Trauma bonding se referă la un tip de legătură afectivă intensă și
dureroasă care apare între două persoane în contextul unei traume, a
unui abuz, fizic sau emoțional. Acest concept a fost dezvoltat de
psihologul american Patrick Carnes, psiholog american specializat în
domeniul dependenței sexuale și al recuperării traumei.
Victima
poate ajunge la punctul în care își asumă vina pentru abuzul suferit,
simțind că nu a făcut suficient, că ar trebui să facă mai mult, sau că
situația se datorează propriilor defecte.
Abuzul intermitent
poate fi responsabil de crearea unei conexiuni emoționale între victimă
și agresor, conexiune care ține victima captivă într-o relație toxică.
Acest atașament paradoxal, a fost observat prima dată la animale. Mai
exact, într-un experiment efectuat pe maimuțe, Harlow a demonstrat cum
respingerea din partea mamei duce la intensificarea dorinței puilor de
a-i fi alături. Aceștia încearcă să caute proximitatea cu mama lor,
chiar și în situația în care aceasta este agresivă sau indiferență.
În
astfel de legături pot intra cei ce au trăit în copilărie într -o
familie disfuncțională, dovedind astfel o loialitate inconștiență față
de un membru al familiei.
Iată câteva semne care pot indica faptul că experimentezi o legătură de traumă.
Atracție
puternică și rapidă - simți o conexiune profundă cu persoana într-un
timp foarte scurt. Poate fi vorba de o relație romantică sau de o
prietenie foarte strânsă. Simți
că persoana respectivă te înțelege perfect - chiar dacă nu aveți multe
lucruri în comun, simți că persoana respectivă te cunoaște foarte bine
și știe exact ce ai nevoie. Cicluri
de tensiune și relaxare - relația ta este caracterizată de momente
foarte intense și emoționale, urmate de perioade de relaxare și de
apropiere. Dependență emoțională - simți că acea persoană este vitală pentru tine și că exiști pur și simplu prin ea. Confuzie emoțională - simți că relația ta este complicată și nu ești sigur dacă este sănătoasă sau nu. Te simțiți blocat sau paralizat atunci când te gândești la acea persoană sau atunci când ești în prezența ei. Ai încercat să te separi de acea persoană, dar simți că ești atras înapoi către ea, chiar dacă știi că nu îți face bine.Te
simțit rușinat și vinovat pentru dinamica relației și pentru faptul că
ești atras/a cu precădere de astfel de relații intense. Simți
că intensitatea acestei relații este greu de regăsit în alte relații.
De aceea poți avea tendința de a vedea restul relațiilor ca fiind
superficiale
marți, 21 februarie 2023
Prizonieri în lanțuri invizibile....
luni, 20 februarie 2023
Strigăt de ajutor la Preacurata Maica Domnului
🙏🙏 O, Maică Preacurată a lui Dumnezeu, sufăr!
Astăzi iar am lacrimi pe obrajii !
Durerea mea tu o ştii;
Neputința
și slăbiciunea în care mă găsesc, îmi ia puterea de a lupta contra
desnădejdei care-mi tulbură duhul şi-mi întristează sufletul.
Dar, cui să cer ajutor? Unde să mă duc să-mi găsesc liniştea, dacă nu la tine!
O, Maică a lui Dumnezeu!
Tu ești limanul și ajutorul
tuturora necăjiţilor, în care gasesc blândeţe, sprijin şi mângâiere.
Numai în braţele tale de Mamă cerească, îndrăznesc să-mi sprijin
fruntea mea obosită şi plină de durere, şi numai la sânul Tău găsesc
odihna care m-a părăsit.
O, bună Maică, ajută-mă,
iartă-mă mângâie-mă precum o mamă îşi mângâie copilaşii; şterge-mi cu a Ta mână Sfântă,
lacrimile ce-mi izvorăsc din durere.
O, Maică Preacurată,
îngenunchez la picioarele
Tale și la picioarele Fiului Tău Hristos Dumnezeu nostru și te rog;
Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare ca să plâng păcatele și cerând
în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda
de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, ocrotește-mă ,
păzeşte-mă de rău, nu mă înstrăina de milostivirea ta.
Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu.
Ajută-mi mie păcătosul. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului
tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi
să-I slujesc cum se cuvine, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul
şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă.
🙏Amin.
Amin.
Maica noastra cea buna, toata ceata cerului iti canta slava, fara de tine preaiubita noastra mama nu-l cunosteam pe domnul Isus si nu aflam ce inseamna izbavire. Ajuta-ne si intareste-ne credinta si bucurie revarsa asupra noastra. Alunga de la noi duhurile necurate ai ajuta-ne sa nu ne intristam. Oare nu stim noi cu adevarat ce dulceata sadesti in inimile noastre?!A inceput o noua zi si noi slava iti inchinam si te rugam sa ne tii sanatosi si in pace sa traim unii cu altii. Ai mila de toti copiii tai, fii-le alaturi si trimite ceata de ingeri sa le fie sprea ajutor ca in fiecare clipa si respiratie sa te slaveasca! Ai grija si de parintii acestora si alunga tot raul stiut si nestiut ca toata suflarea lot sa te laude. Primeste multumirile noastre umile. Fara de tine nici cer nici pamant nu aveam! Curateste sufletele noastre de toata negura si ajuta-ne sa stralucim in lumina. Pavaza noastra iubita!!! Tu ne faci unul pe toti prin dragostea pe care ti-o purtam. Toata suflarea cerului se inchina in fata ta Imparateasa a lui Dumnezeu! Fii cu noi in fiinta noastra sa nu cunoastem raul si sa fim vrednici de mila ta! Si iara si iara sufletul meu se imbata de intrebarea ta "Oare nu stii tu copilul meu ca eu sunt in casa sufletului tau? Primeste-ma asadar si cu dragostea mea de mama te voi apara de tot raul stiut si nestiut!" Toate rugile sunt ascultate prin tine mama noastra divina! Atat de sfanta esti!!! Pana doar si o respiratie daca o dam catre tine sufletul nostru e mai linistit. De aceea slava tie!
Amin.
Medicamentul este Rugăciunea.
Inima omului e centrul mişcărilor mai presus de fire, a celor după fire, şi a celor împotriva firii. Toate încep din inimă. Dacă inima se curăţeşte, atunci îl va vedea pe Dumnezeu; atunci ÎI vom vedea pe Dumnezeu. Cum îl vom vedea? Oare Dumnezeu are asemănare omenească sau înfăţişare omenească, pentru a-L vedea? Nu. Dumnezeu este duhovnicesc, noetic. Dumnezeu este Duh şi, ca Duh, se află în univers. Dar se află şi în inima omului, când aceasta devine vas primitor. Iar ca să devină vas primitor, inima trebuie să se curăţească. Nu s-o spălăm cu apă, ci să să se curăţească de gândurile necurate. Dar, ca să se curăţească, inima trebuie să bea un medicament. Medicamentul este Rugăciunea.
Unde merge împăratul, de acolo sunt alungaţi duşmanii, iar unde merge Hristos, Numele Lui cel Sfânt, de acolo sunt puse pe fugă oştirile demonilor. Iar când înlăuntru S-a înscăunat definitiv Hristos, atunci toate I se supun Lui. La fel cum un împărat care a cucerit o ţară merge să se înscăuneze în capitală, supunându-i pe toţi răzvrătiţii de mai înainte şi umplând ţara de soldaţi şi arme şi, potolindu-se toate tulburările interne, va domni peste norod cu pace şi cu mulţumire. Atunci împăratul șade pe tron şi vede că toate îi sunt supuse, şi se bucură şi e mulţumit.
La fel şi cu ţara inimii noastre. Are înlăuntrul ei duşmani, are răzvrătiri, are gânduri, patimi, slăbiciuni, una-alta, răscoliri, furtuni, vijelii, tulburări şi contradicţii. Toate se petrec în inimă. Şi, ca să poată ţara aceasta a inimii să-i potolească şi să-i supună pe vrăjmaşi, trebuie să vină Hristos, împăratul, cu oştirile Lui, să cucerească ţara, să-l izgonească pe diavolul şi să domolească orice nelinişte venită de pe urma patimilor şi a neputinţelor, să domnească precum un monarh absolut, ca un Atotputernic. Starea aceasta, spun Părinţii, poartă numele de „isihia inimii”. Acest lucru se va numi „isihia inimii”, anume să domnească Rugăciunea fără a se întrerupe, iar Rugăciunea să odrăslească curăţia şi liniştea inimii.
„RUGAŢI-VĂ NEÎNCETAT”
Felurile de rugăciune sunt multe. Există, desigur, rugăciunea cu glas tare. Adică să spunem rugăciunea cu gura. Felul acesta trebuie să-l întrebuinţăm la început, când ne apucăm să lucrăm Rugăciunea, ca să ne atingem scopul nostru final.
Din pricină că mintea este veşnic în mişcare – şi nu din pricina firii, ci din pricina abuzului şi a neîngrijirii, dar şi a multei ignoranţe -, ea umblă de colo-colo, cutreieră lumea întreagă şi se complace în felurite plăceri. Când se pleacă spre cele trupeşti, când spre altă patimă. Din pricina împrăştierii, umblă de colo-colo, pierde vremea, cum se spune. Mereu însă, oriunde s-ar duce şi orice ar gândi, vede într-însa o oarecare plăcere şi mulţumire.
Pentru aceea, omul care are drept scop să-l dobândească pe acel „Rugaţi-vă neîncetat” (1 Tessaiomceni 5, 17) și să adune laolaltă praful acesta vagabond al minţii sale, care s-a împrăştiat pe toate uliţele, facându-l să se strângă cuminte şi supus, şi să se aşeze în bună-rânduială, trebuie să-i dăruiască minţii ceva, s-o îndulcească – fiindcă, precum am spus, mintea e mulţumită şi simte plăcere să umble de colo-colo. Trebuie s-o atragem tot cu ceva plăcut. De aceea, este nevoie pentru început să spunem Rugăciunea cu glas tare. începătorul care învaţă Rugăciunea trebuie să înceapă prin a spune cu gura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, străduindu-se să-şi tragă mintea de la cele lumeşti. Cuvintele spuse cu glas tare vor atrage mintea la rugăciune. Sunetul produs de mişcarea limbii, încetul cu încetul, va aduna mintea din împrăştiere. Buna intenţie, silinţa, atenţia şi scopul pentru care urmărim să dobândim Rugăciunea neîncetată, toate acestea vor ajuta mintea noastră să înceapă să se adune.
însă rugăciunea aceasta va începe totodată să ne aducă şi o oarecare mulţumire, o bucurie, o anume pace, ceva duhovnicesc. Ei! Acesta-i Dumnezeu! Simţământul acesta de mulţumire duhovnicească atrage mintea. înaintând rugăciunea aceasta cu voce tare, atrăgând mintea spre cele dinlăuntru, i se dă o anume libertate minţii să spună şi ea Rugăciunea fără a mai deschide gura. începe, aşadar, să se ivească un oarecare rod. După ce o spune omul, când cu mintea, când cu gura, mintea începe încet-încet să stăpânească Rugăciunea. Tot rostind mintea neîncetat, Rugăciunea începe să intre şi în inimă. Şi omul, acolo unde şade, vede cum inima lui spune Rugăciunea.
METODA RUGĂCIUNII
Însă, ca să ajungem acolo, ne va ajuta mult felul cum se spune Rugăciunea, despre care, desigur, poate aţi mai auzit şi altădată, sau poate aţi citit deja. în orice caz, acum vom sistematiza lucrul acesta pentru a o pune în practică, fiindcă va aduce rezultate bune.
Am spus că inima este centrul tuturor mişcărilor, sufleteşti si noetice, dar si al durerilor trupului. Fiecare durere trupească loveşte în inimă. Şi când te doare dintele, tot în inimă loveşte. Şi mâna, când se răneşte, şi rinichiul, şi toate celelalte, în inimă vor lovi. Inima se mişcă prin intermediul respiraţiei, iar dacă omul încetează să mai respire, încet-încet se opreşte şi inima. Prin inspiraţie, inima omului primeşte aer curat, îl trage înăuntru, apoi primeşte altul, şi astfel, încet-încet, se menţine viaţa.
Atunci când lăsăm ritmul firesc al inspiraţiei şi expiraţiei, şi inspirăm şi expirăm mai rar, are loc o anume anomalie în inspirația şi expiraţia inimii. Prin urmare, câtă vreme există această anomalie, se iveşte o durere, o strângere, cum ar veni, în inimă, fiindcă inima nu mai primeşte aerul după ritmul firii. Adică, în loc să i-l dăm imediat, îi dăm aerul mai târziu. După această consecinţă firească, durerea care se iveşte atrage mintea să păzească inima, şi atragerea aceasta a minţii către inimă duce la unirea minţii cu inima. La fel cum, atunci când te doare dintele, mintea face ce face şi tot la durere se întoarce, la fel se întâmplă şi cu inima.
Când vom începe să spunem Rugăciunea cu o inspiraţie şi expiraţie lentă, se va ivi durerea aceasta, necăjirea aceasta a inimii, ca o consecinţă firească. Necăjirea aceasta ne va ajuta până ce mintea va păzi inima. Spunând, aşadar, Rugăciunea în chip ritmic, cu o inspiraţie şi expiraţie lentă, mintea se va coborî la durere, prin urmare împrăştierea va fi alungată.
Împrăştierea, fiind astfel alungată, mintea va găsi isihia şi nu va mai avea de ce să se împrăştie. Durerea o va strânge.
Metoda aceasta, prin inspiraţia şi expiraţia lentă, este un mijloc precis, împreună cu atenţia, ca mintea să nu fugă. Astfel vom putea să tăiem împrăştierea, care e „vampirul” esenţei Rugăciunii. Fiindcă împrăştierea ne fură folosul Rugăciunii pe care vrem să o săvârşim.
Rugăciunea şi Închipuirea
Înlăturând, aşadar, împrăştierea, îi dăm aer minţii, ca să se curâţească şi să păzească inima, începem, aşadar, să respirăm încet-încet, iar respirând, unim cu respiraţia şi Rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Vom spune fie o rugăciune, fie două, fie trei pe inspiraţie. După aceea, expirând, iară ne vom uni mintea cu Rugăciunea. De trei ori vom spune în expiraţie şi de două ori în inspiraţie, după cum putem. În orice caz, astfel vom găsi ritmul Rugăciunii pe respiraţie.
Acum, dacă putem să spunem Rugăciunea cu mintea pe inspiraţie şi expiraţie, bine va fi. Dacă însă întâmpinăm greutăţi, fiindcă mintea simte vreo greutate din ispită, atunci să inspirăm pe gură, iar limba poate să se mişte puţin, puţin, spunând cuvintele, şi asta ne va ajuta în chip binefăcător la început.
După ce vom spune Rugăciunea cu această înţelegere, punând Rugăciunea pe ritmul inspiraţiei şi expiraţiei, va începe să se ivească în inima noastră o durere, iar mintea se va lipi de locul acela. Mintea se va sili să stea nemişcată în inimă.
Când tragem aer pe gură sau pe nas, vom spune Rugăciunea. Iar dacă mintea va fi în inimă, va urmări nu inima, nu forma ei, nu-şi va închipui forma inimii, ci mintea va fi cu luare-aminte în inimă, fără să şi-o închipuie. În chip simplu, mintea se va afla în inimă, şi nu ne vom închipui inima, fiindcă, de ne-o închipuim, încet-încet se va strecura înşelarea, şi vom face o rugăciune a închipuirii.
Neînşelată este Rugăciunea care se face fără împrăştiere, fără contururi, cu mintea fără de închipuire, fără nici o formă, fără nici o figură, absolut nimic. Mintea va fi curată de orice închipuire, fie dumnezeiască, fie omenească. Nici Hristos, nici Preasfânta, nimic. Numai mintea va sta noetic în inimă, în piept, nimic mai mult. Numai să fie cu luare-aminte că se găseşte acolo, înlăuntru. Ci, odată cu respiraţia, mintea va începe să spună Rugăciunea, fără să-şi închipuie nimic altceva. Inima, ca un motor, va lucra Rugăciunea, iar mintea, ca un simplu spectator, va urmări cuvintele Rugăciunii.
Când vom pune lucrul acesta în practică, vom întâmpina o oarecare dificultate la început, dar după aceea vom afla lărgime, lăţime, înălţime şi adâncime. Mai întâi se va ivi o bucurie amestecată cu durere, după care, încet- încet, doar bucurie, pace, seninătate. Dar şi mintea, după ce se va îndulci, n-o vom mai putea desprinde de Rugăciunea în inimă şi de „Doamne Iisuse…”.
„MINTEA, ORI UN DE SE VA AFLA, VA SPUNE RUGĂCIUNEA”
Se va ajunge la o asemenea stare, încât nu vom dori s-o mai pierdem. Ne vom pune într-un ungher, fie în picioare, fie şezând, ne vom pleca capul şi nu vom mai vrea să ne ridicăm de acolo ore întregi. Putem să stăm una, două, trei, patru, cinci, şase ore, şi să nu ne lase inima să ne ridicăm, nici mintea să nu mai vrea să se ducă nicăieri în altă parte. Îndată ce o vedem că pleacă în altă parte, imediat capul se pleacă în jos. Se ajunge, adică, la o înrobire din pricina Rugăciunii. Felul acesta de rugăciune este foarte eficient. Mai întâi va aduce după sine Rugăciunea neîmprăştiată, va aduce bucuria, pacea, şi va mai aduce totodată şi lacrimi de bucurie, străvederea minţii. Mintea va fi pregătită pentru vederile dumnezeieşti, se va naşte apoi isihia cea desăvârşită a inimii. Omul nu va mai vrea să audă absolut nimic. Va crede că se află într-un pustiu al Saharei. în acelaşi timp, Rugăciunea se va putea face şi mai scurt. Vreau să o spun mai repede, o vreau mai rar, cum se odihneşte sufletul, cum îi va plăcea în ceasul acela.
Spunem, aşadar: „Doamne — Iisuse – Hristoase — miluieşte-mă — Doamne — Iisuse…”, şi mintea va urmări Rugăciunea, la fel cum urmăreşte un inginer motorul în funcţiune. Mai târziu, dacă nu vom putea să luăm altă Rugăciune pe inspiraţie, vom expira, încet-încet: „Doamne — Iisuse — Hristoase — miluieşte-mă – Doamne – Iisuse… încât să ajungem la capăt. Şi iar vii cu altă inspiraţie, încet-încet. Nu cu grabă. Lin, cu pace, liniştit, fără să forţezi. „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, şi veţi vedea mai târziu, după puţină vreme, când vă veţi face treburile voastre, că, atunci când veţi trage aer, veţi spune şi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, iar apoi, în expiraţie, din nou Rugăciunea. Singură inima atât se va odihni, încât mintea, oriunde se va afla, va spune Rugăciunea atunci când veţi trage aer în piept. Desigur, se poate să nu spuneţi trei rugăciuni pe inspiraţie, totuşi măcar una tot veţi spune. Şi mai târziu se va dobândi un ritm, un mecanism ritmic făurit, şi veţi vedea apoi rezultatele pe care le va aduce Rugăciunea aceasta. Va trage totul către şi mai mult. Veţi spune: „A trecut un sfert de oră?”. Şi vor fi trecut două ore.
Aşa de mult nu va mai vrea omul să se despartă mintea lui de inimă şi din a asculta Rugăciunea. Ce să mai vrei psalmodii, ce să mai vrei altele? De aceea Părinţii în pustie nu aveau nevoie de astfel de lucruri. Desigur, acestea sunt adeverite de Biserică. însă oamenii care au găsit chipul acesta al Rugăciunii minţii, care e mult mai înaltă decât rugăciunea de tipic, au lăsat tipicul şi au prins esenţa. Noi, din cauză că am pierdut esenţa – poate pentru că nu am avut învăţători care să ne spună, sau poate pentru că nu am avut noi intenţia cea bună şi voinţă —, am pus mâna pe tipice. Astfel, monahii de azi îşi fac vecerniile lor, slujbele lor, dar în afară de asta, nimic. Îşi fac treaba şi spun că şi-au făcut datoria. Dar nu aşa se face datoria.
„VOR FI ARSE SI NEPUTINŢELE, Şl GÂNDURILE, Şl PATIMILE”
Sfântul Ioan cel Milostiv a întemeiat o mănăstire şi a zis:
— Părinţilor, faceţi-vă îndatoririle voastre duhovniceşti, iar eu vă voi hrăni, ca nu cumva să aveţi griji lumeşti şi să lăsaţi Rugăciunea pe planul al doilea. Eu vă voi da cele de trebuinţă, iar voi să vă rugaţi.
Şi zice igumenul:
— Preasfinţite Stăpâne, noi ne împlinim îndatoririle noastre. Citim Ceasul întâi, al Treilea, al Şaselea, al Nouălea, Vecernia, Pavecerniţa, Liturghia…
— A! spune Sfântul. Adeverit îmi este că sunteţi delăsători. Şi în celelalte ceasuri ce faceţi?
Ce-a vrut să spună Sfântul Ioan? Că nu-şi împlineau îndatorirea lor, fiindcă nu se rugau neîncetat.
Când ne sculăm pentru slujba noastră, îndată ce începem cu „Împărate Ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, Psalmul 50, vom înclina puţin capul spre piept, vom încerca să ne desprindem mintea de toate celelalte şi să o îndreptăm înlăuntrul pieptului, înlăuntrul inimii noastre. împreună cu înclinarea capului vom împinge şi mintea să intre acolo, înlăuntru. Îndată ce a intrat acolo, înlăuntru, vom începe, pe respiraţie: „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă”, iar metanierul va lucra în mână. Şi veţi vedea. Desigur, la începuturi, se poate întâmpla să fie un pic mai greu, dar cu puţină stăruinţă şi răbdare vom avea şi roade. După aceea, ca şi cum ai lua foc, te vei îndulci puţintel şi vei intra în noima Rugăciunii, şi de-acum nu ţi-o mai ia nimeni, noaptea întreagă să tot stai. Şi atunci, veţi vedea, va trece vremea şi veţi spune: „De- abia am început Rugăciunea”. Şi veţi afla cel mai mare folos în felul acesta de rugăciune.
Şi oare care este scopul pentru care am venit aici? Nu am venit ca să-L găsim pe Dumnezeu? Nu am venit aici ca să găsim pacea? Ca să ne izbăvim de patimi?
Deci Rugăciunea aceasta, după această înţelegere, îndată ce va aduce înlăuntru căldură, va isca o flacără înlăuntrul sufletului, pentru că Rugăciunea va mişca căldura, iar căldura va naşte Rugăciunea. Şi, după ce se va face aceasta, veţi vedea că vor fi arse atunci şi neputinţele, vor fi arse şi gândurile, vor fi arse şi patimile, încetul cu încetul, şi vom ajunge la curăţia inimii, când vor veni Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi vor zidi mănăstire şi sălăşluire.
„ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU INLĂUNTRUL VOSTRU ESTE”
Spun Părinţii că mintea uşor se îmbolnăveşte şi uşor se curăţeşte. Inima însă greu se curăţeşte şi greu se îmbolnăveşte. îndată ce intră ceva rău în minte, îndată se îmbolnăveşte mintea, câtă vreme cu inima nu se petrece de îndată, ci numai cu părtăşia la gândul cel rău. Astfel, când inima are o dispoziţie duhovnicească iar mai târziu o pierde, începe şi mintea să se îmbolnăvească, dar inima nu se schimbă uşor, fiindcă mai înainte a fost preschimbată de dumnezeiescul har, şi astfel, încet-încet, înaintează răul. De aceea este nevoie de Rugăciune, fiindcă inima se preschimbă, din trupească, împătimită şi egoistă, în bună, încât ajunge să nici nu mai simtă patimă. Şi când se curăţeşte centrul, atunci toată cele dimprejurul lui şi din raza lui vor fi curate.
Rugăciunea va alunga deznădejdea, disperarea, delăsarea şi trândăvia, fiindcă va zămisli o nouă bună-intenţie, o nouă osteneală, o nouă luptă. Şi atunci, dacă vom simţi lucrul acesta, vom simţi efectiv rodul Rugăciunii, scopul Rugăciunii.
Atunci vom înţelege că împărăţia Cerurilor este înlăuntrul inimii noastre. „împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este” (Luca 17, 21). Acolo, înlăuntru, cu săpătura asta pe care o facem prin inspiraţie şi expiraţie, căutând să ţinem mintea înlăuntru, cu luare-aminte la cuvintele Rugăciunii, Rugăciunea urcă şi coboară, şi astfel săpăm, săpăm, şi vom găsi Mărgăritarul cel ascuns (cf. Matei 13, 46). Cine este Mărgăritarul? Este harul Sfântului Duh, pe care l-am primit la Botez. Dar pentru că nu am primit învăţătură despre aceasta, ori pentru că ne-am adâncit în patimi, dumnezeiescul har al Botezului s-a îndepărtat de la noi şi nu mai poate exista străvedere. Prin urmare, lucrează patimile noastre. însă tot căutând, prin inspiraţie şi expiraţie, cu silirea aceasta, aruncăm balastul. Dar se mai poate şi ca, atunci când tragem aer, inspirând, să vedem că aerul din nas coboară în laringe, coboară-coboară la plămâni, şi apoi intră în inimă. Acolo unde stăm, după ce tragem câteva inspiraţii, acolo să ne oprim cu mintea în inimă. Fiindcă vom începe să respirăm încet-încet, lin-lin, liniştit, fără a forţa. La început diavolul aduce supărare, inima simte o greutate, însă, încet-încet, greutatea aceasta începe să se destrame şi să se nască frumuseţea, după care nu mai este nevoie de dascăl. Însuşi sufletul vostru va deveni dascăl.
Veţi vedea că, vrând-nevrând, mintea singură şi inima vor dori felul acesta de Rugăciune, fiindcă vor simţi folosul ei mai mare decât tot ce vă închipuiţi. Fiindcă aici e mina, aici e aurul. Nu e nici cupru, nici argint, nici nimic altceva. Aici e aurul cel curat. Cine, aflând undeva, într-un loc, aur curat, nu se duce cu toată dorirea şi cu toată iubirea lui de câştig să-l adune?
„PĂRINŢII NOŞTRI AU DOBÂNDIT EROSUL’PENTftU DUMNEZEU”
Mă minunam de Stareţul meu. Aveam pentru Rugăciune nişte scăunele mici, la fel ca scaunele, dar mai joase, iar braţele erau mai înalte, ca să te poţi odihni. Stătea aici, pleca capul şi începea cu „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, ore întregi. Iar când lucra dumnezeiescul har, iar mintea era în străvedere, lăsa Rugăciunea şi începea vederea cu mintea sa. Dacă nu găsea însă vederea, iar mintea pleca, o aducea din nou în inimă, şi lua de acolo folosul. Aşa, fie lua plată din Rugăciune, fie din vedere — şi astfel treceau şapte, opt, nouă ore.
Te rogi, te rogi, şi crezi că abia ai început Rugăciunea. Ce înseamnă două, trei, patru ore? Iar dacă mintea vrea să fugă, să se odihnească, Rugăciunea iarăşi o va trage, de parcă ar fi un magnet deasupra inimii care o va atrage acolo. Începe să o atragă şi, încet-încet, prin această îndeletnicire şi prin Rugăciunea ce se săvârşeşte înlăuntru, inima se curăţeşte în întregime. Mai ales după ce dobândeşte Rugăciunea inimii, după aceea vin stările duhovniceşti. Mintea singură urmăreşte cum spune inima Rugăciunea, nu mai e nevoie de inspiraţie şi expiraţie când se ajunge la starea asta. Aceasta se numeşte Rugăciunea inimii.
Părinţii noştri, pentru că s-au îndeletnicit astfel de Rugăciune, au dobândit încet-încet căldura, apoi erosul pentru Dumnezeu, iar după aceea, după ce crescuse mult dumnezeiescul eros, şi-au ieşit din sine şi au ajuns la vederi, au ajuns la răpiri. Îi lua Dumnezeu cu sufletul, cu trupul, nu are importanţă, în orice caz, îşi ieşeau din sine. Omul nu poate să înţeleagă dacă urcă sus cu inima sau cu trupul. Înţelege numai că starea aceasta a Rugăciunii îl duce la vedere.
Şi-l vedem pe Sfântul Maxim Kavsokalivitul, pe care îl numeau „înşelat” şi aşa mai departe, iar când a mers acolo Sfântul Grigorie Sinaitul şi l-a văzut, i-a spus:
– Spune-mi, Gheronda, ţii Rugăciunea?
Acela i-a răspuns:
– Sfinte al lui Dumnezeu, eu sunt om înşelat, ai să-mi dai ceva de mâncare?
Atunci Sfântul Grigorie i-a răspuns:
– De-aş avea eu „înşelarea” ta! Nu vrei să-mi spui: ţii Rugăciunea?
– Ei, de aceea mă duc eu în pustie, ca să pot ţine Rugăciunea, a spus Sfântul Maxim.
– Cunoşti roadele Sfântului Duh? a întrebat din nou Sfântul Grigorie.
– Ei, acestea sunt ale lui Dumnezeu, a răspuns Sfântul Maxim.
– Şi unde merge mintea ta când ai Rugăciunea şi vine harul lui Dumnezeu?
– Suie la cele dumnezeieşti. Merge la Judecata lui Dumnezeu, la Rai, la Iad, la cea de a Doua Venire, o duce Dumnezeu în Lumina cerească, în starea cerească.
„SĂ ÎNCEPEM CU DOR, CU BUNĂVOINŢĂ, CU RÂVNĂ”
Toate izvorăsc din Rugăciunea minţii. Fără de ea, nimic nu se face.
Odată, când eram şi eu începător, scrisese Vriena, nepoata Stareţului meu. Mersese la o bisericuţă a Sfântului Nicolae, şi a spus cu voce tare Rugăciunea cu inspiraţie şi expiraţie, cu gura, adică, şoptea Rugăciunea, şi ajunsese la o stare duhovnicească înaltă.
Vedem cât ajută felul acesta de rugăciune pentru dobândirea Rugăciunii neîncetate.
Cine exersează astfel Rugăciunea, şi la treburile sale, şi la rucodelia sa, fără să vrea, va inspira şi expira pe Rugăciune. Se va lipi Rugăciunea de inspiraţie şi expiraţie. Cu inspiraţia pe care o va lua, va începe fără să vrea să spună şi Rugăciunea. Astfel de roade dulci aduce felul acesta de rugăciune.
Va trebui să începem cu dor, cu bunăvoinţă, cu râvnă. Puţină greutate la început, dar mai apoi se va deschide drumul, şi după aceea nimeni nu ne mai opreşte. Orice ar mai spune alţii pe urmă. Se va fi îndulcit sufletul nostru şi nimeni nu ne mai opreşte. O să vedeţi atunci că veţi găsi harul, veţi găsi uşurarea de patimi. Atâta uşurare de patimi veţi găsi, mai întâi din partea gândurilor josnice veţi găsi mare alinare. Cu timpul vor dispărea, vor dispărea din minte datorită Rugăciunii, iar inima se va face cu desăvârşire bună. Va deveni o inimă de copil, nu va simţi nimic. Le va vedea pe toate firesc.
Se întâmpla uneori la început, când mergeam să liturghisim, îndată ce spuneam ecteniile, urmând să spunem cele ce urmau, să spunem Rugăciunea cu inspiraţie şi expiraţie, şi cât pe ce, în loc să spunem cuvintele ecteniei, să spunem: „Doamne Iisuse Hristoase…”, din pricina inspiraţiei şi expiraţiei, fiindcă s-a lipit Rugăciunea de respiraţie. Atât se obişnuieşte omul, că după aceea pentru nimic nu mai pleacă Rugăciunea. Atât de mult îl stăpâneşte pe om. Desigur, după puterea pe care o are omul. La început, va putea să o spună pentru o scurtă vreme, peste două zile mai mult, în altă zi şi mai mult, iar pe urmă o va spune neîncetat.
„TĂCEREA BUZELOR, LIPSA ÎNDRĂZNELII Şl A MÂNDRIEI”
Noi, în Sfântul Munte, când trăia Stareţul Iosif, făceam două, trei, patru, cinci ore de rugăciune cu inspiraţie şi expiraţie. Fireşte, când ne lupta somnul, ne ridicam şi ieşeam afară să spunem Rugăciunea cu voce, să spunem aşa, mai „distractiv”. Dar când nu era problema somnului, rămâneam toată noaptea.
Spune Sfântul Grigorie Palamâ că, atunci când Rugăciunea se spune pe inspiraţie şi expiraţie, în acelaşi timp se simte şi o mireasmă fină. Într-adevăr, aşa este. Se va simţi o mireasmă care nu e nimic altceva decât rodul Rugăciunii. Atunci, fie din pricina multei Rugăciuni, fie din pricina miresmei, omul va ajunge ca un motor care lucrează singur.
Când se va spune foarte mult Rugăciunea şi va obosi mintea şi pieptul din pricina acestei inspirări şi expirări, se lasă calea aceasta, de vreme ce „maşina” a luat-o înainte şi se roagă singură, nemaifiind nevoie să se exerseze felul acesta de rugăciune prin respiraţie.
Stă, aşadar, omul, şi ascultă inima, care lucrează. Ei, lucrarea aceasta ne va aduce dobândă. Cum punem o maşină în faţă şi lucrează singură, la fel se întâmplă şi când sporeşte meşteşugul Rugăciunii. După cum, la început, este nevoie la maşinării de lucru de mână şi de osteneală, dar când mecanicul le pune pe ritm, ca să lucreze automat, pe curent electric, atunci fac mai multă treabă şi fără nici o osteneală, la fel se întâmplă şi cu Rugăciunea. La început este nevoie de osteneală ca să găsească cineva ritmul Rugăciunii pe respiraţia sa, dar pe urmă lucrarea aceasta se face automat, iar mintea o va urmări, la fel cum urmăreşte inginerul maşina automată, între timp, dacă vă va fi greu să găsiţi ritmul, să-mi spuneţi. Voi să puneţi început bun, şi orice greutate veţi întâmpina, să-mi spuneţi, să-i dau ritmul ei, să intre apa în curticică, după care va curge singură.
Rugăciunea va fi ajutată, precum am spus, de tăcerea buzelor, de lipsa îndrăznelii şi a mândriei. Mândria e o mare piedică la rugăciune. Când vă veţi ruga, îndată ce creierul va naşte gânduri, să vă osândiţi pe voi înşivă tot timpul, tot timpul, ca mândria să nu-şi ridice înlăuntru capul. Varguţa, ciomagul: „Eşti aşa, eşti aşa, eşti aşa…”, pentru ca egoismul să nu-şi ridice deloc capul. Nimic să nu gândească omul în ceasul acela, doar să se silească să se roage cu cutremur. Pe cât de mult împodobeşte rugăciunea, pe atât de mare înaintare o să aibă. O veţi încerca şi veţi vedea, şi mă veţi ierta.
„SĂ ÎNVĂŢĂM PRIN FAPTĂ, NU PRIN TEORIE”
Aşa cum, atunci când mergem la cofetărie şi sunt acolo multe dulciuri, şi una, şi alta, şi prăjituri, şi caramele, şi ciocolate, la fel şi când mergem la cofetăria cea duhovnicească, vom da peste multe dulciuri pe care ni le va oferi cofetarul acela şi le vom lua. Noi să ne facem datoria noastră, să găsim un ritm al rugăciunii, să ne smerim, şi tot ce trimite Dumnezeu, aceea e simbria ta. Noi să facem toată rânduiala aceasta, iar Dumnezeu va da consistenţă rugăciunii noastre. Şi cu cât ne vom ruga mai smerit, cu atât vom avea mai mult folos. Este nevoie de atenţia minţii asupra cuvintelor Rugăciunii, fără să ne gândim la absolut nimic. Aici e miezul întregii chestiuni. „Cu neputinţă să se înşele omul care se roagă astfel”. Nu poate nicicum să pătrundă înşelarea în om dacă se roagă astfel. Numai când mintea îşi închipuie una şi alta în timpul rugăciunii, numai de-aici porneşte înşelarea. Şi atunci facem o rugăciune a închipuirii, şi credem că am văzut ceva, în vreme ce, de fapt, ne înşeală diavolul că L-am fi văzut pe Hristos, şi încă se va strădui să-L facă mai frumos, să-L pună şi pe tron. Şi diavolul va strica rugăciunea, iar omul se va lupta, va lovi, dar va trece ceasul şi nu va dobândi nimic.
Lucrurile acestea nu le ştiam pe când eram în lume, nu aveam subţirimea aceasta, învăţătura aceasta de la duhovnicul meu, şi mă rugam cu închipuiri, mă rugam aşa şi pe dincolo. Dumnezeu nu mi-o lua în nume de rău, desigur, fiindcă eram neştiutor. Dar problema e să învăţăm lucruri prin faptă, nu prin teorie. Orice ar izvorî din Rugăciunea aceasta va fi autentic şi nu va fi din închipuire, nici nu ni-l închipuim noi, fiindcă ne-ar fi venit ceva sentimental, când, de exemplu, am văzut vreo icoană frumoasă a Preasfintei şi ne-am fi închipuit-o apoi în rugăciune. Cine poate să pună asta pe seama dumnezeiescului har şi să spună că nu vine din închipuirea lui şi din plăcerea minţii şi din încântarea de sine? Însă ce va izvorî din mintea nerăspândită şi din Numele lui Hristos, aceea e autentic.
„CE ESTE RUGĂCIUNEA ACEASTA? ESTE NUMELE LUI HRISTOS!”
Deci aşa ne vom ruga. Felul acesta de rugăciune va fi mai mult decât canonul de rugăciune, fiindcă ne va ajuta mult să ne vedem patimile noastre, greşelile noastre. Toată osteneala aceasta ne va ajuta să ne adunăm mintea. Fiindcă lumina, mişcarea de colo-colo zăpăcesc mintea. Dar când omul stă, fie în picioare, fie aşezat, fie îngenuncheat, mintea nu se mai zăpăceşte. Felul acesta de rugăciune are multă consistenţă întru sine. Aceasta să o lucraţi şi, veţi vedea, mari lucruri veţi afla. Dacă mă credeţi, când spuneam Rugăciunea în felul acesta, începători şi noi, atâta mireasmă izvora, toate răspândeau mireasmă, bărbile noastre, încă şi pieptul scotea atât de multă mireasmă… Expiraţia care ieşea şi aerul care intra, toate răspândeau mireasmă. Şi spun: Ce este Rugăciunea aceasta? Este Numele lui Hristos! Şi ce nu are înlăuntru Numele lui Hristos? Cu Numele lui Hristos se sfinţesc Cinstitele Daruri, cu Numele lui Hristos se săvârşeşte Botezul, vine Duhul Sfânt, sfinţii înviază morţii. Cu Numele lui Hristos se fac toate.
Un Părinte niptic spunea: „Dacă stăpâneşte Rugăciunea, în ceasul când va ieşi sufletul omului, va ieşi cu rugăciune. Cum vor mai putea demonii să stea în preajma lui? Numele lui Hristos îi va fi lui armă. Va fi înarmat şi blindat cu rugăciune. Cum să mai poată demonii să se apropie de el?”. Atât de mare este folosul. De aceea, aşa cum spune îngerul care l-a învăţat pe Sfântul Pahomie, mulţi oameni învăţaţi au lăsat cărţile şi studiile lor şi s-au îndeletnicit cu Rugăciunea aceasta, şi s-au sfinţit.
Precum scrie pustnica Fotini, slujbele sunt simbria noastră zilnică. Am lucrat? Am luat şi am mâncat. Nu am lucrat? Mâine nu voi avea nimic de mâncare. Aşa e tipicul Bisericii. Însă Rugăciunea neîncetată a minţii nu este numai plată pentru o zi, ci aduce mulţi bani, pe care îi pui la bancă şi devii bogat. Numai prin Rugăciunea aceasta ajunge omul la nepătimire. Nici prin studiul cel mult, nici prin multa psalmodie n-a ajuns vreodată cineva la nepătimire. Nepătimirea vine numai prin Rugăciunea minţii. Singuri o să lăsăm vorba deşartă şi îndrăzneala. Omul va căuta să se retragă, ca să n-o piardă.
Asta mă rog să vă dea Dumnezeu, simţirea acestei Rugăciuni. Şi, când o veţi cunoaşte în practică, atunci veţi vedea şi veţi înţelege prea bine lucrurile pe care vi le spun. Acum se poate să nu mă înţelegeţi prea mult, dar, după ce va veni harul lui Dumnezeu, atunci veţi înţelege şi veţi spune: „Aaa, bine ne mai zicea Stareţul!”. Şi, în ziua în care veţi merge la treburile voastre, să spuneţi: „Doamne Iisuse Hristoase” în inspiraţie, şi „miluieşte-ma” în expiraţie. Va fi rugăciune fără metanier. Se va spune singură şi se va naşte căldura inimii, iar căldura va aduce după ea toate cele bune.
Starețul Efrem Filotheitul
De câte ori nu simţi nesiguranţă auzind sau văzând câte se întâmplă în jurul tău?
Domnul este singurul care îţi poate dărui siguranţa neîntreruptă.
De câte ori nu te simţi zdrobit, dezamăgit?
Ridică-ți
atunci privirile și privește-L pe Domnul! El te poate ridica,
însufleți, insufla, El poate să te facă un tânăr plin de entuziasm şi de
putere, pentru că este Marele Proroc. Iar când îţi vezi păcatele,
căderile, neputinţele, când eşti cuprins de descurajare, nu deznădăjdui!
Pune-ţi toată nădejdea în Domnul, în Cel care poate să te
ridice din noroi şi să te facă înger, în Cel care îţi poate ridica
păcatul, să-l pună pe jertfelnic şi să-l facă tămâie plăcută, fiindcă
este Marele Arhiereu! Și încă ceva: Domnul este comoara ta de taină,
săgeata care îți săgetează inima.
Părintele Emilianos Simonopetritul
duminică, 19 februarie 2023
fă rai din ce ai
"Există o expresie "fă rai din ce ai", care este un îndemn spre mulțumire și recunoștință.
Când
nu este mulțumită cu ce are, pornind de la propriile calități și
mergând spre exterior, spre lume, o ființă risipește din propria energie
și devine captivă orgoliului și importanței de sine.
Oamenii
erau îndemnați în trecut să fie recunoscători, iar acest lucru era o
condiție a fericirii și împlinirii, care le conducea viețile.
Opusul recunoștinței și mulțumirii lăuntrice este propria așteptare a minții și pretenția care izvorăște din ea.
Atunci
când crește nivelul de pretenții, o ființă va vedea lumea de la nivelul
propriului sine individualist și șansele ca ea să fie fericită și
împlinită se vor micșora considerabil.
De aceea, ca să fie cu
adevărat fericiți, oamenii trebuie să redescopere lucrurile mici și
simplitatea vieții. Spunem astfel că ne reîntoarcem la natură,
referindu-ne în primul rând la natura noastră divină și la sacralitatea
ei."
Decalogul fiului risipitor
Decalogul fiului risipitor
1. Nu poți opri plecarea de acasă a fiului risipitor. Asta nu înseamnă că nu te iubește, nici că l-ai crescut prost, ci mai degrabă întreabă-te ce anume l-a făcut să plece de acasă (deziluzii, nebunia din jur etc., – orice adult e un copil nevinovat care a crescut în această lume).
2. Nu te pune în calea sa, chiar dacă nu ești de-acord cu el. Pe același drum pe care pleacă, se va întoarce la tine.
3. Nu te umili în fața sa, nici nu blestema în urmă. Chiar de ți-ar lua și jumătate de inimă, roagă-te să se întoarcă sănătos acasă.
4. Dacă ai pus în el ceva bun, într-o zi își va veni în sine, se va regăsi și se va întoarce.
5. Nu aștepta ca cel care ți-a greșit să facă singur tot drumul înapoi. Ieși în calea sa, pentru că povara greșelii lui e mai grea decât supărarea ta.
6. Nu-i mai fă morală celui care s-a întors și-ți cere iertar. Dacă și-a cerut iertare, înseamnă că a înțeles unde a greșit, și-a învățat lecția.
7. Nu te plânge lui de suferințele tale, nu mai pune pe sufletul său remușcări suplimentare.
8. Dacă l-ai iertat, îmbracă-l cu „haina cea dintâi”. Privește-l ca și cum nu s-a schimbat nimic din dragostea ta pentru el. Nu-l pune la coada mesei, nu te uita la el cu subînțelesuri, nu-i mai aminti cât necaz ți-a făcut, străduiește-te să-l vezi ca la început.
9. Apără-l înaintea fraților, vecinilor și a tuturor celor care-l acuză. Nu-l bârfi, nu-l expune judecății altora.
10. Dacă copilul tău greșește a doua oară, ia de la capăt acest decalog, pentru că n-ai de ales, dacă vrei să se mai întoarcă acasă.
Cum să-ți schimbi energia
Fumul de tămâie și smirnă te ajută în clipele dificile din viață
Vreau să vă povestesc despre o mamă care făcea totul pentru copilul ei, dar acesta mergea spre mai rău. Toate încercările pe care le-a făcut să-l aducă pe calea ce duce la Dumnezeu au rămas fără roade. Fiind învățătoare, vedea, cu darul lui Dumnezeu, câți copii străluciți și folositori în societate ieșeau din mâinile ei. Însă copilul ei, singurul de altfel, căruia i s-a dedicat cu totul, nu vroia să se hotărască pentru un lucru, nu își găsea un scop în viață. Tovarășiile rele l-au învățat să distrugă din temelii și să ruineze morala creștină, religia, țara.Zile, săptămâni, luni întregi lipsea de acasă, fără să trimită vreun semn de viață. Vă dați seama ce însemna pentru mamă aceste lucruri! Cine va putea spune vreodată durerile, trudele, lacrimile unor astfel de mame care nu văd nici un progres, nici o speranță în fiii lor! Și această mamă aștepta vreo schimbare din partea fiului ei. Rugăciunea ei, tămâia care ardea, candela pe care o aprindea, toate acestea erau pentru fiul ei. Când a venit timpul ca băiatul să meargă în armată, mama s-a îmbărbătat cu aceste cuvinte: „Poate acolo se va redescoperi pe sine”.
Băiatul, însă, a prezentat un certificat de la psihiatru și a dobândit o amânare. Mama rămăsese la obiceiul ei: candelă și tămâie, ulei și lacrimă.
Într-o zi, fiul ei s-a întors acasă deoarece luase hotărârea să meargă la armată. „Semn bun”, spuse mama în sinea ei. A trecut tot stagiul militar. Nu a venit să o vadă nici măcar o singură dată. Mama însă nu a lăsat fără ulei și fără lacrimă colțul ei de rugăciune nici măcar o seară. Era luna mai, iar fiul ei s-a întors acasă bucuros, plin de bunădispoziție, ca și cum nu ar fi lipsit nici o zi. I-a cerut niște bani pentru a merge câteva zile la mare împreună cu câțiva prieteni. I-a dat imediat. Mama a simțit atunci că se luptă cu cineva piept la piept. Nu acesta era copilul ei. Era duhul cel rău ce trebuia biruit de Duhul lui Dumnezeu.
Au trecut 10 zile și s-au întors toți bucuroși. Au povestit noutățile lor, au mâncat, au băut cafea, iar la final fiul i-a spus mamei:
– Mamă, ți-am adus un cadou. Am zis să nu vin cu mâna goală, de data aceasta. Deschide-l să vedem dacă îți place.
– Cadou de la tine, băiatul meu, și să nu-mi placă? Mă bucur că te-ai gândit la mine.
– Deschide-l…
Mama a luat cadoul și l-a deschis. Doar ce a zărit ce era înăuntru și a înghețat. Lacrimile i s-au scurs pe obraji. Era o candelă de o frumusețe rară.
Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare: eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.
***
Tămâia cu care se cădește închipuie încă din vechime rugăciunile înălțate de noi către Dumnezeu și dorința aprinsă ca ele să suie înaintea Lui așa cum suie fumul tămâiei, după cum zice Sfântul Prooroc David: să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta (Ps. 140, 2). Aceeași însemnătate o are tămâia și în slujbele Bisericii Ortodoxe. „Tămâie aducem Ție, Hristoase, rostește preotul înaintea Liturghiei, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de Ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.” Potrivit acestei însemnătăți, Biserica noastră întrebuințează cădirea cu tămâie și în rugăciunile sale particulare.
Parfumul de tămâie și smirnă este unul dintre cele mai puternice parfumuri legate de ritualuri și de rugăciuni. Din vremuri vechi se crede că el are darul de a alunga relele și durerile și poate să deschidă sufletul.
El induce o stare de liniște și de înălțare sufletească de care ai nevoie mai ales când te rogi în clipele dificile din viață, când trebuie să iei o decizie grea sau când familia trece prin grele încercări. În aceste momente se recomandă să practici fumigația cu tămâie și smirnă, să te echilibrezi emoțional și să încerci să găsești soluția în adâncul sufletului tău, căutând adevărata cauză a problemelor cu care te confrunți.
Cum se practică fumigația cu rășini parfumate
Pune câțiva tăciuni aprinși într-un vas de lut smălțuit și presară deasupra lor bobițe foarte mici de tămâie și smirnă.
Ai grijă să folosești rășini cât mai curate și să le cumperi dintr-o sursă sigură, pentru că există tămâie amestecată cu diverse substanțe sintetice, care pot fi toxice pentru plămâni.
Așteaptă ca rășinile să se încălzească și să emane fumul parfumat și apoi concentrează-te asupra gândurilor și problemelor tale cele mai presante. În casă trebuie să fie liniște deplină și se recomandă să practici acest ritual de liniștire fie dimineața devreme, la răsăritul soarelui, fie seara, când spiritul tău este mai alert și mai conectat la energiile benefice din jur.
Ai grijă ca boabele de tămâie și smirnă să nu fie cuprinsă de foc și să ardă, ci să fumege ușor pentru a urmări traiectoria fumului parfumat.
Cum se interpretează fumul de tămâie și smirnă
Dacă firul de fum se menține subțire și se ridică netulburat în sus, înseamnă că gândurile, sentimentele și dorințele tale sunt toate îndreptate în direcția cea bună și idealul pe care îl urmărești te va face fericită.
Dacă fumul se tulbură și se risipește în mai multe direcții la mică distanță deasupra boabei de smirnă, înseamnă că dorințele tale sunt ambigui, că nu ești hotărâtă asupra lucrurilor pe care le dorești și că nu vei reuși să realizezi prea multe dintre ele.
Dacă fumul de tămâie și smirnă se ridică spre dreapta, ai cale liberă să mergi mai departe cu tot ce ți-ai propus, pentru că nu vei greși drumul.
Dacă fumul se ridică spre stânga, ar fi bine să îți asculți mai mult inima, decât rațiunea, să cerni lucrurile care te fac fericită și să depui un efort mai mare pentru a le păstra sau pentru a te bucura de ele cât mai mult timp.
Dacă fumul coboară, în loc să urce, încearcă să vezi unde greșești, pentru că nu va fi ușor să obții ceea ce dorești, dacă te îndrepți în direcția greșită sau dacă te minți pe tine însăți.
Tămâia alungă forţele răului! Risipeşte depresia, stările de anxietate, nelinişte şi amintirile neplăcute!
Tămâia poate fi folosită de credincioși acasă, în momentul în care se roagă, în semn de venerație și respect față de sfinții din icoanele la care se închină, iar benefic este să tămâiem toate camerele din casă, nu doar cea în care ne rugăm.
Tămâia mai poate fi folosită în cadrul rânduirii vaselor, hainelor sau a mânării ce se va da de pomană, înainte ca acestea să fie împărțite.
Se mai poate tămâia sâmbăta sau duminica, dimineața, la mormintele morților, până se începe slujba la biserică.
Tămâia este adesea folosită în biserică, unde doar clericii sau maicile rânduite au dreptul să tămâieze. TĂMÂIE
În caz că unei femei lehuze îi intră în casă, cu daruri pentru
evenimentul fericit al naşterii, o altă femeie care şi-a pierdut
laptele, este sigur că proaspăta mamă îşi va pierde şi ea laptele şi,
pentru a nu se întâmpla un asemenea necaz, îşi coase la cămaşă, în
dreptul pieptului, unul sau trei boabe de tămâie şi de grâu - Ţara
Oltului; la pârlirea porcului sacrificat, este bine să se pună şi puţină
tămâie în foc, pentru a alunga diavolul - Vâlcea; se aprinde tămâie în
casă, când este furtună, pentru că diavolul fuge, iar Sfântul Ilie îl
trăsneşte pe diavol oriunde s-ar ascunde - Transilvania; dacă i se pare
cuiva, la intrarea într-o casă, că miroase a tămâie, este semn că va
muri un membru al acelei familii - Tecuci;Suceava (GOLOPENŢIA,p.94;2.GOROVEI,p.78;97;148). Copiilor în vârstă de 1-7 ani, care suferă de „răul copiilor"
sau Samcă, se obişnuieşte să li se citească rugăciuni, totdeauna la
sfârşit de lună, de trei ori consecutiv, copilul căruia i se citeşte
fiind neapărat de faţă; înainte de i se citi, atât copilul, cât şi casa
trebuie afumate cu tămâie - Suceava; în trei dimineţi consecutive de la
ziua înmormântării, până a nu răsări soarele, şi în trei seri de
asemenea, o rudenie a decedatului (mamă, soră, verişoară) tămâiază
mormântul de jur-împrejurul lui, punând în final, lângă cruce, vasul cu
tămâie şi lumânarea adusă, dintre cele care au ars la mort; în Muntenia
şi Moldova, aceste femei aduc tămâie şi vin sau un vas cu apă, stropind
cu aceasta mormântul, timp de 40 de zile de la deces, considerându-se că
în timpul acesta sufletul mortului umblă pe la casa lui şi în jurul
mormântului; după 40 de zile, vizitele se răresc, ducându-se la cimitir
doar în sâmbetele de peste an, precum şi în dimineaţa zilei în care se
prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului (15 august) - Muntenia; tămâia
adusă acasă de la biserică în Duminica Învierii Domnului, se păstrează
şi se afumă cu ea pe la icoane, când familia traversează o perioadă de
cumpănă, sau când tună, fulgeră ori plouă în averse; se afumă şi cei
care se sperie peste an sau tocmai ca să nu se sperie peste an -
Suceava; ca să nu se facă strigoi, mortului i se pun boabe de tămâie în
ochi, nas, gură şi urechi - Banat (3.MARIAN,II,p.242;III,p.57;220-221;2.,I,p.175).
Înseamnă pagubă pentru cine visează tămâindu-se aşternutul unui pat -
Suceava (NO-TE,Băncescu). Serii simbolice: tămâie-grâu; tămâie-lumânare; tămâie-vin/apă
Proprietăți extract de tămâie Boswellia
- Produce un efect analgezic, reducând semnificativ senzațiile dureroase neplăcute
- Efect antiinflamator, datorită prezenței acidului boswellic, care blochează activitatea hormonilor leucotrienici responsabili de formarea proceselor inflamatorii
- Are un efect dăunător asupra microflorei patogene
- Normalizează funcționarea sistemului nervos, ameliorează afecțiunile depresive
- Restabiliți integritatea vaselor de sânge și întăriți pereții acestora, îmbunătățind circulația sângelui
- Pentru a atenua simptomele bolilor gastro-intestinale, este inclus în tratamentul ulcerelor de stomac și a altor afecțiuni
- Efect antialergic
- Ameliorează afecțiunile astmatice
- Reduce manifestările clinice de gută și reumatism
- Tratează inflamațiile cavității bucale (carie, gingivită, parodontită, boală parodontală)
- Efect antiseptic
Spre deosebire de aceste medicamente, extractul de tămâie poate fi administrat pe termen lung fără a produce efecte adverse, cu scopul de a reduce inflamația articulațiilor, ameliorând astfel simptomele artritei reumatoide și a reumatismului cronic degenerativ (spondiloză, artroze). Practic, tămâia este un analgezic natural.
Tămâia folosită atât intern, ca supliment alimentar, cât și extern, ca gel sau cremă de masaj, contribuie la încetinirea până la stoparea procesului de degradare a țesutului articular și cartilaginos.
Îmbunătățește mobilitatea și crește rezistența la efort, fără a mai resimți durere de oase, de articulații, de mușchi sau alte dureri reumatice.Leac pentru fumatori
Sub forma de tinctura, tamaia e buna in laringita, tuse, raceala. Se iau zilnic 20-30 de picaturi de tinctura de tamaie, diluate in jumatate de pahar de apa. Suplimentar, se face gargara cu infuzie de tamaie, care are puternice efecte antiinflamatoare si antiinfectioase. In caz de nisip si pietre la rinichi, nefrite si infectii urinare, dimineata, la orele 8 si la orele 11, se ia cate o lingurita de tinctura de tamaie diluata intr-un pahar de apa plata sau de izvor. Tratamentul dureaza 2-3 saptamani si se repeta de cate ori este necesar. Tamaia dezinfecteaza, cicatrizeaza si marunteste pietrele de la rinichi. Tinctura se prepara prin combinarea a 10 lingurite de tamaie naturala cu un pahar de alcool de 90 de grade. Pentru inflamarea sanilor, se pun pe zona afectata comprese cu infuzie de tamaie. Se tin vreme de 1-2 ore pe zi. Se pare ca tamaia poate vindeca si de tabagism. Dr. Barbara Ritson sustine ca explicatia faptului ca majoritatea credinciosilor nu fumeaza se datoreaza inhalarii de tamaie, care ar avea rolul de a reduce tentatia. Ea a demonstrat ca fumul de tamaie actioneaza inhibitor asupra receptorilor nicotinici din creier. Medicul american Ronald Boris Vikery, nominalizat pentru Premiul Nobel pentru medicina, a dovedit ca inhalarea fumului de tamaie scade cu 60% necesitatea de nicotina a fumatorilor. Se pare ca, inhalarea fumului de tamaie de 2-3 ori pe saptamana, vreme de 2-3 minute, e suficienta pentru a scapa de acest viciu.
Tămâia topește pietrele de la rinichi
Tamaia sub forma de tablete care se sug ajuta la inflamatii cronice ale gatului. Specialistii in medicina si farmaceutica cauta de mult timp un inlocuitor pentru cortizon care este folosit in aceste inflamatii cronice, se pare ca tamaia este un leac foarte eficient. Pietrele la rinichi pot fi eliminate cu bobite mici de tamaie si ulei de masline. Este un leac vechi care da mereu rezultate bune. Tratamentul se tine 23 zile. in prima zi, se incepe cu un bob de tamaie invelit in miez de paine, care se inghite cu o lingurita de ulei de masline. A doua zi se iau doua boabe, si tot asa, pana la 12 bobite, cantitatea de ulei ramanand aceeasi. In a 13-a zi, numarul bobitelor scade. Este bine sa inghitim tamaia fara a o tine in gura, deoarece daca atinge dintii ataca smaltul. Pentru a nu aparea accidente din cauza contrafacerilor, nu va fi folosita intern decat tamaia procurata din magazinele si farmaciile naturiste, pe ambalajul careia se mentioneaza explicit ca poate fi administrata pe cale orala.
Smirna, aroma cu efect de medicament
Smirna este si ea un ingredient sfint cu puteri medicinale. Are actiune antiinflamatoare a cailor respiratorii. Este intrebuintata si ca antioxidant, antiseptic, astringent, carminativ, deodorant, sedativ si expectorant. Smirna ajuta la curatarea ranilor si tratarea racelilor si a infectiilor fungice. pana la aparitia morfinei si a altor calmante de acest gen, smirna era cel mai utilizat analgezic. in prezent, gasim aceasta rasina in componenta unor paste de dinti si a unguentelor pentru tratarea problemelor dermatologice.
Uleiul esential de smirna are efect puternic de relaxare asupra corpului, dar poate fi folosit cu succes si in tratarea multor probme ale pielii: eczeme, dermatite, sau chiar rani usoare, precum si pentru indepartarea infectiilor fungice. Pentru indigestie si balonare, se iau 2-3 lingurite de infuzie, cu un sfert de ora inainte de a manca si la cateva minute dupa ce am mancat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizeaza.
Pentru maini si picioare reci, se vor face frictionari energice ale mainilor si picioarelor, cu infuzie concentrata de smirna (obtinuta din 3-4 bobite din aceasta rasina, la o jumatate de pahar de apa). Tinctura se prepara astfel: 10 grame de smirna se lasa vreme de sapte zile sa se dizolve in 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, intr-un borcan inchis ermetic. Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrandu-se intern o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 2-3 ori pe zi. Nu folositi decat smirna din magazinele naturiste.
vineri, 17 februarie 2023
Acatistul Sfântului Elefterie se face pentru dezlegări de farmece!
Acatistul Sfântului Mucenic Elefterie
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la moarte, Sfinţite Mucenice Elefterie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Condacul 1
Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Icosul 1
Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor
şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui
Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă
Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător nespus al dreptei credinţe;
Bucură-te, putere şi întărire a creştinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creştinătăţii;
Bucură-te, dar dat nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoţiei celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credinţe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 2-lea
Auzit-am, Sfinte Elefterie, chinurile ce le-ai îndurat pentru mărturisirea lui Hristos în lume şi ne minunăm de tăria ce ai arătat-o întru ele. Dar cunoscând că ţi-a fost dat ţie de sus, se cuvine să-I cântăm lui Dumnezeu, împreună, cântare: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Auzind Adrian împăratul de minunile pe care tu le făceai, şi cum
multe oi adunai în staulul lui Hristos, voind să te întoarcă de la
dreapta credinţă, a poruncit să fii adus în faţa lui. Dar tu l-ai
întâmpinat cu neînfricată tărie, mărturisind cum se cuvine pe Hristos
Cel nemuritor şi Stăpân a toate. El însă, mâniindu-se foarte de purtarea
ta, te-a dat pe tine pradă multor chinuri, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ai fost întins pe un pat de aramă înroşit în foc;
Bucură-te, că apoi ai fost aşezat pe un grătar încins;
Bucură-te, cel ce într-un vas fierbinte ai fost aruncat;
Bucură-te, cel ce în chinurile tale întruna te rugai lui Hristos;
Bucură-te, cel ce în ele ai primit dar de nevătămare;
Bucură-te, cel ce din toate aceste nevoinţe teafăr ai ieşit;
Bucură-te, înfricoşată vedere a îngerilor;
Bucură-te, tare nevoitor în chinuri;
Bucură-te, trup sfinţit în chinurile muceniciei;
Bucură-te, că prin ele te-ai făcut plăcut lui Hristos, Mântuitorul tău şi al nostru al tuturor;
Bucură-te, rugător către Dumnezeu pentru turma Lui;
Bucură-te, al nostru neadormit păzitor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 3-lea
Lui Hristos I-ai adus, Părinte, turme de credincioşi, ca un păstor plin de zel. Iar sfânta ta maică, văzând trupul tău sfinţit întru mucenicie, căzut la pământ, şi voind a-l săruta, de sabia călăului a fost ucisă. Acum cântarea fiului, alături de cea a maicii sale se înalţă întru miros de bună mireasmă duhovnicească la Tronul slavei, întru plăcută rostire: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Arhanghelii cu îngerii se minunează, Părinte, de credinţa ta cea
mare. Apostolii cu proorocii văd în tine şi în Sfânta ta maică, Antimea,
pecetea apostoliei lor. Creştinii laolaltă spre tine îşi îndreaptă
nădejdile lor glăsuind:
Bucură-te, cel ce încă de pe pământ ai fost înger în trup;
Bucură-te, cel ce acum locuieşti cu îngerii;
Bucură-te, cel ce de la maica ta ai supt învăţătura Apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai supus împărăţia demonilor;
Bucură-te, cel ce, pus fiind într-un cazan cu fierbinte amestecătură, focul ai stins;
Bucură-te, cel ce, legat fiind de un car şi tras de cai sălbatici, de îngeri ai fost slobozit;
Bucură-te, cel ce pe Coremon eparhul pentru Hristos l-ai câştigat;
Bucură-te, cel ce, de Duhul Sfânt fiind purtat, în munţi te-ai sălăşluit, după ce de la chinuri nevătămat ai scăpat;
Bucură-te, cel ce fiarele sălbatice cu dumnezeieşti cuvinte la ascultare le-ai adus;
Bucură-te, cel ce faci minuni de tămăduiri;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale din nevoi pe mulţi îi eliberezi;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor necăjiţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 4-lea
Eresul prin cuvintele tale înfruntându-l, Sfinte Elefterie, cu pătimirea ta pe urzitorul minciunii l-ai omorât şi cu puterea Celui de Sus punându-l sub picioarele tale, ai ridicat împotriva lui pentru noi, cei ce cădem la a ta mijlocire, semne de biruinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ca unul ce porţi numele dumnezeieştii eliberări, Sfinte, bărbăteşte
ai învăţat dreapta credinţă, fiind nouă pilduitor în toate, iar poveţele
tale urmându-le, ne faci să dobândim ale tale binefaceri, pentru care
îţi cântăm:
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne faci părtaşi harului dumnezeiesc;
Bucură-te, eliberarea noastră de cursele cele viclene;
Bucură-te, slobozire de asuprirea demonilor;
Bucură-te, ridicare spre cele de sus;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, izvorâtor de mirul învăţăturii;
Bucură-te, necurmată rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, aducător de pace şi de linişte în căminele cele bântuite de duhuri rele;
Bucură-te, căruţă încărcată de darurile duhovniceşti;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, izbăvirea celor robiţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 5-lea
Cu ploile darurilor tale adapă-ne pe noi, cei ce te cinstim pe tine cu credinţă, Sfinte Mucenice Elefterie, şi săvârşim pomenirea ta cu dragoste, doxologie aducând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Cu adevărat locuieşti în lumina cea neînserată, făcându-te lumină mai
strălucitoare decât soarele. Iar cei ce se apropie acum cu rugăciunea
de tine se simt ei înşişi luminaţi de strălucirile cele înalte şi întru
evlavie prealuminată îţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, trup mucenicit;
Bucură-te, lăcaş al Duhului Sfânt;
Bucură-te, smerenie preaînaltă;
Bucură-te, podoaba cerului;
Bucură-te, lauda Iliricului;
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, izvor de sfinţenie;
Bucură-te, sabie a Duhului Sfânt;
Bucură-te, propovăduitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că în toată viaţa numai frumuseţea lui Dumnezeu căutai;
Bucură-te, că nu te-a înspăimântat fierbinţeala pornirii fiarelor sălbatice;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 6-lea
Din lumina pătimirii tale ai înflorit ca un pom frumos, podoaba mucenicilor. Iar acum te arăţi nouă floare a raiului, trimiţând pe pământ dumnezeiască bună mirosire, pe care noi o înălţăm Celui Preaînalt, cântând cu tine: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Făcându-te gură a lui Dumnezeu pentru a răpi din gura vrăjmaşului pe
credincioşii cei cu cuget isteţ, i-ai arătat pe aceştia moştenitori ai
darului Celui de Sus. Iar ei, întru izbăvirea lor, cântare ca aceasta
îţi aduc ţie:
Bucură-te, scuturător al lanţurilor satanei;
Bucură-te, surpător al eresurilor;
Bucură-te, libertate preafericită;
Bucură-te, dătător al darului cel dumnezeiesc;
Bucură-te, îndrumător spre cele de sus;
Bucură-te, pierzător al demonilor;
Bucură-te, învăţător al înfrânării;
Bucură-te, vasul luminii;
Bucură-te, pârghie a izbăvirii;
Bucură-te, punte spre Ierusalimul ceresc;
Bucură-te, că altceva nu ştim să grăim decât: Bucură-te!;
Bucură-te, stea a vieţii celei duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 7-lea
Minune dumnezeiască te-ai arătat, Fericite, celor ce aleargă la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule; căci de multe feluri de întristări şi de asupriri i-ai scăpat pe cei ce, după Dumnezeu, spre tine au năzuit cu credinţă, rostind cu buze de tină: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Ca cel ce ai îndrăzneală către Hristos, Sfinte Elefterie, căci turma
Lui o păzeşti de lupii văzuţi şi nevăzuţi, şi nu te întorci de la cei ce
scapă sub acoperământul sfinţeniei tale, dă-ne mână de ajutor şi nouă
celor învăluiţi de păcate, spre a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, Elefterie, prealăudate;
Bucură-te, cârmuitorule preabune;
Bucură-te, floarea cea aleasă a ogorului duhovnicesc;
Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, slujitor lui Dumnezeu cu arhanghelii;
Bucură-te, că pe cei ce se roagă ţie îi bucuri cu cele de sus;
Bucură-te, faţă prealuminoasă a sfinţeniei;
Bucură-te, risipitor de furtuni;
Bucură-te, polată a darurilor cereşti;
Bucură-te, curăţitor al sufletelor pioase;
Bucură-te, doctorul sufletelor şi al trupurilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 8-lea
Uitându-te la viaţa cea statornică, prealăudate, cu adevărat te-ai răstignit lumii, şi ca aurul curăţit prin foc, aşa te-ai curăţit şi tu prin chinurile pătimirilor tale, pentru a rosti apoi întru desăvârşită sfinţenie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
De împresurările demonilor îi izbăveşti pe oameni, Sfinte, cu
rugăciunile tale, şi de asuprirea cea amară îi scapi pe toţi cu
alergarea ta către izvorul bucuriei, pentru a-i adăpa din belşug, ca
întru mulţumită să-ţi cânte ţie:
Bucură-te, Elefterie;
Bucură-te, preasfinţite;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciţi;
Bucură-te, izbăvitorul celor întristaţi;
Bucură-te, ruşinarea demonilor;
Bucură-te, că prin tine dobândim uşurarea;
Bucură-te, slujitor al harului;
Bucură-te, cel ce îneci duhurile viclene în marea cea de foc;
Bucură-te, că legi gura celor ce uneltesc rele;
Bucură-te, că dai putere celor osteniţi;
Bucură-te, că îmblânzeşti sfătuirea cea rea;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 9-lea
Nu pricepem de unde vom începe a-ţi aduce laudă, Preasfinte; ce cântare îţi vom cânta sau cu ce cununi te vom încununa? Că de ne vom aduce aminte de pătimirile tale, ne cutremurăm; iar de vorbirea cu fiarele sălbatice, ne minunăm. De aceea împreună să slăvim puterea Celui Preaînalt, cea vădită lumii prin tine, cu cântarea: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos spală şi
întinăciunea păcatelor noastre şi cu mulţimea minunilor schimbă cugetele
celor ce pândesc sufletele noastre întru răutate, ca întru linişte şi
deplină desfătare a slavei celei de sus să ne îndreptăm către tine
zicând:
Bucură-te, cel ce alungi nelegiuirea;
Bucură-te, pământ roditor de dreptate;
Bucură-te, mărgăritarul Domnului;
Bucură-te, strajă împotriva relelor uneltiri;
Bucură-te, povăţuitor, de Dumnezeu înţelepţit, al poporului;
Bucură-te, rază de bucurie;
Bucură-te, lumină a sfintei măriri;
Bucură-te, gând de întărire a celor necăjiţi;
Bucură-te, dar ceresc biruitor al săgeţilor vicleanului;
Bucură-te, mare apărător al celor ce cheamă numele tău într-ajutor;
Bucură-te, al săracilor miluitor;
Bucură-te, al văduvelor sprijinitor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 10-lea
Numele tău mai mult decât oricare dintre sfinţi s-a făcut nouă mângâiere, Preafericite Sfinte Elefterie, căci el însuşi ne vorbeşte de la sine de eliberarea noastră din nevoi; iar aflarea de bunătăţi întru pomenirea lui ne îndeamnă a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Obosiţi de valurile cele rele ce vin asupra noastră şi neputându-ne
lupta cu ele fără ajutorul tău, Preafericite, neavând pocăinţă deplină
pentru păcatele noastre cele multe, cădem cu tine la milostivirea lui
Dumnezeu şi te rugăm să ne izbăveşti de-a pururea cu rugăciunile tale
către Domnul. Şi aşa întăriţi întru dragostea cea către Ziditorul
nostru, să lăudăm isprăvile tale, zicând:
Bucură-te, zid de scăpare;
Bucură-te, turn de ocrotire;
Bucură-te, pavăză preatare;
Bucură-te, coiful mântuirii;
Bucură-te, ajutător neobosit;
Bucură-te, mucenice, preafolositorule;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, suliţă a puterii Celui de sus;
Bucură-te, muntele de biruinţă a credinţei în Hristos;
Bucură-te, cetate păzitoare a dreptăţii dumnezeieşti;
Bucură-te, scară conducătoare spre cer a celor smeriţi;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 11-lea
Tu eşti Păstorul cel mare, Sfinte, al turmei lui Hristos, pe care ducând-o la păşunea cea duhovnicească, o adapi din izvorul raiului, ca întru desfătarea vederilor celor preaînalte să laude pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Ca un luceafăr ai strălucit în ţinutul Iliricului, întunericul
înşelăciunii gonind şi săvârşind pururea tămăduiri; prin tine Dumnezeu
S-a preamărit, pentru care auzi de la noi acum acestea:
Bucură-te, prin care Biserica s-a întărit;
Bucură-te, prin care templele idoleşti s-au prăbuşit;
Bucură-te, cel ce vrăjile le-ai spulberat;
Bucură-te, cel ce credinţa lui Hristos luminată ai sădit;
Bucură-te, cel prin a cărui propovăduire lumea s-a mântuit;
Bucură-te, cel ce cu preţul vieţii pe Hristos L-ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce în ceruri vorbeşti acum cu îngerii;
Bucură-te, cel ce vezi pururea faţa lui Dumnezeu;
Bucură-te, că vrei cu fericirea ta să ne fericeşti şi pe noi;
Bucură-te, ajutătorul celor osteniţi;
Bucură-te, cel ce glăsuieşti lui Dumnezeu dintru sfinţenia ta;
Bucură-te, strajă neadormită a tuturor creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 12-lea
Propovăduitor al dreptei credinţe fiind şi lucrător cu dar deplin în via Domnului, te-ai mărturisit pe tine slugă bună şi credincioasă. De aceea, chemat acum la dreapta Părintelui Ceresc, ne ajuţi a-L slăvi împreună cum se cuvine, cu cântarea: Aliluia
Cânţi acum în ceruri, ca mai înainte cu oamenii, veselindu-te,
Fericite, cântarea cea întreit sfântă lui Dumnezeu, pe Care roagă-L
pentru cei ce te cinstesc pe tine cu acestea:
Bucură-te, locuitor al cerului;
Bucură-te, luminător al celor de pe pământ;
Bucură-te, sprijinitor al celor împovăraţi;
Bucură-te, fierbinte mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, văzător al slavei cereşti;
Bucură-te, izvor de mângâiere;
Bucură-te, toiag înfrunzit al bunelor nădejdi;
Bucură-te, liniştea sufletelor bântuite de duhuri rele;
Bucură-te, sporul muncii cinstite;
Bucură-te, mustrător al bogaţilor nemiloşi;
Bucură-te, cel ce nu te întorci de la nevoile pământenilor;
Bucură-te, tămăduitor al rănilor sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul al 13-lea
O, Preasfinte Elefterie, căpetenia Sfinţilor Mucenici, primeşte de la noi aceste laude pe care din tot sufletul le aducem ţie în Sfântă biserica ta, şi căzând către tine cu umilinţă, nădăjduim să te rogi lui Dumnezeu pururea pentru noi, cei ce cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie…, Condacul 1: Ca pe o podoabă a preoţilor…,
Icosul 1
Văzându-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumuseţea arhiereilor
şi podoaba purtătorilor de nevoinţe, mare apărător al Bisericii lui
Hristos şi al adevărurilor credinţei, ne-am adunat astăzi în Sfântă
Biserica ta, ca, după cuviinţă, să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, păstorul neînfricat al turmei lui Hristos;
Bucură-te, luminător nespus al dreptei credinţe;
Bucură-te, putere şi întărire a creştinilor;
Bucură-te, cel insuflat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, pierzător al celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai adus la închinarea către Dumnezeu, Cel în Treime slăvit;
Bucură-te, grai al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, alăută cerească;
Bucură-te, bună mireasmă a creştinătăţii;
Bucură-te, dar dat nouă de Dumnezeu;
Bucură-te, chip al preoţiei celei adevărate;
Bucură-te, apostol al dreptei credinţe;
Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
Condacul 1
Ca pe o podoabă a preoţilor şi îndemnător al purtătorilor de chinuri, toţi pe tine te cinstim şi te rugăm, Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toţi care-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare făcător de minuni!
şi se face otpustul.
Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.
Doamne ajută!
Rugăciunea de față este una din rugăciunile iubite de marii părinți care au trăit în smerenie. Cuviosul Părinte Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria o recomandă cu dragoste fiilor săi duhovnicești ca să o citească cât mai des și să se bucure de ajutorul Maicii Domnului. (Este o rugăciune foarte rară).
Milostivirea si ajutorarea noastră a creștinilor!
De tine se bucură îngerii, ție îți slujesc Arhanghelii, bucură-te, mângâierea celor întristați și sprijinirea orbilor, îndurătoarea și apărătoarea robilor tăi. Bucură-te, scaune sfinte, Tronul celui Preaînalt. Bucură-te, palat desfătat al Împăratului tuturor. Bucură-te, Doamna Maria, ceea ce ești Turn cu multe împletituri de aur. Bucură-te, catedră a împăratului tuturor care strălucești mai mult ca razele soarelui. Fără prihană Stapană, pe mine carele port și cinstesc cu evlaie această sfântă rugăciune, păzește-mă sub acoperămantul tău, în mâinile tale îmi pun sufletul.
O, Maică Fecioară, fără prihana stăpână, stîlpul și întărirea credinței noastre. Bucură-te, mireasă nenuntită, Maică fără de bărbat și fără de prihană pururea fecioară, ceea ce ai ținut pe mâinile tale și ai purtat în brațe pe Acela ce ține în palmă cerul si pământul și pe toate le cuprinde. Tu fii mie, robului Tău, ajutătoare și apărătoare, și mă păzește de toate relele pe pământ, dăruiește-mi mie ani mulți ca și oarecând lui Ezechia și-mi lungește viața ca să te laud și să te slăvesc în veci. Amin.