-a
Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut între...
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Şarpele cel pierzător de suflete văzând calea ta, purtătoare de biruinţă, îndreptată către mântuire, asmute asupra ta mulţime de ispite, încercând a slăbi tăria ta, curată, de Dumnezeu înţelepţită; dar l-ai călcat pe acela în picioare.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu totul frumoasă te-ai arătat lui Hristos, Dătătorului frumuseţilor, Făcătorului de bine şi Mirelui sufletelor, fiind înfrumuseţată cu deprinderile sihăstriei şi cu nevoinţele muceniciei strălucind, Muceniţă Eugenia, frumoasă fecioară.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cununa darurilor s-a pus pe creştetul tău; că ai cinstit Dumnezeiasca Înţelepciune, defăimând bogăţia şi mărirea părintească şi cu tărie ai urmat doritorului tău Mire, Preaînţeleaptă Eugenia.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Răsărind din tine, Născătoare de Dumnezeu, Viaţa lumii, către Împărtăşirea Vieţii Veşnice cheamă pe cei ţinuţi mai dinainte de moarte; pe cei ce strigă cu credinţă: pe alt dumnezeu în afară de Tine nu cunoaştem.
Cântarea a 6-a
Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind...
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Somn genelor tale nu ai dat, până ce nu ai ucis toată patima desfătării şi te-ai desăvârşit locaş curat Ziditorului tău.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cea înnegrită şi cu fapta şi cu numele, urmând năravurilor egiptene, îndrăzneşte a defăima cinstita ta vieţuire, Preaînţeleaptă Eugenia.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătat-ai statornică sihăstrie şi cu harul tămăduirilor îmbogăţindu-te ai povăţuit, cu bogăţia credinţei, adunarea călugărilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toţi proorocii au priceput în chip Tainic naşterea Ta cea Nespusă, Preacurată, duhovniceşte însemnând şi mai înainte spunând tuturor cele viitoare.
CONDAC
Glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
De slava cea trecătoare a lumii fugind, pe Hristos L-ai iubit, păzind nevătămat bunul neam al sufletului tău, muceniţă de Dumnezeu înţelepţită, Sfântă Eugenia, Prealăudată.
Cântarea a 7-a
Irmos: Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu...
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lămurit-ai tuturor adevărul Scripturilor celor de Dumnezeu insuflate, îmbărbătând partea cea femeiască şi pe toţi i-ai uimit cu minunea, Preacinstită Eugenia, pe care i-ai şi adus să creadă luminat în Hristos, preafericită.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe faţă ai înfierat cu Dumnezeieştile tale învăţături nebunia idolilor, prealăudată, logodind lui Hristos, Împăratului tuturor, mulţime nenumărată de fecioare, luminându-se cu sângiurile mucenicilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzând Mărita Vasila viaţa ta cea purtătoare de Dumnezeu, pe tine cu dragoste te-a urmat; că s-a logodit cu Hristos, părăsind toate desfătările trupeşti; şi acum s-a învrednicit de bucuria mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Vindecat-ai pustiirea morţii, născând fără de sămânţă Viaţa Cea Ipostatică, Fecioară cu totul fără de prihană, Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Pentru aceasta veselindu-ne, Izvor al Nemuririi te numim pe tine.
Cântarea a 8-a
Irmos: Cuptorul cel cu foc, oarecând, în Babilon...
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În râu, bărbăteşte şi în foc cu tărie ai fost încercată; că pe cele potrivnice firii cu tărie le-ai trecut, slăvind pe Hristos şi cu credinţă strigând: Te binecuvântez pe Tine, Hristoase, în veci!
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-Se ţie Hristos, închisă în temniţă fiind, cu minunată cuviinţă te hrăneşte din destul şi prin Naşterea Sa te împreunează cu Oştile cele de sus, slăvindu-L pe Elîn veci.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mirele tău cu cuviinţă te împodobeşte cu îndoite cununi, de Dumnezeu Înţelepţită Eugenia şi Cel Drep Cămară Luminată pe drept îţi dă; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Harul lui Dumnezeu Strălucitor luminându-te pe tine, acum te împodobeşte cu multă grijă, în Locaşurile Cereşti; pe care cu rugăciunile tale umplându-le, roagă-te neîncetat pentru cei ce săvârşesc pomenirea ta, înţelepţită de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Izvor Limpede al Nemuririi te ştim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce ai născut pe Cuvântul Tatălui Cel Nemuritor; Care izbăveşte de moarte pe toţi cei ce-L preaînalţă pe Dânsul întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Fiul Părintelui Celui fără de început...
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Locuind în Locaşurile cele Cereşti, mărită, acum lămurit te-ai învrednicit de desfătarea Raiului, cu fecioarele şi cu muceniţele, ca o adevărată muceniţă, Curată Fecioară Eugenia, preafericită.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dobândit-ai dorirea cea mai presus de minte şi de pricepere, ajungând înaintea Doririi Celei Desăvârşite; şi cu Razele Cele aruncătoare de Lumină ale Treimii Celei Întreit Stăpânitoare, lămurit ai strălucit, de Dumnezeu Înţelepţită Eugenia, preafericită.
Stih: Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtând, mărită, candela fecioriei nestinsă, te-ai împodobit cu cununa muceniciei; şi acum nu înceta rugându-te, ca prin rugăciunile tale să ne mântuim noi, cei ce cu cucernicie şi cu dragoste te cinstim, Sfântă Cuvioasă Muceniţă Eugenia, întru tot lăudată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Către Dumnezeiasca Răcoare ai ieşit acum, trecând cu vitejie prin focul cel de nesuferit al chinurilor şi prin apa cea nestatornică a supărărilor, prea bună Muceniţă Eugenia. Roagă-te lui Hristos să mântuiască sufletele noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca o Lână primind în pântece Ploaia Cea Cerească, născut-ai pe Cel Ce dă nemurire celor ce Îl laudă cu credinţă, Preacurată şi pe tine, cea fără de prihană, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
SEDELNA
Glasul al 8-lea
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Nevoindu-te cu ostenelile pustniceşti, te-ai preamărit în lupte muceniceşti, aducând pe mulţi mântuiţi la Ziditorul tău; că din Dumnezeiască dragoste lăsând cele trecătoare, lupte bărbăteşti ai îndurat, mărită. Pentru aceasta după săvârşirea ta din viaţă ai aflat Viaţa Cea fără de sfârşit, fiind totdeauna împreună cu Mirele tău, Sfântă Muceniţă Eugenia, cea întocmai cu îngerii. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.