Sinaxar 6 Martie

 

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea sfinţilor marilor mucenici patruzeci şi doi: Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei, care au pătimit în Amoreea.

În timpul unui război dintre Împăratul Bizanţului Teofil (829-842) şi saraceni, aceştia au reuşit să asedieze oraşul Amorea (în Galicia - Asia Mică) datorită trădării comandantului de armată Baditses. Amorea a căzut şi, o dată cu ea, 42 de generali au fost luaţi captivi şi duşi în Siria.

În timpul celor şapte ani de încarcerare, aceştia au încercat în zadar să-i convingă pe captivi să renunţe la creştinism şi să accepte credinţa islamică. Captivii au rezistat cu tărie la toate ofertele tentante dar şi la ameninţări. După mai multe chinuri prin care nu au reuşit să frângă spiritul creştin al soldaţilor, păgânii au hotărât să-i condamne la moarte, sperând să-i sperie şi să-i convingă înainte de execuţie. Mucenicii au rămas de neclintit, spunând că profeţii Vechiului Testament aduc mărturii despre Hristos, pe când Mohamed se autointitulează profet fără nici o dovadă.

Păgânii îi spuseră soldatului Teodor următoarele: "Ştim că ai lepădat preoţia, ai devenit soldat şi ai vărsat sânge în bătălii. Nu mai poţi nădăjdui în mila lui Hristos pentru că L-ai părăsit cu bună ştiinţă, aşa că trebuie să-l accepţi pe Mahomed." Dar mucenicul le-a răspuns: "Vorbele tale nu sunt adevărate când spui că L-am părăsit pe Hristos. Mai mult, am părăsit preoţia pentru nevrednicia mea. De aceea trebuie să vărs sângele meu pentru Hristos, ca să-mi spăl păcatele mele împotriva Lui."

Călăii i-au dus pe rând pe fiecare la locul unde li s-a tăiat capul şi trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat. La slujba de pomenire, aceşti sfinţi suferitori de patimi sunt numiţi astfel: Teodor "Întrutotul Binecuvântat", Calist  cel "Neînfrânt", Constantin cel "Nepreţuit", Teofil cel "Minunat" şi Vasois cel "Puternic".

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Arcadiu.

Sfântul Arcadiu s-a nevoit într-o viaţă monahicească încă de timpuriu. El a locuit în insula Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (206-337). El a fost învăţătorul sfinţilor mucenici Iulian Doctorul şi Eubol, care au fost executaţi în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). După ce a jelit moartea martirică a discipolilor săi şi le-a pus moaştele în mormânt, la scurt timp Sf. Arcadiu a plecat în pace la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Isihiu, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Maxim, care, fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Eufrosin, care, fiind adăpat cu apă fiartă, s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea aflării cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane de către sfânta Elena, mama sfântului împărat Constantin cel Mare.

La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri.

Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur. Sf. Constantin i-a scris o scrisoare Patriarhului Macarie (313-323), prin care îi cerea să o ajute pe mama lui în toate felurile posibile ca să restaureze sfintele locuri creştine.

După sosirea în Ierusalim, împărăteasa a început să dărâme toate templele păgâne şi să sfinţească locurile murdărite de păgâni.

În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a cercetat mai mulţi creştini şi evrei, fără să afle nimic pentru mai mult timp. În cele din urmă, un bătrân evreu numit Iuda i-a spus că crucea era îngropată în spatele templului lui Venus. Sf. Elena a dat ordin să se demoleze templul şi să se facă săpaturi pe locul acela. În scurt timp au găsit Golgota şi Mormântul Domnului. Nu departe de acel loc au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat (Ioan 19:19) şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului.

Următorul pas era să determine care era crucea răstignirii Mântuitorului dintre cele trei. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare din cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Văzând învierea celui mort, toţi au fost convinşi că au găsit Crucea Dătătoare de Viaţă. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Iulian şi Evul, care de sabie s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 6 zile: pomenirea celor patruzeci si doi de Sfinti, Mari Mucenici: Teodor, Constantin, Calist, Teofil si Vasoiu cu insotitorii lor, care au patimit in Amoreea (+845-847).
Acestia au trait in zilele imparatului Teofil, luptatorul impotriva Sfintelor icoane (829-842), toti viteji crestini, din oastea imparatului. Si era pe vremea cand turcii cucereau cetate dupa cetate, apropiindu-se de Constantinopol si, ajunsesera, acum, langa cetatea Amoreea, din Frigia, cetatea de nastere a imparatului Teofil. Intru apararea cetatii sale, Teofil a trimis multa oaste si priceputi conducatori in mestesugul razboiului. Dar, indata au navalit turcii, cu si mai multa oaste cu conducatori vestiti, insa n-au putut intra in cetate, ci, incercuind-o, asteptau. Si a trimis imparatul Teofil multe daruri, ca sa imblanzeasca pe capetenia agarenilor, dar acela ramanea neinduplecat.

Si, cu adevarat, turcul ar fi plecat, in loc de atata asteptare, de nu s-ar fi facut o vicleana vanzare a cetatii, de catre Vaditis, unul din capeteniile oastei grecilor. Deci, intrand turcii in cetate pe calea aratata de tradator, s-a facut multa varsare de sange si au nimicit cu foc toata cetatea, iar poporul crestin, care a scapat de foc si de sabie, a fost vandut in robie. Si au fost prinse si cele patruzeci si doua de capetenii trimise de imparat, intru apararea cetatii, poruncind turcul, sa fie paziti in temnita, ferecati in lanturi, cu picioarele in butuci, voind cu foame si cu sete sa-i omoare si, zicandu-le, ca nu vor fi eliberati, decat daca vor trece la necurata credinta a lui Mohamed. Si, vreme de sapte ani, din cand in cand, trimisi de-ai capeteniei turcilor, venind in temnita, ii tot ispiteau cu tot felul de momeli pe luptatorii lui Hristos, dar nimic n-au izbandit, ci dimpotriva, acestia se intareau si mai mult in credinta, cantand, neincetat psalmii lui David si petrecand ziua si noaptea in rugaciuni.

Deci, venind ziua lor cea din urma, nu pentru frica, nici pentru dragostea de viata, nici pentru slabiciune, nici pentru patimirea cea rea ce au suferit vreme de multi ani, in robie, luptatorii Domnului nu si-au schimbat credinta lor in Hristos. Ci, cu socoteala barbateasca si cu vitejia sufletului luptandu-se, au blestemat pe Mahomed si, intru linistea bucuriei stand, au marturisit vitejeste, toti, credinta in Hristos si s-au incununat, taindu-li-se capetele. Iar, dupa taierea Sfintilor Mucenici, capetenia turcilor a poruncit sa fie ucis cu sabia si calcatorul de lege Vaditis, tradatorul, care vanduse cetatea, zicand: "Cela ce a fost necredincios fata de ai lui, nu va fi credincios nici fata de straini." Dumnezeului nostru slava!





Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Antioh, pentru Imparatia Cerurilor si pentru rugaciune.
Toate poruncile lui Dumnezeu pazindu-le noi, fratilor, sa ne gandim la vesnica Imparatie, pentru care este multa nevointa, dar care aduce nestiuta odihna. Ca de ar pofti cineva numai imparatia cea vremelnica, apoi cate vitejii nu trebuie sa arate in razboaie si in primejdii? Si cate privegheri, griji si dureri? Si intru nimic socoteste toate necazurile, ce i s-ar intampla lui, bucurandu-se de nadejdea imparatiei aceleia, ca intr-un vis vazuta de dansul, macar ca este vremelnica si trecatoare. Se intampla, de multe ori, ca cineva isi sfarseste toate durerile si ostenelile si i se pare, iata, ca si cum ar avea in palma imparatia cea nadajduita, dar, fara de veste, in locul lui, altul ia cununa. Deci, cate nevointe nu ne trebuie noua, ce sarguinte si sporiri, privegheri si griji, inca si ispite in taina si la aratare, rani si chiar moarte, daca voim sa impartim neincetat, impreuna cu Hristos. Pentru aceasta, pana la moarte, s-au nevoit cei mai inainte de noi, barbati, femei si tineri, ca sa dobandeasca Imparatia Cerurilor, ca Imparatia Cerului insemneaza nevointa. Si cei ce intru toate se silesc si se nevoiesc, aceia o dobandesc pe ea.

Ca cela ce, cu adevarat, s-a facut famen pe sine, pentru Imparatia Cerului si in feciorie petrece, dator este sa se arate pe sine in tot timpul vrednic de imparatie. Ca nu prin cuvinte, nici cu chipul, nici cu numele, nici cu neamul, nici cu virtutea, nici cu vremea, nu se castiga Imparatia, ci cu puterea credintei, aratata prin fapte. Dar ce inseamna, "prin fapte?" Inseamna ca, prin fapta cea lucratoare a poruncilor lui Hristos, sa se departeze omul de la cele potrivnice si trupesti, adica de la socotelile diavolului, care sunt acestea: desfranarea, necuratia, mania, clevetirea, uraciunea, pomenirea de rau. Sa se departeze, de asemenea, de radacina tuturor rautatilor: iubirea de arginti, desarta marire, iubirea de slava, iubirea de sine, ingamfarea, care sta impotriva lui Dumnezeu. Ca, daca ar avea cineva intru sine aceste patimi si cele asemenea ascestora, trupesc este si fiu al vrajmasului, ca numai cele pamantesti cugeta. Ca intelegerea si cugetarea cea trupeasca, vrajmasie este lui Dumnezeu, fiindca Legii lui Dumnezeu nu se supune si nici nu poate, si intru unii ca acestia, nu petrece Duhul lui Dumnezeu. Iar, daca cineva nu are pe Duhul Sfant, acela nu este al Lui. Iar cela ce are pe Duhul lui Dumnezeu, aceasta Duhului lui Dumnezeu se supune si cu Duhul lui Dumnezeu isi omoara faptele trupesti.

Ca, inca vietuieste lui Dumnezeu cela ce se infraneaza, robindu-si trupul, ca sa se salasuiasca intr-insul Sfantul Duh, si El sa se invete a face rodul credintei, al faptei bune, al intelepciunii, al curatiei, al infranarii, al dragostei, al bunatatii, al rabdarii, al nadejdii, al gandului celui bun, al intregii intelepciuni, al laudei, al sfinteniei. Acestea, si cele asemenea acestora, ne duc pe noi la Imparatia Cerurilor. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.