Această rugăciune trebuie să o zică creştinul ortodox în fiecare zi, după ce s-a trezit din somn, ca să fie, mai întâi de toate slăvit şi închinat Dumnezeu Sfântul şi ca să împlinim cuvântul din Sf. Scriptură, unde zice aşa: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor, căci a venit ceasul Judecăţii Lui !“ (Apoc. 14,7).
După ce ne-am dat jos din pat, facem trei închinăciuni şi zicem :
Doamne, iert din toată inima mea pe toţi vrăjmaşii, răuvoitorii, clevetitorii, şi asupritorii mei; ajută-mă, Doamne, ca să-i iubesc din tot sufletul şi din toată inima mea.
După care:
1. Slavă, închinare şi mulţumire Măreţiei Tale, Majestăţii Tale, Împărăţiei Tale, Dumnezeule Preasfânt şi Mare, Creatorule, care ai făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor, toate cele văzute şi nevăzute şi tot Universul.
Să vie Stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(3 metanii)
2. Slavă, închinare şi mulţumire Măreţiei Tale, Majestăţii Tale, Împărăţiei Tale, Iisuse, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Împăratul împăraţilor, Regele regilor, Domnul domnilor şi Judecătorul viilor şi al morţilor.
Să vie Stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(3 metanii)
3. Slavă, închinare şi mulţumire Măreţiei Tale, Majestăţii Tale, Împărăţiei Tale, Preasfinte Duhule, Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului şi Dătătorule de viaţă, Vistierule al bunătăţilor. Îţi mulţumim pentru toate bunătăţile cele sufleteşti şi trupeşti pe care în dar ni le dăruieşti nouă nevrednicilor.
Să vie Stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(3 metanii)
4. Slavă, închinare şi mulţumire Preasfântului şi Scumpului Tău Trup şi Sânge, Iisuse, Mântuitorul nostru, care Te-ai jertfit pentru noi. Iartă-ne Doamne că niciodată nu ne-am împărtăşit cu vrednicie şi cu deplină curăţie sufletească şi trupească.
Să vie Stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(3 metanii)
5. Slavă, închinare şi mulţumire Măreţiei Tale, Majestăţii Tale, Împărăţiei Tale, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Creatorul, Mântuitorul şi Sfinţitorul, căruia oştile îngereşti îţi cântă neîncetat: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu în trei feţe proslăvit, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta. Aliluia, Aliluia, Aliluia.
Te slăvim, îţi mulţumim şi ne închinăm şi noi, Doamne, numai Ţie, singurul nostru Dumnezeu. Ne pare rău de păcatele noastre şi ne căim pentru ele. Iartă-ne Doamne !
Să vie Stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(3 metanii)
6. Fie Doamne Stăpânirea Ta peste noi. Vie Doamne Împărăţia Ta peste noi.
Să vie Stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(3 metanii)
7. Adu-ţi aminte Doamne şi de ţara noastră şi izbăveşte-o de toată francmasoneria, vrăjitoria şi de toţi vrăjmaşii.
Să vie Stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
(3 metanii)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.