Vinerea Mare. Răstignirea Domnului

 

DRUMUL CRUCII – PE URMELE MÂNTUITORULUI

În urmă cu două milenii, Hristos a fost răstignit și a Înviat a treia zi, pentru ca toți creștinii din toate timpurile să Îi rememoreze Patimile și Învierea Sa din Sfintele Scripturi, în fiecare primăvară, ca semn al renașterii spirituale odată cu natura, într-un nou ciclu de viață și un nou Legământ creștin.
A cincea zi – Vineri – numită şi „Paștile Crucii”, este cu adevãrat începutul Paştelui (Trecere), iar Sâmbăta este ziua în care tristeţea este transformatã în bucurie prin omorârea morții. Iatã-ne ajunşi la ultima treaptã a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.
Drumul Crucii – Via Dolorosa – include în traseul Său în 14 opriri legate de Patimile Domnului. Primele două dintre ele se află pe teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa Antonia), următoarele şapte – în oraş, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt.
Pe lângă dimensiunea teologică a Răstignirii Mântuitorului Hristos, Drumul Crucii are şi o dimensiune cronologică şi topografică. Traseul include în sine toate Patimile lui Iisus în Ierusalim, începând cu arestarea şi terminând cu punerea Lui în Sfântul Mormânt.

1. Fortăreața Antonia este locul condamnării Mântuitorului la moarte.
Fortăreaţa a fost centrul luptelor sporadice între soldaţii romani şi secta fanatică a zeloţilor în anul 66.
O cohortă romană staţiona permanent în fortăreaţă. Când se ivea o dezordine la templu, soldaţii romani coborau de îndată şi restabileau liniştea. Asemenea dezordini se întâmplau des cu ocazia marilor sărbători, în special de sărbătoarea Paştelui, sărbătoare ce amintea de eliberarea de sub stăpânirea egipteană.
Iosif Flaviu ne informează că soldaţii lui Titus au cucerit-o şi au distrus-o până în temelii în timp de 7 zile. Astfel a dispărut pentru totdeauna. Împăratul Adrian a construit poarta orientală a oraşului pe locul fostei fortăreţe, după care a ridicat un arc de triumf cu trei arcade, renumitul „Arc Ecce Homo” de pe „Calea Crucii – Via Dolorosa” (Acesta este Omul de pe Calea Crucii)

2. Punerea Crucii pe umerii Mântuitorului și pornirea spre Golgota
Acest loc a fost numit Biserica biciuirii Mântuitorului – Ierusalim
La intrarea în curtea Mănăstirii catolice a Biciuirii, pe dreapta, se află Biserica Biciuirii, unde, potrivit tradiţiei, Mântuitorul Hristos a primit lovituri de bici.
Biserica se află pe locul Capelei Cruciaţilor transformată de musulmani mai întâi în grajd, apoi în atelier de ţesătorie, în cele din urmă ajungând un morman de ruine.
Frumoasele vitralii redau scene din timpul Pătimirilor Mântuitorului, iar cupola în mozaic reprezintă o coroană de spini. Altarul din dreapta este închinat Sfântului Apostol Pavel, care a fost şi el închis în Fortăreaţa Antonia.
În curtea bisericii este amenajată o mică expoziţie arheologică a Şcolii Biblice Franciscane ce îşi are sediul aici.

3. Prima dintre cele 3 căderi ale Mântuitorului sub povara Crucii
Despre cele trei căderi nu ne vorbesc Evangheliile, ci tradiţia. Tradiţia e confirmată însă de Evanghelia care relatează că soldaţii romani au fost nevoiţi să ia crucea de pe spatele Mântuitorului şi să o pună pe spatele lui Simon din Cirene.
Pe locul unde Mântuitorul a căzut sub povara Crucii pentru întâia oară se află un mic loc de închinare.
Oprirea a treia din Drumul Crucii este marcată de o capelă mică, amenajată între anii 1947-1948.
În preajma aceste capele, în subsolul bisericii armenilor catolici, se află ruinele vechii biserici bizantine de la care au rămas câteva mozaicuri bizantine. Pe locul bisericii bizantine, cruciaţii au construit o altă biserică.

4. Locul întâlnirii Domnului cu Maica Sa pe Drumul Crucii
Locul întâlnirii Domnului cu Maica Sa este a patra oprire de pe Drumul Crucii şi se află pe strada El-Wad, în apropierea celei de-a treia opriri.
În spatele zidurilor acestui loc de pelerinaj se află un altar ce aparţine armenilor. Biserica a fost reconstruită în anul 1881 pe fundaţiile bizantine ale Bisericii „Sfânta Sofia”. Actuala biserică restaurată la sfârşitul secolului trecut este închinată Sfintei Maria a Suspinului. La subsolul noii biserici se păstrează mozaicul numit „sandalele Mariei”.

5. Locul unde a fost ridicată Crucea Domnului de Simon Cirineanul
Cea de-a cincea oprire de pe Drumul Crucii se află la intersecţia cu strada El-Wadi, unde drumul coteşte brusc la dreapta şi apoi continuă cu o serie de trepte.
După tradiţiei, în acest loc, soldaţii romani „au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui” (Marcu 15, 21). Locul este marcat de o capelă franciscană ridicată întâia dată în 1229 şi refăcută în 1895.
„Au obligat un trecător, un om care venea de la câmp, şi anume pe Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, să ducă crucea lui Isus.” – Ev. Marcu 15, 21
Tradiția spune că atunci când Domnul, sub povara Crucii, S-a sprijinit în acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră. Astfel, în zid se păstrează până astăzi această piatră atinsă de Mântuitorul. Episodul este amintit de inscripţia de deasupra intrării în capela franciscană.

6. Locul întâlnirii Domnului cu Sfânta Veronica
Locul întâlnirii Domnului cu Sfânta Veronica pe Drumul Crucii este marcat de o biserică închinată Sfintei Mahrame. Biserica a fost înălţată în anul 1895 pe fundaţii bizantine şi aparţine melchiţilor greco-catolicilor. De-a dreapta intrării în biserică se află un stâlp din piatră, încastrat în zid, pe care este inscripţionat numele celei de-a şasea opriri de pe Drumul Crucii.
Pornind de la versetul din Evanghelia după Luca 23, 27, tradiţia vorbește despre locul Întâlnirii Domnului cu Veronica, tânăra care, plină de compasiune pentru Iisus, a ieşit din casă şi I-a şters Faţa plină de sânge cu o mahramă. Ca răsplată pentru curajul şi nobleţea ei sufletească, Mântuitorul a răsplătit-o, dăruindu-i imaginea Chipului Său imprimată în ţesătură.
Cele mai vechi informaţii despre această relicvă sunt cuprinse în cartea apocrifă Faptele lui Pilat, din secolul al VI-lea. Studii recente acreditează ipoteza că mahrama Veronicăi se păstrează astăzi în sanctuarul călugărilor capucini din Manoppello, de lângă Pescara, din Italia. Este o pânză din lână albă, transparentă, de 17/24 cm, care, pe măsură ce te apropii de ea, se colorează din ce în ce mai mult până ce se conturează chipul unui om suferind.

7. A doua cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Cea de-a şaptea oprire de pe Drumul Crucii este marcat de o capelă franciscană zidită în anul 1875.
Capela se află la întâlnirea străzii Via Dolorosa cu strada ce vine de la Poarta Damascului şi se îndreaptă spre centrul comercial Khan ez-Zeit. În timpul Pătimirilor Mântuitorului, aici se găsea poarta cea veche a cetății, pomenită de Neemia, numită „poarta judecății”, deoarece prin ea erau scoși din cetate cei condamnați la moarte.
În capela franciscană se păstrează doar o coloană din vechea poartă, iar restul se află expusă la Misiunea ortodoxă rusă „Sfântul Alexandru Nevski” din apropierea Bisericii Sfântului Mormânt.

8. Întâlnirea Mântuitorului cu femeile mironosițe
A opta oprire pe Drumul Crucii este la întâlnirea Domnului cu femeile mironosiţe, relatată de Sf. Ev. Luca:
„Iar după El venea mulţime multă de popor şi de femei, care se băteau în piept şi Îl plângeau. Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. Căci, iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi?” – Ev. Luca 23, 27-31
Astăzi, în acest loc se află Mănăstirea Ortodoxă „Sfântul Haralambie”. În zidul bisericii „Sfântul Haralambie” sunt sculptate în piatră o cruce şi inscripţia:
„IS.HS.NI.KA – Iisus Hristos Nazarineanu, Biruitorul”, spre amintirea cuvintelor Mântuitorului.

9. A treia cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
Fără un fundament biblic, tradiția pioasă a celei de-a treia căderi a Mântuitorului sub povara Crucii a pornit din secolul al XVI-lea, când locul de închinare a fost stabilit ca fiind în curtea Bisericii Sfântului Mormânt.
Astăzi, cea de-a noua oprire de pe Drumul Crucii este marcată de o coloană din piatră, ce se găsește lângă intrarea în Mănăstirea Sfântul Antonie a comunităţilor copte, respectiv etiopiene. Cele două mănăstiri formează acoperișul paraclisului Sfintei Elena din ansamblul Bisericii Sfântului Mormânt.
În drum spre biserica Sfântului Mormânt, unde se află ultimele cinci opriri, pelerinii trec prin capela etiopiană închinată prorocului Avraam.

10. Altarul dezbrăcării Mântuitorului de haine pe Golgota
„Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia” – Marcu 15, 24, Ioan: 19-40
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta, se află câteva trepte care duc către Golgota – locul unde Domnul Hristos a fost răstignit. Pe Golgota, în partea dreaptă, se află altarul de pe locul unde Domnul Hristos a fost dezbrăcat de hainele Sale înainte răstignirii şi paraclisul Răstignirii Domnului din partea dreaptă.
Deasupra primului altar se află un mozaic ce reprezintă pironirea Mântuitorului pe cruce.

11. Pironirea Mântuitorului pe Cruce (Marcu 15, 22-32).
22. Și au adus pe Isus la locul numit Golgota, care tălmăcit înseamna: „Locul Căpățînii”.
23. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.
24. După ce L-au răstignit, I-au împărțit hainele între ei trăgând la sorți, ca să știe ce să ia fiecare.
25. Când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Deasupra Lui era scrisa vina Lui: „Împăratul iudeilor.”
26. Împreuna cu El au răstignit doi tâlhari, unul la dreapta, și altul la stânga Lui.
27. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Afost pus în numărul celor fărădelege.”
28. Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap și ziceau: „Tu, care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, (30.) mântuiește-Te pe Tine însuți și coboară-Te de pe cruce!”
31. Tot astfel și preoții cei mai de seama, împreună cu cărturarii, își bateau joc de El, între ei si ziceau: „Pe alții i-a mântuit, și pe Sine însuși nu Se poate mântui!
32. Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, ca sa vedem și sa credem!” Cei răstigniți împreună cu El, de asemenea, își bateau joc de El.”

12. Golgota – Locul răstignirii Mântuitorului
La intrarea în Biserica Sfântului Mormânt se găseşte locul răstignirii Mântuitorului, ce se numeşte în aramaică Golgota, în traducere Craniu sau Căpăţână – Matei 27, 33; Marcu 15, 22; Luca 23, 33.
„Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga.” – Luca 23, 33
În ceea ce priveşte originea numelui de Golgota, se presupune că vine de la craniile celor răstigniţi aici, fiind vorba de locul unde se petreceau execuţiile publice, sau de la craniul lui Adam înmormântat aici, sau de la forma terenului care amintea de craniul unui om.
Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul bazilicii Sfântului Mormânt, între 1960-1970, au dus la concluzia că zona a fost o imensă carieră de piatră, exploatată timp de mai multe secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.
După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta Împărăteasă Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în care s-a încastrat un fragment din Crucea pe care a fost răstignit Hristos, dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.
Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Impresionant de multe candele şi icoane străjuiesc acest loc sfânt.

13. Piatra Ungerii Mântuitorului pentru punerea Trupului în Mormântul Sfânt – Matei 27, 57-61
Matei 27, 57-61
În Biserica Sfântului Mormânt, la poalele Golgotei, între uşa de la intrare şi corul grecilor, poate fi văzută o lespede dreptunghiulară de piatră de culoare roşiatică, deasupra căreia atârnă opt candele mari. După tradiţie, acesta este locul unde Trupul Mântuitorului a fost uns cu miresme, înainte de a fi coborât în Mormânt (Luca 24, 1-7)
„„În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, și altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineața și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru și n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce sa creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile și-au plecat fetele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutați între cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-va aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea ca: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învie.” – Luca 24, 1-7

Informaţii despre ungerea şi îmbălsămarea trupului Mântuitorului Hristos după coborârea de pe Cruce găsim în Evanghelia după Ioan:
„După acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice Trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci, a venit şi a ridicat Trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci Trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei” – Ev. Ioan 19, 38-40
După tradiţie, un fragment din piatra originala a fost trimis la Efes şi apoi la Constantinopol, unde împăratul Manuil I Comnenul (1143-1180) l-a aşezat alături de monumentul său funerar de la Mănăstirea Pantocrator. Apoi Piatra Ungerii apare menţionată în perioada cruciadelor.
Până în secolul XIX, peste Piatra Ungerii se înălţa un paraclis, însă a fost îndepărtat în urma incendiului din anul 1808. Tot atunci a fost aşezată actuala piatră roşiatica, iar în spatele Pietrei a fost adăugat un perete de sprijin pentru arcul de deasupra, slăbit în urma incendiului. În anul 1993, peretele a fost împodobit cu un deosebit mozaic de mari dimensiuni ce înfăţişează coborârea lui Iisus de pe Cruce, aşezarea pe lespedea de piatră, pentru ungerea cu miresme, înfăşurarea în giulgiu şi aşezarea Sa în mormântul din grădină.
Drepturile asupra Pietrei Ungerii aparţin tuturor celor trei confesiuni, ortodocşilor, catolicilor şi armenilor. Acest lucru este confirmat şi de prezenţa celor şase sfeşnice aflate de fiecare parte a ei, dar şi a celor şase candele care aparţin, câte două, comunităţilor respective.
În Vinerea Mare, la slujba Prohodului, soborul preoţilor în frunte cu Patriarhul Ierusalimului porneşte din faţa Sfântului Mormânt, înconjoară baldachinul Sfântului Mormânt, urcă la Golgota, unde se închină, înconjoară Biserica Învierii şi, când se termină de cântat starea întâi a Prohodului, soborul se opreşte la Piatra Ungerii. Aici se aşterne pe piatră Sfântul Epitaf, se cădeşte, se zice ectenia mică şi se începe, în aceeaşi ordine, starea a doua a Prohodului. Apoi, se reia procesiunea amintită. La fiecare sfârşit de stare se pune Sfântul Epitaf pe Piatra Ungerii, cădindu-se şi rostindu-se ectenia. După terminarea Prohodului, slujitorii se aşază în faţa Sfântului Mormânt şi continuă slujba Utreniei, după rânduială.
Deoarece mulţi pelerini varsă pe această piatră untdelemn de măsline, miruri şi arome curate, făcând pomenire de ungerea Trupului lui Iisus, această Piatră răspândeşte întotdeauna o bună mireasmă.

14. Mormântul Sfânt al Mântuitorului
V. Sfântul Mormânt se află în partea de vest a Bisericii Sfântului Mormânt, în mijlocul rotondei. Sub centrul acestei cupole se afla „cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi. (Luca 24, 1-7)
Pentru ce căutați între cei morti pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-va aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea ca: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit, și a treia zi să învie.” – Luca 24, 1-7
Sfântul Mormânt are formă dreptunghiulară şi e împărţit în două. Prima parte corespunde vestibulului mormântului. În centru, pe un piedestal de marmură, se poate vedea un fragment din stânca mormântului Mântuitorului. Acest vestibul se mai numeşte şi Paraclisul Îngerului, amintind de vestea cea mare pe care îngerul Domnului, şezând pe o piatră, a dat-o femeilor sfinte în dimineaţa Învierii (Matei 28, 1-6)
„După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a saptamâni (Duminica), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Și iată s-a făcut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și sedea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
Și de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu va temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut.” – Matei 28, 1-6

Dintre cele patru rânduri de candele de la intrare, rândul de sus aparţine catolicilor, următoarele două rânduri grecilor, iar ultimul de jos armenilor. Comunităţile coproprietare îşi împart de asemenea cele 12 sfeşnice uriaşe de la intrarea mormântului împreună cu instrumentele de stins lumina care se sprijină de ele. Candelele care atârnă în interiorul Sfântului Mormânt sunt, de asemenea, precis împărţite cu deosebirea că aici printre proprietari se numără şi copţii.
Toate cele trei comunităţi principale slujesc în interiorul Sfântului Mormânt:
– grecii încep slujba religioasă la ora 1 la piatra din mijlocul vestibulului;
– la 2:30 vine rândul armenilor;
– catolicii au program de la 4 la 7.

Rugăciunea de Vineri

– Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
– Mă rog, însă, măreției Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea.
– Întărește-mă, o, Doamne, ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir ce stăteau lângă Crucea Ta.
– Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa:
– Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
– Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.
– Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
– Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
– O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!
– Și fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.
– De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc că neputincios sunt de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, pierdut de nu mă vei cerca, sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!

Sursa: doxologia.ro

Ierom. Dimitrie Ivasco – NU CRED ÎN MOŞ CRĂCIUN

 

A-L pune pe Hristos și Nașterea Lui pe un loc secundar în viața noastră e identic cu a nu-L pune pe nici un loc . Pentru că ceea ce nu-i la locul lui, nu-i unde se cuvine.

Povestea lui Moș Crăciun e o poveste inventată. Nu de foarte mult timp. Însă Naștere lui Hristos este Adevărată. De peste 2000 de ani se propovăduiește acest adevăr. În ultimul timp asta cam deranjează. Omul inventează…, iar Dumnezeu proniază.

Nu avem nevoie pentru copii de povestea ireală a lui Moș Crăciun, care se suprapune cu întâietate Nașterii Mântuitorului lumii – Iisus Hristos (ca atunci când cresc copii să le frângeți inima cu adevărul despre acest “moș” și rolul lui cel mofturos), pentru a deveni mai buni.

Adevărul lui Hristos ne va face mai buni pe fiecare dintre noi.

De ce e lupta asta așa de mare pentru a nu mai fi cunoscut Hristos, ci uitat…, abandonat?!?

Personal nu am fost crescut cu o asemenea poveste a “moșului” și le mulțumesc pentru asta părinților mei. Mai ales mamei care din pruncie îmi vorbea doar de Domnul Iisus Hristos și de tot ceea ce a făcut El pentru noi toți.

Ce sărbătorim: Paşte ortodox ori fetişism?

A venit Paștele.

Ca de obicei, luăm lumina, mâncăm paşti/pască, iar unii vor mânca şi miel.

Dar ce ne spune Scriptura şi Biserica despre astea?

Lumina lumii = Hristos (Ioan 8:12);

Paştile (pasca) = Hristos (I Cor. 5:7);

Mielul lui Dumnezeu = Hristos (Ioan 1:29).

Deci, dacă lipseşte împărtăşirea cu Hristos, lumina, pasca şi mielul devin fetişisme, nicidecum manifestări ale credinţei ortodoxe.
Haideţi, aşadar, să facem efortul de a fi (odată şi odată) ortodocşi, înţelegând că a spune „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” nu este doar o formă de salut, ci o mărturisire de credinţă, care ne responsabilitează la un anumit mod de viețuire în şi cu Hristos Cel Înviat!

Doamne ajută! Sărbători luminoase tuturor!

Iar acum despre vămi:

 

Sfânta Scriptură, dar mai ales unii Sfinţi Părinţi (Efrem Sirul, Macarie Egipteanul, Ioan Gură de Aur, Chiril al Alexandriei ş.a.) vorbesc despre anumite piedici pe care diavolul va încerca să le pună sufletului după moarte, în timp ce acesta merge spre judecata particulară pe care o va face Hristos. Aceste piedici vor fi de fapt învinuirile pe care diavolii (etimologic: „clevetitori, pârâtori, mincinoşi”) vor încerca să ni le aducă, scoţând la iveală patimile şi păcatele săvârşite de noi în viaţă; iar ca acest lucru să nu se întâmple, omul trebuie să aducă pocăinţa şi fapte bune, care îl vor îndreptăţi înaintea Judecăţii. Însă mai mult decât orice, omul trebuie să ceară şi să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu. Această învăţătură este confirmată de cei mai mulţi teologi şi sfinţi ai Bisericii, inclusiv din sec. XIX-XX.

Începând cu secolele XI-XII, în literatura creştină apare o scriere apocrifă care vorbeşte despre o creştină pe nume Teodora, care după moarte, în timp ce sufletul ei mergea spre cer, acesta a fost împiedicat de diavoli pentru diferite păcate săvârşite de ea în viaţă. Părintele ei duhovnicesc, Cuviosul Vasile cel Nou, fiind în rugăciune, a fost înştiinţat despre aceasta şi a început să verse lacrimi pentru sufletul ei, iar aceste lacrimi de rugăciune au ajutat-o să treacă mai departe. Această scriere pentru prima dată vine cu ideea de „vamă”, la care trebuie să plăteşti pentru a trece mai departe, numai că deşi chiar şi în această scriere dubioasă plata se face cu lacrimi de rugăciune lui Dumnezeu, dar nu cu colaci, prosoape, lumânări sau bani. În literatura religioasă rusă, scrierea a fost numită „Vămile Teodorei” şi descrie doar 20 de vămi, care ulterior au fost zugrăvite pe pereţii mai multor biserici, inclusiv la intrarea în peşterile Lavrei din Kiev. Literatura religioasă română cunoaşte scrierea sub denumirea de „Vămile văzduhului” şi descrie 24 de vămi, deşi am auzit de la mai mulţi pseudo-teologi că ar fi şi a 25-a vamă, pentru cei care primesc acte biometrice.

Precizez că Biserica Ortodoxă NICIODATĂ nu a recunoscut această scriere ca făcând parte din Tradiţia Bisericii, iar marii teologi ortodocşi, chiar şi atunci când folosesc termenul de „vamă” nu-l înţeleg în sensul indulgenţelor romano-catolice sau al unor locuri unde ai putea să plăteşti pentru a trece mai departe.

Faptul că unii preoţi răspândesc ideea de „plătire a vămilor” mi se pare foarte periculos, dând unora impresia falsă că i-ar ajuta la ceva. Până la urmă, chiar şi din cele descrise mai sus, cred că v-aţi dat seama că „vameşii” sunt diavoli, iar cei care consideră că „trebuie să plăteşti vămile”, vorbesc de fapt despre o încercare de a-i mitui pe draci, ca aceştia să-ţi permită mergerea mai departe. Dar aceasta este o viziune păgână şi foarte naivă faţă de Judecata lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, preoţii care impun plătirea vămilor, dar şi cei care cad de acord, nu sunt deloc interesaţi de întâlnirea cu Hristos, ci doar de trecerea vămilor şi de „pactul cu diavolul” or, noi trebuie să înţelegem că nu dracii ne vor judeca, ci Hristos. Şi dacă L-am iubit pe El şi poruncile Lui, vom putea să ne bucurăm în Împărăţia Sa oricât s-ar împotrivi diavolii, iar dacă nu, putem să facem pomană cu toate cănile şi lumânările de pe lume, că nu ne va ajuta la nimic. După cum spun cântările noastre ortodoxe, „Judecata lui Hristos este fără mită (nemitarnică)”, iar cei care vor să cumpere mântuirea lor sau a altora, plătind „cele 24 de vămi”, se amăgesc foarte tare.

Mai precizăm că Biserica Ortodoxă nu are (şi nici nu poate avea) vreo slujbă legată de „cele 24 de vămi”, iar cei care amăgesc lumea prin aşa ceva, sunt pur şi simplu şarlatani. Nici obiceiul celor 24 de punţi/poduri la înmormântare, care e legat tot de „cele 24 de vămi”, nu este unul avizat sau impus de Biserică (cum greşit ne învinuiesc sectarii), ci e rodul percepţiilor slabe şi bolnăvicioase ale oamenilor simpli, care nefiind catehizaţi corect de preoţi, continuă să se amăgească în diferite moduri. Prin aceasta eu nu vreau să desfiinţez ideea sau practica milosteniei pentru cei vii sau adormiţi, Doamne fereşte!, ci vreau ca oamenii să dea de pomană în timpul vieţii şi la înmormântări lucruri cu adevărat folositoare celui care le primeşte şi neîmpovărătoare pentru cel care le dă. Aceste pomeni nu trebuie să fie neapărat perne, plapome, căldări, veselă, colaci etc., ci este mult mai bine să fie o masă pentru un azil de bătrâni sau un orfelinat de copii. Scriptura ne mai spune că milostenia trebuie să fie făcută în ascuns, nu în văzul lumii (Matei 6:2.4) or, show-urile de la unele înmormântări n-au nimic cu creştinismul şi cu milostenia. Tot Mântuitorul Hristos ne vorbeşte şi despre felul în care trebuie să facem o masă de pomenire: „Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi; şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor” (Luca 14:12-14).

De ce ne fuge mintea la altele în timpul rugăciunii?De ce nu ne concentram asupra ei,ne risipim mintea?

 Într-o zi a venit om la mine să se spovedească:

- Părinte eu nu pot să mă rog, mă risipesc mereu. Nu pot să mă concentrez!

-I-am spus:

- Nu-i adevărat!

M-a contrazis:

- Nu, este adevărat! În capul meu se învârte mereu ceea ce am făcut în ziua curentă, ce trebuie să fac și tot așa. I-am răspuns: - Iată că tu singur ai dovedit că am dreptate. Tu poți foarte bine să te concentrezi! Problema este că nu te concentrezi asupra lui Dumnezeu, ci asupra ta. Domnul însă te cheamă să te lepezi de tine. Iar tu nu vrei să o faci. Imediat ce începi să te gîndești la Dumnezeu, te gândești din nou la tine însuți. Deci atenția ta este tare ca oțelul. Dar obiceiul acestei atenții este cel pe care îl iubești, adică tu însuți. Nu este Cel pe Care spui că Îl iubești.
De aceea, nu e puternică rugăciunea noastră. Credinciosilor noștri le recomand să se roage așa:"Cred, Doamne, ajută necredinței mele.

- Vine Paștile! Te-ai pregatit?

 

- Vine Paștile! Te-ai pregatit?

- Normal! Am cumparat carne de miel, oua iar acum lucrez la felicitarile cu iepurasii

- La Biserica ai fost?

- De ce sa ma duc?

- Pai sa te spovedesti, sa te impartasesti….

- Hai, ma lasi cu popii astia ai tai? Ca nu stiu decat sa fure!!. Babele ce se mai uita in gura lor!!! ...M-oi duce si eu ca tot omul in Noaptea de Inviere ca sa iau lumina

- Pai nu “popa” iti da lumina??

- Si ce treaba am eu cu popa?!! Aprind lumanarea si vin acasa, nu stau la slujba

- Si apoi?

- Apoi vin rudele, pretenii, mancam, bem, ne distram, mergem la sala ca sa mai dam jos din calorii....

- Oua ciocnesti?

- Normal!

- Si ce spui cand ciocnesti?

- Cum ce spun? Hristos a Inviat!!

- Crezi ca a Inviat?

- Ei, na!!! De parca L-a vazut careva.!!!

- Si atunci de ce spui ca a Inviat???

- Pai daca asa e obiceiul??. Si mai ternina cu intrebarile astea idioate ca vine Paștile si nu vreau sa ma enervez

De ce zic Sfinții Părinți că atunci când păcătuim Îl răstignim pe Mântuitorul Iisus Hristos?

 Ați auzit probabil de când sunteți mădulare active în Biserica lui Hristos că unii sfinți spun în scrierile lor că „prin fiecare păcat al nostru Îl răstignim pe Domnul nostru Iisus Hristos.

N-am înțeles mult timp ce înseamnă acest lucru, dar sper ca în acest articol discutând problema să înțeleg și mai bine împreună cu voi. Haideți să despicăm firul în patru și să vedem cum stau de fapt lucrurile.

Mântuitorul Iisus Hristos a trăit acum aproape 2000 de ani și atunci a fost răstignit de oamenii contemporani cu El. După răstignire El a fost îngropat, apoi a înviat, și acum este în sânul Sfintei Treimi ca Dumnezeu și Om.

Dacă eu acum fac un păcat, cum îl pot eu răstigni iarăși pe Hristos? El nu se mai află vizibil printre noi, nu-L mai afectează intrigile și răutățile noastre. Nu-L mai răstignește la propriu (fizic) nimeni. Nu-L mai prinde nimeni, nu-L mai biciuește nimeni, nu-L mai scuipă nimeni. Iisus Hristos este acum la adăpost de toate ura lumii împotriva Lui. Și când era pe pământ era la adăpost, adică era ferit, doar că de bună voie a acceptat să intre în tot acest cerc vicios al răutății și al morții.

Ce credeți că s-ar întâmpla dacă, să presupunem, Mântuitorul Iisus Hristos ar veni astăzi iarăși pe pământ, la fel de smerit și blând ca prima dată, propovăduind Împărăția Cerurilor, vindecând și mângâind sufletele oamenilor? Ar suporta lumea aceasta vicleană în care trăim, Adevărul? Am suporta noi oamenii, care fugim doar după plăcere și bani, să ni se spună că greșim, că suntem egoiști, că i-am uitat pe săracii acesti lumi, că faptele noastre sunt pline de nedreptate? Ar suporta oare toți marii conducători ai statelor lumii să li se spună că L-au uitat pe Dumnezeu, că nu-și iubesc popoarele pe care le conduc, că sunt iubitori de putere și vor să stăpânească lumea prin tot felul de constrângeri?

Am suporta noi oamenii să vină Hristos pe pământ astăzi și să ne spună că trăim într-o cultură a morții, așa cum spune Sf. Nicolae Velimirovici, că ne educăm copiii pentru a deveni egoiști și atei? Am suporta noi să ni se spună că toată economia aceasta de piață în care lucrăm are la bază doar fuga după bani în loc să aibă iubirea de oameni?

Ar suporta mai marii acestei lumi să fie rușinați de Hristos prin fapte și cuvinte?

Dacă mâine dimineață Mântuitorul ar veni iarăși între noi, milioane și sute de milioane de oameni s-ar apropia de El, și i s-ar închina, și ar înțelege ce minunată este iubirea lui Dumnezeu față de întreg pământul și ce urât este păcatul din noi?

Răspunsul din punctul meu de vedere este clar: dacă mâine ar veni Mântuitorul Hristos iarăși pe pământ, unii n-ar suporta mustrările Lui, n-ar suporta să vadă că oamenii Îl vor iubi mai mult pe Hristos decât pe ei, conducătorii satelor, orașelor, țărilor, marilor companii și a lumii întregi. Și nesuportând, Îi vor pune piedici. Nu-L vor lăsa să propovăduiască, vor încerca să-L denigreze prin mass-media prin tot felul de presupuse zvonuri, Îl vor izola și încet încet vor încerca să-L elimine, să-L omoare.

Cred că toți suntem deacord că dacă mâine ar veni iarăși Mântuitorul Iisus, în chip smerit, ca și prima oară, iarăși noi L-am răstigni. Este doar o presupunere pentru a ne ajuta să înțelegem mai departe argumentarea. Iisus Hristos a murit odată pentru totdeauna și a înviat odată pentru totdeauna, iar când va veni a doua oară va veni întru slavă, ca un Dumnezeu, judecând întreaga lume.

Prin urmare motivul pentru care Iisus Hristos a fost răstignit acum aproape 2000 de ani și pentru care ar fi răstignit și astăzi este același: păcatele noastre. Oamenii n-ar suporta sfințenia lui Dumnezeu, n-ar suporta mustrările Lui, oamenii ar conștientiza imediat răutatea din ei și s-ar îngrozi, dar totuși unii n-ar vrea să-și schimbe viața.

De fapt ce este în esență această răstignire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Este un refuz al lumii, al oamenilor de a-L primi pe Dumnezeu în viața lor. Este un refuz al oamenilor de a se schimba, un accept tacit de a rămâne în continuare în păcat.

Lumea iudaică L-a răstignit pe Hristos pentru că El a avut curajul să mărturisească pe față că ei trăiesc în fărădelege, că nu-L cinstesc pe Tatăl, că au lăsat poruncile lui Moise și se ghidează după tradițiile lor, că mimează sfințenia și că i-au omorât pe toți profeții trimiși de Dumnezeu pentru a trezi conștiința lor, că s-au pus pe tronul lui Dumnezeu și îi judecă pe toți dar ei nu-și mai văd propriile păcate.

Prin urmare păcatul din noi este adevărata motivație pentru gestul răstignirii?

Ce este păcatul? O încălcare a poruncilor lui Dumnezeu. Ce sunt poruncile lui Dumnezeu? Iubirea Lui față de noi oamenii și iubire între noi oamenii.

A păcătui înseamnă a face rău aproapelui și a disprețui porunca lui Dumnezeu.

Păcatul este un refuz de a asculta de Dumnezeu, de a colabora cu Dumnezeu, de a te apropia de Dumnezeu. Păcatul este o modalitate de a refuza mental existența lui Dumnezeu, și de a impune și altora această minciună. Păcătul Îl scoate pe Dumnezeu din om și pe Dumnezeu din comunitatea în care trăiesc oamenii.

Când Mântuitorul Hristos a vindecat pe demonizatul din Gadara și a alungat demonii din el în porci, iar porcii s-au aruncat în mare înecându-se, poporul Gadarei nu s-a bucurat de vindecarea apropelui lor ci s-a întristat de pierderea porcilor. Din acest motiv ei L-au rugat pe Hristos să plece de la ei.

Păcatul este un mod de a-i cere lui Dumnezeu să plece de la noi, să ne lase în pace, să nu mai impună reguli, să nu ne mai mustre prin conștiință, să nu ne mai ceară să fim buni, ci să ne lase să fim cum vrem noi.

Noi cei de astăzi, când păcătuim, îl alungăm pe Dumnezeu, îi refuzăm prezența, îi negăm existența, îl răstignim ca și iudeii, îl băgăm în mormânt ca să uităm de El.

Totuși Hristos este prezent, așa cum a spus, în fiecare om care crede în Dumnezeu, este prezent în sufletul lui, în ființa acelui om:

„Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. ” (Ioan 14, 23)

Ba mai mult, Dumnezeu, Tatăl Fiul și Duhul Sfânt este prezent în fiecare om, chiar și nebotezat, chiar și necredincios, pentru că omul este chip al lui Dumnezeu și are viață din Duhul Sfânt, și prin El trăiește.

Păcatul pe care-l săvârșim este un rău împotriva aproapelui nostru. Dar pentru că Mântuitorul Iisus Hristos, în maxima Lui iubire, se identifică cu nevoile și suferințele fiecărui om care-i poartă chipul, atunci un rău făcut aproapelui este un rău făcut lui Hristos.

Așa cum dacă cineva îi face un rău fetiței mele Sofia, îmi face mie însumi un rău, pentru că din iubire voi suferi foarte mult văzând suferința ei.

Așa se face că orice rău făcut omului de lângă tine este un rău făcut și lui Iisus Hristos, Care ca un tată iubitor suferă alături de noi. Prin urmare păcatele noastre, răutatea noastră, deși direcționată doar către anumiți oameni este direcționată de fapt către Dumnezeu.

Astfel când eu păcătuiesc față de aproapele îi fac rău lui Hristos. Dar cum, că Hristos este în ceruri acum și nu mai suferă?

Hristos este Viața lumii și vindecarea tuturor. Hristos este Dumnezeu și El a dat toate poruncile pe care trebuie să le împlinim în lume. Atunci când eu păcătuiesc îi neg autoritatea și puterea vindecătoare, și prin urmare îi îndemn și pe alții să facă la fel. Păcatul meu Îl răstignește pe Hristos în fața oamenilor, în sensul că Îl elimină, Îl desconsideră, Îl tratează cu indiferență.

Când eu păcătuiesc e ca și cum aș spune: „Ce porunci? Care Dumnezeu? Nu vezi că îi încalc poruncile și nu se întâmplă nimic. Nu e chiar așa cum spune Dumnezeu. Nu cred în toate poruncile Lui.”

Este ca și cum ai lovi un polițist în uniformă în plină stradă. Lumea va fi mai mult scandalizată de curajul de a sfida autoritatea simbolizată de uniformă, decât de gestul de a lovi în sine. Când lovești un polițist în uniformă defapt denigrez însuși statul care i-a dat autoritatea de a face ordine.

Când astăzi statele lumii legalizează păcatele: avortul, contracepția, homosexualitatea, pornografia, divorțul, etc. de fapt ele sfidează autoritatea lui Dumnezeu, Cel care a definit limitele moralității în om.

Când sfinții mucenici au fost schingiuți și chinuiți groaznic, torționarii vizau de fapt și eliminarea acestui Dumnezeu creștin, acestui Dumnezeu incomod.

Iată cum păcatele noastre Îl răstignesc pe Mântuitorul Hristos, nu în sens propriu, cât în sens moral: a răstigni înseamnă a elimina pe Dumnezeu care mustră fărădelegea.

Toți păcătuim. Toți îl răstignim pe Mântuitorul Iisus Hristos în fața aproapelui nostru. Paradoxal, răstignindu-L pe Cruce, Dumnezeu ne împacă cu El. Își deschide brațele și ne iartă. Urmăriți cu atenție dragilor cu Dumnezeu reușește să transforme orice rău în bine, răstignirea în Înviere, ura în iertare, războiul în pace, și vrajba în împăcare.

„Dumnezeu permite răul în măsura în care poate scoate un bine mai mare din el.” (Părintele Paisie Aghioritul)

Dacă greșesc, dacă am o omis ceva, dacă nu m-am făcut bine înțeles vă rog să aduceți completări sau întrebări.

Doamne ajută!

Dragă suflete, de unde ai atâta putere?

Și-o să plângi.
Și-o să-ți fie dor.
Și-o să regreți.
Și-o să pierzi.
Și-o să pleci.
Și-o să te doară.
Și-o să înveți.
O să înveți să traiești cu toate. O să înveți să trăiești cu lacrimile în gât. Și-o să înveți să le pui lacăt. O să înveți să traiești cu dorul, chiar dacă vei simți că mușcă din tine cu fiecare zi ce trece. O să înveți să trăiești cu regretele...în ciuda apăsării lor asupra sufletului tău. O să înveți să trăiești cu pierderile, chiar dacă îți vei simți brațele reci...O să înveți să trăiești cu durerea, chiar dacă la un moment dat vei simți că te sufocă. O să înveți să zâmbești când îți vine să plângi sau când ai sufletul la pământ. O să înveți să privești oamenii în ochi și să le înfrunți cuvintele nedrepte. O să înveți să mergi drept și sigur pe tine. O să înveți să maschezi orice urmă de îngrijorare și-o să înveți să spui pe celebrul ,,sunt bine" când de fapt ești praf. O să înveți să trăiești cu uitarea. O să înveți să uiți...O să înveți să lași oameni în spate și să-ți continui drumul. O să înveți să fii puternic. Viața o să-ți predea fiecare lecție și dacă nu o înveți din prima, nu-i nimic, ți-o repetă până îți intră în sânge. Așa că fii fără grijă, c-o să înveți! Cu sau fără voie...!"

Dragă suflete, de unde ai atâta putere? De unde atâta putere de a ierta și a zâmbi în continuare, când știi bine câte lacrimi ai avea de vărsat? De unde mai ai speranță? De unde îți aduni încă forța și îndrăzneala de a visa? De unde?
              Mă uimești...

Fiecare are propriul drum.
Fiecare în ritmul său, pe drumul său. Respectând și ritmul celorlalți. Nimeni nu poate face procesul celuilalt pentru că pentru a învăța trebuie să trăiești situații, să simți emoții, să treci prin conflicte, să alegi, să definești, să cucerești, să eliberezi, să muncești, să transformi...
Nu poți decât să însoțești, poate să ghidezi sau să sfătuiești, dar fără să te amesteci în deciziile sau alegerile altora.
Fiecare in felul lui.
Fiecare în procesul său evolutiv și deschis să învețe continuu..
Duhul pãcii si a armoniei, sã te însoteascã pretutindeni Om bun!!!

10 amestecuri de uleiuri esențiale

1. Scorţişoară - Cuisoare-Lamaie- Portocală
Uleiul esențial de scoarță de scorțișoară promovează un răspuns imunitar sănătos. Îmi place  să combin 1-2 picături de scoarță de scorțișoară cu câte o picătură de cuișoare, 3-4 picături Lămâie şi 3-4 picături portocală. Difuzez acest amestec dimineaţa sau la prânz

       2. Cuişoare Eucalipt Globulus - Rozmarin - Pin Silvestru
Uleiul esențial de cuișoare promovează imunitatea și poate sprijini bunăstarea generală. Eucalipt, Rozmarin şi Pin constituie un bun suport pentru sistemul respirator. Ideal de difuzat cu fiecare ocazie când ne întoarcem din mediile aglomerate: întoarcerea de la şcoală, serviciu sau chiar de la cumpărături.

      3. Mentă - Portocală - Ghimbir
Uleiul esențial energizant de mentă susține digestia normală și promovează funcția intestinală sănătoasă și confortul sistemului gastrointestinal dar aduce beneficii importante şi sistemului respirator. Uleiul de Mentă Peppermint poate fi difuzat şi singur dar dacă vei adăuga 4- 5 picături de Portocală şi 3-4 de Ghimbir vei obţine un blend care îţi va însenina zilele mohorâte de toamnă.
Imi place să-l difuzez dimineața deoarece favorizează  o stare de spirit pozitivă.

  4. Pin și Eucalipt Globulus
La primele semne de răceală și uneori chiar preventiv, combin pinul și eucaliptul globulus 1: 1 cu ulei purtător și frecam pieptul. Daca starea de răceala s-a instalat mai adaug in acest ameste si 2 picături  de Canabis Sativa. Imi place pentru efectul sau anfiinflamator și calmant.  Îmi place și această combinație în difuzor.

      5.Tămâie și Lavandă
Combinația de tămâie și lavandă 1: 1 cu un ulei purtător precum Avocado sau Cocos este perfectă pentru sezonul de toamnă, pentru  o piele moale și sănătoasă. Combinaţia de aromatică are efecte calmant.  Ideal de folosit seară.

      6. Portocală și lămâie
Uleiurile esențiale de portocală și lămâie miros minunat în combinații  cu uleiuri picante! Combin 5 picături de portocală şi 2 picături de Lămâie cu câte 2 picătură de ghimbir și cuișoare în difuzor pentru un miros reconfortant.
Dacă se difuzează seara nu se va folosi lămâie.

  7. Ghimbir+ Paciuli + Portocală
Uleiul esențial de ghimbir susține un regim de viață sănătos și are un parfum delicios, picant. Difuzez  1 picătură de ghimbir și paciuli cu 6 picături de portocală pentru un parfum de toamnă delicat.

     8. Lavandă+ Mentă + Ghimbir
Mentă Spearmint sau Peppermint in combinaţie cu Lavandă este combinaţie pe care o folosesc de peste 2 ani toamna, vara şi oricând am nevoie de o aromă proaspătă, crocantă. Dacă vom adăuga la acesta combinaţie şi aromă de picantul delicios al Ghimbirului face că acest blend să fie perfect  din punct de vedere aromatic şi respirator.

    9. Cuişoare + Grapefruit + Bergamotă
O combinaţie revigorantă care ne înveseleşte dimineaţa dar e binevenită şi peste zi mai aels in zilele mohorate .  

10.Paciuli - Brad balsamic - Rozmarin - Piper negru
Din punctul meu de vedere aşa miroase toamna: note calde, pământii şi uşor picante. Din punct de vedere emoţional este echilibrant, încurajator şi relaxant. O binecuvântare şi pentru căile respiratorii. Îmi place să difuzez acest amestec seara dar şi după-amiază.
 

SIMBOLISMUL SALCIEI DE FLORII

 

Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. al IV lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, in Duminica Floriilor se aduc in biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Hristos la intrarea Sa in Ierusalim. Noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Avand in vedere ca noi mergem in Duminica Floriilor cu ramuri de salcie si nu de finic, exista credinta ca Biserica a adoptat anumite simboluri care nu au temei scripturistic. Astfel, cei care impartasesc aceasta credinta, sustin ca s-a diminuat semnificatia religioasa.

Daca analizam rolul salciei in istorie, vom putea observa ca i s-au atribuit diverse calitati magice. Prof. Dr. Remus Rus are un articol amanuntit despre interpretarile care apar atat in credinta pre-crestina, cat si in mitologiile antice sau in invataturile Bibliei. Voi reda cateva idei pe care le-am intalnit in acest articol.

Salcia - simbol al fecioriei

De Thesmophoria, o sarbatoare legata de cultul lui Demeter si Core, femeile isi faceau un pat din ramuri de salcie pe care stateau in tot timpul sarbatorii. Salcia fiind considerata un copac ce-si distruge rodul (ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege), actul pe care il faceau femeile in acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut in sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamant, iar pamantul era simbolul sacru al zeitelor mame.

Salcia - planta menita sa asigure steriliatea

Avand in vedere ca salcia este un copac distrugator de rod, era considerata ca fiind planta ce asigura sterilitatea. In textele antice intalnim in acest sens, afirmatii de genul: "luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile" .

Salcia in Vechiul Testament

In Vechiul Testament salcia este intalnita pentru prima data in timpul sarbatorii corturilor, sarbatoare care aminteste de eliberarea evreilor din Egipt: "In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului vostru..." (Levitic 23, 40). In cadrul acestei sarbatori salcia este un simbol al bucuriei si al vietii.

Insa, in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre" (1-2), salcia devine aici simbolul neputintei si al disperarii. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte.

Salcia in crestinism (Floriile)

In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti "ramuri de salcie purtatoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos.

Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.

Salcia in credinta populara

In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat:

"Iesi, boala, intoarce-te sanatate!". Apoi sa se cante: "Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele".

Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malul unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.

Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpilor

 

Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpilor este una dintre sărbătorile importante a anului bisericesc și marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim călare pe un asin, întâmpinat cu ramuri de finic sau palmier. De asemenea, aceasta a fost și prima dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat, oamenii strigând :„Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”

În sâmbăta Floriilor, în toate bisericile ortodoxe, credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie, care au fost sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor.

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte.

În urma minunii săvârșite, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.

Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creştinătate, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii.

La început, Duminica Stâlpărilor a fost ţinută numai de comunitatea creştină din Ierusalim.

Având un caracter local, nefiind cunoscută şi de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în “Constituţiile Apostolice” – document elaborat spre sfârşitul secolului al IV-lea.

După Florii se intră în Săptămâna Patimilor

Începând din seara Duminicii de Florii, intrăm în Săptămâna Patimilor, care va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.

După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, sunt puse pe morminte sau într-un loc curat.

Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată.

Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi „Moşii de Florii” sau „Lazărul”, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

 

 

De ce purtăm în această zi ramuri înverzite de copaci, în special salcie, și flori?

Pentru că ele simbolizează florile credinței cultivate prin post și rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazar spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post.

Iar Sambata lui Lazăr și Duminica Floriilor fac, așadar, trecerea spre o alta săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt și mai sfințitor, fiind timpul totalei participari mistice sau tainice a creștinilor ortodocsi la Sfintele și Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, pentru ca noi oamenii să ne despatimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit odinioara răstignirea și moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mâna în Duminica Floriilor reprezinta florile virtuților adunate în timpul postului, și anume: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunatatea inimii milostive și darnice, curăția minții dobândită prin pocăință, sfințirea sufletului și trupului.

Toate acestea sunt florile iubirii smerite și sfinte a creștinului față de Dumnezeu și față de semeni. Florile duhovnicești cultivate în timpul postului sunt aduse lui Dumnezeu ca daruri cultivate în ogorul Sfânt al Bisericii lui Hristos, cu harul Duhului Sfânt.

 

 

Leacuri si terapeutici ale Parintilor duhovnicesti pentru fiecare pacat

 Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită” (Mc. 14, 38; Mt. 26, 41)

FIECARE SĂ AIBĂ ÎN MÂINILE SALE ca pe nişte care de luptă şi arme duhovniceşti în războirea cu vrăjmaşii câteva leacuri duhovniceşti, asemenea unor plante medicinale folositoare împotriva fiecărui păcat. Căci lupta nu e asupra cărnii şi a sângelui, ci asupra demonilor nevăzuţi şi răi. Să ne rugăm, mereu în trezvie, spre a nu fi biruiţi, pierzând bunătăţile cereşti şi osândindu-ne groaznic la un iad fără de sfârşit.

Cel dintâi leac este a cerceta în amănunt toate pagubele pricinuite de păcat. Că nu se află om întreg la minte, cu gândul la năpaste, cu o inimă atât de împietrită şi suflet atât de nesimţitor, încât să nu se teamă şi să nu urască păcatul ca pricină de năprasnică păgubire şi de cazne şi pedepse mari.

De sufletul nostru, de a cărui nobleţe trebuie să ne înduioşăm, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, cât este fără de păcat, frumos şi împodobit cu atâtea harisme şi zestre duhovnicească, Creatorul şi Făcătorul Se bucură şi Se veseleşte, făcându-Şi locaş în el şi toţi Sfinţii îngeri îl doresc.

De îndată însă după căderea în păcat, Domnul pleacă din el şi intră diavolul şi îl mânjeşte şi-l face atât de murdar şi de urât, că, dacă ar fi cu putinţă să-l cercetăm, ne-am îngrozi de a lui vedere.

Fugi departe de pricinile şi locurile păcatului, adică de jocuri, de prieteşuguri rele, de bogăţia peste măsură, de iubirile şi legăturile cu cei necuviincioşi, de întâlnirile şi multa vorbire cu femei, de tulburările şi zarva oamenilor.

Să nu te duci în locurile cu lume multă, chiar la vreo sărbătoare sau praznic, fiindcă mintea ta se va înrobi, văzând şi auzind atâta zarvă. Să te îndepărtezi de toate locurile primejdioase şi vătămătoare, spre a nu auzi sau grăi cuvinte necuvenite.

Să nu mănânci, nici să bei peste măsură. Căci cel fără de pază în prăpastie asemenea unui mort se tânguie. Ce curaj într-adevăr şi încredinţare poţi avea tu, ca om neputincios şi bolnav, că nu vei cădea, când eşti aruncat în groapa în care adeseori cazi chiar de unul singur, fără a mai fi nevoie de ajutorul altcuiva?

Ca urmare a păcatului strămoşesc omul a ajuns într-o aşa amorţeală şi zbucium, că de multe ori cade prin sine în păcat, din pricina marii slăbiciuni - cu atât mai mult, oare nu va cădea când există o pricină în plus? Căci, potrivit proverbului, „locul îl face pe hoţ”.

Să luăm parte cu stăruinţă la Tainele Spovedaniei şi Sfintei împărtăşanii, fiindcă acestea sunt leacuri şi terapii pregătite de Domnul nostru Iisus Hristos, ca cea mai mare binefacere primită prin legea harului, spre a ne tămădui păcatele şi spre a ne feri pe viitor de unele mai mari. Sunt cea mai mare binefacere adusă de legea harului.

Intotdeauna vei avea parte de câştig de pe urma acestora, dar mai ales la vreme de sminteală, când ai mai multă nevoie de har şi putere spre a lupta cu îndrăzneală, să alergi la Spovedanie, leacul preafolositor, şi la sfatul duhovnicului, care-ţi va asculta gândul împovărător, fiindcă vei dobândi foloase de fiecare dată din belşug prin aceste Taine.

Fereşte-te de nepăsare şi acedie, izvoditoare de patimi, căci cel trândav e asemenea unui ogor necultivat, cu spini şi pălămidă: că trândăvia e purtătoare de multe rele.

Să cultivi pământul cuvântător (noetic) al sufletului cu gânduri şi fapte bune, ca să rodească grâul cel bun, şi nu relele zâzanii. Să fii mereu în lucrare, ocupându-ţi mintea, aproape pururi în mişcare şi de neabătut ca o roată de moară, de la cele ale sufletului şi trupului, ca vrăjmaşul să nu afle loc de ispită Iar dacă noi nu-i dăm grâu bun, vrăjmaşul îi va da pietricele şi o va strica, pentru că o va aprinde, neîndoielnic, la flacăra desfrânării.

Fugi, aşadar, aprig de trândăvie, mai ales dimineaţa, când te trezeşti. Să te ridici de-ndată din pat şi rugăciunea neprihănită, cea mai dulce mângâiere a duhului, să fie cea dintâi lucrare a ta. Cu ajutorul ei uiţi de grija celor trecătoare, dobândeşti evlavie şi putere asupra păcatului.

După rugăciune citeşte vreo carte folositoare, căci prin citirea dumnezeieştii Scripturi mintea mult se luminează spre înţelegerea adevărului, iar voinţa se aprinde spre smerenie, mai puternică împotriva păcatului şi mai râvnitoare spre virtute.

Cercetează-te pe tine însuţi în fiecare seară, înainte de culcare, şi ia aminte la ziua ce a trecut: dacă ai păcătuit, plângi înaintea lui Dumnezeu din pricina mândriei, a vrăjmăşiei, pizmei, judecării aproapelui, întristării sau veselirii deşarte, de pe urma lucrurilor lumeşti, a minciunilor şi a cuvintelor nepotrivite, a bătăilor de joc şi ocărârilor faţă de aproapele, a jurămintelor netrebnice, a trândăviei şi nepăsării faţă de virtutea şi iubirea Stăpânului şi Ziditorului tău şi a lipsei de recunoştinţă faţă de El pentru binefacerile dăruite ţie; plângi din pricina lenei şi acediei la rugăciune şi a nemilostivirii faţă de cei săraci şi sărmani.

Pentru toate acestea şi pentru altele ca ele, de care te ştii vinovat, pocăieşte-te şi cere-ţi iertare de la Domnul hotărât de îndreptare cu adevărat. Ca atunci când îţi vei uda aşternutul cu lacrimi, asemenea Prorocului David, să adormi în linişte şi să te bucuri de seninătatea sufletului şi de veselirea cea duhovnicească, după mărturisirea ce
lor sporiţi în virtute, cunoscători în chip nemijlocit ai acestora.

Leacul cel mai de seamă este a urî pe deplin iubirea de lume şi tot lucrul deşert şi a nu pune la inimă cuvintele oamenilor, căci lucru de căpătâi pentru cel ce voieşte a dobândi prietenia lui Dumnezeu este de a deveni vrăjmaş lumii.

Cu neputinţă a sluji la doi domni, fiindcă Dumnezeu este acropola (citadela, culmea cea mai înaltă) tuturor bunătăţilor, pe când lumea întreagă „zace sub puterea celui rău ” (IIn. 5, 21). De aceea, dacă cel nevoitor nu va uri cu desăvârşire lumea, nu va putea spori în virtute: că amândouă, nicidecum nu va putea fi: şi de lume, şi de Dumnezeu iubitor, şi de bani şi totodată de Hristos iubitor.1

Nota:
1 Selecţie, prelucrare şi comentare ale unor texte din cartea Mântuirea păcătoşilor.

Fragment din cartea "CUM PRIMIM ÎN INIMĂ RUGĂCIUNEA LUI IISUS", Editura Sophia

Patru puteri ale spovedaniei

 

Spovedania este una dintre Tainele Bisericii. Prin marturisirea cu parere de rau (pocainta) a pacatelor, inaintea preotului duhovnic, Iisus Hristos Insusi ne iarta pacatele si ne da harul Sfantului Sau Duh, spre tamaduire si spre mantuire.

Spovedania nu se face numai pentru impartasirea cu Sfintele Taine, ci si pentru cunoasterea de sine, pentru primirea dezlegarii de sub osanda pacatelor savarsite, pentru slabirea patimilor care ne inrobesc si pentru intarirea nadejdii de mantuire.

Cum se marturisesc pacatele ?

Sfantul Nicodim Aghioritul defineste marturisirea pacatelor astfel: „Spovedania este destainuirea rostita a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor viclene (deplinate), facuta de buna voie (libertate), cu frangerea inimii (pocainta), cu osandire de sine (smerenie), limpede, fara rusine, cu hotarare, catre un duhovnic randuit canonic.”

Prima putere a Spovedaniei: Cunoasterea de sine !

Cunoasterea de sine este cheia catre viata cea adevarata. Oricare alta cunoastere si putere este inferioara acesteia, drept pentru care, Sfintii Parinti spun: „Acela care isi vede pacatele este mai mare decat acela care invie mortii.”

Cartile duhovnicesti si Sfanta Scriptura, precum si „Indreptarul de Spovedanie”, ne ajuta sa ne cunoastem tot mai bine. Apoi, in cadrul Spovedaniei, preotul ne ajuta sa gasim in adancul nostru si ceea ce nu reusim sa vedem inca.

Atentie! Chiar daca preotul este si un bun psiholog, el ajungand sa cunoasca din ce in ce mai bine sufletul uman si nevoile acestuia, Spovedania nu trebuie transformata intr-o discutie psihologica, asemenea celei avute intr-un cabinet medical.

A doua putere a Spovedaniei: Dezlegarea pacatelor !

Pacatele sunt asemenea unor pietre pe care sufletul nostru le care in spate.

Mantuitorul s-a intrupat pentru a dezlega lumea (de pacat, de neputinte si de moarte), pentru a o indrepta si pentru a o invata sa dea slava Tatalui cel ceresc, care atat de mult a iubit-o. Aceasta istorie sfanta este rezumata de urmatoarea minune: „Si invata Iisus intr-una din sinagogi, sambata. Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum; iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Si Si-a pus mainile asupra ei, si ea, indata, s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu” (Luca 13, 10-13).

Cand i-a trimis la propovaduire pe Apostoli, Mantuitorul Iisus Hristos le-a spus: „Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei 18, 18); „Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 23).

La randul lor, Apostolii au randuit episcopi si preoti, asemenea lor, avand puterea de a lega si de a dezlega pacatele. In slujba Tainei Hirotoniei, episcopul il investeste pe preot cu harul Duhului Sfant. Acest har, primit de la Mantuitorul Iisus Hristos, prin urmasii Apostolilor (episcopii), da putere preotului sa lege si sa dezlege pacatele credinciosilor.

Dezlegarea pacatelor usureaza sufletul, dand la o parte greutatea faptelor rele.

A treia putere a Spovedaniei: Slabirea patimilor !

Pacatele sunt fiicele unor duhuri necurate. Cand savarsim, in mod repetat, acelasi pacat, noi ne aflam inrobiti de catre un anumit diavol (duh necurat, patima). Scapam din robia unei anumite patimi in masura in care ne recunoastem slabiciunea (smerenie) si scoatem la lumina (spovedim) duhul necurat care ne pandeste cu ura, spre a ne surpa in fapte rele. Pocainta ne vindeca trecutul, iar dorinta de indreptare ne lumineaza prezentul.

Spovedania implica marturisirea faptelor, a cuvintele si a gandurile straine de Dumnezeu. Marturisirea tuturor gandurilor este vitala pentru sanatatea sufleteasca a celui care se spovedeste, caci gandurile sunt semintele care fac sa incolteasca viitoarele fapte. In acest sens, Cuviosul Porfirie spune: „Sa ne spovedim nu numai pacatele, ci si gandurile, gandurile de teama, de tristete, de bucurie sau de suparare, prilejuite de diverse evenimente, ca cutremurele de pamant, moartea celor dragi, casatoriile, indoielile etc.”

A patra putere a Spovedaniei: Intarirea nadejdii de mantuire !

Marturisindu-ne cat mai des pacatele, primim de la Dumnezeu o tot mai mare nadejde de mantuire. Chiar fara sa ne dam seama, unele pacate vor inceta sa mai apara pe lista noastra de spovedit.

Sa alergam cat mai des la Spovedanie, iar nu doar in cazul savarsirii unui pacat grav. Facand astfel, obiceiurile cele rele nu se intaresc si mai mult, patimile sunt urmarite mai usor, uitarea nu le poate acoperi de fel, harul se redobandeste mai repede, iar lucrarile satanice se arata neputincioase.

Impartasirea cu Sfintele Taine, adica primirea Trupului si Sangelui dumnezeiesc, este cununa marturisirii pacatelor cu pocainta. Dar, precum am cautat sa arat, chiar si in cazurile in care credinciosul nu primeste dezlegarea de a se impartasi, el primeste in sine patru mari puteri: cunoasterea de sine, dezlegarea pacatelor, slabirea patimilor si intarirea nadejdii.

Domnul să te ierte.

Domnul să te ierte.

Domnul să te audă.

Domnul să te vadă.

Domnul să te iubească.

Domnul să te însoţească.

Domnul să te apere.

Domnul să te călăuzească.

Domnul să te mângâie.

Domnul să te ajute.

Domnul să te apere de vrăjmaşi.

Domnul să-i îmblânzească.

Domnul să-ţi moaie inima.

Domnul să te facă să nu ţii minte răul.

Domnul să te ajute să nu faci rău.

Domnul să te călăuzească să faci binele.

Domnul să te facă milostiv.

Domnul să-ţi dea putere să ierţi.

Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,

Domnul să vă ajute,

Domnul să vă miluiască,

Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,

Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate

şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,

şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,

şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,

şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,

şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,

iar dincolo, la ziua Judecaţii,

un colţişor de rai le dăruieşte,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”

PENTRU MULTE FELURI DE NĂLUCIRI ŞI ÎNŞELĂCIUNI DIAVOLICEŞTI, CU CARE AMĂGEŞTE ŞI ÎNŞEALĂ VRĂJMAŞUL PE MULŢI, VRÂND CA SĂ-I SMINTEASCĂ DIN CALEA MÂNTUIRII, SĂ-I DEPĂRTEZE DE DUMNEZEU ŞI SĂ LE FIE ÎN ZĂDAR OSTENEALA LOR

 

3) Era un sihastrii iscusit, ce traia in pustie si care se inchisese intr-o pestera si cu multa lui infranare, cu postul, cu privegherea intru rugaciuni, cu alte nevointe, osteneli si fapte bune, intrecea si ii covarsea pe altii. Dar nepazindu-se si nesocotind inselaciunea vicleanului diavol, fu batjocorit de vrajmasul si a cazut in cumplita ispita. Caci amagandu-l pe el vrajmasul, ii arata lui in vis feluri si feluri de vedenii, si cele ce vedea el in vis se izbandeau aievea, pana s-a increzut bine visurilor. Dupa ce s-a increzut bine visurilor intr-o noapte i-a aratat lui diavolul neamul si soborul crestinesc cu apostolii si cu mucenicii, fiind la un loc intunecat, ponegrit si pedepsit, de tot binele lipsit, plin de toata rusinea si necuratia si erau toti mahniti si scarbiti. Iar in dreptul lor era neamul jidovesc, cu Moise si cu toti proorocii, intr-un loc luminat, linistit, plin de lumina, de toata mangaierea, bucuria si veselia. Si il sfatula inselatorul, zicand : iata, acum vezi si neamul vostru crestinesc la ce loc si in ce chip se afla si neamul jidovesc. Deci, de vei vrea sa fii insotit si impartasit fericirii si bucuriei neamului jidovesc, te sfatuiesc sa mergi si sa primesti taierea imprejur, legea si credinta jidoveasca. Iar el, dupa cum am zis, fiind foarte incredintat visurilor, a facut asa precum l-a sfatuit vrajmasul. Iesind din pestera lui si lasand pustia si viata pustniceasca, a venit in lume, desi erau saizeci de ani de cand nu iesise din pustie si mergand la scoala si soborul jidovilor, le-a spus lor cum a vazut in vis neamul crestinesc in loc intunecat si pedepsit, iar neamul jidovesc la loc luminat, plin de bucurie si de veselie. Iar jidovii auzind aceasta, s-au bucurat si l-au indemnat sa primeasca legea lor. Iar el cu mare bucurie a primit taierea imprejur pe trupul sau si toata legea lor si asa a pierit. Aceasta i s-a intamplat lui, pentru ca n-a castigat dreapta socoteala, si s-a deprins din tineretile sale numai voii si sfaturilor gandurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun si folositor al parintilor si al fratilor, niciodata nu l-a incercat.

4) La un frate oarecare, intr-o noapte citindu-si pravila si rugandu-se lui Dumnezeu, pe la miezul noptii, dupa obiceiul sau, vicleanul diavol prefacandu-se in chip de inger luminat, a intrat in chilie si a inceput a-l ferici, zicand : fericit esti, robule si ostasule cel bun al lui Dumnezeu, ca nu te lenevesti sa te scoli din somnul tau la rugaciunea si slujba lui Dumnezeu. Si l-a intrebat fratele, zicand : dar cine esti tu, de ai venit la mine sa ma fericesti si sa ma lauzi asa ? Raspuns-a acela, zicand : eu sunt ingerul lui Dumnezeu si am venit la tine sa te pazesc si sa te izbavesc de toate cursele si inselaciunile vrajmasului, sa te povatuiesc spre faptele cele bune si placute lui Dumnezeu. Zis-a lui fratele : de ai fi tu cum zici, ingerul lui Dumnezeu, n-ai veni la mine noaptea, sa-mi smintesti pravila si rugaciunea, ci ai veni ziua. Deci, eu nu te socotesc a fi ingerul lui Dumnezeu, desi esti asa de stralucitor, ci mi se pare ca esti ingerul intunericului, caci pentru aceea te arati tu noaptea, nu ziua. Vicleanul vrajmas auzind aceasta, n-a mai putut suferi nici nu a putut sa mai zica ceva, decat atat : o, calugar rau fii blestemat, si aceasta zicand, s-a facut nevazut.

5) Unui frate oarecare i s-a aratat diavolul intr-o noapte, in chip de inger luminat si i-a zis lui : eu sunt Gavriil si sunt trimis la tine sa-ti aduc o veste buna. Iar fratele i-a raspuns : cred ca vei fi fost trimis la altii, caci eu sunt pacatos si nu sunt vrednic sa vad inger. Aceasta zicand el, indata a pierit vicleanui dinaintea lui si a fost nevazut.

Pilda zilei

Convertirea unui soldat printr-o minune

Unul dintre părinţi îmi zicea că un soldat i-a povestit, spunându-i: „Purtam război în părţile Africii cu mauritanii. Fiind biruiţi de barbari, am fost alungaţi. Barbarii ne urmăreau, aşa că mulţi dintre noi au fost ucişi. M-a ajuns şi pe mine un barbar, şi a întins suliţa să mă împungă. Când am văzut acestea am început să mă rog lui Dumnezeu şi să spun:

- Doamne Dumnezeule, care Te-ai arătat roabei Tale Tecla şi ai izbăvit-o din mâinile celor fără de lege, scoate-mă şi pe mine din primejdia aceasta şi mântuieşte-mă de moartea asta amară şi voi merge în pustie şi voi duce o viaţă de sihastru!

Când m-am întors, povesteşte el, n-am mai văzut nici un barbar. Şi îndată am venit la lavra Coprata. Şi iată sunt, cu harul lui Dumnezeu, de 33 de ani în peştera aceasta“.

Rugaciunea Zilei

Rugăciunea de vineri

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sânt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sânt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Să fii creștin înseamnă, în istorie, să asumi anumite riscuri, să poți înfrunta pericole de pe poziții de tărie sufletească.

 

Să nu uităm, să nu uităm niciodată că Hristos iubește curajul, că S-a ridicat în picioare spre a-l cinsti pe viteazul martir Ștefan; că ne cere să fim netemători, îndrăzneți, neînfricați și nestăviliți de necazuri, suferințe, ba și de moarte.

De nu, va fi vai și amar de noi: vom fi înrobiți și batjocoriți în lumea aceasta, ne vom pierde libertatea pe pământ prin lașitatea noastră dată pe față și ne vom pierde și mântuirea, dându-ne nouă înșine cea mai grea și mai jalnică lovitură ce poate fi, osândindu-ne singuri la ocară și obidă în viața aceasta și la osândă în viața de dincolo.

Să fii creștin înseamnă, în istorie, să asumi anumite riscuri, să poți înfrunta pericole de pe poziții de tărie sufletească. Curajul, frați creștini, se dovedește până la urmă a fi și calea cea mai înțeleaptă, și e nu numai o virtute, ci și o datorie creștinească.

Din Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2006, p. 285

Pocăința înseamnă să avem pace, liniște, să fim buni și blânzi

Îți mulțumesc, Doamne!
Toți cei pricepuți în a mulțumi sunt vrednici de mântuire și bucurie veșnică.
 
Îți mulțumim, Doamne, că ai primit această Euharistie, pe care am oferit-o Sfintei Treimi, Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, și care ne-a umplut inimile de bucuria, pacea și dreptatea Duhului Sfânt.
 
Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai descoperit și ne-ai dat pregustarea Împărăției Tale.
 
Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai descoperit și ne-ai dat pregustarea Împărăției Tale.
 
Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai unit unii cu alții în a Te sluji pe Tine și pe Sfânta Ta Biserică.
 
Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai ajutat să depășim toate greutățile, tensiunile, patimile, ispitele și ai restabilit pacea, iubirea reciprocă și bucuria în împărtășirea cu Duhul Sfânt.
 
Îți mulțumim, Doamne, pentru suferințele pe care le-ai revărsat asupra noastră, pentru că ele ne ajută să ne curățăm de egoism și ne amintesc de „unicul lucru necesar”; Împărăția Ta veșnică.
 
Îți mulțumim, Doamne, că ne-ai dat această țară în care suntem liberi să ne închinăm Ție.
 
Îți mulțumesc, Doamne, pentru această școală, unde este vestit numele lui Dumnezeu.
 
Îți mulțumim, Doamne, pentru familiile noastre: soți, soții și, mai ales, copiii care ne învață cum să sărbătorim Sfântul Tău Nume în bucurie, mișcare și zgomot sfânt.
 
Îți mulțumesc, Doamne, pentru toți și pentru toate.
 
„Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.*
 
Doamne, este bine să fii aici! Amin.
 
Părintele Protopop Alexander Schmemann(13 mai 1921 - 13 decembrie 1983)
 

40 de zile

 • Potopul a durat 40 de zile ...
• Exodul a durat 40 de ani ...
• 40 de zile de post în deșert, unde Iisus a fost ispitit ...
• 40 de zile au durat aparițiile lui Iisus după crucificarea și învierea sa ...
•

40 de zile se pare că izolarea numită „carantină” la care suntem supuși va dura.
Numărul 40 specific în Biblie atrage multă atenție, chiar și până astăzi, 40 de zile sunt cele pe care i se recomand femeii să se odihnească după naștere. 40 sunt săptămânile de gestație.
Un grup de teologi consideră că numărul 40 reprezintă „schimbarea”, este momentul pregătirii unei persoane sau a unui popor pentru a da o schimbare fundamentală, ceva se va întâmpla după aceste 40 de zile.
Râurile se curăță, vegetația crește, aerul este curat din cauza unei poluări mai mici, seara cerul înstelat este vizibil și acolo unde a fost acoperit de pături de poluare, mai puține furturi, mai puține crime, pământul este în repaus pentru prima dată în mulți ani.
Profitati de aceste 40 de zile.
În Biblie, de fiecare dată când apare numărul 40, există o „schimbare”, deci dacă suntem în carantină „forțată”, să ne bucurăm de ea cu familia, va fi de mare binecuvântare și vom vedea schimbările pe care Dumnezeu le va face în viața noastră.
Dacă adăugăm că suntem în 2020, care este egal cu 20 + 20 = 40, fie voia lui Dumnezeu. Amin

In Arena – Peste 6.500 de vizitatori au ajuns la evenimentul Totul Pentru Casa Ta 2023 de la Romexpo

În perioada 23-26 martie, Romexpo a organizat Totul Pentru Casa Ta 2023 – conceptul care a prezentat soluții home & deco potrivite pentru orice tip de locuință. Manifestarea a avut loc în pavilionul B2 al Centrului Expozițional și s-a bucurat de prezența a peste 6.500 de vizitatori.

La eveniment au participat 150 de companii, din 14 țări (Austria, Bulgaria, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Moldova, Polonia, România, Spania, Turcia și Ungaria). Evenimentul a înregistrat un grad de internaționalizare de 24%, fiind prezente 104 firme din România și 46 din străinătate

Timp de patru zile, vizitatorii au avut ocazia să descopere proiecte de construcții, arhitectură, design interior și exterior și să se bucure de reduceri considerabile la produsele și accesoriile home & deco.

Totul Pentru Casa Ta 2023 a adus în prim plan creativitatea și originalitatea companiilor prezente la târg. Reprezentanții acestora au oferit vizitatorilor consultanță gratuită pentru planurile de construcție și decorare a spațiilor de lucru sau de locuit.

Mai mult decât atât, manifestarea a promovat ideea de locuință eco-friendly, casa independentă energetic, mijloacele de producere a energiei, precum și soluțiile de reducere a consumului energetic.

Totul Pentru Casa Ta a reunit târgurile cu tematică home & deco din programul expozițional al Romexpo: Construct Ambient Expo, Romtherm, Expo Flowers & Garden și Mobila Expo.

Romexpo invită companiile interesate să profite de o nouă ocazie de promovare a produselor și serviciilor din sectorul home & deco și să se înscrie ca expozanți la Bife Sim 2023 – Târgul internațional de mobilă, echipamente și accesorii, organizat în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și Camerele de Comerț și Industrie din România. Evenimentul are loc în perioada 21-24 septembrie 2023. Detalii pe www.bife-sim.ro.

Printre partenerii media ai evenimentului se număra şi www.accmediachannel.ro și revista online www.daciccool.ro.

https://accmediachannel.ro/emisiuni/in-arena-peste-6-500-de-vizitatori-au-ajuns-la-evenimentul-totul-pentru-casa-ta-2023-de-la-romexpo/

 

Din învățăturile starețului Ambrozie de la Optina

 1. A trăi înseamnă să nu fii mâhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţi să fii respectuos.

2. Pentru mireni, rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine.

3. Tristeţea vine din îngâmfare şi de la diavol. Vine din îngâmfare când nu ni se face voia, când ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din râvna de a depune eforturi peste puterile noastre.

4. Omul e ca un gândac: când e cald ziua şi e soare el zboară, se mândreşte şi bâzâie: „Toate pădurile şi luncile sunt ale mele! Toate luncile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!“. Iar când soarele dispare, când vine frigul şi bate vântul, gândacul îşi pierde îndrăzneala, se lipeşte de o frunzuliţă şi zice: „Nu mă împinge jos!“.

5. Neliniştea sufletească este simptomul mândriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului.

6. Dacă cineva este neputincios cu trupul, dar a făcut multe păcate, acela să pornească pe drumul smereniei.

7. Înţelepciunea duhovnicească se câştigă prin smerenie, frică de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri.

8. Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Când în casă nu se găseşte hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creştini, vrăjmaşul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi – prin boli şi gânduri.

9. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii (Matei 10,16). Şarpele, când trebuie să-şi schimbe vechea piele cu cea nouă, caută un loc îngust şi ferit de ochii lumii, care i se pare potrivit şi astfel îşi lasă pielea dinainte. Aşa şi omul, care doreşte să-şi scoată şubrezeala (omul vechi) trebuie să meargă pe calea îngustă a împlinirii poruncilor evangheliei.

10. Domnul, în Grădina Ghetsimani, a plâns pentru că ştia că nu mulţi se vor folosi de suferinţele Lui de pe cruce, ci mulţi prin rea voinţă se abat de la mântuire. Dacă cineva nădăjduieşte să ajungă acolo unde e Sfânta Treime, acela să se străduiască să nu piardă din vedere pe Hristos întrupat. Cei care ating despătimirea vor fi acolo unde e Sfânta Treime, iar cei care obţin iertarea păcatelor se învrednicesc să locuiască înlăuntrul grădinii raiului şi contemplă chipul lui Hristos.

Patericul de la Optina

Suferința - medicamentul de Aur!

 Fără ea, nimeni nu înaintează către mântuirea sufletului din stricăciunea păcatului.
Educarea prin suferința purtării Crucii, duce la lepădarea plăcerilor trupului (de duhul lumesc).

Suferința duce la lepădarea de sine.
Suferința șlefuiește sufletul și îl face stăpân peste trup.

Suferirea umilințelor, aduce treptat smerenia.
Suferința este cel mai bun profesor, către învățarea căii înguste și strâmte, care duce la viața veșnică.

Suferința ar trebui să ne fie cel mai bun prieten, în viața în trupul acesta stricăcios.
Suferirea nedreptăților cu bucurie, duce la scoaterea rădăcinilor răutăților inimii și curățirea ei.

Suferința nedreptăților, pregătește cununi pentru veșnicie.
Suferințele sunt fertilizatorul pământului inimii, spre iubirea necondiționată a aproapelui."


„Vai, tată, ce o să facem noi la Judecată? Acolo toate faptele noastre ne vor ieşi înainte! De aceea avem nevoie de rugăciune, de smerenie, de lacrimi şi metanii. Să te rogi, tată, să te închini lui Dumnezeu, să îndemni, să faci milostenie. Dacă nu ai ce da, măcar un cuvânt bun să dai săracului, să nu plece nemiluit, că Dumnezeu îl trimite spre mântuirea noastră.”

Arhimandrit Ioanichie Balan



,,Alta este Viata, decat aceea pe care obisnuit si-o inchipuie oamenii.
 Altul este Omul Insusi, decat acela ce se inchipuie el.
 Altul este Adevarul, decat acela pe care si-l inchipuie mintea omeneasca."

Valeriu Gafencu - Sfantul inchisorilor